Matinca doina
Yüklə 1,06 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- INTESTINUL GROS DIVERTICULII COLONICI
- Diagnostic
- Explorări paraclinice
- CANCERUL COLONIC ŞI RECTAL
- Cancerul colorectal polipos
- Cancerul colonorectal nonpolipos
- Cancerul colorectal asociat bolilor inflamatorii cronice idiopatice
|
Tratament În formele uşoare de boală se instituie regim dietetic constând din consum de lichide peste 2 l/zi (supe, ceaiuri, băuturi nealcoolice), consum de biscuiţi, peşte rasol, banane. Şi un tratament medicamentos cu Loperamidă (Imodium) cură de 2-3 zile (la început 4 mg apoi câte 2 mg după fiecare scaun fără a depăşi 8 mg/zi). În formele medii şi severe pe lângă regimul hidric şi de cruţare, şi când se suspicionează infecţia bacteriană se administrează antibiotice (Norfloxacină, Ciprofloxacină) în 2 prize cu excepţia copiilor sub 12 ani. În cazurile febrile se recomandă Doxiciclină. La copii se recomandă Furazolidon (7,5 mg/kg corp/zi timp de 4-5 zile) sau Eritromicină (30-50 mg/kg corp/zi).
Diverticulii colonici pot fi: -câştigaţi – se produce protruzia numai a mucoasei -congenitali – se produce protruzia întregului perete colonic. Termenul de diverticuloză colonică include pe cel de diverticuli colonici asimptomatici iar boala diverticulară include diverticulii simptomatici. Boala apare mai frecvent peste 50 ani cu uşoară predominanţă la femei. În producerea diverticulilor colonici intervin următorii factori: -factori alimentari - sunt mai frecvenţi în ţările unde consumul hidrocarbonatelor rafinate, al proteinelor şi grăsimilor se face în detrimentul fibrelor vegetale, şi sunt mult mai rar întâlniţi în zonele unde populaţia consumă foarte multe vegetale; -factori anatomici (structurali) - cu vârsta creşte conţinutul în elastină în teniile colonice care se vor scurta progresiv ducând la o fragmentare şi mai mare a lumenului colonic; de asemenea creşte conţinutul de colagen al peretelui colonic precum şi existenţa zonelor de minimă rezistenţă determinate de vascularizaţia care traversează peretele; -tulburări de motilitate – determinate de lipsa fibrelor vegetale care duc la scăderea conţinutului colonic cu influenţă directă asupra presiunii intraluminale, colonice care creşte. Cea mai frecventă localizare a diverticulilor colonici (aproximativ 95%) este segmentul sigmoidian.
-simptomatologiei clinice -explorărilor paraclinice.
Este nespecifică şi merită reţinut că peste 75% din diverticulii colonici rămân asimptomatici; simptomele devin manifeste în general în prezenţa unei complicaţii. Cel mai frecvent simptom întâlnit este durerea cu localizare în flancul stâng şi fosa iliacă stângă, durere care îmbracă diferite aspecte, de la durere moderată, inconstantă, până la durere vie, colicativă. Durerea poate fi asociată cu greaţă, vărsături, tulburări de tranzit manifestate prin alternanţă de diaree cu constipaţie. Uneori apar febra (în diverticulită) şi hemoragie digestivă inferioară. Fizic se poate constata prezenţa sensibilităţii dureroase la palparea colonului în flancul stâng şi în fosa iliacă stângă, şi rar în caz de pericolită supurativă, palparea unei formaţiuni tumorale. Explorări paraclinice -Exmenul radiologic – rămâne examenul cel mai preţios pentru diagnosticul diverticulilor colonici, constând din efectuarea irigografiei care precizează forma şi mărimea diverticulilor, numărul şi dispoziţia lor topografică, de cele mai multe ori şi prezenţa complicaţiilor (în special diverticulita şi fistulizarea). -Colonoscopia – investigaţie foarte utilă pentru evidenţierea complicaţiilor precum şi a diagnosticului diferenţial ( cancer colonic, boala Crohn, rectocolita hemoragică). -Arteriografia mezenterică – utilă în precizarea sediului unei hemoragii digestive diverticulare. -Scintigrafia cu Tc99 - G coloidal – precizează de asemennea sediul unei hemoragii chiar şi mici. -Ecografia şi tomografia computerizată – explorări imagistice utile în prezenţa unui proces supurativ diverticular sau peridiverticular. Importanţa clinică a diverticulilor colonici rezidă din posibilitatea apariţiei complicaţiilor care pot pune înn pericol viaţa bolnavilor: -diverticulita acută -ocluzia intestinală -hemoragia digestivă -abcesul pericolic -fistulizarea -perforaţia.
