Introducere

Forma distructivă fibrozantă pură – interesează toate elementele parietale.

Forma distructivă fibrozantă cu hipertrofia elementelor muco-secretorii (forma mixtă) - interesează în general celulele mucipare din epiteliu şi glandele sero-mucoase.

Forme supurative - caracterizate prin infiltrate granulocitare abundente cu sau fără abcedare. Ele survin ca un puseu infecţios acut în cursul bronşitei cronice sau reprezintă un stadiu evolutiv în cazurile de bronşită supurată, urmat de organizarea cicatriceală.

După nivelul localizării leziunilor, bronşitele cronice se clasifică în:

• 
  Bronşita trunchiurilor mari (forma proximală) – priveşte ramurile primitive, segmentare şi subsegmentare. În bronhiile mari, îngroşarea mucoasei reduce foarte puţin calibrul, neantrenând de obicei un proces obstructiv.
  
• 
  Bronşita ramurilor cartilaginoase distale (forma mijlocie) – interesează bronhiile până la cel mult a zecea generaţie.
  
• 
  Bronşita ramurilor terminale (forma distală) – interesează bronhiolele până la a 23-a generaţie.
  

Anatomoclinic şi fiziopatologic:

• 
  hipersecreţia de mucus este dată de creşterea în grosime a stratului glandular submucos în bronhiile mari.
  
• 
  metaplazia celulelor caliciforme în bronşiole.
  
• 
  inflamaţia cronică a căilor aeriene determinând edem,
  
• 
  hipertrofie urmată de fibroză peribronşică ce predispune la infecţii repetate, la nivelul bronhiilor mari = bronşită cronică simplă,
  
• 
  apare bronhospasmul localizat la nivelul căilor bronşice mici.
  
• 
  manifestată după 40 ani în infecţiile bronşice apare dispneea.
  

Manifestări clinice:

1. 
   Bronşită cronică simplă (apărută la pacienţi până în 40 de ani):
   

• 
  tuse de dimineaţă (toaleta bronşică),
  
• 
  expectoraţie,
  
• 
  nu are dispnee,
  
• 
  testele ventilatorii sunt normale,
  
• 
  la examenul obiectiv apar specific raluri bronşice.
  

2. 
   Bronşita cronică recurent purulentă:
   

• 
  sindrom bronşic cronic mai prelungit,
  
• 
  expectoraţia mucopurulentă,
  
• 
  episoade de pusee acute mai frecvente.
  

3. 
   Bronşita cronică obstructivă:
   

• 
  sindrom obstructiv pozitiv,
  
• 
  dispnee progresivă cu expir prelungit,
  
• 
  raluri,
  
• 
  wheezing,
  
• 
  sunt prinse bronhiile mici,
  
• 
  există semne de hiperinflaţie pulmonară,
  
• 
  dispnee progresivă (la 60 ani gradul IV, V de dispnee),
  
• 
  VEMS-ul scade progresiv.
  

4. 
   Bronşita cronică astmatiformă (spastică):
   

• 
  accese de dispnee paroxistică, cu durată variabilă, de regulă mai scurte decât în astmul bronşic,
  
• 
  accesele de tuse declanşează oarecum caracteristic accesele de dispnee,
  
• 
  dispneea este de tip expirator,
  
• 
  wheezing
  
• 
  predomină sibilantele în expir.
  
• 
  uneori accesele se grefează pe un fond de dispnee expiratorie permanentă, cu expir prelungit la auscultaţie,
  
• 
  anamnestic, bolnavii adesea devin dispneizanţi după o evoluţie mai mult sau mai puţin îndelungată de tuşitori cronici,
  
• 
  explorarea funcţională evidenţiază alterarea semnificativă a debitelor expiratorii forţate (VEMS permanent scăzut).
  
• 
  expectoraţia este mai abundentă sau chiar purulentă.
  

Toate bronşitele cronice cu timpul se complică cu emfizem centrolobular, insiduos, rezultând BPOC, iar în stadiul final cord pulmonar cronic.
Explorări de laborator:

• 
  Examenul radiologic.
  
• 
  are importanţă de 60 – 80 % în bronşitele cronice. În stadiul mai avansat se observă opacităţi lineare ce pleacă din hil. Este important pentru a exclude boli ca: TBC, cancer, bronşiectazii, fibroza pulmonară, etc.
  
• 
  Examenul sputei.
  
• 
  examenul citologic şi bacteriologic nu este de rutină. Se poate efectua atunci când apare un episod bronşitic în timpul internării, la imunodepresaţi, la spute purulente, dând diagnosticul etiologic în direcţia bacilului Koch.
  
• 
  Examene ale funcţiilor respiratorii.
  
• 
  volumele pulmonare: CV (capacitatea vitală) este normală sau scăzută, CPT (capacitatea pulmonară totală) este normală.
  
• 
  debitele: VEMS-ul este scăzut, apare dispnee de gradul I, II. În formele severe, scade presiunea arterială a O2.
  

Diagnosticul diferenţial: se face cu boli ce produc tuse cu expectoraţie:

• 
  astm bronşic, înainte şi între crize când funcţiile respiratorii sunt normale.
  
• 
  insuficienţa ventriculară stângă – apare tuse iritativă, dominând însă dispneea ce nu este expiratorie, bolnavul prezentând şi reflux gastroesofagian.
  
• 
  bronşiectazia – care are ca fenomen de expectoraţie – hemoptiziile. Pentru decelare se realizează şi tomografie, bronhografie, etc.
  
• 
  sinuzita cronică - prezintă o obstrucţie nazală, secreţia nazală este purulentă.
  
• 
  fibroza chistică.
  
• 
  boli ale parenchimului pulmonar: TBC, neoplasm, etc.
  

Evoluţie şi prognostic:

• 
  în bronşita cronică simplă mai ales, evoluţia este bună, dar fără fumat.
  
• 
  în bronşita cronică obstructivă prognosticul este rezervat, datorită VEMS-ului scăzut şi a fenomenelor de insuficienţă respiratorie.