mai târziu pentru educaţie specială, infracţiuni, asistenţă socială şi
alte costuri asociate”.
În România, în anul 2000, ca urmare a primelor preocupări faţă de te-
rapia surdităţii prin implantare cohleară, a apărut programul naţional al
Ministerului Sănătăţii prin care se puteau achiziţiona implanturile
cohleare necesare şi se deconta manopera de specialitate. Abia în ul-
timii 2 ani programul a luat o amploare semnificativă, asigurându-se
necesităţile majorităţii copiilor născuţi surzi.
Din păcate, faza chirurgicală (în ciuda complexităţii şi a costului ridicat, de circa 21.000 EUR, a
dispozitivului bionic implantat) nu rezolvă problema, pentru simplul motiv că etapa chirurgicală
nu face altceva decât să restaureze auzul, nu şi înţelegerea. Prin analogie, un român îl poate auzi
perfect pe un vietnamez vorbind, dar nu va fi capabil să înţeleagă mare lucru. Perioada optimă de
implantare (care creează premisele unei recuperări totale şi rapide a persoanei născute surde) este
cuprinsă între vârstele de 1–3 ani. Chiar şi în aceste cazuri este necesară o reabilitare de mini-
mum 3 ani până când pacientul implantat va atinge nivelul dezvoltării intelectualităţii şi comuni-
cării verbale al persoanelor cu auz normal de aceeaşi vârstă. Această perioadă se poate prelungi
cu alţi 3–5 ani da-
că implantarea se
face la vârste mai
mari sau dacă pa-
cientul prezintă şi
alte afecţiuni aso-
ciate surdităţii. În
lipsa acestei im-
portante activităţi
de reabilitare, in-
vestiţia uriaşă, din
fonduri publice, pentru implementarea etapei chirurgicale, este complet inutilă, şansele de reabi-
litare prin modele naturale (adică de la sine) fiind extrem de scăzute.
Programul Ministerului Sănătăţii Publice referitor la terapia surdităţii prin implant cohlear nu
acoperă componenta de reabilitare, cea mai laborioasă şi cea mai cronofagă componentă a terapi-
ei surdităţii. Regre-
tabil este şi faptul că
problema nu este
nici măcar cunoscută
la nivelul Ministeru-
lui Educaţiei, Cerce-
tării şi Tineretului şi
nici la nivelul Minis-
terului Muncii, Fa-
miliei şi Egalităţii de
Şanse. Mai mult, cu excepţia câtorva voluntari entuziaşti, nu există nici specialişti capabili a se
ocupa de reabilitarea corectă a copiilor implantaţi cohlear. Ca atare, obiectivul mai sus menţionat
(Florida Starting Points, 1997) nu poate fi atins, iar sumele cheltuite de către Ministerul Sănătăţii
Publice nu vor substitui cheltuielile sociale ulterioare ale persoanelor născute surde, ci se vor
adăuga la acestea.
Prin urmare, acest proiect vine să acopere insuficienţa majoră a specialiştilor din domeniu, pro-
punând crearea celulelor de intervenţie necesare prin formarea profesională a specialiştilor, prin
elaborarea unei metodologii standardizate de lucru şi acreditarea acesteia, prin specificarea clară
a interdependenţelor dintre domeniile implicate (inclusiv cu cel medical) şi prezentarea unei so-
luţii viabile, validată experimental, Guvernului României spre instituţionalizare şi extindere în
teritoriu.
Dostları ilə paylaş: |