.
3.
4.
5.
6
.
7.
8
.
2
.
3.
Clasificaţi structurile limbice:
a. După principiul anatomic.
b. După principiul anatomo-
funcţional.
5.
6
.
1
.
2
.
3.
4.
Inervează miocardul.
Inervează glandele salivare.
Inervează muşchii scheletici.
Inervează muşchii netezi.
Asigură două teritorii de inervaţie: visce
ral şi nevisceral.
Asigură un singur teritoriu.
Formează în ansamblu „viaţa organică”.
Formează aşa-numita „viaţă animală”.
Conţine extranevraxial ganglioni latero-
vertebrali incluşi in lanţurile ganglionare
paravertebrale.
Are ganglioni previscerali.
Centrii de origine se află în coarnele me
dulare laterale Ce-L 2.
Centrii de origine se află în trunchiul ce
rebral şi porţiunea intermedie a măduvei
sacrate.
Dispozitivul de repartiţie periferică este
independent şi are trei segmente.
Dispozitivul extranevraxial nu este inde
pendent şi foloseşte căi de împrumut.
Regiunea bazală.
Regiunea oromediobazală.
Regiunea limbică.
Regiunea posterioară.
Asociaţi structurile limbice cu componentele lor anatomice şi funcţionale:
a. Regiunea oromediobazală.
b. Regiunea posterioară.
1. Şanţul cingular.
2. Hipocampul.
3. Participă în organizarea comportamen
tală complexă.
4. Reglează funcţiile vegeto-viscerale.
5. Participă în procesele mnestice.
6. Reglează actele comportamentale
alimentaţie.
7. Reglează funcţiile sexuale.
8. Reglează funcţiile sferei emoţionale.
de
Ariile:
Părţile componente:
a. Anterioară.
1. Regiunea preoptică medială.
b. Medio-medială.
2. Regiunea preoptică laterală.
Asociaţi ariile hipotalamusului cu părţile lor componente:
c.
Medio-laterală.
3.
Nucleul suprahiasmatic.
d.
Posterioară.
4.
Nucleul supraoptic.
5.
Nucleul paraventricular.
6.
Câmpul hipotalamic anterior.
7.
Nucleul ventromedial.
8.
Nucleul dorsomedial.
9.
Infundibulul.
10. Câmpul hipotalamic posterior.
11. Nucleul lateral hipotalamic.
12. Nucleul tubero-lateral.
13. Nucleul tubero-mamilar.
14. Nucleul perifornical.
15. Câmpul hipotalamic lateral.
16. Nucleul mamilar medial.
li'.--':
17. Nucleul mamilar lateral.
Asociaţi căile de comunicaţie aferente şi eferente ale hipotalamusului:
a. Aferente.
1.
Fasciculul medial al creierului anterior.
b.
Eferente.
2.
Fasciculul longitudinal posterior.
3.
Stria terminalis.
4.
Fasciculul tectomamilar (Gudden).
5.
Căile talamo- şi strio-palidare.
6.
Fasciculul mamilotalamic.
7. Tractul tegmental cerebral (talamo-oli-
var).
8.
Calea hipotalamo-hipofizară.
9.
Căile de la cortexul orbital, temporal, pa
rietal.
10. Calea tubero-hipofizară.
Asociaţi centrii cu partea hipotalamusului unde ei îşi au sediul:
a.
Hipotalamusul anterior.
1. Centrul salivaţiei (cuplat cu centrul foa
b.
Hipotalamusul posterior.
mei).
c.
Hipotalamusul lateral.
2. Centrul foamei, stimulator al ingestiei de
d.
Hipotalamusul median.
alimente.
3. Centrii ergotropi simpatici (termogenetici
şi vasoconstrictori).
4.
Centrii trofotropi parasimpatici (vasodila-
tatori, termolitici, glucostatici).
a. Sistemul ergotrop.
1. Contribuie la ajustarea proceselor de
b. Sistemul trofotrop.
adaptare la variaţiile mediului ambiant,
asigurând activitatea psihică, fizică şi ca-
tabolismul.
2. Condiţionează procesele anabolice şi
reacţiile endofilactice, asigurând funcţiile
de nutriţie şi contribuind la menţinerea
echilibrului homeostatic.
3. Determină perioadele de odihnă ale or
ganismului, somnul „lent”, starea orga
nelor digestive şi mobilizează aparatul
vagoinsular.
4. Determină activarea psihică, preparati-
vul motor, mobilizarea vegetativă.
5. Asigură o hemocirculaţie optimă în mus
culatura activă, creşte tensiunea arteria
lă, mărirtdu-i minut-volumul.
6. Provoacă diminuarea ritmului cardiac,
scade puterea contractibilităţii sistolice,
creşte durata diastolică, scade tensiu
nea arterială.
7. Respiraţia devine moderată, calmantă,
bronhiile - uşor spasmate.
8. Se dilată arterele coronare şi pulmonare,
se contractă splina şi alte depozite he-
matopoietice.
9. La nivel renal are loc o vasoconstricţie
considerabilă.
10. Bronhiile se dilată, simultan crespând
ventilaţia pulmonară şi metabolismul ga-
zos alveolar.
11. Creşte peristaltica intestinală şi secreţia
sucurilor digestive.
12. îşi intensifică funcţiile organele excre-
toare.
13. Are loc o inhibare motorie a sistemelor
somatice.
14. Se inhibă peristaltica tractului gastroin
testinal şi secreţia sucurilor digestive.
15. în ficat se mobilizează resursele glicoge-
nice.
16. Se inhibă defecaţia şi micţiunile urinare.
17. Sistemele termoreglatorii apără organis
mul de supratermie.
18. Creşte capacitatea musculaturii striate,
pupila se dilată, mărindu-se excitabilita
tea receptorilor, acuitatea atenţiei.
