1 academia de știinţe a moldovei secţia de știinţe medicale buletinul academiei de ştiinţe a moldovei

Rezumat
Patologia glandei lacrimale, precum şi a sistemului nazolacrimal, este una frecvent subdiagnosticată în 
cadrul medicinei moderne. Majoritatea maladiilor nu pun viaţa bolnavului în pericol, dar afectează evident 
calitatea vieţii şi uneori creează probleme în diagnsotic şi management. Pacienţii cu patologia glandei lacri-
male şi a sistemului nazolacrimal actualmente pot fi  uşor evaluaţi cu ajutorul diferitor tehnici imagistice, care 
variază de la radiografi a simplă sau dacriocistografi e, investigaţiile scintigrafi ce clasice şi ultrasonografi e până 
la tehnici sophisticate ca tomografi a computerizată şi investigaţia prin rezonanţă magnetică. Avansările recente 
în tehnicile imagistice solicită o reactualizare a managementului la pacienţii cu patologia aparatului lacrimal.
Summary
The lacrimal glands as well as nasolacrimal system pathology is one that is widely underdiagnosed in 
modern practice. The large majority of diseases will not endanger the patient’s life, but will certainly decrease 
his/ her life quality and sometimes create serious diagnostic or management problems. In the same time the 
patients with lacrimal glands as well as with nasolacrimal system pathology can be easily evaluated with 
different imaging techniques varying from simple or contrast radiography, conventional isotopic contrasting 
and ultrasonography to sophisticated methods such as computed tomography or magnetic resonance imaging. 
Recent advances in imagistic techniques need an up-to-date approach to management of such patients.

199
APORTUL  TOMOGRAFIEI  COMPUTERIZATE  LA  EVALUAREA 
TRAUMATISMULUI  ORBITAR,  COMPLICAT  CU  CORPUL  STRĂIN 
INTRAORBITAR
Elena Cepoida
2
, dr. în medicină, Vasile Bairac
1
, dr. h. în medicină, prof. univ., Silviu 
Condrea
1
, dr. în medicină, Marusic Dragoş
1
, student, USMF„Nicolae Testemiţanu”
1
,
IMSP Spitalul Clinic Republican
2
Incidenţa traumatismelor orbitare şi, efectiv, a corpului străin orbitar a diminuat în ţările industri-
al dezvoltate datorită automatizării sferei agrare şi industriale, precum şi introducerii regulamentelor 
speciale de lucru, destinate reducerii traumatismului la locul de muncă, această problemă rămânând 
actuală pentru ţările în curs de dezvoltare [6]. Managementul clinic al corpilor străini intraorbitari 
este infl uenţat de localizarea lor, prezenţa şi caracterul afectării ţesuturilor orbitari moi, precum şi a 
pereţilor orbitari. Tomografi a computerizată deseori este o metodă diagnostică decisivă atât pentru 
diagnosticul pozitiv, cât şi pentru determinarea exactă a localizării corpului străin intraorbitar [1].
Materiale şi metode. CT a fost aplicată pentru diagnosticarea corpului străin intraorbitar la 29 
de pacienţi, dintre care la 10 pacienţi (70% bărbaţi şi 30% femei) - tomografi a computerizată spiralată 
şi la 19 bolnavi (63,2% bărbaţi şi 36,8% femei) – tomografi a computerizată simplă. Vârsta medie a 
pacienţilor a fost de 34,5±6,7 ani la bărbaţi şi de 35,9±7,5 ani la femei, grupele fi ind statistic omogene 
după componenţa gender. Drept limită de indicaţie a tomografi ei computerizate a fost accesibilitatea 
ei redusă, precum şi necesitatea de colaborare cu pacientul în timpul investigaţiei.
Rezultate. În studiul prezentat tomografi a computerizată a avut o sensibilitate de 93,1% şi o 
specifi citate de 100% în depistarea corpului străin. Rezultatele fals negative au fost cauzate de di-
mensiunile mai mici de 0,3 mm.  Dimensiunile corpului străin intraorbitar au fost mai exact apreciate 
cu ajutorul tomografi ei computerizate spiralate, pentru varianta clasică  a fost caracteristică subapre-
cierea dimensiunilor aproximativ de 1,5-2 ori, iar a volumului – de 4-6 ori, ţinînd cont de grosimea 
secvenţei tomografi ate.