Regimul igieno-dietetic constă din 4-5 mese pe zi, bogate în alimente care conţin multe fibre vegetale (fructe, sucuri, legume, tărâţe de grâu) Tratamentul medical constă din folosirea medicamentelor de tip laxative hidrofilice coloidale (Normacol), a reglatoarelor motilităţii tubului digestiv (Debridat, Spasmomen), a antibioticelor în caz de diverticulită.
-perforaţie cu peritonită -abcesul abdominal -fistule intens simptomatice - ocluzia intestinală -hemoragie digestivă masivă -diverticulită trenantă şi rezistentă la tratament.
Este mai frecvent după vârsta de 50 ani, cu uşoară predominanţă la sexul masculin. În România cancerul de colon şi rect are o incidenţă de aproximativ 12/100.000 locuitori, cu o incidenţă superioară în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Arad, Mureş. Cancerul de colon şi rect reprezintă prototipul afecţiunilor genetice dobândite apărute sub acţiunea unor factori de mediu (factori carcinogeni). În prezent rolul genelor implicate în geneza cancerului de colon şi rect precum şi predispoziţia ereditară au fost dovedite, fenomen care contribuie la strategia diagnosticului precoce şi la modalităţile de tratament în acest cancer. Principalii factori de mediu care constituie factori de risc în apariţia cancerului colorectal sunt: -factori alimentari – dintre care consumul de carne şi grăsimi animale constituie elemente favorizante ale apariţiei cancerului colorectal; lipidele predispun la apariţia cancerului prin rolul acizilor biliari în proliferarea epiteliului colonic iar proteinele din carnea roşie se dovedesc a fi strâns legate de incidenţa cancerului colorectal. Există o corelaţie între apariţia cancerului colorectal şi obezitate (frecvenţa este de două ori mai mare decât la persoanele nesupraponderale). -legume, fructe şi fibre vegetale – au rol protector în apariţia cancerului colorectal prinn mai multe caracteristici: fibrele vegetale cresc volumul fecal favorizând tranzitul colonic, precum şi înglobarea unor carcinogeni, de asemenea, celuloza din vegetale scade nivelul enzimelor bacteriene care pot stimula carcinogeni colonici; unele fibre sunt supuse fermentaţiei colonice iar prin aceasta se scade ph-ul intraluminal şi astfel se inhiibă activitatea carcinogenetică microbiană. -alcoolul – consumul de alcool creşte riscul de apariţie al cancerului colorectal de peste 2ori faţă de neconsumatori, prin efectul negativ asupra concentraţiei de 5-adenozil-metionină care fiziologic este necesară pentru metilarea ADN -vitaminele şi microelementele – în primul rând vitaminele antioxidante: A,C, E au rol anticancerigen, iar dintre microelemente calciu şi seleniu au rol protector în apariţia cancerului colorectal; -acidul folic şi metionina – intervin normal în procesele metabolice de metilare a ADN, orice deficit în acid folic şi metionină poate contribui la apariţia cancerului; -aspirina şi antiinflamatoarele nesteroidiene – au rol protector în apariţia cancerului colorectal. -factori genetici – intervin în două moduri în etiopatogeneza cancerului colorectal: -anomalii genetice moştenite (cancer colorectal ereditar, reprezentând 25% din cancerele colorectale) -anomalii genetice dobândite (cancer colorectal sporadic - nonereditar, reprezentând 75% din cancerele colorectale). În prezent se consideră că următoarele gene intervin în patogeneza cancerului colorectal: gena APC (genă supresoare), DCC (genă supresoare), DPC 4 (genă supresoare), MCC (genă supresoare), p53 (genă supresoare), K-ras (oncogenă), hMLH1 (genă antimutatoare), hMSH2 (genă antimutatoare). Din punct de vedere etiopatogenic, cancerul colorectal cunoaşte următoarele forme: 1.Cancerul colorectal polipos (CRCP)