8. Asociaţi sistemele sistemului nervos vegetativ suprasegmentar cu proprietăţile lor:
7
Indicaţi testele de explorare a sistemului nervos vegetativ suprasegmentar şi tes
tele de explorare a sistemului nervos vegetativ segmentär.
Sistemul nervos vegetativ:
a. Suprasegmentar.
b. Segmentär.
Testele:
I. Proba ortostatică.
Determinarea variaţiilor tensiunii arteriale la
efort izometric.
înregistrarea poligrafică simultană a unui şir
de parametri vegetativi.
Examinarea excitabilităţii neuromusculare.
Proba de hiperventilaţie.
Manevra Valsalva.
Testarea psihologică.
Electroencefalografia, electrocardiografia,
electromiografia (în cadrul înregistrării poli
grafice).
Sudoraţia, termoreglarea.
10. Metoda reacţiilor dermato-galvanice.
I I . Determinarea temperaturii superficiale cu
termovizori.
12. Explorări ale funcţiilor hormonale şi neuro-
umorale.
2
.
3.
4.
5.
6
.
7.
8
.
9.
IV. RELAŢIE CAUZĂ-EFECT
A - dacă ambele afirmaţii sunt adevărate şi există o relaţie cauză-efect între ele;
В - dacă ambele afirmaţii sunt adevărate şi nu există o relaţie cauză-efect între ele;
С - dacă prima afirmaţie este adevărată, iar cea de a doua este falsă;
D - dacă prima afirmaţie este falsă, iar cea de a doua este adevărată;
E - dacă ambele afirmaţii sunt false.
1. Axonul protoneuronului vegetativ senzitiv face sinapse cu deutoneuronul
senzitiv şi cu neuronul vegetativ preganglionar, participând astfel în reflexele
segmentare şi suprasegmentare.
2. Reacţiile somato-vegetative de natură hipotalamică, de exemplu cele va-
somotorii, hidroelectrolitice din procesele de termoreglare, se realizează pe
cale vegetativă simpatico-parasimpatică, pe când frisonul termic este o ma
nifestare pur somatică.
3. Răspunsurile comportamentale (stări de panică, furie sau aversiune) nu pot
fi considerate primitive, întrucât nu pot fi obţinute la animalul decorticat prin
stimulare hipotalamică.
4. Neuronii preganglionari simpatici sunt aglomeraţi în ganglionii lanţului sim
patic cu traseul paralel măduvei spinării de la primul segment spinal toracic
până la segmentele lombare superioare, pe când neuronii preganglionari pa-
rasimpatici sunt localizaţi în cadrul trunchiului cerebral şi în segmentele S -S
ale măduvei spinării.
2
4
5. Homeostazia circulatorie este reglată prin reacţii neuroumorale compensa
toare, realizate prin zonele reflexogene sinocarotidiană şi endocardio-aorti-
că, determinate de presiunea vasculară şi gazele sanguine.
6. Sistemul nervos vegetativ asigură relaţiile reciproce dintre organism şi me
diu, pe când sistemul somatic stabileşte relaţiile neuroumorale dintre organe
le aceluiaşi organism.
7. Excitabilitatea neuromusculară (ce stă la baza fenomenelor de tetanie), fiind
conectată cu reacţiile vegetative, este un marker relevant al acestora.
Răspunsurile se vor nota cu:
IV. RELAŢIE CAUZĂ-EFECT
A - dacă ambele afirmaţii sunt adevărate şi există o relaţie cauză-efect între ele;
В - dacă ambele afirmaţii sunt adevărate şi nu există o relaţie cauză-efect între ele;
С - dacă prima afirmaţie este adevărată, iar cea de a doua este falsă;
D - dacă prima afirmaţie este falsă, iar cea de a doua este adevărata;
E - dacă ambele afirmaţii sunt false.
1. Axonul protoneuronului vegetativ senzitiv face sinapse cu deutoneuronul
senzitiv şi cu neuronul vegetativ preganglionar, participând astfel în reflexele
segmentare şi suprasegmentare.
2. Reacţiile somato-vegetative de natură hipotalamică, de exemplu cele va-
somotorii, hidroelectrolitice din procesele de termoreglare, se realizează pe
cale vegetativă simpatico-parasimpatică, pe când frisonul termic este o ma
nifestare pur somatică.
3. Răspunsurile comportamentale (stări de panică, furie sau aversiune) nu pot
fi considerate primitive, întrucât nu pot fi obţinute la animalul decorticat prin
stimulare hipotalamică.
4. Neuronii preganglionari simpatici sunt aglomeraţi în ganglionii lanţului sim
patic cu traseul paralel măduvei spinării de la primul segment spinal toracic
până la segmentele lombare superioare, pe când neuronii preganglionari pa-
rasimpatici sunt localizaţi în cadrul trunchiului cerebral şi în segmentele S -S
ale măduvei spinării.
2
4
5. Homeostazia circulatorie este reglată prin reacţii neuroumorale compensa
toare, realizate prin zonele reflexogene sinocarotidiană şi endocardio-aorti-
că, determinate de presiunea vasculară şi gazele sanguine.
6. Sistemul nervos vegetativ asigură relaţiile reciproce dintre organism şi me
diu, pe când sistemul somatic stabileşte relaţiile neuroumorale dintre organe
le aceluiaşi organism.
7. Excitabilitatea neuromusculară (ce stă la baza fenomenelor de tetanie), fiind
conectată cu reacţiile vegetative, este un marker relevant al acestora.
Răspunsurile se vor nota cu:
RĂSPUNSURI
I.
II.
III.
IV.
1. A, p. 100.
1. A, B, C, p. 102-103.
1.
1. A, p. 106.
2. C, p. 101.
2. B, C, D, p. 103.
a. 1,2,4, 5, 7.
2. A, p. 110.
3. B, p. 102.
3.A, B, C, D, p. 103.
b. 3, 6, 8, p.100.
3. E, p. .111.
4. A, p. 102.
4. A, D, p. 103.
4. B, planşa
5. D, p. 103.
5. A, B, C. D, p. 104.
2.
colorată,
6. E, p. 103.
6. A, B, C, p. 104.
a. 1,3, 5.
fig. 63.
7. A, p. 104.
7. A, B, C, D, p. 105.
b.2,4, 6, p. 101-102.
5. A, p. 112.
8. C, p. 104.
8. B, C, D, E, p. 105.
6. B, p. 114.
9. E, p. 105.
9. B, C, D, p. 105.
3.
7. A, p. 121.
10. D, p. 105.
10. A, B, p. 106.
a. 1, 3.
11. D, p. 105.
11. B, C, D, E, p. 106.
b. 2, 4, p. 107.
12. E, p. 106.
12. B, D, E, p. 106.
13. A, p. 106.
13. D, E, p. 106.
4.
14. B, p. 106.
14. A, B, p. 106.
a. 4, 6, 7, 8.
15. C, p. 106.
15. A, B, C, p. 106.
b. 1,2, 3, 5, p. 107.
16. A p. 107.
16. A, C, p. 107.
17. E, p. 107.
17. D, E, p. 107.
5.
18. B, p. 108.
18. B, C, D, E, p. 107.
a. 1,2, 3,4, 5, 6, 7.
19. C, p. 110.
19. A, B, C, D, p. 109.
b. 8, 9, 10, 11.
20. E, p. 110.
20. C, D, p. 109.
c. 12, 13, 14, 15, 16.
21. E, p. 110.
21. A, B, C, p. 109.
d. 17, 18, p. 109.
22. A, p. 111.
22. A, B, C, E, p. 110.
23. A, p. 113.
23. A, B, C, p. 112.
6.
24. C, p. 114.
24. B, C, p. 112.
a. 1,3, 5, 7, 9.
25. D, p. 117.
25. B, C, E, p. 112-113.
b. 2, 4, 6, 8,10, p. 109.
26. C, p. 117.
26. A, B, D, E, p. 113.
27. A, p. 117.
27. A, C, D, E, p. 113.
7.
28. E, p. 118.
28. C, D, E, p. 114.
a. 4.
29. C, p. 119.
29. C, D, E, p. 117.
b. 3.
30. B, p. 119.
30. A, B, C, D, p. 118.
C. 2.
31. A, p. 120.
31. A, B, C, p. 119.
d. 1, p.110.
32. D, p. 120.
32. A, B, C, E, p. 119.
33. E, p. 121.
33. A, B, E, p. 119-120.
8.
34. C, D, E, p. 120.
a. 1, 4, 5, 8, 9, 10, 14,
35. A, B, C, D, p. 121.
15, 16, 17, 18,
36. C, D, E, p. 121.
p. 114-115.
b. 2, 3 ,6 ,7,1 1,1 2,1 3,
p. 115.
9.
a. 3, 4, 5, 7, 8, 12,
p.121.
b. 1,2,6, 9, 10, 11,
p. 121-122.
J 76
7. C O R TE X U L CEREBRAL
I. COMPLEMENT SIMPLU
1. Cel mai nou etaj al sistemului nervos este:
A. Cortexul cerebral.
B. Măduva spinării.
C. Ganglionii bazali.
D. Sistemul nervos vegetativ segmentär.
E. Formaţiunea reticulată.
2. Cercetările neurofiziologice din ultimii ani au dovedit cu lux de amănunte că acti
vitatea cortexului cerebral depinde integral de:
A. Sistemul hormonal al organismului uman.
B. Funcţionarea structurilor subcorticale.
C. Sistemul nervos autonom.
D. Formaţiunea reticulată.
E. Trunchiul cerebral.
3. Al doilea sistem de semnalizare semnifică:
A. Organizarea ierarhică verticală a funcţiilor sistemului nervos.
B. Substanţa albă cerebrală.
C. Substanţa cenuşie cerebrală.
D. Gândirea abstractă.
E. Suprafaţa emisferelor cerebrale.
4. Denumirea pallium semnifică:
A. Emisferă cerebrală.
B. Structură arhaică.
C. Mantie.
D. Limbaj.
E. Cortex cerebral.
5. Indicaţi grosimea cortexului cerebral:
A. 0,5-0,7 mm.
B. 0,8-1,2 mm.
C. 1,3-4,5 mm.
D. 5,6-5,0 mm.
E. 5,1-5,5 mm.
6. Cea mai importantă cale de comunicare interemisferică este:
A. Scizura centrală (Rolando).
B. Aria 44 (Broca).
C. Scizura Sylvius.
D. Corpul calos.
E. Gyri occipitalis superiores.
7. Cea mai mare parte a cortexului emisferelor (95,6%) o alcătuieşte:
A. Cortexul vechi (allocortex).
77
B. Cortexul nou (neocortex).
C. Celulele giganto-piramidale (celulele Betz).
D. Stratul molecular.
E. Stratul granular extern.
8. Indicaţi descrierea corectă a stratului I (molecular) al neocortexului după K. Brod-
mann:
A. Este situat imediat sub pia mater şi conţine, în special, ramificaţii terminale
ale numeroaselor dendrite ale celulelor nervoase şi ale cilindrilor axonali, îm
pletiţi reticular.
B. Conţine o mulţime de celule mici, rotunde, poligonale sau triunghiulare, ase
mănătoare cu nişte grăunţi.
C. Conţine celule piramidale mici şi mijlocii, bine dezvoltate, însă dispuse destul
de rar.
D. Conţine celule granulare mici.
E. Conţine celule polimorfe şi fusiforme, situate perpendicular pe suprafaţa
cortexului, axonii cărora pătrund în substanţa albă a emisferelor.
9. Calea tegmentală este:
A. Un strat de substanţă albă, aşezat între nucleus lentiformis, pe de o parte, şi
nucleus caudatus cu thalamus opticus, pe de altă parte.
B. Suprafaţa orbitală a lobului frontal, ce se leagă cu polul temporal prin inter
mediul fasciculului reprezentat sub formă de cârlig (fasciculus uncinatus).
C. Partea terminală a căii senzitive, prin care trec fibrele ce leagă talamusul cu
lobul occipital (analizorul optic) şi cu lobul temporal (analizorul auditiv).
D. Calea care conduce impulsurile voluntare motorii spre muşchii trunchiului şi
ai extremităţilor.
E. Calea ce începe din cortexul cerebral şi duce spre nucleii punţii Varolio.
10. Cel mai vechi segment al prozencefalului în sens filogenetic este:
A. Creierul olfactiv (rhinencephalon).
B. Complexul limbico-reticular.
C. Cortexul cerebral.
D. Nucleus lentiformis.
E. Nucleus caudatus.
11. Indicaţi motivul ce a dat naştere conceptului emisferă dominantă sau majoră:
A. în cadrul leziunilor sistemului limbico-reticulat, apar o mulţime de simptome şi
sindroame clinice (dereglări sexuale, tulburări de memorie), care se manifes
tă prin sindromul Korsakov, dereglări vegetative-endocrine, tulburări de somn
etc.
B. Cercetările neurofiziologice din ultimii ani au dovedit cu lux de amănunte că
activitatea cortexului cerebral depirde integral de funcţionarea structurilor
subcorticale.
C. în anul 1874, savantul ucrainean V.A. Betz a descris celulele giganto-pirami-
dale din care ia naştere fasciculul piramidal.
D. Descoperirea perturbării funcţiei limbajului, determinată exclusiv de o leziune
a emisferei stângi.
E. Două arii simetrice ale creierului pot fi echivalente din punct de vedere func
ţional, dar controlează părţi opuse ale corpului sau spaţiului.
12. Neuropsihologul stabileşte diagnosticul leziunii cerebrale utilizând:
A. Examenul neurologic obiectiv.
B. Teste standardizate, ce permit evaluarea performanţelor psihologice ale unui
pacient în interiorul scalei cantitative a testului.
C. Rezonanţa magnetică cerebrală.
D. Tomografia prin emisie de pozitroni.
E. CT cerebrală.
13. Tomografia prin emisie de pozitroni încă în stadiul iniţial al demenţei de tip
Alzheimer remarcă:
A. O creştere a fluxului sanguin cerebral în cortexul occipital.
B. Activarea cortexului în aria somatosenzorială secundară.
C. Activarea cortexului frontal.
D. Inhibarea regiunilor parietale posterioare.
E. Un hipometabolism adesea asimetric şi predominant parietal superior.
14. Care evenimente recente au redus, într-o anumită măsură, numărul de cazuri în
care examenul neuropsihologic este util în diagnosticul de localizare?
A. Realizările de ultimă oră în domeniul fiziologiei omului.
B. Descoperirea genomului uman.
C. Ultimele achiziţii în domeniul biochimiei neurotransmiţătorilor.
D. Descoperirile din domeniul telemedicinei şi sistemelor informaţionale inte
grate.
E. Progresele recente ale tehnicilor neuroradiologice.
15. La mai mulţi ani după un traumatism craniocerebral sau o intoxicaţie, singurele
fenomene reziduale susceptibile de a indica prezenţa unei leziuni cerebrale pot fi:
A. Deficienţele neuropsihologice.
B. Neurastenia şi cefaleea musculotonică.
C. Atacurile de panică,
D. Dereglările de somn.
E. Tulburările de comportament,
*
16. Afazia Broca se caracterizează prin:
A. Producţie verbală abundentă şi incoerentă. Limbaj normal articulat, dar logo-
reic, cu prezenţa multor parafazii, neologisme asemantice.
B. Dezintegrare fonetică asociată cu reducerea spontaneităţii verbale.
C. Pierderea înţelegerii limbajului oral şi imposibilitatea repetării, contrastând cu
o înţelegere normală a limbajului scris.
D. Limbaj spontan, bogat în parafazii fonemice sau verbale, dezorganizare se
veră a repetării cuvintelor sau frazelor cu păstrarea remarcabilă a înţelegerii
cuvintelor auzite sau văzute.
E. Pierderea capacităţii bolnavului de a citi şi de a deosebi culorile.
17. Ce se numeşte disprozodie?
A. Discurs încetinit, monoton, silabisit, emis cu efort.
B. Denumirea corectă a obiectelor şi imaginilor în absenţa apraxiei.
C. Vorbire rară, constând esenţial din nume, verbe tranzitive şi adjective; cea
mai mare parte a cuvintelor scurte sunt omise, dând limbajului un stil telegra
fic, agramat.
D. Eforturile bolnavului pentru a vorbi şi mimica sa denotă prezenţa conştienti
zării erorilor cu reacţii de enervare sau angoasă.
E. Afazie nonfluentă, fără nici o tulburare articulatorie.
18. în care afazie conţinutul discursului este, de regulă, lipsit de sens şi neînţeles
pentru persoanele înconjurătoare?
A. Afazia Broca.
B. Afazia Wernicke.
C. Surditatea verbală.
D. Afazia de conducţie.
E. Cecitatea verbală pură.
19. Etiologia obişnuită a afaziei de conducţie este:
A. Consecinţa unei leziuni ischemice, interesând emisfera stângă.
B. Traumatismul cortexului auditiv asociativ.
C. Inflamaţia herpetică bilaterală a zonei Heschle.
D. O embolie în ramura ascendentă parietală sau temporală posterioară a arte
rei cerebrale medii.
E. O leziune tumorală a cortexului striat vizual stâng.
20.1n asigurarea localizării sunetului (direcţia, distanţa) intervin:
A. Corpii geniculaţi interni.
B. Emisfera temporală stângă.
C. Corpii trapezoizi.
D. Ganglionul spiral Corti.
E. Emisfera temporală dreaptă.
21. Amuzia desemnează:
A. Imposibilitatea localizării sunetului.
B. Imposibilitatea discriminării intensităţilor şi frecvenţelor sunetelor.
C. Incapacitatea de a identifica sunetele.
D. Deficitul selectiv de identificare a conţinutului mesajului verbal.
E. Incapacitatea de a identifica melodiile, determinată de afectarea lobului tem
poral drept.
22. Cauza manifestării diferitor forme de agnozii vizuale este:
A. Atrofia papilei nervului optic.
B. Adenomul hipofizar cu comprimarea chiasmei optice.
C. Leziunea bilaterală a bandeletei optice.
D. Ischemia în zonele de trecere a radiaţiei Gratiolet.
E. Afectarea lobului occipital.
23. Astereognozia este:
A. Incapacitatea de a identifica vizual un obiect sau reprezentarea lui grafică în ab
senţa tulburărilor funcţiilor vizuale elementare sau a capacităţilor intelectuale.
B. Tulburarea limitată la denumirea obiectului, utilizarea căruia pacientul e ca
pabil s-o indice.
C. Incapacitatea de a identifica un obiect pe cale tactilă, în absenţa oricărei in
formaţii vizuale sau auditive.
D. Imposibilitatea de a numi culorile atunci când ele sunt corect aplicate obiec
telor.
E. Imposibilitatea recunoaşterii vizuale a persoanelor chiar apropiate. Identifica
rea poate deveni posibilă doar auditiv.
24. Indicaţi forma cea mai expresivă a hemiasomatognoziei:
A. Anozognoziile hemiplegiei din cadrul sindromului Anton-Babinski.
B. Imposibilitatea bolnavului de a descrie verbal, de a răspunde şi de a se orien
ta în raport cu stimulările de partea controlaterală leziunii.
C. Ignorarea de către bolnav a hemispaţiului stâng (un dirijor ignorează muzi
canţii din orchestră plasaţi în stânga sa, pacienţii îşi rad doar hemifaţa dreap
tă etc.).
D. Pierderea capacităţii de a indica la comandă orală părţile propriului corp.
E. Agnozie digitală, agrafie pură, dezorientare dreapta-stânga şi acalculie.
25. în care apraxie executarea gestului este perfectă atunci când pacientului i se
propune să utilizeze real un obiect (de exemplu, ciocanul), în loc să mimeze în
trebuinţarea lui?
A. Apraxia melocinetică.
B. Apraxia dinamică.
C. Apraxia ideomotorie.
D. Apraxia ideatorie.
E. Apraxia constructivă.
26. Alegeţi afirmaţia corectă privind amnezia anterogradă:
A. Imposibilitatea sau diminuarea capacităţii de a reţine informaţii actuale, noi pen
tru pacient, apărute după instalarea tulburărilor mnezice, ceea ce determină o
incapacitate mai mult sau mai puţin totală de a învăţa. Se manifestă prin deficitul
de reţinere după un răgaz de 3 min. a 3 informaţii verbale sau vizuale.
B. Corespunde imposibilităţii evocării amintirilor dobândite înainte de instalarea
acută sau progresivă a tulburărilor de memorie. Se evidenţiază prin intero
garea pacientului referitor la biografia sa, prin evenimente politice, achiziţii
şcolare sau didactice.
C. Desemnează o perioadă din viaţa subiectului, care nu i-а lăsat în memorie
nici o urmă.
D. Răspunsuri verbale eronate referitoare la rememorarea amintirilor recente
sau din trecut.
E. Se instalează brusc la subiecţii de 50-70 de ani, fără nici o cauză declan
şatoare precisă; durează 6-8 ore şi nu lasă alte sechele decât o amnezie
lacunară.
27. Amneziile axiale înglobează:
A. O perioadă din viaţa subiectului, care nu i-а lăsat în memorie nici o urmă.
B. O întrerupere în biografia bolnavului.
C. Amneziile asociate cu afectarea bilaterală a circuitului hipocampo-mamilo-
talamic.
D. Amneziile traumatice.
E. Dereglările memoriei (de scurtă durată).
28. Ipoteza unei ischemii tranzitorii a formaţiunilor hipocampale este emisă drept
cauză a:
A. Amneziilor lacunare.
B. lotusului amnezic.
C. Amneziilor axiale.
D. Confabulaţiilor.
E. Amneziei anterograde.
29. Amneziile globale se înregistrează în cadrul:
A. Polineuropatiei consecutive unei carenţe de tiamină la alcoolicii cu denutrhie.
B. Afecţiunilor bilaterale ale structurilor limbice.
C. Lezării regiunii diencefalice.
D. Diferitor forme de demenţă, atunci când tulburările mnezice nu sunt decât un
aspect al unei deteriorări mai vaste a funcţiilor intelectuale.
E. Ictusului amnezic.
30. Se numeşte shifting (în cadrul sindroamelor ariilor premotorii):
A. Incapacitatea de a executa acţiuni secvenţiale.
B. Pierderea abilităţii de a trece rapid de la o mişcare la alta.
C. O flexie reflexă patologică, invincibilă a degetelor, declanşată de un stimul
tactil mobil pe faţa palmară a mâinii.
D. Pierderea obişnuinţei de a utiliza membrele inferioare pentru a merge.
E. O deviere a privirii spre leziune.
•
31. Tulburarea de tip I a personalităţii (tip apatico-abulic) în cadrul sindromului frontal
propriu-zis cuprinde:
A. Apatia şi inerţia motorie, dispoziţia tristă, indiferenţa afectivă, scăderea spon
taneităţii verbale, nepăsarea şi imposibilitatea programării unei activităţi.