Corpul străin intraorbitar solitar, 25 de cazuri, a fost localizat, conform datelor intraoperatorii: 
în corpul vitreos – 13 (52%) cazuri, în zona de tranziţie – 5 (20%) cazuri, în cristalin sau în came-
ra anterioară – 2 (8%) cazuri, intraorbitar extraocular – 5 (20%) cazuri. Difi cultăţile în localizarea 
corpilor străini intraorbitari se atribuiau corpilor străini multipli (4 cazuri, în 2 - localizarea nu a fost 
corectă).
Efi cienţa tomografi ei computerizate în evaluarea raporturilor anatomice a structurilor orbitare 
a fost înaltă: din 26 de cazuri de fracturi orbitare 25(96,2%) au fost confi rmate prin tomografi a com-
puterizată. 
Au fost depistate 2 (6,9%) cazuri de leziune a nervului optic şi apreciate în ansamblu sechelele 
postrtraumatice cerebrale. Un atou evident al tomografi ei computerizate spiralate a fost reconstrucţia 
tridimensională a orbitei traumatizate. Ambele cazuri de localizare inexactă a corpilor străini intraor-
bitari au fost raportate în baza datelor tomografi ei computerizate obişnuite. Alte 2 (6,9%) cazuri de 
corpi străini multipli au fost corect diagnosticate şi localizate cu ajutorul tomografi ei computerizate 
spiralate.
Tomografi a computerizată a fost utilă în confi rmarea a 2 (6,89%) cazuri de ruptură ocultă a 
globului ocular, determinând deformarea oculară. CT a fost efi cientă în stabilirea unor astfel de com-
plicaţii ale traumatismului orbitar ca: dislocarea cristalinului – la 6 (20,7%) pacienţi, încarcerarea 
corpului vitreos – la 5 (17,2%), rupturile retiniene – la  3 (10,3%), detaşarea corioidei – la 2 (6,9%) 
pacienţi. Tomografi a computerizată, în majoritatea cazurilor, a fost incapabilă a determina prezenţa 
hemoragiei vitreene sau hifemei, necesitând suplimentarea sa cu un examen ultrasonografi c.
Traumatismele, care au implicat afectarea nervului optic – 2 (6,9%) cazuri, au fost evidenţiate 
indirect, prin deformarea canalului nervului optic, depistate cu ajutorul tomogarfi ei computerizate 
clasice, efectuate în proiecţia axială cu pasul 1,5 mm. Pasul mai mare între planurile scanerului, con-
venţional aplicat în traumatismele craniocerebrale, de 3 mm, scăpau această complicaţie invalidizantă 

200
din cauza detalizării insufuciente. Hemoragia subarahnoidală s-a depistat la 2(6,9%) pacienţi şi la un 
(3,4%)  pacient - un hematom mic subdural în regiunea frontală. 
Tomografi a computerizată a fost valoroasă în diagnosticarea hemosinusitei şi sinusitei asociate: 
etmoidale – 3 (10,3%) cazuri, frontale – 2 (6,9%) cazuri, în sinusul Highmore – 4 (13,8%) cazuri. 
Aceste date au ajutat la aprecierea severităţii traumatismului suportat, precum şi la instituirea 
unui management medical şi chirurgical efi cient şi oportun. Menţionăm că orientarea scanerului la 
examinarea orbitei diferă de cea cerebrală. Pentru realizarea informaţiei convingătoare drept rezul-
tat al tomografi ei computerizate cerebrale este sufi cient de efectuat imagini cu pasul de 5 mm, ce 
este insufi cient pentru aprecierea apexului piramidei orbitare. Sensibilitatea şi specifi citatea sporite, 
demonstrate în studiiul efectuat de noi, au fost obţinute numai prin examenul tomografi c dublu: al 
creierului şi cel orbitar. 
În astfel de situaţii se recomandă secţiunile cu pasul 1-2 mm, care este posibil de efectuat numai 
la CT helicoidal. Secţiunile mai fi ne oferă posiblitatea de reconstruire tridimensională a orbitei şi 
elimină parţial artefactele, generate de dentura în proiecţia coronală – fapt demonstrat la 3 (10,3%) 
pacienţi. Cu toate că reconstrucţiile tridimenionale sunt foarte demonstrative, însă volumul de degra-
dare a semnalului, care suferă în cadrul procesului de reconstruire, limitează aplicarea ei în practică, 
în special, în situaţiile de urgenţă. Utilitatea clinică a reconstrucţiilor tridimensionale constă în apre-
cierea operaţiilor reconstructive după traumatismele orbitare grave suportate. 
