Morfologia funcţională a arcadelor dentare

RAPORTURI DE CIRCUMSCRIERE

Ca urmare a înclinărilor dentare diferite, între cele două arcade se stabilesc raporturi de circumscriere a dinţilor inferiori de către cei superiori, că se examinează două arcade în PIM în sens vestibulo-orale pot face mătoarele constatări:

• 
  arcada superioară are dimensiuni mai mari atât în sens sagital cât şi transversal ea circumscrie în totalitate arcada inferioară;
  
• 
  feţele ocluzale superioare sunt vestibularizate, iar cele inferioare sunt iingualizate;
  
• 
  cuspizii vestibulari vin în relaţie cu şanţul principal central al dinţilor superiori;
  
• 
  cuspizii palatinali superiori vin în raport cu şanţul principal central al dinţilor laterali inferiori;
  
• 
  marginile incizale ale frontalilor superiori şi crestele sagitale ale cuspizilor vestibulari ai lateralilor superiori formează un arc de cerc situat mai spre vestibular decât cel pe care sunt dispuse formaţiunile morfologice omoloage ale dinţilor inferiori;
  

In zona anterioară a arcadelor dentare acest fenomen poartă numele de grad de acoperire frontală fiind Influenţa overbite-ului asupra mărimii cuspizilor este inversă celei a overjet-ului.

Un overbite mare permite cuspizi mai bine exprimaţi, în timp ce un ovorjet mare necesită cuspizi mai şterşi, deoarece ghidajul anterior va acţiona mai târziu, permiţând o alunecare a dinţilor laterali.

evaluat în două sensuri: vertical si orizontal

Examinând arcadele dentare în sens mezio-distal, se observă că dinţii iferiori sunt situaţi mai mezial cu jumătate de cuspid faţă de cei superiori, astfel un dinte superior vine în contact cu doi dinţi inferiori şi invers, cu excepţia incisivului central inferior şi molarului trei superior care au un singur antagonist.

Poziţia mai mezială a tuturor dinţilor inferiori faţă de omologii superiori, se datorează diametrului mezio-distal mai redus a incisivilor inferiori faţă de omologii lor superiori.

Raporturile unui dinte cu doi antagonisti contribuie la realizarea unei masticaţii eficiente şi la automenţinerea arcadelor dentare. Dublul antagonism pentru fiecare unitate dentară (unul mezial şi altul distal) stă la baza formării unităţilor masticatorii. Dintele omolog (cere ocupă eceeeşipoziţie de la linia mediană) este antagonistul principal, celălalt fiind antagonistul secundar. De exemplu, caninul inferior de pe hemiarcada dreaptă are ca antagonist principal caninul superior drept şi ca antagonist secundar, incisivul lateral superior. Pierderea unui antagonist nu permite de cele mai multe ori migrarea verticală şi modificarea esenţială a planului de ocluzie, datorită raportului cu celălalt antagonist