Høiness împotriva Norvegiei
19 martie 2019
Această cauză a avut ca obiect refuzul instanțelor norvegiene de a angaja răspunderea
civilă a administratorului unui forum de internet după publicarea pe forumul respectiv de
comentarii vulgare privind-o pe reclamantă, un avocat celebru. Aceasta a susținut că
autoritățile i-au încălcat drepturile prin neprotejarea în mod suficient a dreptului său la
protecția reputației sale și prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în valoare
egală cu suma acordată pârâților în speță.
Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din
Convenție, observând că drepturile reclamantei decurgând din această dispoziție au fost
suficient protejate de instanțele norvegiene. S-a reținut, în special, că instanța de fond a
considerat că respectivele comentarii publicate privind-o pe reclamantă nu puteau fi
analizate ca infracțiune de calomnie potrivit dreptului intern, în timp ce instanța de recurs
a hotărât că nu este necesar să se clarifice aspectul dacă erau calomnioase sau nu și a
considerat că instanțele interne au acționat în limitele puterii lor de apreciere („marja de
apreciere”), punând în balanță, pe de o parte, drepturile persoanei în cauză decurgând din
art. 8 și, pe de altă parte, dreptul la libertatea de exprimare garantat de art. 10 din
Convenție pe portalul de știri și al administratorului forumului de dezbateri. Curtea a mai
considerat că deciziile instanțelor naționale privind cheltuielile de judecată acordate
pârâților nu au încălcat art. 8 din Convenție în speță.
Polițiști
Dostları ilə paylaş: |