Studiul efectuat a demonstrat că este uneori difi cilă diferenţierea între corpul străin izodens 
tomografi c cu structurile osoase, situaţie clinică depistată la 5 (17,2%) pacienţi. Este difi cil de dife-
renţiat ţesutul adipos, hemoragia şi procesul infl amator în conţinutul orbitar. Artifactele, secundare 
interferenţei distructive cu fragmentele metalice – 3 (10,3%) cazuri, distorsionează imaginea tomo-
grafi că, limitând, astfel, achiziţionarea informaţiei diagnostice de înaltă calitate. Schimbarea poziţiei 
proiecţiei de scanare, pentru evitarea fragmentelor metalice, duce la formarea imaginilor diagnostice 
atipice, care sunt greu de interpretat.
Discuţii. Traumatismul orbitar reprezintă o indicaţie imediată pentru un examen imagistic, in-
diferent de severitatea şi caracterul patologiei suspectate: corpul străin intraorbitar,  plaga penetrantă, 
fracturile osoase. Armamentariumul imagistic variază de la metode convenţionale, ca radiografi a sim-
plă, până la cele mai sofi sticate, ca IRM şi CT. Datele literaturii contemporane indică utilitatea CT în 
evaluarea traumatismului orbitar. Această metodă asigură gradul superior de vizualizare a integrităţii 
structurilor osoase şi detalizarea sufi cientă a ţesuturilor moi, depistarea corpilor străini intraorbitari. 
Corpii străini intraorbitari din plante, sticlă, lemn, plastic, sunt relativ greu detectabili [1,8]. 
Tomografi a computerizată, precum şi IRM, reprezintă metodele imagistice moderne, mai costi-
sitoare în comparaţie cu metodele convenţionale şi, astfel, au o aplicabilitate mai limitată, în special 
în ţările cu un nivel redus de viaţă. În asemenea condiţii este important a preciza situaţiile în care CT 
şi IRM sunt indispensabile [1,3].
Tomografi a computerizată este utilă în cazul unui traumatism orbitar, fi ind efi cientă în vizualiza-
rea ţesuturilor moi, structurilor osoase şi a corpilor străini intraorbitari. CT asociată cu administrarea 
substanţei de contrast este indicată la pacienţii cu suspectare la formarea unei fi stule a sinusului caver-
nos. Tomografi a computerizată este o metodă de elecţie în diagnosticarea corpului străin intraorbitar. 
Este solicitată utilizarea straturilor de 1-2 mm, ceea ce oferă o posibilitate de depistare a corpilor 
străini cu dimensiuni peste 0,7 mm. Posibilităţile diagnostice sunt limitate în caz dacă corpul străin 
intraorbitar este localizat în apropierea sclerei [1]. 
Primul pas în aprecierea severităţii leziunilor posttraumatice ale orbitei constă în determinarea 
prezenţei fracturilor pereţilor orbitei (numărul şi localizarea lor, direcţia şi distanţa deplasării frag-
mentelor). O parte din fragmente osoase rămân în cavitatea orbitară sau intracranial, devinind, astfel, 
corpi străini intraorbitari. CT este  foarte utilă în determinarea complicaţiilor traumatismului orbi-
tar (hematom, emfi zem orbitar, blocare musculară prin schimbările raporturilor anatomice orbitare), 
care, în succesivitate, condiţionează modifi carea managementului pacienţilor. 
Emfi zemul orbitar se dezvoltă în cazul fracturilor peretelui medial sau ale celui superior al orbi-
tei. În fracturile peretelui inferior este caracteristică localizarea lor în partea posterioră, care este mai 

201
subţire. Hemosinusita maxilară ipsilaterală (opacifi erea sinusului), prolabarea ţesutului adipos sau 
blocarea muşchiului rect inferior sunt semne indirecte ale fracturii planşeului orbitar inferior [3]. 
Modifi cările acuităţii vizuale şi schimbările patologice ale câmpurilor de vedere relatează des-
pre lezarea nervului optic şi/ sau a canalului lui. Corpul străin poate fi  uşor depistat într-o efuziune 
sangvină, care are o densitate tomografi că similară cu ţesuturile moi şi reprezintă o colecţie omoge-
nă. Tomografi a computerizată poate diferenţia plasamentul intra- sau extraocular al corpului străin 
intraorbitar, precum şi relaţiile lui cu structurile anatomice adiacente. Pentru o localizare corectă este 
necesar examenul tomografi c multiplanar, cel puţin cu utilizarea scanului axial şi coronar [1, 5]. 
Tomografi a computerizată poate determina atât corpii străini radioopaci, cât şi radiotransparenţi. 
Însă sensibilitatea este diferită: dacă cel mai mic corp metalic poate avea dimensiuni peste 0,5 mm, 
iar corpul străin din plastic sau din lemn detectabil cu ajutorul CT va fi  cu dimensiuni peste 1,5 mm. 
Pentru stabilirea prezenţei corpului străin intraorbitar este recomandată „fereastra diagnostică”: WW 
cu valorile 500 HU şi WL cu valorile 50 HU. Pentru determinarea corpilor străini radiotransaprenţi 
este necesară utilizarea tomografi ei computerizate prin fereastra osoasă, fi indcă în regimul obişnuit 
asemenea corpi pot fi  lipsiţi de contrastare relativ sufi cientă, necesară pentru diferenţierea lor de la 
ţesuturile adiacente. Tomografi a computerizată relevă corpul străin intraorbitar din lemn ca o forma-
ţiune liniară, densă, înconjurată de ţesuturile moi cu o densitate similară cu cea musculară [1, 9]. Ea 
relevă celulita şi abcesul orbitar, fi ind, mai puţin sensibilă ca IRM [7]. Posibilităţile diagnosticului 
complicaţiilor intraoculare sunt limitate [5], cu toate că uneori tomografi a computerizată ajută la ex-
cluderea rezultatelor fals-pozitive ale ultrasonografi ei oculare (diferenţierea unei bule de aer de la un 
corp străin intraorbitar restant după o intervenţie chirurgicală oftalmologică). 
Dezavantajele tomografi ei computerizate sunt costul relativ înalt, mobilitatea redusă şi nece-
sitatea contactului cu pacientul. În ţările industrial dezvoltate această metodă este de prima elecţie 
în cazul suspectării corpului străin intraorbitar datorită sensibilităţii înalte. Posibilităţile limitate în 
depistarea complicaţiilor posttramatice, ca detaşarea retinei, solicită combinarea tomografi ei com-
puterizate cu alte metode, de asemenea, lipsa reconstrucţiei tridimensionale, care nu este totdeauna 
accesibilă, îngreunează aprecierea formei corpului străin. În cazul corpului străin localizat în corpul 
vitreos, posibilităţile diagnostice ale ecografi ei oculare sunt foarte apropiate de tomografi a compu-
terizată, dizavantajul ultimei fi ind şi un cost relativ ridicat [1,8]. Tomografi a computerizată spiralată 
este superioară tomografi ei computerizate simple în diagnosticarea corpului străin metalic intraorbi-
tar datorită timpului redus de investigaţie (de 6 ori), dozei generale de iradiere dimunate (de 2 ori), 
oferă o posibilitate de localizare mai precisă a corpului străin intraorbitar precum şi un  număr mai 
mic de artefacte asociate [4].
Concluzii
Efectuarea tomografi ei computerizate multiplanare, mai ales a celei helicoidale, este o opţiune 
fi nală în procesul de diagnostic, cu excepţia cazurilor de suspectare la un corp străin intraorbitar ne-
metalic. Comparând CT simplu şi helicoidal, este important de subliniat faptul că ultima este lispită 
de anumite defecte tehnice, ce aparţin inerent primei: problemele legate cu „pasul de scară”, precum 
şi un număr de artifacte, generate de mişcarea pacientului, inclusiv cele involuntare ale structurilor 
anatomice oculare. 
Bibliografi e selectivă
Flynn S.B., Cannon T.C., Schmucker T., Davis R., Westfall C., 
1. 
Orbital Foreign Body. Arch. Ophthal-
mol., 2004; 122: 296-297.
Gunenc U., Maden A., 
2. 
MRI in comparision with computed tomography in patients with intraocular 
foreign bodies. Doc. Ophthalmol., 1994; 90: 371-375.
Hess U., Harms J., Lanzl I., Wilhelm T., et al., 
3. 
The radiological diagnosis of an intraorbital bullet 
projectile. Radiologe, 2000, Apr; 40(4): 404-7.
Lakits A., Prokesch R. et al., 
4. 
Helical and conventional CT in the imaging of metallic foreign bodies. 
Acta Ophthalmol.Scand.,2000 Feb;78(1):79-83.
Neumann K., 
5. 
The peculiarities of the orbital foreign bodies management. Laryngorhinootologie, 2002 
Jun; 48 (6): 279-85.

202
Olmos Zapata P., Guiote Torres A. et al., 
6. 
Epidemiological aspects of traumas with intraocular foreign 
bodies. Arch. Soc. Esp. Oftalmol., 2005 Jan; 80(1): 19-25.
Shi G., Zhang X, Li Q., 
7. 
Comparison between MRI and CT in detection and localization of non-mag-
netic intraocular foreign bodies. Zhonghua Yan Ke Za Zhi, 1997 Mar; 33(2): 100-2.
Weber A.L., 
8. 
Imaging techniques and normal radiographic anatomy. in: Albert DM, ed. Principles and 
Practice of Ophthalmology. vol 5. Philadelphia, Pa: WB Saunders Company; 1994: 3505.
Zhu Y., Yang J., Yu Z., 
9. 
The segmentation of eye socket.  Sheng Wu Yi Xue Gong Cheng Xue Za Zhi, 
2005, Oct; 22(5): 875-9. 
Rezumat
În articol a fost analizată problema utilizării tomografi ei computerizate la pacienţii cu traumatism orbitar, 
complicat cu corpul străin intraorbitar. Studiul a fost efectuat pe un lot din 29 de persoane. El a demonstrat 
specifi citatea (100 %) şi sensiblitatea (93,1%) înalte a CT în depistarea corpului străin intraorbitar. CT a fost, 
la fel, efi cientă în determinarea şi evaluarea unor astfel de complicaţii ca fracturile pereţilor orbitari, leziunile 
nervului optic, detaşarea corioidei şi retinei, precum şi în determinarea afectării cerebrale asociate.
Summary
In this article we treat the problem of the CT use in patients with orbital trauma complicated by the 
intraorbital foreign body. The study was carried out on 29 patients. It showed high CT specifi ty (100 %) and 
sensibility (93,1%) in the roentgen positive foreign body diagnosis. CT was equally effective in determination 
and appreciation of such complications as orbital wall fractures, eye ball rupture, optic nerve lesions as well 
as associated cerebral lesions.
STRATEGIILE CONTEMPORANE DE PREVENIRE 
A BOLII CRONICE DE RINICHI
Adrian Tănase
1
, dr. h. în medicină, prof.univ., Petru Cepoida
2
, dr. în medicină, 
USMF „Nicolae Testemiţanu”
1
,  Centrul de Dializă şi Transplant renal,
IMSP Spitalul Clinic Republican
2
  Problema BCR pe parcursul ultimilor decenii a devenit una globală în baza următoarelor 
trăsăturilor caracteristice: creşterea rapidă a incidenţei insufi cienţei renale cronice (IRC) terminale, 
costul extrem de înalt al tratamentului aplicat, subaprecierea semnifi cativă a numărului de pacienţi cu 
această maladie (datele studiilor epidemiologice recente), rolul BCR ca factor independent de risc în 
dezvoltarea bolilor cardiovasculare şi elaborarea concomitentă a metodelor nefroprotectoare efi ciente 
[3]. 
Scopul studiului. Evidenţierea strategiilor contemporane de depistare, monitorizare şi preveni-
re a BCR şi elaborarea unui program naţional de combatere a maladiei. 
Materiale şi metode. Materialul a fost selectat cu suportul bazei de date PubMed conform for-
mulei: (chronic kidney disease) AND (strategies OR strategy) din titlul lucrării. Au fost depistate 28 
de articole în 12 reviste din literatura de specialitate. S-au utilizat şi alte surse de informaţie, în care 
este tratată problema elaborării unei politici naţionale de prevenire şi  tratament al BCR. 
Rezultate şi discuţii. IRC reprezintă o problemă atât medicală, cât şi socioeconomică de o im-
portanţă majoră [3]. În anul 2006 în lume au fost înregistraţi circa 2 mln. de pacienţi care au benefi ciat 
de terapie de substituţie (hemodializă, dializă peritoneală, transplant renal) în legătură cu IRC termi-
nală [6]. Necesitatea reconştientizării managementului acestei maladii se datorează sporirei anuale 
cu 10-20% a numărului de pacienţi cu IRC terminală, care necesită un tratament foarte costisitor de 
suplinire a funcţiei renale [4,5]. 
Caracterul complex al BCR în calitate de problemă primordială a nefrologiei moderne o plasea-
ză pe un loc important în planifi carea activităţilor sistemului de sănătate publică, în special în ţările 
în curs de dezvoltare [3], inclusiv Republica Moldova. Datele clinice, epidemiologice şi socioecono-
mice demonstrează că riscul dezvoltării BCR este maximal în straturile sociale cu venituri modeste 

203
[5]. Conform datelor US Renal Disease registry, confi rmate de alte studii epidemiologice naţionale 
similare, fi ecărui pacient cu IRC terminală (BCR st. V), care necesită un transplant renal sau trata-
ment prin suplinirea funcţiei renale, îi corespunde 200 de pacienţi cu IRC (BCR st. III şi IV) şi 5000 
de persoane cu patologii renale cronice (BCR st. I şi II) [3,8]. În medie, persoanele cu diferite stadii 
ale BCR constituie 5-10% din populaţia ţărilor industrial dezvoltate. Pe plan global, în momentul de 
faţă sunt apreciate circa de 400-500 mln. de persoane cu BCR [2,3]. 
Prima încercare de elaborare a unui complex de măsuri profi lactice şi de tratament al BCR, 
precum şi a unei clasifi cări bazate pe dovezi ştiinţifi ce, a fost întreprinsă în 1999 de National Kidney 
Foundation (NKF), care, în baza Registrului Naţional de Insufi cienţă Renală Cronică, a elaborat un 
ghid, cunoscut sub denumirea K/DOQI (Kidney Disease Outcomes Quality Intiative). Acest ghid a 
asigurat o abordare generalizată a problemelor întregului spectru de maladii renale cronice. În baza 
lui au fost elaborate ghiduri naţionale în Franţa şi Marea Britanie (2004), precum şi primul ghid in-
ternaţional privind boala cronică de rinichi (BCR), adoptat de International Society of Nephrology 
(ISN) în 2005 [5,8].
Ghidurile sus-menţionate introduc o terminologie standardizată pentru evaluarea şi clasifi carea 
BCR, stabilesc un set de măsuri pentru monitorizarea funcţiei renale pe parcursul procesului pato-
logic, selectează pacienţii renali în funcţie de factorii de risc existenţi şi patologiile asociate, ceea 
ce creează o bază ştiinţifi că solidă pentru fundamentarea unor intervenţii terapeutice şi profi lactice 
efi ciente [1].
Insufi cienţa renală cronică (IRC) defi neşte complexul de manifestări clinice şi biologice sur-
venite ca urmare a distrugerii progresive şi ireversibile a nefronilor, consecinţa fi nală a tuturor afec-
ţiunilor renale cronice difuze. IRC este diagnosticată la pacienţii  cu fi ltraţie glomerulară sub 60 ml/
min/ 1,73 m
2
 suprafaţa corporală [8].
Boala cronică de rinichi (BCR) este defi nită ca o leziune renală, care durează mai mult de 3 
luni şi se prezintă prin schimbările patologice renale structurale sau funcţionale, asociate sau nu cu 
diminuarea fi ltraţiei glomerulare şi manifestate prin simptome clinice relevante sau schimbări patolo-
gice în urină, sânge sau rezultate patologice ale investigaţiilor imagistice. Alt criteriu independent al 
BCR este diminuarea susţinută a fi ltraţiei glomerulare sub 60 ml/min / 1,73 m
2
 , timp de mai > de 3 
luni, indiferent de prezenţa patologiei renale. Filtraţia glomerulară rămâne unicul criteriu de gradare 
a BCR (tab. 1) [4,5,8].
Tabelul 1