- sindromul Gardner. -sindromul Turcot. -sindroamele de hamartomatoză colonică (Peutz-Jeghers, polipoza juvenilă familială). 2.Cancerul colonorectal nonpolipos (CRPNP) -CRCNP ereditar: -sindromul Lynch 1 - cancer de colon apărut la tineri -sindromul Lynch 2 – cancer de colon asociat cu cancer de ovar, endometru sau stomac, pancreas, tiroidă, apărând la mai multe generaţii (sindroamele Lynch 1şi 2 formează HNPCC) -sindromul Turcot II – cancer de colon asociat cu glioblastom. -CRPNC nonereditar – foarte rar întâlnit. 3.Cancerul colorectal asociat bolilor inflamatorii cronice idiopatice (rectocolita hemoragică şi boala Crohn). Alături de CRCP care reprezintă 90% din totalitatea cancerelor colorectale, HNPCC reprezintă aproximativ 6%din cancerele colorectale constituind forma cea mai frecventă şi studiată a cancerului colorectal cu trăsături ereditare. Pentru diagnosticul acestor forme de cancer colorectal există “noile criterii Amsterdam”: 1. Minimum 3 subiecţi înrudiţi cu cancere asociate HNPCC: CCR, endometru, intestin subţire, bazinet, ureter. 2. Cel puţin 3 rude din care unul rudă de gradul 1 cu celelalte două. 3. Afectarea a cel puţin 2 generaţii succesive 4. Minimum un cancer colorectal să fie diagnisticat sub 50 ani. 5. Confirmarea histologică de cancer colorectal. 6. Polipoză adenomatoasă familială exclusă. Topografic, cancerul colorectal prezintă următoarea frecvenţă: rect - 22%, joncţiunea recto-sigmoidiană - 12%, sigmoid - 25%, colon descendent - 6%, colon transvers - 12%., cec şi colon ascendent - 23%. Macroscopic, carcinomul colorectal se prezintă diferit, în funcţie de localizarea topografică: la nivelul colonului proximal predomină forma vegetantă, formă cu tendinţă la creştere rapidă în lumen, tumorile mari ulcerându-se şi evoluând ca forme ulcerovegetante; la nivelul colonului distal (sigmoid şi rect) predomină forma infiltrativă (stenozantă). Microscopic, cancerul colorectal este reprezentat de: adenocarcinom (carcinomul tubular) 90-95%, carcinomul coloidal (mucipar) dezvoltat cu precădere la pacienţii cu HNPCC şi RCH malignizată, carcinomul cu celule în “inel cu pecete” cu frecvenţă mult mai scăzută (aspectul caracteristic fiind dat de conţinutul crescut în mucină), carcinomul schiros (unde predomină ţesutul fibros) – formă rară, carcinomul vilos (papilifer) – dezvoltat din epiteliul colonic de înveliş, destul de rar, carcinomul mixt (tubulovilos) şi foarte rar apar epitelioamele joncţiunii anorectale, melanoamele şi limfoamele. În evoluţie, cancerul colorectal cunoaşte o dezvoltare locală (cu dublarea dimensiunii tumorii apreciată radiologic în aproximativ 1,5-2 ani), o diseminare loco-regională prin invazie, tumora depăşind seroasa şi invadând cavitatea peritoneală sau organele din jur (uter, vagin la femeie, prostată şi vezică urinară la bărbat) şi o diseminare la distanţă pe cale limfatică, hematogenă şi prin implantare (detaşarea celulelor maligne din tumoră şi grefarea lor pe alte zone). Foarte important pentru aprecierea supravieţuirii şi a recidivelor după intervenţia chirurgicală este încadrarea tumorii diagnosticate în stadii de evoluţie. Cea mai utilizată este stadializarea Dukes actualizată: -stadiul A: tumoră limitată la mucoasă; -stadiul B1: tumoră ce invadează muscularis propria, fără a o depăşi; -stadiul B2: tumoră extinsă la întreg peretele dar fără interesarea ganglionilor limfatici; -stadiul C1: orice grad de invazie tumorală în prezenţa metastazelor în mai puţin de 4 ganglioni limfatici regionali; -stadiul C2: orice grad de invazie tumorală în prezenţa metastazelor în mai mult de 4 ganglioni limfatici