1 academia de știinţe a moldovei secţia de știinţe medicale buletinul academiei de ştiinţe a moldovei


Acţiunea antiaritmică şi proaritmogenă a digoxinei în funcţie de concentraţia drogului în ser



Yüklə 5,01 Kb.
Pdf görüntüsü
səhifə16/39
tarix05.05.2017
ölçüsü5,01 Kb.
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   39

Acţiunea antiaritmică şi proaritmogenă a digoxinei în funcţie de concentraţia drogului în ser, 
tipul valvulopatiilor mitrale şi volumul telediastolic al VS (monitorizare Holter/24 ore)
Indicii exploraţi
Acţiune antiaritmică 
(1)
Acţiune ionotrop pozitivă 
(lot de control) (2)
Acţiune proaritmogenă 
(3)
Nr. 
total       
al 
paci-
en-
ţilor 
P
1-2
P
2-3
Nr. 
paci-
enţi-
lor
VM>S VM>I
 Nr.
 pacien-
ţilor
VM>S VM>I
Nr. 
paci-
enţi-
lor
VM>S
VM>I
9/7
7/5
2/2
36/
14
19/7
17/7
10/7
2/2
8/5
55/
28
Concentraţia digo-
xinei în ser, ng/ml
0,9*±0,17
1,33±0,07
1,87*±0,22
<0,05
<0,05
Volumul teledias-
tolic (ml)
167,7±6,7
153,3±6,3
202,0*±10,5
<0,05
<0,001
Maximul mediei 
gradaţiilor ExV  în 
puncte codate
3,63±0,6
2,46±0,31
4,7*±0,15
<0,05
<0,001

113
Media potasiului în 
ser, (mmol/l)
4,6±0,13
4,45±0,06
4,47±0,12
>0,1
>0,1
Diferenţa ExV/oră 
log(N+1)
(-) 0,74*±0,12
0,032±0,042
(+) 0,952*±0,13
<0,001
<0,001
Clearanceul crea-
tininei endogene 
(ml/min)
82,1±1,7
90,5±6,2
76,7±1,9
>0,1
<0,05
 
Acţiunea proaritmogenă, conform criteriilor V. Velebit et al., se consideră când mărirea frecven-
ţei ExV este mai mare de 4 ori. De asemenea cresc şi ExV de gradaţii maligne, ce pot provoca oricând 
tahicardii ventriculare cu fi brilaţie ventriculară cu stop cardiac. Maximul mediei gradaţiilor ExV în 
puncte codate la aceşti bolnavi a fost foarte înalt, în medie 4,7±0,15 (p<0,001), iar concentraţia di-
goxinei în ser a deviat între 1,25 şi 2,25 ng/ml, în medie 1,87±0,22 ng/ml. Volumul telediastolic în 
acest lot a oscilat între 165 şi 255 ml, în medie 202±10,9 ml. Semnifi cativ este faptul că la 8 din cei 
10 bolnavi cu valvulopatii mitrale asociate a prevalat insufi cienţa mitrală. Toţi pacienţii nu aveau nici 
un simptom de intoxicaţie glicozidică, iar concentraţia K
+
  în ser a fost în limitele admisibile, astfel 
acţiunea aritmogenă se explică exclusiv numai datorită drogului administrat. 
Aşadar, pacienţii cu valvulopatii mitrale asociete şi cu ICC de stadiile III-IV cu concentraţia 
digoxinei în ser mai mare de 1,8 ng/ml, cu volumul telediastolic crescut peste 170 ml, se pot agrava 
prin apariţia ExV de gradaţii înalte, cu mărirea frecvenţei aritmiilor ventriculare. 
La fi nele acestei comunicări este necesar să punem în discuţie şi intoxicaţia digitalică, care este 
tot atât de actuală ca şi vechimea administrării acestor droguri.
Cum s-a constatat în urma examinării a 165 de bolnavi cu valvulopatii mitrale asociate, 33,3 la 
sută au fost subponderali, iar 26,1% - supraponderali. Restul pacienţilor au fost cu ponderabilitatea 
normală. Intoxicaţia digitalică s-a apreciat la 47 de pacienţi (28,5%), dintre care jumătate au fost 
subponderali, iar 17 supraponderali. Numai 7 bolnavi cu greutate normală au avut simptome de into-
xicaţie glicozidică.
Deoarece odată cu vârsta înaintată se micşorează şi masa musculară, iar obezitatea la bătrâni 
nu este rară şi, ştiind că digoxina şi concentraţia acesteea în muşchii scheletali este de 20 de ori mai 
înaltă, pe când în miocard este chiar de 50 de ori mai mare decât în serul sangvin, necumulându-se 
în stratul adipos subcutanat şi în grăsimile depozitate. Astfel, riscul de intoxicaţie cu glicozidele 
digitalice la bătrâni este cu mult mai mare decât la pacienţii maturi şi tineri. Luând în consideraţie 
aceste deziderate, în tabelul 7 am studiat indicii de digitalizare şi concentraţia de digoxină în ser cu 
tratamentul de lungă durată în funcţie de vârstă, ponderea corporală şi stadiul de ICC la cei 165 de 
bolnavi cu valvulopatii mitrale asociate. 
 Tabelul 7
Indicii de digitalizare  şi concentraţia de digoxină în ser în tratamentul de întreţinere 
 în funcţie de vârstă, ponderea corporală şi stadiul de ICC 
Vârsta 
(ani)
Stadiul de 
ICC
Ponde-
rea cor-
porală
 (kg)
Pacienţii cu ponderea în normă sau 
puţin ridicată

1-3
      2-4
Ponde-
rea cor-
porală
(kg)
Pacienţii cu ponderea   scăzută
P
5-7
6-8
P
1-5
2-6
3-7
4-8
Digitalizarea cu 
digoxină
Tratamentul de 
întreţinere
Digitalizarea cu
 digoxină
Tratamentul de
 întreţinere
Doza
mg/24
ore
1
Digo-
xină
în ser
ng/ml
2
Doza
mg/24ore
3
Digo-
xină în 
ser
ng/ml
4
Doza
mg/24ore
5
Digo-
xină
în ser
ng/ml
6
Doza
mg/24
ore
7
Digo-
xină
 în ser
ng/ml
8
36-59
I-II st.
(n=49)
78,0
±
2,1
(n=29)
0,53*
±
0,03
1,4
±
0,08
0,39*
±
0,02
1,08*
±
0,07
<0,001
< 0,01
57,6
±
1,2
(n=20)
0,57
±
0,04
2,16
±
0,15
0,34
±
0,03
1,32
±
0,08
<0,001
<0,001
>0,1
<0,001
>0,1
<0,05
III-IVst.
(n=42)
77,3
±
2,8
(n=23)
0,87*
±
0,09
1,68
±
0,13
0,43*
±
0,03
1,22*
±
0,1
<0,001
< 0,01
60,3
±
1,1
(n=19)
0,61
±
0,09
2,6
±
0,16
0,38*
±
0,04
1,66*
±
0,15
<0,05
<0,001
<0,05
< 0,001
>0,1
<0,05

114
P  (I-II)-(III-IV)
>0,1
<0,001
<0,05
>0,1
>0,1
>0,1
>0,1
<0,05
>0,1
>0,1
60-75
I-IIst
(n=40)
78,2
±
1,5
(n=33)
0,44**
±
0,03
1,3
±
0,12
0,26**
±
0,015
0,78**±
0,07
<0,001
<0,001
61,3
±
1,8
(n=7)
0,56
±
0,09
2,12
±
0,2
0,25**
±
0,03
0,97**
±
0,07
<0,001
<0,001
>0,1
<0,001
>0,1
<0,05
III-IVst.
(n=.34)
74,5
±
1,5
(n=25)
0,51**
±
0,04
1,67
±
0,1
0,29**
±
0,02
0,88**±
0,07
<0,001
<0,001
61,3
±
0,7
(n=9)
0,60
±
0,06
2,64
±
0,16
0,28**
±
0,02
1,09**
±
0,07
<0,001
<0,001
>0,1
<0,001
>0,1
<0,05
P  (I-II)-(III-IV)
>0,1
>0,1
<0,05
>0,1
>0,1
>0,1
>0,1
<0,05
>0,1
>0,1
Notă: În paranteze „n” – numărul pacienţilor exploraţi
*,  **  - veridicitate ICC stadia I-II şi III-IV după vârstă
După cum reiese din tabel, dozele digoxinei la digitalizare, comparativ cu dozele de întreţinere 
la tratamentul de durată şi concentraţiile de drog în ser sunt veridic mai mari în toate loturile de ex-
plorări (p<0,05). Aceste date demonstrează că selectarea dozei optimale impirice de digoxină atât la 
saturbilitate, cât şi la tratamentul de întreţinere s-a efectuat empiric bine, luându-se în considerare şi 
cantitatea de drog excretată prin rinichi/24 ore. 
Dat fi ind faptul că doza de digitalizare la pacienţii din lotul cu vârsta de 36-59 de ani cu pondere 
normală sau puţin mărită a fost aproape identică – 0,53±0,03 şi 0,57±0,04 mg/24 ore, concentraţia 
digoxinei în ser la pacienţii cu ponderea scăzută (57,6±1,6 kg) a fost mult mai mare (2,16±0,15 ng/
ml) comparativ cu lotul martor şi greutatea corporală 78,0±2,1 kg, unde concentraţia în ser a drogu-
lui a fost numai de 1,4±0,08 ng/ml (p<0,001). La tratamentul de lungă durată, doza de întreţinere a 
drogului a fost de 0,39±0,02 mg/24 ore, iar concentraţia în sânge la pacienţii cu ponderea normală era 
de 1,08±0,07 ng/ml, comparativ cu bolnavii cu ponderea scăzută unde doza de întreţinere a fost de 
0,34±0,03 mg/24 ore, iar concentraţia în ser a fost veridic mai mare – 1,32±0,08 ng/ml (p<0,05), din 
care cauză la unii bolnavi pot apărea simptome minore de intoxicaţie digitalică.
O serie de capcane invizibile se întâlnesc în digitalizarea şi tratamentul de durată la pacien-
ţii cu vârsta între 60 şi 75 de ani. Astfel, la cei cu ponderea 74,5±1,5 kg, doza de digitalizare era 
0,51±0,04 mg/24 ore, iar concentraţia drogului în ser numai de 1,67±0,1 ng/ml, comparativ cu bol-
navii cu ponderea mai mică, de 61,3±0,7 kg şi cu doza de digitalizare 0,60±0,06 mg/24 ore, care s-a 
cumulat până la concentraţia de 2,64±0,16 ng/ml, doză care uşor poate devia în intoxicaţie digitali-
că, din care cauză noi recomandăm în prezent la aceşti bolnavi doze mici de digoxină la tratamentul 
de întreţinere de la  0,125 până la 0,375 mg/24 ore, doze la care, practic, nu se întâlnesc intoxicaţii 
digitalice. Aproape aceeaşi legitate s-a păstrat şi în celelalte loturi comparabile. Important este  că 
la pacienţii cu ponderea în medie de la 57,6 până la 61,3 kg în toate loturile comparabile după digi-
talizare, concentraţia drogului în ser a fost > 2,12 ng/ml, doze cu capcane idiopatice în tratamentul 
modern al insufi cienţei cardiace congestive. Pentru a demonstra complicitatea în tratamentul aces-
tor bolnavi prezentăm 2 fi guri cu curbele unice  de digitalizare a 4 pacienţi în funcţie de ponderea 
corporală şi de vârsta pacienţilor. 
Pacientul „L” de 46 de ani cu ponderea corporală numai de 55 kg şi bolnavul „D” de 40 de ani, 
însă cu ponderea de 91 de kg, ultimul primind doza zilnică de digoxină de 0,625 mg, adică de 2 ori şi 
ceva mai mare decât a primului pacient. În fi nalul cumulării drogului exprimat prin 2 curbe pe parcur-
sul a 6 zile, clar se demonstrează concentraţia digoxinei în ser de 4,7 ng/ml la pacientul cu ponderea 
numai de 55 kg comparativ cu celălalt, ponderea căruia este aproape de două ori mai mare. Ultimul 
primind o doză mai mare şi fi ind mai tânăr, a avut concentraţia drogului în ser la a 6-a zi numai de 
1,8 ng/ml (fi gura 1). 
Alt factor de risc în digitalizarea bolnavilor este vârsta înaintată a pacientului supus saturaţiei 
cu digoxină (fi gura 2). Prin curbele acumulării zilnice a digoxinei în ser la pacienta „M” de 60 de ani 
(75 kg), care a început cumularea cu digoxină în doză de 0,375 mg/24 ore, iar de la a 3-a zi din cauza 
unor anorexii şi a greţii uşoare s-a trecut la doza de 0,25 mg, ca la a 6-a zi să se constate concentraţia 
drogului în ser de 2,8 ng/ml, concentraţie care-i provoca simptomele uşoare de intoxicaţie glicozi-
dică. În continuare, după o zi de reţinere, am continuat tratamentul de lungă durată numai cu 0,125 

115
mg/24 ore, care, ulterior, în timp a păstrat concentraţia drogului în ser cu oscilaţiile între 0,56 şi 0,88 
ng/ml cu un efect inotrop pozitiv.
0,22
0,25
1
1,7
2,5
3,5
4,7
1,8
1,6
1,5
1,2
0,8
0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
3,5
4
4,5
5
1
2
3
4
5
6
L - 46 de ani,
55 kg, 0,50 mg
D - 40 de ani,
91 kg, 0,625
mg
Zile degitalizate
Fig. 1. Concentraţia digoxinei  în ser în funcţie de ponderea pacienţilor
   
ng/ml în ser
0,15
0,55
1,3
1,9
1,95
2,6
2,8
1,9
1,95
1,7
1,45
0,9
0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
3,5
4
4,5
5
1
2
3
4
5
6
M - 60 de ani,
75 kg, 0,25-
0,375 mg
T - 49 de ani,
77 kg, 0,75 mg
Zile degitalizate
Fig. 2. Concentraţia zilnică a digoxinei  în ser în funcţie de vârsta pacienţilor
Curba digitalizării pacientului „T” de 49 de ani (77 kg), care a primit digoxină în doză de 0,75 
mg/24 ore, la a 6-a zi concentraţia drogului în ser a fost numai de 1,9 ng/ml, concentraţie ce ne-a 
permis să menţinem doza de întreţinere timp îndelungat între 0,25 şi 0,375 mg/24 ore, de asemenea
cu efect ionotrop pozitiv. Aşadar, diferenţa numai de 11 ani mai mare în primul caz demonstrează cât 
de enigmatică este ecuaţia digitalizării în funcţie de vârsta pacientului.
Făcând bilanţul rezultatelor obţinute în acest studiu, deşi nu se poate enunţa o regulă simplă de 
tratament al tulburărilor de ritm pe fundalul ICC în valvulopatiile mitrale asociate, am vrea să subli-
niem că chiar la tratamentul complex modern cu diuretice, inhibitori ai enzimei de conversie, vaso-
dilatatoare, betablocante etc., digitalicele totdeauna au fost şi sunt utile în combinaţiile cu celelalte 
remedii la diferite etape compensatorii şi decompensatorii hemodinamice. Cât priveşte tratamentul 
dereglărilor de ritm la aceşti pacienţi, de asemenea, este foarte complicat în funcţie de mai mulţi 
factori nocivi. Iată de ce digoxina, care contribue nu numai la creşterea contractilităţii miocardice, 
ci are şi acţiune antiaritmică în doze de la 0,125 până la 0,375mg/24 ore, este oricând binevenită în 
tratamentul acestor bolnavi.  
Discuţii. Deşi la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul mileniului al treilea reumatismul arti-
cular acut şi valvulopatiile reumatismale se întâlnesc mai rar, noi am studiat minuţios 1004 fi şe medi-
cale şi 426 de necropsii ale pacienţilor spitalizaţi cu valvulopatii reumatismale în clinicile spitalelor 
municipale nr. 1, 2, 3, 4 şi în Spitalul Clinic Republican (tab. 8, 9).

116
Pornind de la datele din aceste tabele, observăm că cel mai frecvent febra reumatismală afec-
tează aparatul valvular mitral (circa 90 la sută), apoi în descreştere valvulele aortale, circa 30%, şi 
pe ultima treaptă se plasează valvulele tricuspidiene (aproape 10 la sută). Dat fi ind faptul că scopul 
acestui studiu a fost de a analiza în cel mai minuţios aspect toate tipurile de valvulopatii mitrale (tab. 
10, 11) la cei 643 de pacienţi exploraţi şi 253 de necropsii în funcţie de tipul valvulopatiei mitrale şi 
vârsta bolnavilor, am constatat că la pacienţii tineri şi la cei  maturi predomină insufi cienţa mitrală 
pură (38,9 la sută), iar la bolnavii mai în vârstă (≥60-75 de ani) prevalează valvulopatiile mitrale aso-
ciate cu prevalenţa stenozei mitrale (16,3%).
Tabelul 8
Clasifi carea clinico-anatomică a valvulopatiilor postreumatismale în 1004 cazuri clinice 
şi 426 de necropsii
Tipul  
valvulopatiilor 
postreumatismale
Cazuri clinice
Necropsii 
Nr. pacienţi
%
Nr. pacienţi
%
Mitrale izolate şi 
asociate
643
64
253
59,4
Aortale izolate şi 
asociate
101
10,1
37
8,7
Mitralo-aortale 
asociate
226
22,5
95
22,3
Mitralo-
tricuspidiene 
asociate
16
1,6
24
5,6
Mitralo-aortale-
tricuspidiene 
asociate  
18
1,8
17
4
În total
1004
100
426
100
Tabelul 9
Clasifi carea clinico-anatomică a valvulopatiilor mitrale postreumatismale în 643 de cazuri 
clinice şi 253 de necropsii
Tipul  valvulopatiilor 
postreumatismale
Cazuri clinice
Necropsii 
Nr. pacienţi
%
Nr. pacienţi
%
Insufi cienţa mitrală (IM)
266
41,4
23
9,1
Valvulopatie mitrală 
asociată cu prevalenţa 
insufi cienţei (VMA>I)
114
17,7
59
23,3
Stenoză mitrală (SM)
76
11,8
47
18,6
Valvulopatie mitrală 
asociată cu prevalenţa 
stenozei (VMA>S)
187
29,1
124
49,0
În total
643
100
253
100
În urma analizei datelor necropsiilor efectuate observăm că predomină pacienţii cu valvulopatii 
mitrale asociate cu prevalenţa stenozei mitrale (49 la sută), iar insufi cienţa mitrală pură s-a sesizat 
numai în 9,1 la sută (tab. 9).
Datele clinice şi necropsiile la pacienţii cu vârsta ≥60-75 de ani demonstrează situaţia mai 
aproape de adevăr în ceea ce priveşte discernarea valvulopatiilor mitrale în funcţie de tipul şi vârsta 
pacienţilor (tab. 10, 11).

117
Tabelul 10
Frecvenţa valvulopatiilor mitrale în funcţie de tipul valvulopatiei şi de vârsta pacienţilor 
investigaţi în 643 de cazuri clinice
Tipul 
valvulopatiei 
mitrale
Nr. 
pacienţilor
Până la 59 de ani
După 60 de ani 
Nr.
%
Nr.
%
Insufi cienţa 
mitrală (IM)
266
250
38,9
16
2,5
VMA>I
114
71
11,0
43
6,7
Stenoză mitrală 
(SM)
76
61
9,5
15
2,3
VMA>S
187
97
15,1
90
14,0
În total
643
479
74,5
164
25,5
Tabelul 11
Frecvenţa valvulopatiilor mitrale în funcţie de tipul şi vârsta pacienţilor studiaţi 
în 253 de necropsii
Tipul 
valvulopatiei 
mitrale
Nr. 
pacienţilor
Până la 59 de ani
După 60 de ani 
Nr.
%
Nr.
%
Insufi cienţa 
mitrală (IM)
23
13
5,1
10
4,0
VMA>I
59
34
13,4
25
9,9
Stenoză mitrală 
(SM)
47
35
13,8
12
4,8
VMA>S
124
58
22,9
66
26,1
În total
253
140
55,2
113
44,8
Aşadar, involuntar apare întrebarea: prin ce se explică acest fapt divers? În primul rând, la tineri 
şi la maturi mai frecvent se întâlneşte hiperdiagnostica insufi cienţei mitrale, apoi  prolapsul de valvă 
mitrală, travaliul cardiac hiperkinetic, diverse insufi cienţe mitrale funcţionale fac difi cilă diagnostica 
acestei valvulopatii la tineri. Iar prevalenţa după 60 de ani, atât în clinică, cât şi la necropsii, a val-
vulopatiilor mitrale asociate cu predominarea stenozelor mitrale, după cum reiese din tab. 9, 10, 11
poate fi  argumentată prin evaluarea în timp a insufi cienţelor mitrale în valvulopatiile mitrale asociate 
cu prevalenţa stenozei mitrale. 
Analizând datele noastre, obţinute pe parcursul ultimilor 30 de ani (vezi monografi a „Valvulopa-
tiile mitrale la vârstnici şi senili”, Chişinău, „Ştiinţa” 1987, 248 p., în limba rusă) şi datele unei lucrări 
fundamentale despre evoluţia valvulopatiilor mitrale în Japonia pe parcursul a 25 de ani (S. Kawaki-
to), în care autorul a constatat că până la vârsta de 15 ani insufi cienţa mitrală predomină  (62,8%), iar 
stenoza mitrală şi valvulopatiile mitrale asociate se întâlnesc numai la 2,8%, respectiv, în 9,8 la sută, 
constatăm că după 25 de ani, aceste valvulopatii la aceşti pacienţi au evaluat astfel: stenoza mitrală şi 
valvulopatia mitrală asociată s-au plasat pe primul loc (51,7%), iar insufi cienţa mitrală pură pe ulti-
mul loc (10,1%), ceea ce corespunde aproape integral datelor din tabelele de mai sus.
În toate tratatele fundamentale din cardiologia modernă  şi manualele didactice universitare, 
descrierea tabloului clinic al valvulopatiilor începe cu stenoza mitrală, apoi cu insufi cienţa mitrală, 
după aceasta urmează în acest mod valvulopatiile aortale şi tricuspidiene, iar tipurile de valvulopatii 
asociate cu dereglările lor hemodinamice particulare, aproape că nu sunt relatate. Atunci iarăşi ne 
întrebăm: procedăm noi oare judicios în această ecuaţie complexă? Cred că nu este încă târziu să ne 
revedem tratatele fundamentale de medicină, diiscriind amănunţit şi specifi cul clinico-auscultativ al 
dereglărilor hemodinamice, explorărilor fundamentale, diagnosticul diferenţial etc. al valvulopatiilor 
asociate, care, după cum am arătat anterior, predomină pe primele locuri dintre toate valvulopatiile 
dobândite.

118
În ceea ce priveşte chestionarea ecuaţiei dereglărilor de ritm în valvulopatiile mitrale asociate, 
rezultatele obţinute de noi demonstrează că frecvenţa ExV depinde direct proporţional de tipul de 
asociere a valvulopatiilor mitrale. Aşa,  de exemplu, în VM>I semnifi cativ mai frecvent se înregis-
trează ExV de gradaţii maligne, comparativ cu VM>S, la care ExV se înscriu mult mai puţin, şi de 
gradaţii preponderent uşoare. Această constatare se explică, în majoritate, prin starea funcţională a 
ventricolului stâng în VM>I şi prin dereglările hemodinamice, care au loc în această valvulopatie. De 
asemenea, o importanţă mare are gradul de insufi cienţă cardiacă : cu cât ICC este mai avansată, cu 
atât şi frecvenţa ExV este mai mare, iar dereglările de ritm ventricular sunt preponderent de gradaţii 
înalte şi maligne. 
Din cele expuse am observat că şi degitalizarea pacienţilor cu valvulopatii mitrale are legitatea 
sa şi depinde, în mare măsură, de tipul de asociere mitrală, de stadiul de insufi cienţă cardiacă şi de 
concentraţia digoxinei în ser. Astfel, la pacienţii cu VM>S şi ICC de st. I-II cu concentraţia drogului 
în ser sub 1,1 ng/ml, digitalizarea are efect antiaritmic în 42,9 la sută, iar la bolnavii cu VM>I şi cu 
ICC mai mult în stadiile avansate, digitalizarea decurge deseori cu acţiune proaritmogenă la 47,6% 
din cazuri, accentuându-se că nivelurile serice ale drogului nu erau de acţiune toxică, K
+
  plasmatic 
fi ind în limetele normalului. Prin urmare, mărirea numărului de ExV după digitalizare mai mult de 4 
ori nu a fost cauza intoxicaţiei glicozidice sau hipocaliemia şi hiperaldosteronismul secundar, ci ac-
ţiunea proaritmogenă a drogului [8, 10, 16]. Această acţiune a digoxinei a fost mai frecvent întâlnită 
la pacienţii cu VM>I şi stadii avansate de ICC. Aşadar, digitalizarea perorală cu doze mici de digo-
xină (0,25-0,375 mg/24 ore) este mult mai benefi că pentru pacienţii cu VM şi fi brilaţie atrială forma 
tahisistolică [7, 9, 10, 17], iar tratamentul de întreţinere de lungă durată este mai avantajos în doze 
nictemerale de numai 0,125-0,25 mg [1, 3, 7], când concentraţia digoxinei în ser se menţine între 0,59 
şi 0,96 ng/ml (în medie 0,9±0,17 ng/ml). Această concentraţie în ser mai are şi o acţiune antiaritmică 
ventriculară, micşorând numărul de ExV cu 76,8±4,47%, cu devieri de la 54,3 până la 91,1 la sută [7, 
9, 10]. De asemenea, menţionăm că digoxina în doze minimale (0,25 mg/24 ore) cu o concentraţie a 
drogului în ser numai de 0,42±0,04 şi 0,45±0,02 ng/ml la pacienţii cu ICC st. I-II şi st. III-IV a avut 
acţiune ionotrop pozitivă cu reducerea frecvenţei ventriculare semnifi cative [7, 9, 10]. 
Unii autori [2, 12, 15, 18] au demonstrat prin studii randomizate că bolnavii, care primesc un 
asemenea tratament de durată cu digoxină şi concentraţia serică a lui de la 0,5 până la 1,2 ng/ml mult 
timp (ani de zile), nu fac decompensări hemodinamice, menţinându-se fără agravări, fără spitalizări 
repetate şi fără creşterea gradului de insufi cienţă cardiacă congestivă.
În ceea ce priveşte riscul de intoxicaţie cu digoxină, am constatat că el creşte când concentraţia 
serică a drogului depăşeşte 2,0 ng/ml, mai ales la pacienţii geriatrici şi cu stadii avansate (III-IV) de 
insufi cienţă cardiacă congestivă, cu ce sunt de acord şi alţi autori [2, 3, 11, 12, 13]. Trialurile efectuate 
pe mii de pacienţi nu au demonstrat infl uenţa digoxinei asupra mortalităţii, iar intoxicaţiile cu digoxi-
nă se menţin aproape aceleaşi, deşi folosirea drogului în tratamentul complex a scăzut de la 31,4% în 
2001 până la 23,5 la sută în 2004 [13, 14]. O serie de autori menţionează că intoxicaţiile cu glicozizi 
cardiaci în ultimul timp se micşorează din următoarele circumstanţe: asocierea în medicaţia modernă 
şi a altor droguri ce diminuează riscurile de toxicitate a digoxinei, aprecierea mai pe larg a drogului 
în ser, recomandările tratamentului de durată cu doze mici de întreţinere, folosirea mai frecventă a 
antidotului antidigoxin Fab et al. [1, 3, 9, 10, 12]. Cu o menire profi lactică, atenţionăm medicii prac-
tici că intoxicaţiile glicozidice cel mai frecvent se întâlnesc la vârstnici, pacienţii cu ponderea scăzută 
sau cu obezitate, la bolnavii cu patologii concomitente renale şi fi ltraţia renală micşorată, în stadiile 
avansate de ICC cu insufi cienţă cardiacă refractară la tratamentul modern.
Întregind aceast amplu studiu, subliniem că mai mult de două secole de aplicare a digitalicelor în 
tratamentul cardiovascular, studiul tonicardic farmacokinetic, digitalizarea şi tratamentul de întreţinere, 
supradozajul, interacţiunile cu alte remedii medicamentoase ale digoxinei sunt actuale şi în prezent.
Yüklə 5,01 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   39




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azkurs.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə