Această cauză privea un articol scris despre legendarul „Meci al morții” dintre fotbaliști
ucraineni și membri ai Luftwaffe germane din 1942, la Kiev. Reclamantul susținea că
articolul îi discredita tatăl, care participase la meci, întrucât sugera că fusese
colaboraționist. A susținut că, respingându-i cererile ca articolul să fie rectificat, instanțele
Convenție, constatând că instanțele ucrainene au păstrat un echilibru just între dreptul
Fișă tematică – Protecția reputației
31
reclamantului la respectarea vieții sale private și dreptul ziarului și al jurnalistei la
libertatea de exprimare. Curtea a observat, în special, că instanțelor li se poate uneori
solicita să protejeze reputația persoanei decedate. De asemenea, a admis că reputația
unui membru decedat al familiei unei persoane ar putea afecta viața privată și identitatea
persoanei respective și, prin urmare, să intre în domeniul de aplicare al art. 8. Cu toate
acestea, în speță, reclamantul a fost doar puțin afectat de articolul publicat, întrucât
articolul nu menționa numele tatălui său și nu făcea în mod direct acuzația că tatăl său
fusese colaboraționist.
Dostları ilə paylaş: