Dr. I. Cucu C. Ioan Dr. Cucu Toma psihiatria sub dictatura o carte alba a psihiatriei comuniste romanesti



Yüklə 0,7 Mb.
səhifə11/16
tarix05.05.2017
ölçüsü0,7 Mb.
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   16

Spitalul Cula si-a castigat o trista faima, aici fiind “depozitati” toti indezirabilii bucuresteni, dizidenti pe motive politice, mai ales in preajma congreselor partidului sau a altor evenimente politice si chiar sportive, cum a fost Universiada.

Fostul sef al sectiei Cula ofera cu curaj presei cateva date semnificative: in 1986 au fost aduse, in maniera descrisa mai sus, adica abuziv, 156 de persoane, in 1987 doar 68, iar in 1989 si mai putine - 49. Cu alte ocazii erau aduse aici cate 100 de persoane, de fiecare data cam aceleasi.

Intr-o societate totalitara, a gandi altfel decat ideologia oficiala era o nebunie, indivizii acestia erau considerati fara simtul realitatii, primejdiosi pentru oranduirea socialista si securitatea statului. Dar “nebunia” acestor dizidenti trebuia atestata cu acte in regula.

Victimele, subliniaza fostul sef al sectiei Cula, erau trimise la spital de cele mai multe ori batute. Fiecare caz era insotit de o adresa din partea organelor de militie, asa incat ei nu puteau fi refuzati. In toate sectiile Spitalului Gh. Marinescu (caci si Cula nu era decat o sectie a acestui spital) era cunoscut un numar de cocteiluri medicamentoase. Toate saloanele in care erau cazati dizidentii erau inchise cu gratii. Se spunea: ”Vezi sa-i faci astuia ceea ce trebuie”, si noi stiam ce inseamna aceasta. Unii medici actionau la ordin, altii din exces de zel, pentru a nu-si pierde avantajele.

Trebuie sa recunoastem ce a fost, spune fostul sef al sectiei Cula, si sa incepem un lucru bun, deoarece oamenii care au devenit un nimic, si aceasta este o crima, oricum nu pot fi recuperati. ”Au facut din om un nimic si aceasta este o crima, unii adusi in spital zdraveni au ajuns la morga... .imi este rusine de cruzimea pe care a trebuit sa o suport pentru cei 2.915 lei pe luna. Trebuie sa am mandrie si de toti acesti bani sa cumpar lumanari”.

O asemenea declaratie cinstita a medicului silit sa devina instrument de tortura al unui regim inuman devine pentru un psihiatru comunist “atitudine denigratoare” fata de tara si fata de psihiatria romaneasca.

Iata cum descrie un ziarist conditiile de viata de la Spitalul Cula: “Saloanele sunt de fapt niste grajduri, bolnavii nu au lumina suficienta, geamurile de grajd fiind de regula mici. Pe peretii exteriori sunt facute desene grotesti. Sunt 159 de bolnavi si toti nu intreaba decat de paine, tigari si externare. Multi sunt aici abandonati de familie. In ziua vizitei era “zi de cartofi”. In salon nu poti sta din cauza mirosului de mucegai si de urina. Bolnavii au pe ei halate murdare si rupte”.

Spitalul de psihiatrie Zam se afla situat langa Hunedoara si a devenit si el loc de detentie pentru dizidenti si opozanti ai regimului. In 1977, dupa greva minerilor din Valea Jiului, in aceasta zona au fost infiltrati foarte multi securisti. Fiecare echipa de lucru era insotita de doi “noi angajati”. Zilnic dispareau fostii lideri sindicali. S-a descoperit ca foarte multi disparuti erau dusi, de fapt internati, in Spitalul de psihiatrie Zam.

O. Luchian, inspector general in Ministerul Sanatatii, aflat in aceasta perioada in inspectie la acel spital, este surprins sa vada doi medici si trei indivizi cu halate albe, insa cu cizme ofiteresti, care isi faceau “rondul”. El afla ca doar cu o zi inainte au fost adusi acolo 40 de mineri fara bilete de internare, fara a fi inregistrati la camera de garda. Nici unul dintre “pacienti” nu avea foaie de observatie.

In cursul inspectiei pe care o efectueaza pe linie de serviciu este insotit in permanenta de trei ofiteri. Inspectorul, in aceste conditii, mai observa ca “bolnavii” purtau casti si salopete de miner. Unul dintre mineri era la geamul unui salon de agitati si, agatat de gratii, striga: “Lasati-ma sa plec de aici, nu am nimic”.

