farmacologie
Clujul Medical 2011 Vol. 84 - nr. 4
numără şi acidul arachidonic (acid eicosatetraenoic).
Eliberate din celule imediat după sinteză, endocanabinoi-
dele acţionează doar local activând receptorii, fiind apoi
rapid degradate sub acţiunea enzimelor cu rol în degrada-
rea lor (FAAH şi MAGL). Din acest motiv este greu să se
facă o legătură cantitativă între concentraţia tisulară a unui
anumit canabinoid şi răspunsul generat în ţesutul în care a
avut loc activarea sistemului endocanabinoid [11].
Nutriţioniştii au devenit interesaţi de sistemul endo-
canabinoid atunci când au observat că persoanele care
consumă canabis sau cei cu deficite genetice care duc la
acumularea persistentă de endocanabinoide în anumite
ţesuturi, ca de exemplu în deficitul de FAAH [12], dez-
voltă un apetit exagerat prin activarea receptorilor CB
1
din hipotalamus, ducând la hiperfagie şi la obezitate
[7,12,13]. Obezitatea accentuează producerea de endocana-
binoide nu doar în ţesutul adipos hipertrofiat, dar şi în
creier, iar prin acţiunea acestor liganzi asupra receptorilor
CB
1
se accentuează senzaţia de foame şi se întreţine un
cerc vicios [14]. În astfel de condiţii efectul de stimulare
a apetitului (efect orexigen) depăşeşte efectul anorexigen
al leptinei [7].
Pornind de la aceste observaţii, chimiştii din indus-
tria farmaceutică au întreprins cercetări pentru obţinerea
unui inhibitor cât mai selectiv pentru receptorul CB
1
, iar
după mai multe încercări s-a ajuns la preparatul sintetic
numit rimonabant. Administrat în doze de 20 mg/zi,
rimonabantul a redus în mod evident apetitul şi, aşa cum
era de aşteptat, a scăzut cu 5-10% greutatea corporală,
diminuând totodată şi circumferinţa abdominală. Mai
surprinzător a fost efectul benefic al rimonabantului asupra
spectrului lipoproteinelor plasmatice. De fapt, o astfel de
terapie a redus în mod semnificativ nivelul plasmatic al
trigliceridelor incluse în VLDL, precum şi concentraţia
particulelor de LDL mai mici şi mai dense (LDL III),
considerate a fi mai aterogene. Totodată s-a produs
şi o creştere a nivelului plasmatic de HDL-colesterol,
corectându-se dislipidemia aterogenă [15].
Deosebit de ilustrative s-au dovedit experienţele
efectuate pe şoareci cărora li s-au inhibat cu izopropildode
cilfluorofosfonat (IDFP) enzimele FAAH şi MAGL cu rol
în degradarea endocanabinoidelor. Ca urmare, s-a produs
o creştere excesivă a anandamidei şi a 2-AG, iar activarea
receptorului CB
1
din ficat şi din ţesutul adipos a redus în
mod drastic îndepărtarea din plasmă a lipoproteinelor
bogate în trigliceride, acest efect survenind înainte de
instalarea obezităţii [16]. De notat că blocarea receptorului
CB
1
cu ajutorul compusului sintetic AM251, un analog
al rimonabantului, a atenuat în mare măsură dislipidemia
indusă de IDFP, înainte de scăderea evidentă a obezităţii,
accelerând îndepărtarea din plasmă a lipoproteinelor
bogate în trigliceride [16]. Astfel de studii, demonstrând
o dezvoltare concomitentă şi coordonată a obezităţii şi
a dislipidemiei aterogene în contextul unei exagerări a
activităţii sistemului endocanabinoid, ar putea sugera
că hiperactivitatea acestui sistem s-ar putea include între
factorii cauzatori ai sindromului metabolic şi nu doar între
consecinţele acestui sindrom, iar rimonabant-ul ar putea
deveni o terapie de elecţie în sindromul metabolic [17].
Din păcate, s-au acumulat observaţii conform cărora
terapia prelungită cu rimonabant se asociază cu dezvoltarea
unor stări depresive şi/sau anxioase, ajungându-se la ideaţii
Dostları ilə paylaş: |