Articole de orientare

farmacologie

 Clujul Medical 2011 Vol. 84 - nr. 4

numără  şi  acidul  arachidonic  (acid  eicosatetraenoic). 

Eliberate din celule imediat după sinteză, endocanabinoi-

dele  acţionează  doar  local  activând  receptorii,  fiind  apoi 

rapid degradate sub acţiunea enzimelor cu rol în degrada-

rea lor (FAAH şi MAGL). Din acest motiv este greu să se 

facă o legătură cantitativă între concentraţia tisulară a unui 

anumit canabinoid şi răspunsul generat în ţesutul în care a 

avut loc activarea sistemului endocanabinoid [11].          

Nutriţioniştii au devenit interesaţi de sistemul endo-

canabinoid  atunci  când  au  observat  că  persoanele  care 

consumă canabis sau cei cu deficite genetice care duc la 

acumularea  persistentă  de  endocanabinoide  în  anumite 

ţesuturi,  ca  de  exemplu  în  deficitul  de  FAAH  [12],  dez-

voltă  un  apetit  exagerat  prin  activarea  receptorilor  CB

1          

din  hipotalamus,  ducând  la  hiperfagie  şi  la  obezitate 

[7,12,13]. Obezitatea accentuează producerea de endocana-

binoide  nu  doar  în  ţesutul  adipos  hipertrofiat,  dar  şi  în 

creier, iar prin acţiunea acestor liganzi asupra receptorilor 

CB

1 

se  accentuează  senzaţia  de  foame  şi  se  întreţine  un 

cerc vicios [14]. În astfel de condiţii efectul de stimulare 

a apetitului (efect orexigen) depăşeşte efectul anorexigen 

al leptinei [7].

Pornind de la aceste observaţii, chimiştii din indus-

tria  farmaceutică  au  întreprins  cercetări  pentru  obţinerea 

unui inhibitor cât mai selectiv pentru receptorul CB

1

, iar    

după  mai  multe  încercări  s-a  ajuns  la  preparatul  sintetic 

numit  rimonabant.  Administrat  în  doze  de  20  mg/zi, 

rimonabantul a redus în mod evident apetitul şi, aşa cum 

era  de  aşteptat,  a  scăzut  cu  5-10%  greutatea  corporală, 

diminuând  totodată  şi  circumferinţa  abdominală.  Mai 

surprinzător a fost efectul benefic al rimonabantului asupra 

spectrului lipoproteinelor plasmatice. De fapt, o astfel de 

terapie  a  redus  în  mod  semnificativ  nivelul  plasmatic  al 

trigliceridelor  incluse  în  VLDL,  precum  şi  concentraţia 

particulelor  de  LDL  mai  mici  şi  mai  dense  (LDL  III), 

considerate  a  fi  mai  aterogene.  Totodată  s-a  produs 

şi  o  creştere  a  nivelului  plasmatic  de  HDL-colesterol, 

corectându-se dislipidemia aterogenă [15].

Deosebit  de  ilustrative  s-au  dovedit  experienţele 

efectuate pe şoareci cărora li s-au inhibat cu izopropildode

cilfluorofosfonat (IDFP) enzimele FAAH şi MAGL cu rol 

în degradarea endocanabinoidelor. Ca urmare, s-a produs 

o creştere excesivă a anandamidei şi a 2-AG, iar activarea 

receptorului CB

1 

din ficat şi din ţesutul adipos a redus în 

mod  drastic  îndepărtarea  din  plasmă  a  lipoproteinelor 

bogate  în  trigliceride,  acest  efect  survenind  înainte  de  

instalarea obezităţii [16]. De notat că blocarea receptorului 

CB

1 

cu  ajutorul  compusului  sintetic  AM251,  un  analog 

al rimonabantului, a atenuat în mare măsură dislipidemia 

indusă de IDFP, înainte de scăderea evidentă a obezităţii, 

accelerând  îndepărtarea  din  plasmă  a  lipoproteinelor 

bogate  în  trigliceride  [16].  Astfel  de  studii,  demonstrând 

o  dezvoltare  concomitentă  şi  coordonată  a  obezităţii  şi 

a  dislipidemiei  aterogene  în  contextul  unei  exagerări  a 

activităţii  sistemului  endocanabinoid,  ar  putea  sugera 

că  hiperactivitatea  acestui  sistem  s-ar  putea  include  între 

factorii cauzatori ai sindromului metabolic şi nu doar între 

consecinţele  acestui  sindrom,  iar  rimonabant-ul  ar  putea 

deveni o terapie de elecţie în sindromul metabolic [17].    

 

 

Din păcate, s-au acumulat observaţii conform cărora 

terapia prelungită cu rimonabant se asociază cu dezvoltarea 

unor stări depresive şi/sau anxioase, ajungându-se la ideaţii