Se spune că tot ceea ce facem şi/sau întreprindem în relaţiile cu mediul ambiant este şi înseamnă comunicare

2. Cunoaşterea interlocutorului

Multe persoane afirmă că nu poţi cunoaşte un om într-o viaţă, cu atât mai puţin în câteva minute!… Şi, totuşi, cum reuşesc, profesioniştii, să îşi „citească”, încă din primele minute ale întrevederii, interlocutorii? Sau să „simtă”, „din prima”, cu cine au „de-a face”?… Ne permitem să apreciem că, în ambele cazuri, este vorba nu numai de experienţă, ci şi de multă ştiinţă şi artă, de fler, de instinct şi de percepţii, respectiv, exact de acele cunoştinţe, principii, reguli etc. care fac explicabilă enorma distanţă existentă între profesionişti şi diletanţi…

Astfel, un profesionist se pregăteşte cu asiduitate, muncind, perseverent, ani şi ani de zile. El crede în extraordinara importanţă a fiecărui detaliu comportamental, pe care îl învaţă, şi-l impune şi îl exersează, adeseori, până la exasperare… Şi, nu arareori, recurge la „roluri” extrem de complexe, chiar complicate prin arealul „desfăşurării” lor dar, în acelaşi timp, minuţios „compuse” şi pregătite, interpretate şi repetate în faţa camerei de luat vederi şi a unui monitor TV. După cum, de asemenea, este un fidel practicant al tehnicilor de formare outdoor… Iar rezultanta o constituie, întotdeauna, înalta performanţă, atât în afaceri, cât şi în viaţa privată…

Cât despre un diletant, pe acesta îl putem vedea, cotidian… Este personajul care nu are timp nici măcar pentru sine, dar pentru „prostii”!… Este, de regulă, un om competent din punct de vedere profesional, conştiincios, muncitor şi dornic de afirmare. În acelaşi timp, este „poet” şi parcă aşteaptă, mereu, ca cineva să îi arate ce şi cum trebuie să facă! Mai mult, este chiar dornic ca cineva din anturaj (şef, coleg, cunoscut sau prieten), să îi „supervizeze” fiecare acţiune… În cazurile mai „fericite”, are iniţiative care, însă trebuie… supervizate de alţii… Cu mult mai îngrijorător este, însă, faptul că, nu arareori, diletantul are tendinţa de a se afla, cu grade de intensitate diferite, chiar în… fiecare dintre noi… Şi parcă îi este teamă să creadă că, într-adevăr, poate şi trebuie să înveţe, să dea mai mult şi să fie mult mai exigent, atât cu propria-i persoană, cât şi cu anturajul din mediul ambiant, pentru că numai prin impunerea şi respectarea propriei rigori are şanse în demersul său către reuşită!…

Finalmente, fie că ne convine sau nu, nu putem să nu recunoaştem că, aproape zilnic, simţim, pe propria noastră „piele”, marea diferenţa existentă între profesionişti şi diletanţi… Atât la nivel macro, cât şi la nivel de grup şi de individ…

Oare ce ne împiedică să fim şi noi profesionişti? Ne permitem să apreciem că răspunsul este foarte simplu: uneori, inconştienţa, alteori, teama de a nu „deranja” pe alţii şi de a nu ieşi din „comun”… Cel mai des, însă, comoditatea şi lipsa de voinţă… Pentru că, după cum vom vedea, totul este atât simplu, cât şi perfect posibil, cu doar o singură condiţie: să fim convinşi că putem, fiecare dintre noi, mult mai mult!…

Aşa cum experienţa o demonstrează, cunoaşterea rapidă a interlocutorului şi a intenţiilor acestuia, este perfect posibilă. Trebuie, doar, să ştim şi să avem voinţa de a învăţa, exersa şi repeta, poate chiar pe parcursul a ani şi ani de zile, cu ambiţie, voinţă şi mare dorinţă de autoperfecţionare, multitudinea de elemente complexe şi nu mai puţin pasionante aferente programării neurolingvistice, analizei tranzacţionale şi, în general, ale comunicării interpersonale în relaţiile de afaceri.