Vector european

 
Fig. 2. Baza sistemică al dezvoltării industrial-inovaționale [4] 

 
67
 
 
 
Consecutivitatea  derulării  paradigmei  „cunoștințe  - 
inovație  -  superioritate  tehnologică  -  avantaje 
competitive  –  constituie  politica  gestiunii  eficiente  - 
succesul  în  lupta  cu  concurenței,  etalând  etapele 
moderne  ale  succesului  în  concurența  globală,  justifică 
importanța cunoștințelor și inovării în competiție, leagă 
inextricabil  managementul  cunoștințelor,  inovator, 
tehnologic  și  managementul  strategic.  Acest  lucru 
creează o nouă înțelegere în managementul companiilor 
globale  și  o  viziune  din  partea  top-managementului. 
Figura  2  prezintă  etapele  succesului  de  inovare  în 
competiția  globală,  a  cărei  legătură  inițială  este 
cunoașterea. În funcție de cunoștințele pe care compania 
le  deține,  acestea  sunt  încorporate  în  diverse  inovații, 
inovații  sau  inovații  care  sunt  implementate  în 
tehnologiile  adecvate  pe  care  concurenții  nu  le  au. 
Aceste  tehnologii  creează  avantaje  competitive  și,  cu 
strategii adecvate, asigură avantaje în fața concurenților. 
Strategiile elaborate trebuie să fie ancorate în cererea de 
pe  piaţă  şi  oferte  rezultate  din  R&D  corespunzătoare. 
Geniul creativ al unei persoane  îl face  să  caute  în mod 
constant  modalități  de  îmbunătățire  a  activității 
economice, să dezvolte noi modele și procese de afaceri 
și  să  ofere  produse  și  servicii  noi.  Strategia  ţării  în 
domeniul  R&D  poate  accelera  semnificativ  ritmul  de 
dezvoltare  a  unor  domenii:  finanțarea  directă  a  unor 
proiecte  importante,  strategice,  precum  și  sprijinirea 
serviciilor 
pentru 
companii/CTN, 
de 
exemplu, 
promovarea exportului de produse inovatoare [3]. 
1.Primul  factor  de  succes  pentru  inovație  este 
cererea pentru tehnologii de vârf și produse inteligente. 
Societatea  are  necesitate  de  inovații,  fiind  stimulent 
semnificativ pentru activitatea inovatoare al structurilor 
de cercetare (universități, centre, laboratoare, companii), 
pentru a se extinde noile tehnologii în diverse ramuri şi 
structuri (GPS în smartphone, batrerii Tesla etc.). 
2.Infrastructura 
inovatoare 
(creată 
de 
stat) 
înglobează  grupurile  de  creaţie,  laboratoare,  centre 
universitare,  zone  economice  speciale,  agențiile  și 
institutele  pentru  dezvoltarea  inovațiilor,  protecția 
proprietății  intelectuale  și  sistemul  juridic,  politici  şi  o 
regulamente, standarde, structuri de certificare și agenții 
de  acreditare,  condiții  benefice  pentru  business  și 
politici fiscale. 
3. 
Pentru 
a 
spori 
competitivitatea, 
statul 
sponsorizează  cercetările  fundamentale,  aplicate  care 
îndeplinește  anumite  criterii  (de  regulă,  acestea  sunt 
domenii  prioritare  de  dezvoltare),  precum  și  alte 
cercetări  de  perspectivă.  Acestea  pot  avea  un  caracter 
militar,  de  securitate  sau  prioritate  în  economie  şi 
ştiinţă,  ci și de cercetări dincolo de aceste subiecte. 
4.Statul  și  crearea  de  noi  competențe.  Conform 
estimărilor,  până  în  2030,  peste  900  de  milioane  de 
locuri  de  muncă  vor  fi  automatizate  pe  Terra.  Aceasta 
va  modifică  cerințele  pentru  competențele-cheie  ale 
