Sanchez Cardenas împotriva Norvegiei
4 octombrie 2007
În 1995, reclamantul a divorțat de mama celor doi fii ai săi. În iunie 1997, s-a declanșat
un litigiu legat de dreptul acestuia de a-și vizita copiii în urma acuzațiilor formulate de
mamă la poliție, care îl acuza că ar fi abuzat sexual de unul dintre copii. Ancheta privind
aceste afirmații a fost oprită în 1998. Reclamantul s-a plâns de caracterul inechitabil al
unei hotărâri a Înaltei Curți din 2002 care îi refuza dreptul de a-și vizita copiii, susținând,
în special, că un pasaj din hotărâre afirma că există suspiciunea că l-a abuzat pe fiul său.
De asemenea, a afirmat că, după ce a fost etichetat drept persoană care comite abuzuri
sexuale, a suferit de anxietate și depresie, fapt atestat de rapoarte medicale.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din
Convenție, constatând că pasajul în litigiu din hotărârea Înaltei Curți nu a fost suficient
motivat în raport cu circumstanțele și a fost disproporționat în raport cu scopul urmărit. În
special, nu a fost clar motivul pentru care Înalta Curte a menționat că abuzul ar fi putut
să fie săvârșit, confirmând astfel propriile sale suspiciuni că reclamantul a săvârșit o
infracțiune gravă, dar a decis să nu aprofundeze această chestiune. În opinia Curții,
instanța ar fi trebuit fie să trateze în întregime chestiunea abuzului sexual (și anume,
examinând probele și ajungând la o concluzie motivată), fie să o lase la o parte. O astfel
de hotărâre autoritară privind comportamentul acestuia l-a stigmatizat pe reclamant, a
avut un impact major asupra onoarei și reputației sale și a adus atingere vieții sale private
și de familie.
Dostları ilə paylaş: |