Jelševar și alții împotriva Sloveniei
11 martie 2014 (decizie privind admisibilitatea)
Cauza avea ca obiect plângerea a patru reclamante privind faptul că reputația le-a fost
afectată în urma publicării unei cărți care descria viața unui personaj fictiv a cărui poveste
fusese inspirată de mama lor, decedată. S-au plâns, în special, de faptul că instanța
constituțională nu a păstrat un echilibru just între propriul lor drept la respectarea vieții
private și de familie și dreptul la libertatea de exprimare al autorului.
Curtea a declarat cererea inadmisibilă în temeiul art. 8 (dreptul la respectarea vieții
private) din Convenție ca fiind vădit nefondată, considerând că reputația reclamantelor nu
a fost grav afectată în speță. A considerat, în special, că abordarea urmată de instanțele
slovene – care a constat în a evalua dacă povestea ar fi fost percepută ca fiind reală sau
ofensatoare de cititorul mediu – a fost rezonabilă și în concordanță cu propria
jurisprudență. Prin urmare, a concluzionat că s-a păstrat un echilibru just între interesele
concurente în aflate în joc, și anume între dreptului reclamantelor la respectarea vieții
private și de familie și dreptul autorului la libertatea de exprimare.
Dostları ilə paylaş: |