Sectia de psihiatrie Brazi este descrisa de ziarista Carmen Antohi (1991) ca un infern. Sectia se afla intr-un fost conac boieresc in care sunt “depozitati” 70 de bolnavi. Instalatiile sanitare sunt in stare de degradare incredibila, tevile sunt sparte, robinetele lipsesc. Tavanele sunt fisurate si pun in pericol, prin iminenta de daramare, bolnavii, peretii sunt umflati de igrasie. Unele saloane nu sunt incalzite, iar lumina electrica nu functioneaza, din cauza instalatiilor foarte vechi.

Spitalul de psihiatrie din Tg. Ocna este descris de catre S. Fahi drept o neuropuscarie. El functioneaza intr-o fosta puscarie dezafectata din cauza paraginirii cladirii. In locul fostilor detinuti stau astazi bolnavii mintali.

Spitalul are ziduri vechi si inalte de piatra care sunt suprainaltate cu sarma ghimpata. Lacate mari si zabrele sunt peste tot, pentru ca bolnavii sa fie bine paziti, dar nici nu se pune problema sa fie bine ingrijiti. Nimic de aici nu te face sa crezi ca este vorba de un spital. Peste tot acelasi miros de urina, aceleasi ferestre sparte. In saloanele de femei poti vedea cupluri imperechindu-se sub privirile impasibile ale celorlalte paciente, iar in saloanele de barbati activeaza homosexualii. Peste tot este frig, sobele de teracota abia daca sunt calde. Cei cu paltoane dorm imbracati, paturile fiind subtiri si rupte. Bolnavii mai in putere sunt folositi pentru munca fortata.


b. Atacul comandoului securisto-psihiatric

In 1992, nomenclatura comunista din psihiatrie se decide sa treaca la o reglare de conturi ca in zilele ei bune. In contextul “noii” conduceri politice din tara ea considera ca este momentul prielnic de a intreprinde o actiune demolatoare, in stilul anilor de glorie, impotriva psihiatrilor care au inceput sa critice pe fata abuzurile psihiatrice si mai ales impotriva A.P.L.R., gruparea care s-a distins in mod deosebit in acest cadru.

Vorbind despre Stalin si stalinism, Roy Medvedev caracteriza excelent modul de gandire politica a comunismului, caracterizat printr-o neintrerupta ofensiva impotriva opozitiei de stanga sau de dreapta, spre a insela opinia publica de organizare a diversiunilor "contrarevolutionare” pe care de multe ori le inventa, aparand in rolul de “salvatori” ai tarii. Dezastrul era pus intotdeauna pe seama “diversionistilor” burghezi, a elementelor dusmanoase si tradatoare, a sabotorilor, motiv pentru care adevarul este falsificat cu grosolanie. Paralizati de frica, supravetuitorii vor ingrosa randul corului de elogiatori la adresa “conducatorului”.

De la aparitia comunismului, a metastazei romanesti, a stalinismului si a epifenomenului sau - abuzul psihiatric - peste tot s-a desfasurat acelasi scenariu, iar lupta de ariegarda a fostei nomenclaturi comuniste din psihiatrie se incadreaza perfect in tipul clasic de stalinism.

Pe baza acestei ideologii, la inceputul anului 1992, dupa o tacere vinovata si dupa ce s-au convins ca in Romania nu va exista un proces al comunismului, principalii autori ai abuzurilor psihiatrice au declansat o actiune de tip comando impotriva acelora care acum militau direct si agresiv pentru reforma in psihiatrie.

Campania de televiziune a lui Emanuel Valeriu si lungul serial din ziarul comunist al puterii de atunci - “Dimineata” - reprezinta exemplul tipic al unei actiuni inspirate de fosta Securitate, mai ales prin calomnie si dezinformare, in maniera profesionista.

Impingand in fata un medic nesemnificativ, cu grave probleme caracteriale, familiale si profesionale, acesta chipurile isi asuma “intreaga responsabilitate”, dar in fapt el a dat ocazia nomenclaturii - deschizand aceasta “discutie” in presa prin articole anonime sau prin intrarea in scena a tartorilor - de a organiza o campanie de denigrare si minciuna ca in zilele lor bune (invective, minciuni, indignare artificiala etc.).

Pentru ca atacul sa dispuna de un minimum de credibilitate, comandoul avea nevoie de acuzatii “specifice”: tradare de tara, tradarea psihiatriei, verocitate, arivism, dar in acelasi timp opozantii sunt si o “grupare nesemnificativa”, colectivul psihiatrilor fiind in mod evident cu totul in jurul lor, exact cum era si poporul roman pana in 1989, ca un monolit in jurul “conducatorului”. Si iata cat de adevarate sunt afirmatiile poetului care spune: ”Mai intai desfigureaza-ti adversarul si apoi il poti trata ca pe un monstru”. Ca si in perioada comunista, vinovatii principali sunt liderii opozitiei din psihiatrie, restul sunt doar niste “inselati recuperabili”. Sa incercam sa descifram mecanismul.

Profitand de nelinistea presei internationale si in special de unele acuzatii aduse de revista britanica “The European”, acuzatii reluate de catre principalele cotidiane din tara in care se invedera existenta unor abuzuri psihiatrice si dupa 1989, comandoul transfera aceste informatii, in mare parte neadevarate, conducerii A.P.L.R. Faptul ca la ora aparitiei serialului din “Dimineata” si a emisiunilor TV situatia era lamurita oficial si public de peste un an, in sensul ca exagerarile presei internationale nu aveau la baza informatii provenite de la APLR, nu a avut pentru cei dominati de ideea calomniei si revansei nici o importanta. Pentru gandirea comunista adevarul este relativ si partinic (Lenin), iar panoplia cliseelor va fi pusa in miscare. Daca “adevarul lor” nu exista, el se va fabrica. In acest fel, emisiunile lui E. Valeriu si serialul lui Duica din “Dimineata” au devenit manifestari politice bine dirijate de catre fosta Securitate si de catre colegii lor psihiatri comunisti.

De acum, scenariul se va desfasura in maniera tipica, binecunoscuta, de la fosta “Scanteie”. Conducerii A.P.L.R. i se imputa afirmatiile din “The European”, cum ca in Romania ar mai exista 300 de detinuti de constiinta internati in spitalele de psihiatrie, iar “ministerul adevarului” cere ca “vinovatii” sa fie infierati ca niste tradatori. Dezvinovatirile, dezmintirile, argumentele, documentele scrise nu mai pot sa aiba nici o influenta pentru ca de fapt aceasta campanie nu isi propusese adevarul, ci denigrarea unor idei, a unor atitudini etice si o prezentare a abuzurilor psihiatrice din trecut ca niste minciuni.

Poate ca enumerarea calomniilor tipice mentalitatii comuniste nu ar trebui sa ne preocupe. O carte alba privind abuzurile psihiatrice comuniste este in primul rand o piesa de memorie, pentru ca peste cativa ani calomniatorii sa nu spuna ca minciunile de astazi au fost adevaruri. Iata in cele ce urmeaza si in rezumat, maniera calomnioasa care a umplut peste 60 de pagini de ziar si cateva ore de emisiune la televiziunea publica.

Autorii serialelor sustin ca activitatea A.P.L.R. de a demasca abuzurile psihiatrice comuniste afecteaza prestigiul unei intregi categorii socio-profesionale, dar, si mai rau, acest lucru inseamna si o tradare de patrie. A.P.L.R. este un grup foarte mic, nereprezentativ, sub 1% din psihiatrii romani, in timp ce asociatia lor - A.P.R. - ar avea peste 1.000 de membr, adica, ce sa mai vorbim, toti psihiatrii din Romania. Desi atat de mic, acest grupuscul poate atenta la onoarea profesiei si, de ce nu, a intregii bresle medicale si chiar a tarii intregi. A.P.L.R. a luat fiinta doar cu telul de a compromite psihiatria si de a culpabiliza pe toti psihiatrii (cei cinci - sase tartori culpabili se identifica acum cu toti psihiatrii) si, bineinteles, ii acuza doar de fapte imaginare. Scopul declarat al asociatiei ar fi de a identifica victimele psihiatriei si medicii vinovati de abuz, dar neputand aduce dovezi elocvente gaseste ca vinovati pe toti aceia care au detinut posturi de conducere in psihiatrie, ale caror posturi membrii A.P.L.R. le privesc cu “ochi flamanzi”. Dar, revin fostii nomenclaturisti, abuzurile politice chiar daca au existat, nu au fost in proportie de masa (vechiul argument Lazarescu, caruia i-a raspuns Vianu, asa cum am aratat mai sus) si in nici un caz dupa 1980 (deci intr-un timp rezonabil de a fi verificat). Caci, spun ei, de ce un regim totalitar ar trebui sa foloseasca psihiatria si nu inchisorile? Parca nu ar sti de foamea de prestigiu international a liderilor comunisti.

In raport cu Securitatea, psihiatria ar fi fost doar un avocat din oficiu al pacientului. Pentru Securitate calea psihiatriei era o cale “umanitara” prin care ei ajutau individul, un lux pentru individ, iar pentru psihiatrie aceasta a fost doar o “complicatie”. De fapt, dizidentul ar fi apartinut Securitatii si numai in caz de “irecuperabilitate” severa era asistat de catre psihiatru, dar, sa fim atenti, numai in folosul dizidentului.

Noi credem ca prin aceste afirmatii cinismul a atins limita maxima. Si apoi, continua nomenclaturistii, nici nu au existat dizidenti, caci la noi nu a existat un Saharov (exact ca in gluma in care cel ce imprumutase vecinului oala primeste urmatorul raspuns: mai intai nu mi-ai dat-o, in al doilea rand era sparta si apoi ti-am inapoiat-o).

Stiinta calomniei a devenit pentru securisto-comunisti o adevarata arta. De aceea calomniile vor continua:

A.P.L.R. a devenit de fapt o asociatie de familie, in jurul a trei persoane, toate ahtiate dupa posturi inalte (la acea epoca postul de director il avea ”profesorul” Ionescu, sef de catedra era V. Predescu, iar directorul Policlinicii Titan, vestitul C. Gorgos), dar, slava Domnului, pana acum aceste posturi inalte au fost salvate. De fapt, prin aceasta ei s-au demascat ca adevaratii inspiratori ai campaniei de presa si TV, nimeni altcineva nu ar fi avut aceasta putere in psihiatria romaneasca.

Urmand rationamentul de mai sus, membrii A.P.L.R. sunt de fapt niste pseudo-psihiatri care si-au facut doar aura de dizidenti.

Se trece apoi la calomnierea fiecarui lider in parte si se incepe intai cu presedintele, care a fost “un comunist notoriu”, iar Toculescu ar fi autorul Decretului 313/1980, desi se stie ca toate initiativele legislative din psihiatrie, chiar ordinele ministeriale erau concepute de V. Predescu. Orbiti de furie, de data aceasta ei recunosc si existenta “unui templu al psihiatriei politice romanesti", Spitalul Balaceanca, unde presedintele A.P.L.R. a fost candva director. Deci in Romania nu a existat psihiatrie politica, dar a existat “un templu” tocmai acolo unde a lucrat unul dintre dizidentii cunoscuti ai psihiatriei si presedintele A.P.L.R. Sa vedem, insa, chiar din gura acestor comunisti fara simtul onoarei, cum arata acest templu a carui existenta o accepta, intr-o tara in care jura ca nu a existat represiune poitica prin psihiatrie.



Astfel, la acest spital exista o paza nemedicala, desi aici lucrau medici. Impotriva uzantelor, medicii de aici erau dotati cu magnetofoane. Aici erau internati toti posibilii dizidenti, detinutii de constiinta, victimele abuzului psihiatric adusi prin vestitul Decret 12/1965.

Iata deci ca tocmai dumnealor, aruncand evident pisica in curtea vecinului, recunosc ca a existat psihiatrie politica. Si ce martori pot fi mai avizati decat nomenclaturistii insisi, adica faptasii.

Magazinul cu clisee ale propagandei comuniste continua. Presedintele A.P.L.R. a colaborat cu Securitatea (atunci ce l-ar fi costat sa fie cu ei pana la capat?), de fapt s-a autoproclamat presedinte al A.P.L.R. (ca si cum noi, dupa 1989, am infiintat o celula a P.C.R.). Toata activitatea presedintelui este punctata numai de fapte penale: certificate medicale false, mita, evident in valuta, si-a internat soacra la psihiatrie pentru a o mosteni mai repede.

Din pacate, vicepresedintele de la acea data era realmente din tagma lor si a reusit sa distruga practic A.P.L.R.-ul. Dar sa vedem cum isi caracterizeaza colegul, pe profesorul Romila.



A facut parte aproape perpetuu din comisiile medico-legale psihiatrice, devenind un campion al abuzurilor politice psihiatrice care, daca s-au facut, prin el s-au facut. Este un comunist fanatic si intr-adevar, fiind exclus din partid cu ocazia meditatiei transcedentale, a facut memorii lacrimogene la toate congresele partidului sa fie reprimit si, spre ghinionul sau, acest lucru s-a intamplat tocmai la ultimul congres din noiembrie 1989. Acum cocheteaza cu P.N.T.C.D. si mai ales ar fi agentul electoral al d-lui Ratiu, desi 12 ani a fost lector la invatamantul de partid, a scris monografii ateiste si materialiste, in colaborare cu un conferentiar de la Catedra de marxism, toate pentru a obtine putere si functii inalte in partid si in Catedra de psihiatrie. In mod real, ca orice nomenclaturist comunist, ei constata ca profesorul nu are opera stiintifica, nu a avut activitate dizidenta si, daca vreti, verificare securista in urma cu peste 40 de ani, s-a sustras de la efectuarea stagiului militar, afisand o boala fictiva, toate dovedite cu fotocopii.

Din pacate, asa cum am mai aratat, multe dintre acuzatiile aduse lui Romila s-au dovedit adevarate si se pare ca si-a platit si tributul prin distrugerea din interior a A.P.L.R., la care trebuie adaugate dizarmoniile sale de personalitate, iar dupa ultimele activitati "publicistice", o serioasa involuare la o personalitate care a fost inteligenta.

Al treilea este luat in colimator I. Vianu, psihiatru elvetian de origine romana, care a devenit dupa emigrare un neinfricat luptator pentru drepturile omului. Si el este vinovat tot de infiintarea A.P.L.R. Bineinteles ca i se aplica sablonul: a fost membru de partid (inexact; a depus cerere de inscriere, dar, timp de 5 ani, nu a fost primit, blocandu-i-se astfel promovarea si fortandu-i-se emigrarea), nu-si indeplineste nici sacrosanta misiune a strainilor de a aduce ajutoare, bineinteles este tradator de neam si tara si ganditi-va la enormitatea de a fi “vandut Ardealul ungurilor”. A mai fost si un mare simpatizant al marxismului si socialismului (de ce, domne, a mai trebuit sa emigreze?”).

In fine, dr. Marian Popa, secretarul A.P.L.R. ar fi fost si el mare comunist si securist notoriu (de ce ar fi aceasta o vina si nu o calitate, avand in vedere ca ei insisi au fost si nu au manifestat nici o umbra de regret) si mai extrage si documente oficiale din minister (regretul este evident, pentru ca astfel nu le-au putut ei arde).

Toti liderii A.P.L.R., in bloc, nediferentiat, au antrenat presa, institutiile politice in calomnierea psihiatriei, au batjocorit prestigiul tarii, au apelat la spijinul unor organizatii internationale. A.P.L.R. apare astfel ca un organism care blameaza si santajeaza psihiatria, un instrument al antipsihiatriei (la care psihiatrie se refera oare, la cea socialista?), vor sa dezmembreze asistenta psihiatrica. Desi un grupuscul mic si nesemnificativ, A.P.L.R. ii face sa intre in panica pe “adevaratii” psihiatri.

Pedeapsa ceruta pentru acesti indivizi trebuie sa fie exemplara, iar Ministerul Sanatatii este incitat sa intre in actiune.

De fapt, trebuie sa avem mila de acesti oameni. La ce zile au ajuns, cand cu 2 - 3 ani inainte era necesara doar o simpla nota informativa catre Securitate si totul ar fi fost rezolvat. Acum ei, cei mai “competenti”, trebuie sa umble cu jalbe, cu argumente. Ce inscenare ar fi putut ei organiza in anii lor de glorie, in timp ce acum trebuie sa se umileasca si sa se roage la o ureche care pare surda.

Iata, in final, concluziile la care au ajuns organizatorii campaniei de presa a actiunii securisto-psihiatrice privind activitatea A.P.L.R. si a celor care critica represiunea politica din psihiatria comunista romana: denigreaza corpul sanitar si Ministerul Sanatatii; denigreaza tara prin acuzatii de nerespectare a drepturilor omului, desi pare a fi vorba de “tara lor,” adica de acea imagine comunisto-nationalista asupra tarii, cu a carei nostalgie au ramas; denigreaza actualele structuri ale puterii legislative si executive ale tarii.

Sa intrebam acum pe orice detinut politic sau pe oricine este cat de cat acomodat cu felul in care se alcatuiau dosarele penale in timpul regimului comunist, daca aceasta actiune securisto-psihiatrica nu este facuta dupa regulile celui mai inalt profesionism al fostului regim. Ce ar mai fi necesar acum pentru a se trage concluzia vinovatiei de “crima impotriva oranduirii socialiste si securitatii statului” si daca, eventual, conducerea A.P.L.R. nu ar avea soarta celor de la Caciulati.

Sa fim seriosi, tovarasi comunisti din psihiatrie si de aiurea, dumnevoasta inotati astazi impotriva istoriei, generatia tanara v-a expulzat chiar cu pretul sangelui, nu mai aveti viitor si de aceea cei care lupta pentru reforma in psihiatrie, inclusiv pentru reforma etica, nu vor pati nimic.

Iata deci cine sunt aceia care se considera adevaratii promotori ai psihiatriei romanesti, competenti, patrioti iesiti din trecutul lor comunist si tortionar cu capul in sus si lovind in "potaile ” anticomuniste, asa cum spunea dl. Gavriliu.
c. Reactiile opiniei publice, ale presei

Este reconfortant ca atunci cand te afli angrenat intr-o opera sociala sa simti solidaritatea celor din jur. Am mai subliniat situatia de dizidenta in care se afla psihiatrii care lupta pentru reforma psihiatriei, in contextul in care intreaga conducere a psihiatriei este in mainile fostilor nomenclaturisti sau a comunistilor din linia a doua. Atacul criptocomunistilor a fost bine gandit si sustinut. Ganditi-va ca el a avut girul consilierului presedintelul republicii, dl. Mironov.

Atacul celor de la ziarul guvernamental Dimineata si al postului national de televiziune (ultimul refugiu al comunistilor in mass-media) a fost pentru noi si un prilej reconfortant de a simti solidaritatea celor din jur si sensul progresist al demersului nostru.

Vom incepe cu reactia profesorului Piru, directorul ziarului Dimineata, care intelege de la inceput sa se desolidarizeze de calomniatorii care au folosit spatiul ziarului fara aprobarea sa. Grele zile au ajuns sa aiba comunistii din psihiatrie daca nu-si pot gasi un loc pe pamant, un ziar care sa le impartaseasca actiunile, sa se furiseze si sa recurga la contrabanda, fiind dezavuati de insusi directorul gazetei la care “au avut acces”. Iata cum subliniaza profesorul Piru sitautia creata (in Expres Magazin din 11 febr. 1992): ”Din pacate, fundatia Dimineata a debutat cu niste brosuri in care este reprodus serialul murdar al lui C. Duica. Eu m-am opus publicarii acestui material calomnios care nu face bine nici prestigiului tarii. Atunci, el (Duica) a cerut ajutorul lui Mironov (consilierul presedintelui Iliescu), care le-a dat lumina verde. Nu cred ca este bagat Iliescu, ci mai degraba unul Gorgos. Unele articole nesemnate sunt murdarii de-ale lui Gorgos. Daca ar fi dupa mine, l-as da afara pe Duica, care este un impostor”.

Doamne, oare pentru un grup asa de mic si nesemnificativ era nevoie sa implici consilierul unui presedinte al tarii, sa inseli vigilenta unui director de ziar, sa ai de-a face cu persoane pe care propriul lor sef ii considera impostori si toate pentru a tipari “murdariile lui Gorgos”?

Rectorul universitatii de medicina, socat si el de asemenea murdarii, declara: ”In viata mea am avut “privilegiul” sa constat nocivitatea invidiei medicale, insa niciodata ura, lasitatea, calomnia, razbunarea nu s-au reunit intr-o actiune atat de reprobabila.

Redactorul emisiunilor TV care s-a angrenat in aceiasi actiune denigratoare, Emanuel Valeriu, a fost concediat si nici astazi nu si-a mai recapatat postul. Si tot acest dezastru numai pentru a fi solidari cu comunistii si tortionarii din psihiatrie.

Organismele internationale s-au alertat. Dl. Anthony Coombs, din grupul parlamentar britanic pentru drepturile omului, declara la o conferinta de presa: ”Atat Ministerul Justitiei, cat si cel al Sanatatii sunt de acord ca s-au savarsit abuzuri psihiatrice in Romania “. In institutiile psihiatrice vizitate membrii parlamentului britanic observa ca: “oamenii traiesc ca animalele”, iar la Podriga, jud. Botosani, voluntarii britanici care locuiesc si lucreaza la Caminul de psihiatrie (printre care si fiica unui parlamentar britanic) au fost batuti din ordinul administratorului.

Prin emisiunile TV ale lui E. Valeriu si serialul din Dimineata, sublinia Sanda Angelescu (1992), s-a lansat un atac impotriva victimelor psihiatriei totalitare. Sunt aparate, in schimb, persoanele direct implicate in tortura, ca si moralitatea regimului comunist in ansamblu.

Dar cel mai bine problema este tratata in Tineretul Liber, de catre Dan Stanca.

S-a spus - arata autorul - vulgarizandu-se, ca toti romanii au luptat intr-un fel sau altul contra lui Ceausescu. Dar aceasta nu urmareste decat compromiterea fenomenelor de dizidenta, atat cat a fost. Cam acesta este si rationamentul acelora care, invocand forma de lupta colectiva si anonima a poporului roman, au denigrat orice pozitie dizidenta. Pe aceasta linie, a compromiterii dizidentei romanesti, s-au inscris si actiunile ziarului Dimineata care s-a pus, chipurile, in slujba psihiatriei noastre pentru a o apara de tradarea din interior si exterior. Aceasta, dupa parerea lor, ar terfeli prestigiul tarii, caci, daca dizidentii internati in clinicile de psihiatrie nu au avut nici pe departe intentia de a protesta contra dictaturii, ei nu au fost decat niste sarmane “minti ratacite”. De fapt, atunci represiunea comunista nici nu a existat, limitandu-se doar la “urecheala” pe care militienii o mai aplicau celor care mai aruncau cate un “fluturas” pe piata. Asta vrea, de fapt, sa arate ziarul Dimineata si E. Valeriu, care a realizat un reportaj penibil despre niste fapturi omenesti de plans, dar este mai mult ca sigur ca E. Valeriu si-a anticipat si destituirea binemeritata.

Sistemul comunist a mers pana acolo incat cei care i se opuneau nu trebuia sa fie vinovati, ci mai degraba nebuni. In acest fel psihiatria a devenit din mijloc de tratament, o cale de distrugere a omului care ar fi dorit sa gandeasca liber. Aceste lucruri sunt bine cunoscute. Necunoscutul apare din clipa in care cauti dovezi. Astfel, oamenii pot claca psihic si din cauza conditiilor in care traiesc si atunci neurolepticele administrate le scot din cap gargaunii revolutiei. Din acest motiv exista o mare deosebire intre cei distrusi cu buna stiinta si cei prost tratati. Aici intra si multcomentatele cazuri (Ursu, Dragu etc.). Daca aspectul unor institutii psihiatrice din Romania este degradant, acest lucru sporeste confuzia, facand pe straini sa creada ca aceste institutii camufleaza, de fapt, adevarate puscarii.

Ziarul Dimineata se intreaba cu candoare de ce represiunea comunista a avut nevoie sa utilizeze mijloacele psihiatrice pentru a anihila pe individ, avand la dispozitie deja mijloacele clasice. Raspunsul este simplu. Pentru ca in al doilea caz, dovezile ca este detinut politic se strang usor, pe cand in cazul psihiatriei ele se sterg de la sine, in functie de formularea unui diagnostic interpretabil. Intr-un fel, psihiatrul devine un ucigas care nu lasa urme. Dar, se intreaba autorul, in fond, procesul comunismului de ce sa nu fie insotit si de un proces al psihiatriei?

Intr-o tara in care psihiatria nu era decat Cenusareasa medicinii, iar psihiatrii erau priviti ca niste paraziti daca nu se puneau in slujba autoritatilor, o decantare a faptelor si persoanelor devine necesara. Sesizarea forurilor internationale ca in Romania ar mai exista 300 de detinuti de constiinta, chiar daca nu corespunde adevarului, a fost binevenita pentru a determina o privire atenta spre trecut, pe care trebuie sa-l elucidam atat pentru prezent, cat si pentru viitor.

Faptul ca puciul securisto-psihiatric este o provocare este clarificat de dr. Toculescu, care subliniaza ca nu A.P.L.R. a dat informatiile pentru The European si ca, in acest sens, a dat dezmintirile necesare atat in publicatia amintita, cat si la postul de radio BBC. Nici parlamentul britanic nu a sustinut afirmatiile presei engleze, ci, din contra, le-a combatut. Lucrurile se clarificasera cu un an inainte de serialele din Dimineata si de la TV.

Dar toate acestea ar fi fost valabile pentru oameni care ar fi dorit sa serveasca adevarul, in timp ce murdara campanie de presa a fost doar o actiune de comando de tip securist in care adevarul nu a jucat nici un rol. Din fericire, intreaga actiune a esuat in ridicol.

Pentru a vedea cat de simplu ar fi pentru nomenclatura sa fereasca psihiatria de orice interpretare, cel putin de aici inainte, redam in continuare, pe scurt, maniera in care se fac internarile la Geneva, in Elvetia, asa cum a relatat profesorul J. Stuky in cadrul unei vizite pe care a facut-o la noi.

In Elvetia s-a dezvoltat o psihiatrie moderna care pune baza pe tratamentul ambulatoriu. Internarile sunt temporizate si nu survin decat in momentele de criza. Exista o lege pentru internarile psihiatrice. Astfel, pentru internare medicul trebuie sa dea un certificat de internare care trebuie sa corespunda unor criterii precise, cum ar fi: precizarea diagnosticului, pericolul somatic iminent, necesitatea ingrijirii in mediul spitalicesc. Acest certificat este verificat de medicii unei comisii si daca pare incomplet i se adauga date noi.

La internare, bolnavului i se inmaneaza “legea internarilor”. Pacientul are la dispozitie 10 zile de la internare pentru a face recurs. El trebuie examinat de catre unul dintre membrii “comisiei de supraveghere”. Majoritatea pacientilor cad in sarcina serviciilor ambulatorii. Azi la Geneva se vorbeste tot mai putin de un sistem spitalicesc si tot mai mult de unul ambulator. Ideea de baza este ca bolnavul internat sa fie cat mai repede externat si incredintat serviciilor ambulatorii.

In Elvetia, principiul este ca spitalul de psihiatrie sa fie deschis. Pentru bolnavii agitati se poate inchide un pavilion sau un salon, pe perioade scurte, dar se explica pacientului sau familiei pentru ce se iau asemenea masuri. Nu este o situatie perfecta, dar este o incercare de a limita pe cat posibil masurile de constrangere. In spitalul de psihiatrie exista si o sectie inchisa care este de fapt o sectie a inchisorii. Aici sunt tratati cei care se imbolnavesc in inchisoare. Aceasta sectie este independenta de autoritatea penitenciara.

In cazul delincventilor, pacientul este inculpat de catre organele judiciare, unde avocatul sau procurorul pot cere o expertiza psihiatrica daca cred ca este vorba de o boala psihica. Tribunalul poate declara pe pacient iresponsabil sau partial responsabil, in functie de Codul penal, si poate dispune un tratament psihiatric in spital sau ambulatoriu. Daca sunt ingrijiti in spital, externarea bolnavilor depinde de “consiliul de supraveghere”. Pentru unii se hotaraste punerea in libertate cu titlu de incercare si sunt in mod obligatoriu urmariti de serviciile obligatorii pana ies din cadrul incidentei legale. Pacientii pot fi externati de proba si apoi pot fi readusi.

Iata cat de simplu ar fi ca in acest caz sa aplicam experienta elvetiana pentru modernizarea psihiatriei romanesti fara a cere fonduri bugetare, ba, din contra, prin serviciile ambulatorii cheltuielile reducandu-se la 1/3 din costul spitalizarii. Inertia tine nu numai de gandirea comunista a 5 - 6 tartori, dar si de numarul mare de medici care profita din sistemul actual de organizare (sefi de sectii, piramida puterii, neacomodare cu noul, cu aplicarea metodelor specifice tratamentului ambulator, cu psihoterapia, in timp ce in spital poti veni la ora stabilita, poti vedea bolnavul o data pe saptamana si ii poti da un tratament la inceput pe care poti sa nu-l mai schimbi).

Asemenea propuneri de reformare am facut periodic din 1972, apoi dupa revolutie, directorilor Angheluta, Cosa, Ionescu, prezentand argumente medicale si financiare desi nu am fost niciodata in strainatate pentru a studia organizarea psihiatrica asa cum au facut-o ei in mod repetat. M-am ales cu ridiculizare, tacere, eticheta “e cam nebun”. Este clar ca privilegiile pe care le ofera actuala organizare arhaica sefilor de sectie va face imposibila orice reforma in psihiatrie.

Aceasta este de fapt adevarata situatie in psihiatria romaneasca, rezistenta la orice schimbare, atacul murdar contra celor care “deranjeaza” si un consens al mediocritatii, al fricii ca schimband sistemul de organizare se exclud, daca nu din psihiatrie, din acele mici si meschine privilegii - sefiile.


Kataloq: wp-content -> uploads -> 2011
2011 -> Fərid Zeynalov stomatoloq, bds, dds şəxsi məlumat
2011 -> Kompüter şəbəkələri və telekommunikasiya vasitələri” fənnindən laboratoriya iŞİ №1 Simsiz şəbəkələrin təşkili, “Wi-Fi” haqqında
2011 -> Curriculum de pregătire în specialitatea
2011 -> Jan Pol Sartr Ürək bulantısı Roman
2011 -> Əziz möminlər, dünya tarixi ilk ən böyük doğum nəzarətini fironların timsalında görüb
2011 -> Gəncə Aqrobiznes Assosiasiyası tərəfindən təqdim edilən təlim modulları
2011 -> Frankfurt məktəbi
2011 -> Azərbaycanda sığorta sisteminin Ümumi Daxili Məhsuldakı (ÜDM) payı 0,4 %, adambaşına düşən sığorta haqqı 18-19 manatdır
2011 -> Cartea de uraniu
2011 -> F. engels. AİLƏNİN, XÜsusi MÜLKİYYƏTİn və DÖVLƏTİn məNŞƏYİ1

Yüklə 0,7 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   16




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azkurs.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə