Suport de curs



Yüklə 9,22 Mb.
səhifə8/53
tarix19.02.2020
ölçüsü9,22 Mb.
#30492
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   53
Carte-Aparate-de-Tehnica-Dentara-I

Fig. II.10.: Becuri de gaz Bunsen şi Teclu
Deasupra planului mesei se poate găsi o etajeră pe care sunt plasate modelele şi lucrările protetice sau ortodontice în curs de realizare, iar deasupra sa, lampa individuală, care asigură iluminarea corespunzătoare a zonei. Această descriere corespunde meselor moderne de lucru care respectă criteriile ergonomice. Sistemele mai vechi, utilizate în unele laboratoare şi astăzi, nu prezintă sistem de aspiraţie.

Instrumentarul dinamic este reprezentat de piesa de mână, în diferite forme de design, conectată la un braţ flexibil, braţ duplex şi apoi la motorul vertical (suspendat). Acesta este susţinut de un suport vertical metalic, fixat la masa de lucru în partea dreaptă, astfel încât piesa de mână să se găsească la o distanţă care să nu depăşească alonja braţului, pentru ca tehnicianul să nu trebuiască să­şi rotească corpul atunci când are nevoie de piesă.

Atunci când lucrează mai mulţi tehnicieni în acelaşi laborator, mesele vor fi plasate fie separat, fie câte două faţă în faţă, având în vedere să se respecte spaţiile profesionale descrise, practicienii să nu se stânjenească reciproc şi să beneficieze de un confort ambiental.

Tot în camera de lucru propriu-zisă pot fi plasate dulapuri, unde se realizează stocurile de materiale, mobilier proiectat ergonomic, în culori pastelate, armonizate cu restul laboratorului (nuanţe de bleu, verde, crem, bej) sau pot fi prevăzute din construcţie nişte nişe în perete.

Un dulap separat, deschis, numai cu rafturi compartimentate şi numere de ordine, este destinat aşezării lucrărilor finalizate şi celor în faze intermediare de lucru. La acest dulap are acces numai tehnicianul dentar care este responsabil de predarea şi primirea amprentelor şi a fazelor de lucru, însoţite de fişa de laborator cu planul protetic de tratament (sau ortodontic) şi cu observaţiile şi indicaţiile medicului stomatolog.

În concluzie, o masă de tehnică dentară modernă, conţine instalaţii complexe, fiind prevăzută cu:



  1. Sursă de lumină;

  2. Ecran de protecţie cu sau fără lupă;

  3. Pentru lucrări de mare precizie se folosesc lupe fixate pe masă, ochelari cu lupă sau chiar stereomicroscop;

  4. Prize pentru alimentarea cu energie electrică a diferitelor aparate auxiliare;

5. Sursă de energie termică, reprezentată cel mai frecvent de un bec Bunsen;

6. Sertar pentru deşeuri;

7. Sertare pentru materiale;

8. Seringă de aer (spray) racordată la compresor;

9. Instalaţie pentru aspiraţie;

10. Dispozitiv de acţionare a instrumentarului rotativ, care poate fi un motor electric suspendat, la care se racordează o piesă de mână, un micromotor şi/sau turbină.


COMPRESOARELE
Produc aerul comprimat. Aceste aparate funcţionează pe principiul bielă-manivelă:

  • Mişcarea de rotaţie a unui motor (de obicei electric) este transformată în mişcare de translaţie a pistonului (pistoanelor);

  • Astfel se realizează comprimarea aerului;

  • Care este păstrat într-un rezervor special care prezintă un sistem de ventile ce împiedică refluarea

Compresoarele mai dispun de regulatoare de presiune automată, care asigură pornirea atunci când presiunea scade sub o anumită valoare limită (de obicei 3 barr) şi oprirea la o valoare limită superioară (de obicei 5 barr).

În funcţie de modalitatea de rezolvare a fricţiunii între pistoane şi suprafaţa internă a cilindrului, compresoarele se pot clasifica în:



  • Compresoare cu ulei;

  • Compresoare fără ulei, cu suprafeţe teflonate.


Fig. II.11.. Scheme unui compresor monocilindru


Dezavantajele compresoarelor:

  • Cele cu ulei pot contamina suprafeţele pe care se proiectează jetul de aer;

  • Constituie surse de zgomote şi vibraţii. De accea este recomandabilă amplasarea lor în afara încăperilor în care se lucrează, ca şi izolarea acestora cu paravane izolatoare fonic. Ultimile generaţii de compresoare sunt din ce în ce mai silenţioase şi mai echilibrate.

Fig. II.12.: Compresor fără ulei


Dacă laboratorul are peste 10 mese de lucru, este bine să se realizeze o staţie de compresoare, aerul fiind dirijat la fiecare utilizator prin ţevi de cupru.

Măsuri de întreţinere a compresoarelor cu ulei:



  • Verificarea săptămânală a uleiului;

  • Schimbarea uleiului după 100 de ore de funcţionare;

  • Evacuarea condensului care se formează în rezervor după 100 de ore de funcţionare;

  • Schimbarea filtrelor după 400 de ore de funcţionare.


Yüklə 9,22 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   53




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azkurs.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin