Se spune că tot ceea ce facem şi/sau întreprindem în relaţiile cu mediul ambiant este şi înseamnă comunicare


tactica de aproximare a previziunii



Yüklə 1,3 Mb.
səhifə175/192
tarix29.12.2016
ölçüsü1,3 Mb.
#3781
1   ...   171   172   173   174   175   176   177   178   ...   192
tactica de aproximare a previziunii – se bazează pe întrebările care au ca scop determinarea pe care o are interlocutorul pentru a cumpăra sau vinde. Atenţia negociatorului este concentrată asupra unor elemente secundare (exemple: ambalarea produselor, cheltuielile de transport-aprovizionare, modalităţile de plată etc.), considerându-se încheiată negocierea înainte ca aceasta să... înceapă...;

  • apelând la tactica de împăcare a ambelor părţi, negociatorii sunt dispuşi să cedeze, fiecare, câte puţin din propriul „teritoriu”, pentru a se ajunge la un rezultat comun, satisfăcător ambelor părţi. Dacă negociatorii nu ajung la soluţii reciproc avantajoase, se apelează la mediatori. Aceştia deţin, însă, o poziţie destul de confuză, undeva între arbitraj şi negociere şi urmăresc, prioritar, identificarea tuturor posibilităţilor de soluţionare a diferendelor şi aducerea lor la cunoştinţa părţilor implicate în negociere;


  • Yüklə 1,3 Mb.

    Dostları ilə paylaş:
  • 1   ...   171   172   173   174   175   176   177   178   ...   192




    Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azkurs.org 2024
    rəhbərliyinə müraciət

    gir | qeydiyyatdan keç
        Ana səhifə


    yükləyin