Universitatea de ştiinţe agricole şi medicină veterinară a banatului – timişoara

Articulaţia coxo-femurală realizează de-a lungul fazei de sprijin o mişcare uşoară de extensie, urmată de flexie în faza de suspensie. Pe parcursul fazei de sprijin tardiv se observă un singur peak de extensie maximă. Rezultatele sunt similare cu cele observate de Hottinger şi colab. 1996 [198] în timpul deplasării la pas şi de DeCamp şi colab. 1993 [97] la rasa Ogar englez în timpul deplasării la trap.

Curba de variaţie a vitezei la câinii de rasă comună de talie mare prezintă un traiect uşor ascendent pe parcursul fazei timpurii de sprijin şi atinge valoarea maximă la mijlocul acesteia (200˚/sec.), ceea ce corespunde pe curba de deplasare angulară cu jumătatea distanţei dintre momentul înregistrării mişcării de flexie maximă (sfârşitul fazei de sprijin) şi momentul atingerii peak-ului de extensie maximă, după care scade şi atinge valoarea minimă (-200˚/sec.) în faza timpurie de suspensie.

Per ansamblu, cursele articulare pentru cele două tipuri de mers sunt similare, iar diferenţele care apar între datele obţinute în acest studiu pentru mersul la pas comparativ cu datele relatate de alţi autori pentru mersul la trap pot fi puse pe seama amplitudinii mai mari de mişcare în cazul trapului, valabilă pentru toate articulaţiile.

Uniformitatea conformaţiei corporale a câinilor din rasa Ogar englez faţa de cei de rasă comună pe care s-a realizat studiul de faţă poate constitui, de asemenea, o sursă de variabilitate a datelor obţinute.

Discrepanţele dintre studiul de faţă şi cele menţionate anterior se mai pot datora şi utilizării unor tehnologii diferite de înregistrare şi analizare a datelor.