Se spune că tot ceea ce facem şi/sau întreprindem în relaţiile cu mediul ambiant este şi înseamnă comunicare

Fig.nr.10.1: Sistemul reuşitei

Rolul central al învingătorului în cadrul sistemului reuşitei este generat şi explicat prin următoarele considerente:

• 
  este necesar a da (încredinţa) propriilor colaboratori posibilitatea de a se întrevedea (anticipa) ca învingători;
  
• 
  prepoziţionarea învingătorului în centrul sistemului reuşitei este confirmată şi verificată de faptul că, la originea oricărei întreprinderi performante se află un om, un învingător, cu viziunea sa asupra viitorului şi a reuşitei, cu entuziasmul, capacităţile, posibilităţile şi disponibilităţile sale, favorabil şi dinamic îndreptate spre succes;
  
• 
  învingătorul este cel care imprimă adoptarea şi dezvoltarea tuturor strategiilor mentale ale reuşitei, solicitând propriilor săi colaboratori (şi, implicit, mediului său ambiental) un anumit sens al acţiunilor, vizând performanţa, prin intermediul realizărilor echipei;
  
• 
  nu în puţine cazuri, aflaţi într-un mediu ambiant non- şi/sau chiar contra-performant, învingătorii au reuşit transformarea acestuia şi progresarea spre reuşită (adeseori, totală).
  

Structura comportamentală (manifestată ca structură socială) influenţează, la rândul său, atât performanţele învingătorului, cât şi ansamblul mediului ambiant în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Fapt demonstart, învingătorul este cel care crează şi generează dinamica structurii sociale şi nu invers. În concepţia noastră, structura socială, pe lângă interacţiunile sale cu învingătorul şi cu mediul ambiant, joacă rolul unui liant excelent pentru cele trei componente ale sistemului reuşitei, oferind cadrul propice al adaptărilor rapide şi eficace, capabile să permită continuarea, cu succes, a demersului către eficienţă maximă.

Mediul ambiant, adeseori dovedit a se manifesta ca instabil, ostil şi haotic, se află sub influenţa continuă a acţiunilor învingătorului şi, prin intermediul acestuia, a structurii sociale. Rolul mediului ambiant nu este, însă, numai pasiv, ca cel al unui „receptor” ascultător, ci şi activ şi mobilizator pentru performanţele înregistrate de celelalte două componente ale sistemului reuşitei. Prin schimbările acceptate sau nu, în funcţie de calitatea şi cantitatea demersurilor întreprinse de învingător şi de structura socială, mediul ambiant se autotransformă şi, concomitent sau în consecinţă, modelează „agenţii stimulatori”, constituenţi ai sistemului reuşitei.

Nu mai puţin adevărat şi real este faptul că, în actualele condiţii ale mediului ambiant socioeconomic şi politic (referindu-ne la exemplul concret al României), în care schimbările au tendinţa (mai lentă sau mai accentuată) de radicalizare, structurile devin performante, în funcţie de capacitatea de adaptare (adaptabilitatea) la sistem. În acest context, flexibilitatea capacităţii de adaptare la sistem este condiţia esenţială a supravieţuirii, structurile şi indivizii incapabili să reziste la schimbări dispărând (mai devreme sau mai târziu) şi antrenând, în consecinţă, o perfecţionare a cadrului relaţional-sistemic existent.

În condiţiile implicate de un asemenea context al interdependenţelor active, potenţialul unei structuri sistemice performante include (fig.nr.10.2): potenţialul cognitiv; potenţialul afectiv şi emoţional; potenţialul relaţional.

Dinamica structurii este posibilă numai în condiţiile în care toate elementele constituente ale sistemului manifestă:

• 
  ambiţie şi dorinţă pentru a reuşi;
  
• 
  combativitate şi competitivitate;
  
• 
  capacitate de mobilizare;
  
• 
  angajarea totală în şi pentru schimbări;
  
• 
  adaptabilitate maximă la contextul dat (sau creat).