Mustafa Erdoğan și alții împotriva Turciei
27 mai 2014
Această cauză privea plângerea unui profesor de drept, a unui redactor-șef și a unui editor
despre faptul că au fost condamnați de instanțele din Turcia pentru insultă la adresa la trei
judecători ai Curții Constituționale și plata de despăgubiri într-un articol dintr-o revistă
care relata decizia de dizolvare a unui partid politic. Articolul a fost publicat într-o revistă
de drept trimestrială, în 2001. Reclamanții s-au plâns că deciziile instanțelor naționale le-
au încălcat dreptul la libertatea de exprimare, în special, în măsura în care criticile aduse
judecătorilor aveau o bază faptică, erau conforme cu legea și se încadrau în limitele
admisibile criticii aduse judecătorilor într-o societate democratică.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenție. A
constatat, în special, că membrii sistemului judiciar care acționează în calitate oficială
trebuie să se aștepte să facă obiectul unei critici într-o limită admisibilă mai mare decât în
cazul cetățenilor obișnuiți. Atât contextul (o dezbatere publică virulentă privind hotărârile
Curții Constituționale) în care a fost redactat articolul, cât și forma (o revistă
cvasiacademică, nu un ziar pentru publicul larg) utilizată nu au fost suficient luate în
considerare de instanțele naționale în cadrul procesului de calomnie împotriva
reclamanților. Curtea a subliniat importanța libertății academice și, în special, posibilitatea
cadrelor universitare de a-și exprima liber opiniile, fie și controversate sau nepopulare, în
domeniile lor de cercetare, expertiză profesională și competență. În ceea ce privește
conținutul articolului, deși unele dintre observațiile făcute erau dure, era vorba în mare
parte de judecăți de valoare, exprimate în termeni generali, cu o bază faptică suficientă.
Acestea nu puteau fi considerate atacuri gratuite personale la adresa celor trei judecători.
În consecință, Curtea a hotărât că motivele invocate, respectiv dreptul judecătorilor de a
fi protejați împotriva insultei personale, pentru a justifica ingerința în dreptul reclamanților
de a dea glas criticilor, pe o temă de interes general, nu erau suficiente pentru a demonstra
că această ingerință era necesară într-o societate democratică.
Dostları ilə paylaş: |