angajaților  atât  în  sectorul  privat,  cât  și  în  cel  public. 
Cea  mai  importantă  sarcină  pe  viitor  va  fi  pregătirea 
unei  generaţii  noi  de  specialişti  calificaţi,  profesionişti 
în  domeniu,  reciclarea  şi  reprofilarea  resurselor  umane 
pentru a poseda noi abilități care sunt în vogă pe piață. 
O serie de tendințe globale, cum ar fi globalizarea, care 
estompează  granițele  dintre  muncă  și  studiu, 
modularizarea,  creează  noi  oportunități:  formarea 
profesională,  instruire,  educaţie  pentru  realităţile 
timpului. 
5.Statul  joacă  un  rol  important  în  formarea, 
dezvoltarea  şi  promovarea  culturii  antreprenoriale 
printre  tineret,  favorizarea  creativităţii  și  inovării, 
implementarea  de  programe  educaționale,  sprijinirea 
sistemului de mentorat, crearea și ajutorarea agențiilor și 
instituțiilor  de  dezvoltare,  activ  se  ocupă  de 
popularizarea antreprenorialului inovator [1]. 
Inovațiile  în  conducere  sunt  cunoștinţe  noi, 
implementate  în  noile  tehnologii  de  management,  noile 
procese  administrative  și  structurile  organizaționale. 
Aceste  inovații  se  realizează  prin  implementarea 
activități  creative  referitoare  la  dezvoltare,  crearea  de 
noi  metode  și  forme  de  management.  Aceasta  va 
conduce  la  reorganizarea  sistemului  de  management, 
contribuind la creșterea profiturilor și, în consecință, la 
consolidarea competitivității acestuia. Inovațiile tehnice 
asociate cu utilizarea noilor tehnologii.  
Abordare 
inovativă 
a 
managementului. 
Competitivitatea 
constă 
în  creșterea  activității 
inovatoare  a  întreprinderii,  societății,  stimulând 
implementarea  activă  a  inovațiilor,  crearea  pe  baza  lor 
unor  produse  avansate,  sporind  competitivitatea  pe 
piaţă.  Perspectiva  dezvoltarea  inovatoare  durabile  este 
influențată de succesul inovaţional şi preluarea inovaţiei 
de  către  concurenţi.  Substituția  tehnologică  duce  la 
faptul că nu este necesară producerea de produse într-un 
mod  existent  la  întreprindere,  întrucât  unul  nou,  mai 
eficient  este  inventat  în  afara  acesteia  și  este  foarte 
probabil ca acesta să fie utilizat de concurenți. 
Principalele  postulate  ale  inovației  sectorului  real 
includ:  
1.Științifice.  Pentru  a  implementa  inovații,  se 
folosesc  metode  și  cunoștințe  bazate  pe  argumente 
științifice;  
2.Sistematică.  Strategia  de  dezvoltare  a  inovației  ar 
trebui  să  țină  seama  de  capacitățile  şi  resursele 
teritoriului  (financiare,  economice,  de  personal  etc.), 
criterii  pentru  influența  asupra  societății,  factorii  de 
mediu;  
3.Corespunderea  nevoilor  consumatorilor;  Rezultate 
pozitive;  Semnificația  și  amploarea  inovațiilor; 
Corespondența  activității  inovatoare  și  a  rezultatelor 
acesteia (inovații) nivelului de dezvoltare a societății;  
4.Conectivitate. 
Procesul  de 
implementare 
a 
inovațiilor  ar  trebui  să  provoace  crearea  următoarei 
inovații și să ofere sprijin financiar pentru acest proces;  
5.Securitate.  Orice  inovație  trebuie  să  asigure 
protecția mediului ambiental şi sănătăţii populaţiei [5]. 
Un exemplu major de aplicare a inovațiilor, care au 
revoluționat economia este OMG. 
Organismele  modificate  genetic,  OMG  –  urile  sunt, 

 
68 
 
fără  îndoială,  o  inovație.  Recent,  produsele  alimentare 
produse  cu  ajutorul  ingineriei  genetice  au  devenit 
răspândite în lume. Realizarea unor produse modificate 
genetic (OMG) este asociată cu „înglobarea” unei gene 
străine  în  cadrul  ADN-ul  altor  organisme  (gena  este 
transportată, adică transgenizată) cu scopul îmbunătăţirii 
proprietăţilor.  În  consecinţă,  apare  introducerea 
artificială a genelor noi în alte corpuri (flora, fauna) [6]. 
Savanții  din  genetică  din  Germania,  de  la  Institutul 
pentru  Producția  Culturii  din  Köln,  în  1983  au  lansat 
MG-Tobacco,  care  este  rezistent  la  insecte  dăunătoare. 
Cinci ani mai târziu, la sfârșitul anilor ’80 (sec. XX), a 
fost  plantat  porumb  modificat  genetic.  După  aceasta, 
dezvoltarea a început într-un ritm foarte rapid. În 1992, 
tutunul transgenic a fost cultivat în China. 
Pe  la  mijlocul  anilor  ‘90,  colaboratorii  corporaţiei 
din SUA Monsanto au expus primul produs de inginerie 
genetică  -    tomate  (roșii)  numite  Flavr  Savr,  care  ar 
putea  fi  păstrată  într-o  cameră  răcoroasă  timp  de  mai 
multe luni, dar, dacă fructele erau scoase la cald, acestea 
se  înroșeau imediat. Roșiile  modificate au primit astfel 
de  proprietăți  datorită  combinației  lor  cu  genele  de 
cambulă (Flounder). Cercetările ulterioare s-au soldat cu 
succese  la  încrucișarea de  soia  cu genele  unor bacterii. 
Soia  a  devenit  indiferentă  faţă  de  erbicide  cu  care  se 
prelucrează câmpurile de la dăunători. 
Ulterior,  aproximativ  o  mie  de  culturi  modificate 
genetic au fost crescute în lume, însă doar 100 dintre ele 
sunt  permise  pentru  producție  industrială.  Cele  mai 
frecvente  sunt  soia,  orezul,  grâul,  porumbul,  alunele, 
roșiile, cartofii.  
Impactul  utilizării  OMG-urilor,  pot  conduce  la 
manifestarea  de  noi  proprietăți  imprevizibile  ale  unui 
organism  transgenic  datorită  efectelor  multiple  ale 
genelor  străine  introduse  în  acesta;  riscurile  unei 
schimbări  întârziate  a  proprietăților  (după  mai  multe 
generații)  asociate  cu  mutaţiei  unei  gene  noi  și  cu 
manifestarea atât a noilor proprietăți ale OMG, cât și cu 
modificări  ale  celor  deja  declarate;  apariția  unor 
organisme 
mutante 
neplanificate 
(de 
exemplu, 
dăunători) cu comportament şi consecinţe imprevizibile; 
impact  asupra  fiinţelor  umane  (gripa  aviară,  porcină 
etc.);  apariția  rezistenței  la  pesticide,  insecticide,  altor 
substanţe chimice  la bacterii, microbi, ciuperci care se 
hrănesc  cu  plante  modificate  genetic;  distrugerea 
procesului de selecției naturale. 
O  privire  evolutivă  a  inovației constă  în perceperea 
că  talentul  va  răsări  din  asfalt.  Din  sol  devreme  sau 
târziu  va  ieși  ceva,  iar  rolul  guvernului  constă  în  trei 
funcții:  -  pregătirea  solului  (desfășurarea  de  cercetări, 
programe),  
A  realiza  desfacerea  (mediul  concurențial, 
dereglarea,  stimularea  inovației)  și  realizarea  unor 
măsuri  (finanțare,  susținere  de  proiecte  inovatoare). 
Toate  acestea,  în  general,  sunt  utile,  dar  dacă  toate 
acestea nu se întâmplă sau va exista o cantitate minimă, 
ca în cazul Argentinei, oricum se va înmulți ceva, acest 
lucru  trebuie  înțeles.  Această  viziune  evolutivă  a 
procesului de inovare sugerează că, chiar dacă nu udați, 
nu  faceți  buruieni,  nu  pregătiți  solul  sau,  dimpotrivă, 
faceți totul prea greu, ceva va încolți. 
Concluzii.  La  etapa  actuală  economia  intră  într-o 
nouă  etapă  crucială  în  dezvoltarea  sa,  al  cărei  conținut 
principal  este  schimbarea  modelului  de  creștere 
economică,  care  prin  definiție,  în  Industria  4.0,  este 
imposibil  fără  creșterea  ponderii  IT  şi  TIC.  Pentru  a 
gestiona  corect  toate  procesele  în  economia  modernă 
este  necesar  de  favorizat  dezvoltarea  inovaţiilor,  care 
vor  conduce  la  creşterea  competitivităţii  pe  pieţele  de 
bunuri  şi  servicii.  Este  important  ca  managerii  şi 
conducătorii  întreprinderilor  să  preia  un  model  de 
conducere  eficient  (american,  european  sau  japonez), 
reducând  pierderile  şi  stimulând  competitivitatea. 
Formarea  avantajelor  concurențiale  ale  producătorilor 
de  produse  este  facilitată  și  de  informații  despre 
numărul  de  brevete  deținute  de  companie  pentru 
soluțiile  utilizate  în  produsele  sale,  numărul  de  licențe 
vândute  și  achiziționate,  volumele  de  vânzări,  inclusiv 
vânzările  la  export  etc.  Tehnologia  folosită  de 
producător  afectează  calitatea  produsului  și  costul 
acestuia.  Dacă  tehnologia  de  fabricație  a  unui  produs 
este  nouă,  utilă  și  eficientă,  acesta  este,  de  asemenea, 
supus unei protecții legale (de exemplu, printr-un brevet 
pentru  o  metodă  de  fabricație),  care,  desigur,  crește 
competitivitatea  unui  produs  fabricat  folosind  această 
tehnologie.  Alegerea  tehnologiei  produsului  afectează, 
în  primul  rând,  prețul  costului,  iar  aici  parametrii 
economici  și  considerarea  acestora  în  evaluarea 
competitivității sunt deja decisive. 
 