B. Comportamentul impulsiv, dezinhibat, cu schimbări de dispoziţie, tendinţa
pentru calambururi, puerilitate, egocentrism, uneori comportament maniacal,
hipersexual, bulimie, incapacitatea de a efectua o activitate productivă.
C. Perseverarea motorie - repetiţia anormală a unui comportament determinat,
deficienţa mecanismului de autocontrol al mişcării motorii, dificultăţi de trece
re de la un ordin la altul.
D. Comportamentul de imitare şi de utilizare (comportamentul Lhermitte): paci
enţii frontali imită gesturile examinatorului şi au tendinţa de a apuca şi de a
folosi obiectele prezentate lor fără a fi enunţat vreun ordin.
E. Pierderea capacităţii bolnavului frontal de a menţine mişcările voluntare ale
privirii după comanda verbală, reducerea mişcării de explorare a privirii.
32. Se numeşte astereognozie (apraxie sau cecitate tactilă):
A. Neglijenţa spaţială unilaterală, deficitul de percepţie a spaţiului.
B. Incapacitatea de a descrie verbal caracteristicile spaţiale ale mediului familiar.
C. Tulburarea schemei corporale.
D. Incapacitatea de a identifica tactil un obiect fără ajutorul vederii, în absenţa
unui deficit senzitiv sau motor elementar.
E. Hemianestezia sau hemihipoestezia controlaterală leziunii circumvoluţiunii
parietale ascendente.
33. Alegeţi descrierea corectă a teleopsiei:
A. Iluzie optică în care este dereglată forma imaginii.
B. Transformarea dimensiunilor unei imagini.
C. Dereglarea percepţiei culorii unei imagini.
D. Perseverenţa vizuală în timp sub formă de persistenţă a unei imagini.
E. Dereglarea percepţiei poziţiei imaginii în raport cu subiectul.
34. Complexele onirice (dreamy state) îşi au originea în:
A. Structurile temporale, în special din dreapta.
B. Regiunea striată, bilateral.
C. Intersecţia temporo-parieto-occipitală.
D. Ariile vizuale.
E. Cortexul şi substanţa albă subiacentă a regiunii parieto-occipitale.
35. Una dintre manifestările cele mai spectaculoase ale deconexiunii intraemisferice
(calozotomiei) este:
A. Anomia culorilor.
B. Sindromul Balint.
C. Apraxia diagnostică (de exemplu, pacienta se străduieşte să-şi încheie bluza
cu mâna dreaptă, în timp ce mâna stângă execută acţiunea opusă).
D. Halucinaţia vizuală liliputană sau guliveriană.
E. Palinopsia (de exemplu, bolnavul are impresia că vede trecând din nou prin
faţa sa o persoană, pe care a vâzut-o în urmă cu 5 minute).
II. COMPLEMENT MULTIPLU
1. Emisferele cerebrale sunt unite prin:
A. Corpul calos.
B. Spaţiul perforat anterior.
C. Bulbul olfactiv.
D. Chiasma optică.
E. Corpii mamilari.
2. O scurtă revistă de ansamblu a emisferelor cerebrale include următoarele afirmaţii'
A. Fiecare emisferă are 3 suprafeţe: dorso-laterală, medială şi inferioară sau
bazată.
B. Suprafaţa dorso-laterală este concavă, ceea ce nu corespunde boltii craniului.
C. Suprafaţa medială, îndreptată spre faţa celeilalte emisfere, este piaţă.
D. Suprafaţa bazată are o formă destul de compactă, corespunzând bazei cra
niului.
E. Pe întinderea emisferelor deosebim extremitatea anterioară (polus frontalis),
extremitatea posterioară (polus occipitalis) şi extremitatea temporală (polus
temporalis).
3. Corpul calos poate fi împărţit în următoarele regiuni:
A. Partea anterioară - rostrum.
B. Zona centrală - istm.
C. Zona posterioară - splenium.
D. Zona dorso-laterală.
E. Circumvoluţiunea supramarginală (gyrus supramarginalis).
4. Căile de conducere ale telencefalului se împart în următoarele sisteme:
A. Centrul semioval (centrum semiovalae).
B. Sistemul aferent.
C. Sistemul de asociere.
D. Sistemul comisural.
E. Sistemul de proiecţie.
5. Neuropsihologia clinică are ca obiect măsurarea şi analiza modificărilor capacită
ţilor:
A. Intelectuale.
B. De percepţie.
C. De memorie.
D. De personalitate.
E. Emoţionale.
6. Indicaţi leziunile cerebrale care pot conduce la modificări neuropsihologice:
A. Accident vascular.
B. Intoxicaţie.
C. Propagare intracerebrală a unei tumori.
D. Maladie degenerativă a SNC.
E. Tumori medulare benigne.
7. Neuropsihologia cuprinde:
A. Neuropsihologia fundamentală.
B. Neuropsihologia clinică.
C. Neuropsihologia experimentală.
D. Neurologia comportamentului.
E. Neuropsihologia cognitivă.
8. Testarea neuropsihologică continuă şi azi să furnizeze importante contribuţii în:
A. înţelegerea mecanismelor patofiziologice de dezvoltare a maladiilor sisteme
lor nervos central şi periferic.
B. Diagnosticul diferenţial al demenţelor la bolnavii vârstnici.
C. Stabilirea particularităţilor de conduită terapeutică la bolnavii cu atrofie corti-
cală progresivă.
D. Diagnosticul diferenţial al depresiilor la bolnavii vârstnici.
E. Identificarea tulburărilor de comportament asociate cu bolile cerebrale în debut.
9. Examenul neuropsihologic e axat pe cercetarea:
A. Funcţiilor cognitive, adică intelectuale (numite şi activităţi cerebrale superioa
re sau corticale).
B. Categoriilor activităţilor nonintelectuale, ca emotivitatea, motivaţia şi funcţiile
executive, ce presupun activităţi de a iniţia şi de a transforma în realitate un
comportament dirijat spre un scop precis.
C. Posibilităţii de înţelegere rapidă, inteligentă a dereglărilor de comportament
la bolnavii cu tulburări ale funcţiilor corticale.
D. Calităţilor fizice ale unui sportiv de a se desprinde de la sol în înălţime sau în
lungime.
E. Stărilor psihice anormale ce se manifestă prin tulburări de comportament,
scăderea capacităţii de adaptare la condiţiile de mediu.
10. Activităţile cognitive se clasifică în:
A. Activităţi mnezice (memoria) - permit însuşirea, păstrarea şi utilizarea infor
maţiilor.
B. Activităţi perceptivo-motrice (gnozii şi praxii) - permit de a recunoaşte şi de a
identifica forme şi obiecte, cât şi de a constitui un repertoriu de gesturi pentru
utilizare şi comunicare.
C. Activităţi verbale (limbaj) - permit de a însuşi, de a produce şi de a înţelege
semnele unei limbi.
D. Activităţi organizatorice (raţiune şi gândire) - permit manipularea cu informa
ţiile de natură variată, prezente sau memorate, pentru a rezolva o situaţie sau
o problemă, pentru a exprima un gând.
E. Activităţi psiho-sociale de adaptare la mediul înconjurător.
11. Toate activităţile cognitive sunt:
A. Izolate una de alta.
B. Interdependente.
C. Independente.
D. Interinfluenţate.
E. Indezirabile.
12. Definiţia afaziei exclude:
A. Perturbările funcţiei limbajului, ce rezultă dintr-o dezorganizare globală a
funcţionării cerebrale (confuzie mentală, demenţă).
B. Lezarea ariei corticale Broca.
C. Dificultăţile de comunicare (cecitate-surditate, disartrie-disfonie).
D. Dezorganizarea funcţiei ariei corticale Wernicke.
E. Dezintegrarea categoriilor activităţilor nonintelectuale, ca emotivitatea, moti
vaţia şi funcţiile executive.
13. Examenul unui afazic include:
A. Examenul limbajului oral.
B. înţelegerea.
C. Probele mai complicate.
D. Examenul neurologic.
E. Examenul neuroimagistic.
•
14. Principalele tipuri de afazie sunt:
A. Cecitatea auditivă pură.
B. Surditatea verbală.
C. Afazia Broca.
D. Afazia Wernicke.
E. Afazia de conducţie.
15. în majoritatea cazurilor, afazia Broca este:
A. Consecinţa lezării cortexului auditiv asociativ (partea posterioară a primei circum-
voluţiuni temporale) şi lobului parietal inferior (gyrus supramarginal şi angular).
B. Consecinţa unei lezări ischemice, interesând emisfera stângă.
C. Asociată cu o hemiplegie dreaptă cu sau fără hemianestezie.
D. Asociată cu apraxie buco-facială, eventual cu apraxie ideomotorie.
E. Consecinţa afectării bilaterale a zonei Heschle.
16. Examenul anatomic în cecitatea verbală pură (dislexie fără agrafie) pune în evi
denţă:
A. Leziunile anterioare ale lobului frontal.
O
'
B. Leziunea cortexului striat vizual stâng (aria 17) şi a ariilor de asociere vizuală
(18 şi 19).
C. Leziunea conexiunilor cortexului vizual drept şi a ariilor de asociere cu regiu
nea temporoparietală.
D. Afectarea suprafeţei interne a lobului frontal.
E. Afectarea bilaterală a zonei Heschle.
•
17. Deseori, astereognozia rezultă din afectarea:
A. Muşchilor striaţi.
B. Nervilor periferici.
C. Măduvei spinării şi trunchiului cerebral.
D. Talamusului.
E. Cortexului parietal.
18. în agnozia digitală bolnavul este incapabil:
A. Să recunoască degetele mâinilor sale dintre cele ale examinatorului.
B. Să identifice degetele mâinilor sale dintre cele ale examinatorului.
C. Să numească degetele mâinilor sale dintre cele ale examinatorului.
D. Să selecteze degetele mâinilor sale dintre cele ale examinatorului.
E. Să deosebească degetele mâinilor de degetele picioarelor sale.
19. Examinarea pacientului pentru cercetarea unei apraxii include:
A. Aprecierea posibilităţii de manipulare concretă cu obiecte (gesturi tranzitive)
şi îmbrăcării (vestă, pantaloni de pijama, cravată etc.).
B. Examenul executării gesturilor, care nu cer utilizarea obiectelor (gesturi in
tranzitive) la ordin sau imitaţie.
C. Examenul executării secvenţelor arbitrare şi gesturilor contrariate.
D. Aprecierea activităţi grafice şi constructive.
E. Determinarea integrităţii nucleului personalităţii.
20. Sunt recunoscute câteva tipuri de apraxie:
A. Melocinetică.
B. Statică.
C. Dinamică şi ideomotorie.
D. Ideatorie.
E. Constructivă.
21. Alegeţi afirmaţiile corecte referitoare la apraxia constructivă:
A. Apare în activităţile grafice şi în anumite teste cu exigenţă de utilizare a rela
ţiilor spaţiale.
B. Scrisul este perturbat din cauza utilizării defectuoase a paginii, spaţiilor ine
gale dintre litere şi cuvinte.
C. Realizarea unui desen se face pe rate, fără structură.
D. Este consecinţa unei leziuni vaste a lobului frontal stâng.
E. Rezultă dintr-o leziune parietală stângă sau dreaptă ori a corpului calos şi e
facilitată printr-o asociere cu o leziune frontală.
22. Memoria se clasifică în următoarele tipuri:
A. De scurtă durată (efemeră sau operativă, imediată sau primară).
• H v
B. Pe termen lung (secundară).
C. De lucru.
D. Principală.
E. Asociativă.
23. Alegeţi afirmaţiile corecte referitoare la memoria de lungă durată:
A. Are o capacitate limitată la 7 cifre sau fenomene prezentate auditiv sau vizual.
B. Nu poate fi suportul memoriei de lucru.
C. Se referă la achiziţii durabile, accesibile la o reamintire conştientă (memoria
declarativă sau explicită) sau ce ţin de însuşirea procedurilor tehnice şi cog
nitive (memoria procedurală sau implicită).
D. Poate fi explorată prin intermediul testării privind cunoştinţele didactice şi
evenimentele trecutului.
E. Conţine un sistem iniţial ce menţine informaţii temporare (un minut).
24. Există următoarele tipuri de amnezii:
A. Sindromul Korsakoff.
B. Amneziile axiale.
C. Constatările.
D. Ictusul amnestic.
E. Amneziile globale.
25. Alegeţi afirmaţiile corecte referitoare la sindromul Korsakoff:
A. Se manifestă prin tulburarea severă a memoriei cu confabulaţii şi recunoaş
teri false.
B. Este asociat cu polineuropatia consecutivă unei carenţe de tiamină la alcoo
licii cu denutriţie.
C. Dereglările de memorie se caracterizează prin amnezie anterogradă absolu
tă şi amnezie retrogradă relativă.
D. Se afectează în special memoria de lungă durată.
E. Este consecinţa pierderii cunoştinţei.
26. Exemple de amnezie lacunară sunt:
A. Dezorientarea în spaţiu.
.
B. Tulburarea vigilenţei.
C. Amnezia consecutivă unei crize comiţiale.
D. Amnezia consecutivă unui electroşoc.
E. Majoritatea amneziilor traumatice.
27. Ictusul amnestic are următoarele caracteristici:
A. Se instalează lent la subiecţii de 30-40 de ani, cu cauză declanşatoare precisă.
B. Durează 6-8 ore şi nu lasă alte sechele decât o amnezie lacunară.
C. Recidivează rar.
D. Pe parcursul episodului, pacientul se află într-un „sindrom Korsakoff acut”.
E. Examenul clinic nu denotă nici un semn neurologic asociat.
28. Din punct de vedere anatomo-funcţional, fiecare lob frontal poate fi divizat în
următoarele zone distincte:
A. Aria primară de proiecţie a sensibilităţii elementare.
B. Aria 4 (aria motorie sau circumvoluţiunea rolandică, aria precentrală sau
cortexul motor primar).
C. Ariile terţiare de integrare plurimodală (somatosenzitive, vestibuläre, vizuale
şi simbolice).
D. Ariile premotorii considerate arii secundare ale motricităţii, privind mai ales
organizarea şi controlul mişcărilor de fineţe.
E. Cortexul prefrontal, care reprezintă o zonă terţiară de integrare superioară,
atât a comportamentului motor, cât şi a altor forme de comportament.
29. Dereglările de limbaj în cadrul sindroamelor ariilor premotorii se manifestă prin:
A. Oprirea vorbirii.
B. Mutism.
C. Gol de cuvinte.
D. „Salată" de cuvinte.
E. Scăderea iniţiativei de a vorbi şi a fluidităţii verbale.
30. Sindromul de apraxie a mersului are următoarele componente:
A. Pierderea unilaterală a mirosului.
B. Lipsa de iniţiativă pentru mers.
C. Bolnavii sunt incapabili să-şi plaseze picioarele în poziţia normală a mersului
şi încearcă să meargă „în foarfece”.
D. Reacţia de magnet (magnet-apraxia lui Denny-Brown): bolnavul stă nemişcat
timp îndelungat.
E. Prezenţa reflexelor de prehensiune şi tatonare (grasping şi groping) a mâini
lor şi picioarelor.
31. Lobul parietal e divizat în următoarele regiuni funcţionale:
A. Aria primară de proiecţie a sensibilităţii elementare.
B. Aria acustică primară.
C. Aria acustică secundară.
D. Ariile de asociaţie mai degrabă unimodale, lezarea cărora determină deficite
unimodale de integrare a percepţiilor senzitiv-senzoriale (anomie tactilă).
E. Ariile terţiare de integrare plurimodală (somatosenzitive, vestibuläre, vizuale
şi simbolice).
32.Sindromul Balint se manifestă prin:
A. Paralizia psihică a privirii - incapacitatea de a orienta privirea spre ţinta ce se
află în câmpul vizual periferic.
B. Incapacitatea de a percepe vizual obiectele în mişcare.
C. Ataxia optică - deficit de coordonare ochi-mână sau imposibilitatea pacien
tului de a efectua cu precizie prinderea cu mâna a obiectelor sub control
vizual.
D. Tulburarea recunoaşterii persoanelor sau reprezentărilor acestora (fotografii,
desene etc.), pe care pacientul le poate identifica totuşi după voce.
E. Simultagnozia - reducerea concentrică a câmpului vizual funcţional (bolna
vul este incapabil să vadă 2 obiecte în acelaşi timp), ca o consecinţă a unui
fenomen de disociere între vederea centrală şi cea periferică.
33. Cele mai importante sindroame de disconexiune intraemisferică sunt:
A. Afazia de conducţie.
B. Surditatea verbală pură.
C. Prozopagnozia.
D. Halucinaţiile vizuale elementare.
E. Mutismul akinetic.
III. ASOCIERE SIMPLĂ
a. Fibrele emisferiale de
asociere.
b. Fibrele emisferiale
comisura le.
Asociaţi cifrele cu literele:
1.
2
.
3.
4.
5.
Dostları ilə paylaş: |