C. Relansările constituie o tehnică de comunicare la care se apelează, de regulă, atunci când interlocutorul a dat un răspuns „tangenţial” („pe lângă”), incomplet şi/sau inadaptat, deci nesatisfăcător.
În practică, cel mai frecvent întâlnite relansări sunt cele pasive şi cele active.
Relansările pasive pot fi facil învăţate şi reţinute, putând deveni, destul de repede, o a doua „natură” a celui care le utilizează. Ele constau, de regulă, în:
-
succinte orientări comprehensive ca, spre exemplu: „Înţeleg ce spuneţi!”; „Da, aşa este!”; „Corect!”; „OK!”; etc. Ele îl determină pe interlocutor să simtă faptul că îl ascultăm cu atenţie şi că înţelegem ceea ce ne spune;
-
propoziţii (fraze) neutre, de tipul unor formulări „încurajatoare”, capabile să îl determine pe interlocutor să ne ofere unele detalii suplimentare asupra subiectului abordat. Spre exemplu: „Îmi puteţi furniza şi alte detalii?”; „Cum apreciaţi, în particular, afacerea propusă discuţiei?”; etc.;
-
interogaţii interpretative, prin intermediul cărora se concluzionează asupra celor afirmate de interlocutor. Spre exemplu, dacă vom reitera formulările interlocutorului, vom diminua, considerabil, riscul de a fi contrazişi:
- Interlocutorul: „Iată concluzia la care am ajuns, alegerea este simplă!”
- Răspunsul meu: „Este simplă?” sau: „Ce să înţeleg prin simplă?”…
-
limbaj nonverbal aprobator, „încurajator”. Spre exemplu, se dovedeşte a fi foarte eficient să denotăm maxima atenţie acordată interlocutorului prin înclinarea (aplecarea) uşoară a corpului către acesta şi/sau chiar prin acea atât de cunoscută „aprobare din cap” pe care o „aplică” atât de frecvent (şi fără profesionalism) mulţi dintre reporteri;
-
utilizarea eficientă a pauzelor. Există situaţii în care tăcerea poate constitui un bun mijloc pentru continuarea eficientă a dialogului cu interlocutorul nostru. Spre exemplu, dacă îi vom formula acestuia o concluzie „tăiată” de tăcere, de tipul: „…Deci, dacă am înţeles bine, vreţi să spuneţi că…”, îl vom determina să fie incitat să îşi continue mai mult ideile, dezvoltându-le şi oferind informaţii suplimentare. În acest mod, schimbul de informaţii şi, implicit, comunicarea vor fi sensibil ameliorate atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Aşa cum practica o demonstrează, utilizarea, în dialogul cu interlocutorul nostru, a unor pauze prea lungi este de natură să îi genereze acestuia o serie de „tensiuni” interioare capabile să îi „frâneze” dorinţa de a comunica eficient.
Relansările active sunt mai dificil de utilizat şi implică, din partea celui care apelează la ele, mult antrenament şi voinţa de a nu-şi influenţa interlocutorul.Cel mai frecvent întâlnite relansări active sunt: rezumatul şi reexprimarea sentimentelor.
Relansările active de tipul rezumatului constituie, practic, o sinteză a ceea ce ne-a comunicat interlocutorul nostru, până la un anumit punct al conversaţiei. Scopul rezumatului îl constituie reformularea celor spuse de interlocutor, fără a deforma şi/sau adăuga elemente ale propriei noastre gândiri. Un exemplu de generare a unei relansări active de tipul rezumatului este prezentat, schematic, în fig.nr.4.5 (a şi b):
A B
exprimare…
reacţie la exprimare…
reacţie la reacţie…
etc. …
… …
Fig.nr.4.5 (a): Discuţie normală
După cum se poate observa din fig.nr.4.5 (a), o discuţie normală purtată între doi interlocutori (A şi B) implică derularea dialogului în mai mulţi „timpi”, astfel:
-
exprimarea unei idei de către A;
-
reacţii ale lui B la considerentele formulate de A;
-
reacţii ale lui A la reacţiile expuse de B;
-
reacţiile lui B la cele spuse de A;
-
etc.
În cazul rezumatului (fig.nr.4.5-b), discuţia se poate întrerupe sau chiar opri, unul dintre interlocutori repetând sau reformulând exprimarea (reacţia) celuilalt:
A B
exprimare…
rezumat…
confirmare la rezumat…
reacţie…
… …
Dostları ilə paylaş: |