 
Referințe bibliografice: 
1. 
Cinci  factori  de  succes  pentru  inovație  și  rolul  statului  în  acestea.  https  ://www.  rbc.  ru/  trends 
/innovation/ 5d64 eca59a79473061127d63 
2. 
Drucker, P. Post-Capitalist Society. – Harvard: Business Review, 1993. 
3. 
Gribincea, A. Vectorul inovaţiilor: pro și contra. -- Intellectus. 2019, p. 84-94. 
4. 
Gribincea, A., El Saied IBRAHIM, Salame HODA. World economy in the anticipation of „revolutionary” 
innovations. În: Administrarea Publică, nr. 4, 2017, p.135-143. 
5. 
Gribincea, A., Gherghina, V., Colţea, T., Roşcăneanu, R. Inovaţiile în comerţul modern. Revista Studia 
Universitatis Moldaviae. Seria “Ştiinţe exacte şi economice”. -- Chişinău: USM, 2013, nr. 2(62), p.189-192. 
6. 
Gribincea,  A.,  Turcan,  V.,  Duşco,  R.  Inovația  ca  factor  al  securității  economice.  În:  Materialele 
Conferinței științifico-practice internaționale, Impactul politicii externe asupra interesului național 15 mai 2015, p. 293-
298. 

 
69
 
 
7. 
Kotler, Ph. Marketing Management. Millenium Edition. -- Boston: University of Phoenix, 2002. 
8. 
Kovaleva,  A.I.  Probleme  ale  managementului  strategic  al  inovației  la  companiile  petroliere  integrate 
vertical. Teza dr. în economie, Moscova, 2000. 
9. 
Lütolf-Carroll,C.  From  Innovation  to  Cash  Flows:  Value  Creation  by  Structuring  High  Technology 
Alliances. John Wiley & Sons, 2009. 
10.  Potier,Jean-Pierre. Les Classiques I: A. Smith et D. Ricardo. 2007. 
11.  Proust, M. Le Temps retrouvé. – Paris:Classiquies. Livre de poche, 1993. 
12.  Riksrevisionens rapport omstatligastöd till innovation ochföretagande. – Oslo,2017. 
 
 
CZU 005.8 
 
ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND IMPLEMENTAREA  
MANAGEMENTULUI BAZAT PE PROIECTE 
 
TROFIMOV Victoria, 
Doctor în economie, conferențiar universitar, 
Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere”, 
[e-mail] 
 
MAXIMIUC Ariadna-Cristina,  
doctorand,  
Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere”, 
Iași, România 
REZUMAT 
Managementul  bazat  pe  proiecte  reprezintă  o  abordare  cu  importanță  în  creștere  în  cadrul  tendințelor 
managementului  contemporan  care  poate  fi  aplicat  în  gestionarea  a  diverse  procese  și  în  diverse  domenii.  În  acest 
context, dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor manageriale de elaborare şi coordonare a implementării proiectelor ar 
trebui să devină o ţintă strategică și un instrument cotidian pentru orice manager care se dorește modern și de succes. 
Prezentul  articol  are  ca  scop  analiza  cadrului  conceptual  al  derulării  activității  manageriale  prin  intermediul 
proiectelor în calitate de instrument modern de organizare și gestiune și propunerea unor elemente esențiale pe care ar 
trebui să se bazeze un astfel de management pentru a fi eficient și a aduce rezultate pozitive maxime beneficiarilor lui. 
Cuvinte-cheie: management, proiect, manager de proiect, obiectivele proiectului, riscuri de proiect, „triunghiul” 
proiectului. 
 
 
CONCEPTUAL APPROACHES ON IMPLEMENTATION  
OF PROJECT BASED MANAGEMENT 
 
TROFIMOV Victoria, 
PhD in Economics, associate professor, 
University of European Political and Economic Studies ”Constantin Stere”,  
[e-mail] 
 
MAXIMIUC Ariadna-Cristina,  
PhD student,  
University of European Political and Economic Studies ”Constantin Stere”, 
Iași, România 
 
 
SUMMARY 
The  project  based  management  represents  an  approach  with  a  growing  importance  in  the  contemporary 
management trends, which can be applied in the gestation of various processes and in various fields. In this context, the 
development of managerial  skills  and  abilities  for  developing  and  coordinating  the  implementation of  projects  should 
become a strategic target and a daily tool for any manager who wants to be modern and successful. 
The present article aims to analyze the conceptual framework of the management activity through the projects as 
a  modern  instrument  of  organization  and  gestation,  but  also  to  propose  some  essential  elements  on  which  such 
management should be based in order to be effective and to bring maximum positive results to its beneficiaries.    
Key words: management, project, project manager, project objectives, project risks, project „triangle”. 

 
70 
 
 
Introducere.  Noțiunea  de  „proiect”  a  intrat  relativ 
recent  în  uzul  teoriei  și  practicii  economice,  dar  s-a 
impus rapid în calitate de instrument modern și eficient 
de gestiune. În ziua de azi, managementul prin proiecte 
reprezintă o abordare cu importanță în creștere în cadrul 
tendințelor managementului contemporan, care poate fi 
aplicat  în  organizarea  a  diverse  procese  și  în  diverse 
domenii. În acest context, dezvoltarea competenţelor şi 
abilităţilor  manageriale  de  elaborare  şi  coordonare  a 
implementării  proiectelor  ar  trebui  să  devină  o  ţintă 
strategică  și  un  instrument  cotidian  pentru  orice 
manager  care  se  dorește  modern  și  de  succes.  În 
economia  modernă,  proiectele  devin  nu  doar  un 
instrument  modern,  dar  și  unul  cu  grad  înalt  de 
universalitate privind sfera de aplicare.  
De  regulă,  proiectele  apar  din  necesitatea  de  a 
implementa o decizie la nivelul unei organizaţii și sunt 
solicitate  de  a  genera  îmbunătăţirea  performanţelor, 
creşterea eficienţei şi a competitivităţii unor procese sau 
a instituției în ansamblul ei. 
Prezentul  articol  are  ca  scop  analiza  cadrului 
conceptual  al  derulării  activității  manageriale  prin 
intermediul proiectelor în calitate de instrument modern 
de  organizare  și  gestiune  și  propunerea  unor  elemente 
esențiale  pe  care  ar  trebui  să  se  bazeze  un  astfel  de 
management pentru a fi eficient, a îndeplini scopurile și 
a aduce rezultate pozitive maxime beneficiarilor lui. 
Un accent special în cercetarea noastră va fi dedicat 
analizei  literaturii  de  specialitate  în  ce  privește  cadrul 
teoretic  de  inițiere  și  implementare  a  managementului 
bazat pe proiecte. De asemenea, vor fi analizate etapele 
conceperii  și  derulării  unui  proiect,  pornind  de  la 
planificarea activității, gestionarea și plasarea sarcinilor 
în  aspect  cronologic,  cât  și  promovarea  activităților  de 
monitorizare  și  evaluare  internă  și  externă,  doar  prin 
astfel  de  succesiuni  logice  proiectul  fiind  pasibil  de 
implementat  cu  succes  în  termenele  și  bugetul 
prestabilite.  
Repere  teoretice  privind  activitatea  în  cadrul 
proiectelor. În literatura de specialitate există mai multe 
definiții privind esența unui proiect. Vom face trimitere 
la  una  din  ele,  care,  în  opinia  noastră,  redă  destul  de 
complex  acest  concept.  Astfel,    proiectul  reprezintă  un 
instrument  prin  care  se  întreprinde  o  activitate  cu 
caracter  ameliorativ,  materializat  printr-un  demers 
anticipativ  la  nivelul  unui  sistem  sau  proces.  Acesta 
antrenează, în vederea atingerii obiectivelor prestabilite, 
un  ansamblu  de  strategii  și  resurse  (umane,  materiale, 
financiare,  temporale  etc.),  precum  și  modalităţi  și 
proceduri  de  implementare/  monitorizare/evaluare  a 
rezultatelor obținute [4, p. 22-24]. 
În  general,  scopul  unui  proiect  este  acela  de  a 
îmbunătăți  situațiile  existente,  prin  atingerea  unor 
obiective  specifice  prestabilite  în  vederea  obținerii  de 
noi  rezultate  și  de  beneficii  durabile  pentru  toți 
partenerii implicați în realizarea proiectului [3]. 
După fixarea scopului, se stabilesc obiectivele care, aplicate în 
timp, vor duce la îndeplinirea țintelor pentru care a fost conceput 
proiectul. Menționăm că în cadrul proiectului, pentru o gestiune 
eficientă, e necesar să delimităm tipurile de obiective trasate. Astfel, 
distingem obiectivul  general,  care  reprezintă  proiecția  în 
plan  concret  a  scopului  proiectului.  Totodată,  acest 
obiectiv  evidențiază  ce  fel  de  rezultate  trebuie  să 
obținem,  precum  și  beneficiile  pe  termen  lung  pentru 
grupurile interesate și/sau pentru societate,în ansamblu. 
Definirea  obiectivelor  generale  demonstrează  modul  în 
care  proiectul  se  circumscrie  politicilor  și  strategiilor 
organizaționale,  sectoriale,  regionale,  naționale  sau 
chiar  transnaționale.  Obiectivele  secundare  derivă  din 
cele  generale  și  le  concretizează,  astfel  contribuind  și 
ele  la  atingerea  scopului  pentru  care  a  fost  scris 
proiectul. 
Configurarea  clară  a  obiectivelor  proiectului  are  o 
importanță  majoră  deosebită,  pentru  că  în  funcție  de 
acestea se stabilește strategia și metodele folosite pentru 
derularea  și  finalizarea  acestuia  în  termenele  și 
condițiile  prestabilite.  Apreciem  conceptul  teoriei 
manageriale moderne că obiectivele unui proiect fezabil 
trebuie să fie de tipul „SMART” [7, p. 11-12]: 
-  Specifice – pentru a defini foarte clar ceea ce va 
fi realizat. 
-  Măsurabile – rezultatul obținut trebuie să poată fi 
măsurat, din punct de vedere calitativ și/sau cantitativ. 
-  Acceptate  –  de  către  toți  membrii  echipei,  de 
către finanțatori și beneficiari. 
-  Realiste  –  concepute  logic  pentru  a  putea  fi 
îndeplinite. 
-  Timp  precizat  –  stabilirea  unui  interval  de  timp 
realist pentru a le îndeplini. 
În  vederea  atingerii  obiectivelor  trasate,  sunt 
organizate  activitățile  proiectului,  care  reprezintă 
acțiuni și sarcini specifice ce trebuie întreprinse pentru a 
se  produce  rezultatele  scontate.  Pentru  realizarea 
acestora se impune elaborarea unui plan de acțiune, care 
stabilește  momentul  de  început,  durata  și  succesiunea 
activităților  pe  toată  perioada  proiectului.  Planul 
constituie  și  un  cadru  important  de  reper  pentru 
monitorizarea progreselor înregistrate în implementarea 
proiectului.  Tot  aici  sunt  incluse  responsabilitățile 
pentru  realizarea  activităților  propuse  și  mijloacele  de 
control privind îndeplinirea obiectivelor trasate. 
  
Pentru decizia favorabilă de a fi implementat un 
proiect,  acesta  trebuie  să  fie  sustenabil.  Prin 
sustenabilitatea proiectului se înțelege capacitatea lui de 
a  continua,  susține  și  de  a  furniza  beneficii,  inclusiv 
după încheierea asistenței tehnice și financiare primite.  
  
Un document financiar extrem de important este 
bugetul  proiectului,  care  reprezintă  transpunerea 
monetară  a  tuturor  demersurilor  în  cadrul  unui proiect. 
Bugetul  trebuie  să  fie  realist  și  să  respecte  termenii 
impuși de regulile de finanțare.  
Pentru  construirea  bugetului  e  necesar  să  existe  o 
imagine  clară  asupra  costurilor prevăzute  pentru  derularea 
activităţilor  în  proiect  şi  obţinerea  rezultatelor  scontate,  să  se 
efectueze  o  documentare  riguroasă  referitor  la  eligibilitatea 
cheltuielilor  (adică  ce  cheltuieli  pot  sau  nu  pot  fi  executate  prin 

 
71
 
 
proiect), să se cunoască mecanismul de decontare a lor şi să se 
realizeze o planificare financiară corectă la nivelul organizaţiei și 
proiectului. În același timp, e imperioasă o bună documentare a 
mersului  realizării  proiectului,  care  va  lua  în  considerație 
contribuția diferiților actori la îndeplinirea sarcinilor delegate prin 
proiect [13, p. 51].  
Un  rol  important  în  conceperea  unui  proiect  revine 
procesului de conștientizare și evaluare a unor eventuale 
riscuri  ce  pot  apărea  în  calea  realizării  lui  cu  succes. 
Astfel de riscuri pot fi determinate de factori externi (ce 
intervin din contextul general în care se implementează 
proiectul)  sau  de  factori  interni  (surveniți  din  unele 
activități derulate în cadrul acestuia). 
Un 
document 
important 
pentru 
coordonarea 
ansamblului  complex  de  activități  în  cadrul  proiectului 
îl reprezintă graficul proiectului, care conține programul 
activităților, distribuirea sarcinilor, precum și modul de 
evaluare a rezultatelor obținute. 
Astfel,  conform  celor  enunțate  mai  sus  și  în  baza 
unor  surse  bibliografice  din  domeniu  [8,  p.  27-29], 
putem  concluziona  că  un  proiect  se  caracterizează 
printr-un șir de elemente definitorii:  
•  durată limitată – are date de început și de sfârșit 
bine definite; 
•  grafic de implementare și program de activități – 
prin care se face planificarea sarcinilor și a acțiunilor de 
realizare a lor; 
•  resurse  –  umane,  materiale,  informaționale, 
financiare, temporale, etc.; 
•  autonomie  –  un  proiect  poate  avea  un  grad  mai 
mare  sau  mai  mic  de  autonomie  față  de  activitățile 
obișnuite,  cotidiene  ale  organizației  în  care  se 
implementează; 
•  rezultate  unice  –  reprezentate  prin  schimbările, 
îmbunătățirile,  produsele  finale  și  alte  efecte  pozitive 
pentru  mediul  intern  și  extern,  așteptate  de  către 
inițiatorii și finanțatorii proiectului. 
E  logic  să  considerăm  că  gradul  de  complexitate  al 
unui  proiect  este  direct  proporțional  cu  numărul 
sarcinilor  preconizate  pentru  îndeplinire,  conform 
obiectivelor  și  activităților  propuse,  în  funcție  de 
termene, de numărul și intensitatea constrângerilor care 
apar  pe  parcursul  desfășurării  lui.  În  contextul  dat, 
susținem  abordarea  că  realizarea  cu  succes  a  oricărui 
proiect este influențată de trei factori principali: 
1.  Obiectivele,  care  sunt  determinate  de  scopul 
proiectului  și  care  impun  activitățile  de  transpunere  în 
practică a activităților lui. 
2.  Mijloacele,  care  însumează  totalitatea  resurselor 
umane, materiale și bugetare pentru asigurarea logisticii 
necesare derulării proiectului. 
3.  Termenele  (limitele  temporale),  care  semnifică 
durata  de  implementare  și  graficul  de  planificare  ale 
activităților în proiect [6, p. 134]. 
Împărtășim  opinia  unor  autori  că  factorii  mai  sus 
enunțați  definesc  „triunghiul”  proiectului  și,  anume,  ei 
trebuie  ținuți  sub  control  riguros  pentru  un  bun 
management  general  al  proiectului,  deoarece,  în 
realitate,  factorii  respectivi  se  manifestă  în  calitate  de 
constrângeri  de  bază  ale  cadrului  de  derulare  a 
proiectului, 
constituind 
variabile 
esențiale 
ce 
influențează  succesul  final  al  unui  proiect  și  repere 
importante pentru managementul lui eficient (fig.1).