regionali; -stadiul D: prezenţa metastazelor la distanţă (ficat etc). La fel de valoroasă este şi stadializarea intervenţională TNM, în care T reprezintă tumora primitivă, N ganglionii regionali şi M prezenţa sau absenţa metastazelor la distanţă: -stadiul 0: carcinom in situ – TisN0M0 ; -stadiul 1: - tumora invadează submucoasa – T1N0M0; -tumora invadează musculara proprie – T2N0M0 - stadiul 2: - tumora invadează subseroasa sau ţesuturile pericolice – T3N0M0; - tumora invadează organele vecine – T4N0M0; -stadiul 3: - orice grad de invazie intramurală cu metastaze ganglionare: -H1 – 1-3 ganglioni regionali - T1-2N0M0; -H2 – 4 sau mai mulţi ganglioni regionali - T3N1-3M0; -H3 – metastaze în orice ganglioni regionali - T4N1-3M0. -stadiul 4: prezenţa metastazelor la distanţă - oriceToriceNM1. Corespondenţa dintre stadializarea Dukes şi TNM şi supravieţuirea la 5 ani după intervenţie arată: -stadiul A = stadiul 0 = supravieţuire în 95% din cazuri; -stadiul B1 = stadiul 1 = supravieţuire în 90% din cazuri; -stadiul B2 = stadiul 2 = supravieţuire în 76% din cazuri; -stadiul C1, C2 = stadiul 3 = supravieţuire în 48% din cazuri; -stadiul D = stadiul 4 = supravieţuire în 6% din cazuri. Diagnostic – se pune pe baza: -simptomatologiei clinice -explorărilor paraclinice.
Ca orice tumoră malignă şi cancerul colorectal evoluează o perioadă de timp asimptomatic (evoluţie lentă), din nefericire simptomele apărând în stadiile avansate când de obicei prognosticul nu este foarte favorabil. Evoluţia asimptomatică a tumorii se poate întinde pe o perioadă de 3-5 ani. Cancerul colorectal se manifestă în principal prin: -tulburări de tranzit constând din diaree fără o cauză aparentă, constipaţie accentuată progresiv, alternanţă de constipaţie cu diaree. De asemenea poate apărea falsa diaree determinată de fragmentarea scaunului secundar formei infiltrativ-stenozante a tumorii care produce o acumulare în anse a materiilor fecale. Materiile fecale pot fi modificate conţinând mucus şi sânge. -dureri abdominale localizate pe traiectul colonului la nivelul tumorii, uneori îmbrăcând aspectul durerilor colicative însoţite de balonare şi zgomote hidroaerice, durerea ameliorându-se mult după emisia materilor fecale şi evacuarea gazelor (sindrom Köning) -hemoragia digestivă inferioară, manifestată fie prin hemoragie cronică fie prin hemoragie acută. Hemoragia cronică se prezintă sub forma hemoragiei oculte şi duce la instalarea anemiei hipocrome, microcitare (de tip feripriv). Hemoragia acută se manifestă prin rectoragie sau hematochiezie (sânge parţial digerat, de culoare roşu-cărămiziu) în tumorile de colon distal şi rect şi prin melenă în tumorile mari, voluminoase sau cele care evoluează sub formă stenozantă cu localizare în cec şi colonul ascendent. -fenomene subocluzive sau ocluzie intestinală ca manifestări ale complicaţiilor cancerului colorectal, exprimate prin dureri vii, intense asociate cu balonări, zgomote hidroaerice şi hiperperistaltism. -tumoră palpabilă, fenomen ce denotă în stadiu avansat al cancerului; se palpează o formaţiune dură, neregulată, mobilă în cazul cancerului de colon transvers. -bolnavii sunt astenici, cu paloare mucotegumentară, scădere moderată în greutate în ultimul timp, subfebrilitate sau febră (în cancerele ulcerate). -prezenţa sindromului paraneoplazic manifestat prin tulburări cardiovasculare (sindrom Raynaud, tromboflebite migratorii), cutanate (acanthosis nigricans, dermatomiozită), tulburări endocrine (sindrom Cushing, hiperparatiroidism). -palparea tumorii la tuşeul rectal în localizarea rectală a cancerului, examinare obligatorie la cel mai mic simptom ano-rectal.
Examenul endoscopic Reprezintă investigaţia cea mai valoroasă în diagnosticul pozitiv al cancerului colorectal, valoare dată şi de posibilitatea efectuării biopsiilor dirijate pe baza cărora examenul histopatologic precizează structura malignă şi gradul de diferenţiere.
-rectosigmoidoscopia; -colonoscopia. 1.Rectosigmoidoscopia – deşi are o vechime apreciabilă şi astăzi se dovedeşte o explorare eficace, constituind modalitatea practică de explorare a colonului terminal, precedând colonoscopia. Eficacitatea rectosigmoidoscopiei este susţinută în ultimul timp de introducerea fibrosigmoidoscoapelor flexibile. Rectosigmoidoscopia flexibilă, prin performanţele tehnice, suportabilitatea mult mai mare din partea pacienţilor, posibilitatea examinării a cel puţin 60 cm din traiectul colonului, recoltarea de biopsii în condiţii optime, tinde să înlocuiască în ultimul timp rectosigmoidoscopia rigidă. Rezultatele pozitive sunt date şi de faptul cunoscut că aproximativ 60% din cancerele colonice sunt localizate pe ultimii 60 cm ai colonului. Examenul rectosigmoidoscopic implică şi inspecţia regiunii perianale şi perineale, examinarea prin tuşeu rectal a canalului anal, rectului şi pelvisului inferior. În mod normal rectosigmoidoscopia ar trebui să constituie o manevră uzuală de investigaţie în mâna specialistului de medicină generală, internistului, chirurguluişi gastroenterologului în ambulatoriu. Indicaţiile rectosigmoidoscopiei sunt:: -bolnavi cu simptome clinice care sugerează o suferinţă colonică ce se manifestă sau nu prin rectoragie; -bolnavi care prezintă o hemoragie digestivă inferioară; -pentru diagnosticul pozitiv şi diferenţial al bolilor inflamatorii cronice intestinale idiopatice (rectocolita hemoragică şi boala Crohn) -persoanele cu risc crescut de cancer colonic (rectocolită hemoragică, polipoza colonică, cei operaţi pentru cancer colonic şi rudele de gradul I a celor operaţi cu cancer colonic); -persoanele asimptomatice fără risc crescut (peste 45 ani) la care testul HemoQuant este pozitiv. În cancerul colonic, rectosigmoidoscopia evidenţiază direct modificările mucoasei şi ale lumenului colonic determinate de tumoră. În funcţie de aspectul macroscopic al tumorii, rectosigmoidoscopia evidenţiază: -prezenţa unei formaţiuni protruzive, de cele mai multe ori cu aspect mamelonat, conopidiform, cu mucoasa supraiacentă modificată (cu ulceraţii neregulate, hemoragii) în tumorile vegetante, formaţiuni care ocupă în parte sau în totalitate lumenul colonic; -prezenţa unei îngustări segmentare, asimetrice, neregulate, sau o stenoză a lumenului pe o întindere mai mare (aspect tubular) în forma infiltrativ-stenozantă a cancerului colonic; -prezenţa unei ulceraţii cu crater profund, neregulat, cu sângerare la cea mai mică atingere cu endoscopul, , cu detritus murdar, în forma ulcerativă a cancerului colonic; -posibilitatea destul de frecventă , când se evidenţiază forme mixte de cancer: vegetativ -ulcerată, infiltrativ -stenozantă şi ulcerată; -prezenţa produselor patologice în lumen – de multe ori curăţirea colonului este parţială cu prezenţa materiilor fecale amestecate cu sânge sau cheguri, mucus şi rareori puroi. Fiecare examen rectosigmoidic este completat cu biopsii ţintite, multiple, în scopul precizării structurii histologice şi gradului de diferenţiere. În momentul recoltării biopsiei endoscopistul trebuie să fie atent la posibilitatea erorilor în cazul formaţiunilor protruzive şi acest licru se referă la greutatea recoltării biopsiilor din circumferinţa formaţiunii protruzive aflate pe faţa nevizualizată. 2.Colonoscopia – constituie investigaţia cea mai performantă dintre explorările paraclinice în diagnosticul pozitiv al cancerului colorectal, performanţă susţinută de folosirea cu preponderenţă a aparatelor cu sistem de video-endoscopie precum şi asocierea în ultimul timp a ecoendoscopiei. În condiţiile pregătirii corespunzătoare a pacienţilor pentru explorare, a efectuării colonoscopiei de către un endoscopist experimentat, aceasta prezintă riscuri minime de complicaţii (riscul perforaţiei este cifrat la 2-4/1000, iar mortalitatea este de 2/10000 de investigaţii). Dezavantajul major în cazul efectuării colonoscopiei este dat de disconfortul prezentat de o mare parte dintre pacienţi, disconfort care depinde de extinderea şi stadiul de evoluţie al tumorii, de sensibilitatea neuropsihică a pacientului, precum şi de statusul anatomic al colonului (prezenţa de cuduri şi serpentine). Practic, colonoscopia nu are contraindicaţii majore, cu excepţia unei stenoze care nu permite trecerea colonoscopului. Colonoscopia, pe lângă vizualizarea directă a proceselor patologice, permite în special înn cazul formaţiunilor benigne şi îndepărtarea acestora prin electrorezecţie. În cazul tumorilor cu localizare distală, colonoscopia asociată cu ecoendoscopia completează dezavantajul colonoscopiei de a nu putea preciza extinderea intraparietală a tumorii. Colonoscopia are următoarele indicaţii: -în scop diagnostic -în scop terapeutic. În scop diagnostic: -pacienţi cu hemoragie digestivă inferioară la care tuşeul rectal şi rectosigmoidoscopia dau rezultate negative; -pacienţi cu simptomatologie colonică, în special tulburări de tranzit, la care rectosigmoidoscopia şi irigografia dau rezultate negative sau neconcludente; -diagnosticul diferenţiat între rectocolita hemoragică şi boala Crohn cu localizare colonică; -pacienţi operaţi pentru cancer de colon în vederea depistării precoce a recidivelor sau a cancerelor metacrone; -monitorizarea (control periodic) la:
În scop terapeutic: -pentru efectuarea polipectomiei endoscopice; -injectare de chimioterapice direct în tumora de colon; -permeabilizarea stenozelor maligne în cazurile inoperabile, cu anse de diatermie sau cu laser. În cancerul colorectal, colonoscopia evidenţiază modificări ale mucoasei şi lumenului colonic sugestive pentru fenomenele de degenerare malignă: -în prezenţa unor formaţiuni polipoidale se constată modificări ale mucoasei supraiacente reprezentate de ulceraţii şi eroziuni neregulate cu caracter indurat, cu margini şi cratere neuniforme, aspectul palid şi rigid al pediculului (aspecte confirmate în timpul utilizării pensei de biopsie), elemente caracteristice formei vegetante a cancerului colonic; -prezenţa unei îngustări segmentare sau o stenoză a lumenului pe o întindere mai mare (aspect tubular) cu mucoasa modificată, prezenţând ulceraţii superficiale, hemoragii şi sângerare exagerată la atingerea cu colonoscopul în forma infiltrativ –stenozantă; -prezenţa unei ulceraţii cu crater profund, complet neregulat, cu margini rigide, cu detritus hemoragic, în forma ulcerativă a cancerului colonic; -prezenţa formelor mixte de tumori: vegetativ –ulcerative, infiltrativ –stenozante şi ulcerate etc; -prezenţa leziunilor mucozale de aspect plat, supradenivelat sau subdenivelat, în cancerul colonic de novo. Fiecare examen colonoscopic este completat cu biopsii dirijate multiple în scopul precizării structurii histologice şi gradului de diferenţiere. Din nefericire, în multe cazuri diagnosticul endoscopic al cancerului colorectal se face în stadii avansate de evoluţie, stadii în care posibilităţile terapeutice sunt limitate. Tocmai de aceea, în prezent orientarea principală a diagnosticului este strategia precoce în cancerul colonic
Se referă la atitudinea diagnosticianului în faţa pacienţilor cu simptome care sugerează o suferinţă colonică, atitudinea în faţa pacienţilor asimptomatici precum şi atitudinea în faţa pacienţilor asimptomatici dar cu risc crescut de cancer colonic
-efectuarea rectosigmoidoscopiei anual, la pacienţii proveniţi din familile cu polipoză adenomatoasă familială şi sindrom Gardner şi recomandarea colectomiei în momentul complicaţiei polipozei; -colonoscopie anuală sau la 2 ani, la descendenţii de gradul I din familiile cu sindrom Lynch Işi II de la vârsta de 25 ani; -efectuarea colonoscopiei în cazul diagnosticului unui cancer colonic prin rectosigmoidoscopie sau irigografie pentru depistarea unui cancer sincron şi efectuarea colonoscopiei la un an şi apoi din trei în trei ani după colectomie pentru cancer colonic; -colonoscopia la interval de doi ani în cazul pacienţilor cu rectocolită hemoragică cu o vechime a bolii de peste 15-20 ani; -în faţa pacienţilor diagnosticaţi cu polipi colonici prin colonoscopie, atitudinea cea mai corectă este îndepărtarea acestora prin polipectomie endoscopică cu recuperarea polipului şi examenul histologic obligatoriu.
Constă din irigografie, eficienţa cea mai bună având-o metoda cu dublu contrast (pastă baritată –aer), metodă care poate depista şi tumorile mici rectocolonice. Irigografia asociată rectosigmoidoscopiei este foarte utilă în cazul pacienţilor la care colonoscopia nu poate fi efectuată sau este contraindicată. Modificările radiologice în tumorile colorectale sunt diferite în funcţie de aspectul macroscopic al tumorii: aspect de lacună în tumorile vegetante, aspect de nişă în lacună în tumorile ulcero –vegetante, aspect de stenoză în tumorile infiltrative. În funcţie de localizarea topografică, imaginile radiologice diferă: aspect de “rect amputat” în localizarea rectală, aspect de “cotor de măr” în localizarea sigmoidiană şi pe colonul descendent, aspect de “pantalon bufant” în localizarea pe colonul transvers şi aspect “în virolă” în localizarea cecală. Radiografia abdominală pe gol este utilă numai în prezenţa complicaţiilor (perforaţie sau ocluzie).
Ecografia abdominală, tomografia computerizată şi rezonanţa nucleară magnetică, sunt utile pentru evidenţierea extinderii tumorii, metastazelor ganglionare şi la distanţă (hepatice). De mare utilitate este ecoendoscopia rectală în diagnosticul şi stadializarea cancerului rectal. Depistarea hemoragiilor oculte Poate constitui un test de screening şi este elocvent după ce pacienţii au fost pregătiţi timp de trei zile cu regim alimentar fără carne, vegetale, au fost excluse medicamente ca antiinflamatoarele nesteroidiene şi vitamina C. Cele mai utilizate teste sunt testul Hemocult (test calitativ de culoare) şi testul Hemo Quant (test cantitativ al sângerărilor microscopice). Dezavantajul acestor teste şi în primul rând pentru testul Hemocult îl constituie rezultatele fals pozitive într-un procent care poate ajunge până la 50%. Explorările imunologice – constau în determinarea antigenului carcinoembrionar (ACE), marker tumoral care însă este prezent şi în alte afecţiuni colonice (RCH) şi în neoplasme cu alte localizări (ficat, pancreas, sân, etc). Determinarea antigenului carciniembrionar este valoroasă în urmărirea recidivelor postoperatorii şi a metastazelor (ACE scade foarte mult după intervenţia chirurgicală, revenind chiar la valori normale după 6 săptămâni).Tot ca marker tumoral în cancerul colorectaleste şi determinarea antigenului CA 19-9. Teste genetice – nu au intrat în practica clinică curentă, în diagnosticul cancerului colorectal folosindu-se mult în scop de cercetare sunt dozate proteinele anormale generate de gena APC şi evidenţierea mutaţilor genetice (gena K-ras, hMSH2, hMLH1) la persoane cu risc crescut de cancer (polipoza familială, polipii adenomatoşi, rectocolită hemoragică, boala Crohn etc). Yüklə 1,06 Mb. Dostları ilə paylaş:
|