Jurnaliști
Pfeifer împotriva Austriei
15 noiembrie 2007
Redactor-șef al revistei oficiale a comunității evreiești din Viena, reclamantul a publicat un
comentariu în care critica în termeni duri un profesor care scrisese un articol care susținea
că evreii au declarat război Germaniei în 1933 și banaliza crimele regimului nazist. A fost
pusă în mișcare acțiunea penală împotriva profesorului, care s-a sinucis cu puțin timp
înainte de data prevăzută pentru procesul său. Reclamantul a susținut că instanțele
austriece nu i-au protejat reputația împotriva declarațiilor calomnioase făcute de
redactorul-șef al unei alte reviste, care afirmase, în special, că reclamantul și alte persoane
l-au împins pe profesor să se sinucidă.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din
Convenție, întrucât nu a fost convinsă că motivele invocate de instanțele austriece pentru
protejarea libertății de exprimare primau față de dreptul reclamantului la protecția
reputației sale. A observat, în special, că, fie și în contextul unei dezbateri publice,
reputația unei persoane face parte din identitatea sa personală și integritatea psihologică
și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al „vieții private” a acesteia. Instanțele
interne au considerat că declarația în litigiu era o judecată de valoare cu o bază faptică
suficientă pentru a nu fi considerată calomnioasă. Curtea nu a fost convinsă de o astfel de
apreciere, întrucât declarația stabilea în mod clar o legătură cauzală între acțiunile
reclamantului și sinuciderea profesorului. O astfel de legătură nu era un subiect de
speculație, ci un fapt care trebuia probat și pentru care nu fusese oferită nicio dovadă a
existenței sale. În plus, deși era adevărat că declarațiile care șocau sau erau ofensatoare
erau protejate de dreptul la libertatea de exprimare, declarația depășise în acest caz
limitele acceptabilului acuzându-l pe reclamant de acte echivalente cu un comportament
infracțional, întrucât se susținea că reclamantul l-ar fi împins în cele din urmă pe profesor
la sinucidere.
Dostları ilə paylaş: |