Matinca doina
Yüklə 1,06 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- CUVÂNT ÎNAINTE
- DE LA SIMPTOM ŞI SEMN LA SINDROM ÎN
|
GASTROENTEROLOGIE PRACTICĂ
PRINCIPII DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT ÎN BOLILE TUBULUI DIGESTIV 
VALERIU SBÂRCEA Editura 2002 AUTORII MATINCA DOINA conferenţiar universitar, Disciplina de Microbiologie, UMF Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, medic primar microbiologie, virusologie şi parazitologie. SBÂRCEA VALERIU conferenţiar universitar, UMF Craiova, medic primar medicină internă, medic specialist gastroenterologie, şef clinică Medicină Internă şi Gastroenterologie Spital Universitar CFR Craiova. ŞEARPE CRISTIAN medic rezident Medicină Internă. CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ DE LA SIMPTOM ŞI SEMN LA SINDROM ÎNGASTROENTEROLOGIESIMPTOME DIGESTIVEDISFAGIA – este definită ca dificultatea (oprirea) apărută la înghiţirea alimentelor, putând fi parţială, totală şi paradoxală. Disfagia apare atât în afecţiuni esofagiene (Achalazia cardiei, spasmul difuz esofagian, corpi străini esofagieni, cancerul esofagian, foarte rar tumori benigne esofagiene, stenoze esofagiene, diverticuli esofagieni, inele Schatzki, sindrom Barrett) cât şi în afecţiuni ale organelor din vecinătatea esofagului (Mase tumorale mediastinale, anevrism de aortă, compresiune de arteră subclaviculară dreaptă, guşă retrosternală, cancer bronhopulmonar), precum şi unele afecţiuni sistemice (Sclerodernia sistemică, lupusul eritematos sistemic, polimiozită, boala Parkinson, miastenia gravis, accidente vasculare cerebrala, sindrom Plummer-Vinson din anemia feriprivă). ODINOFAGIA – reprezintă durerea apărută în timpul deglutiţiei, find declanşată de alimente fierbinţi, condimentate şi alcool concentrat, sugerând cel mai frecvent o afecţiune esofagiană (esofagita de reflux); este însoţită de alte simptome esofagiene. DUREREA RETROSTERNALĂ – determinată de afecţiuni esofagiene care pot fi organice sau motorii (tulburări de motilitate) poate îmbrăca diferite aspecte de la durerea cu caracter constrictiv până la durerea în “ghiară”, fapt ce obligă medicul la un diagnostic diferenţial obligatoriu cu durerea retrosternală de origine coronariană. De cele mai multe ori durerea esofagiană este însoţită şi de alte simptome esofagiene (eructaţii, pirozis, regurgitaţii) şi cedează la antiacide. Principalele suferinţe organice esofagiene manifestate prin durere retrosternală sunt: ruptura esofagiană spontană sau traumatică, cancerul. Esofagian, esofagita postcaustică, esofagite de reflux, corpii străini. Dintre tulburările motorii amintim: spasmul difuz esofagian, achalazia, sindromul “cleşte spărgător de nuci”. PIROZISUL – este simptomul cel mai frecvent întâlnit în afecţiunile digestive, apărând uneori şi la persoane sănătoase în anumite conjuncturi: după mese copioase, bogate în grăsimi, prăjeli, condimente, consum de alcool. Este perceput de bolnavi sub forma unei arsuri retrosternale cu punct de plecare retrosternal inferior şi cu iradiere spre baza gâtului. Cel mai frecvent pirozisul apare în: refluxul gastro-esofagian cu esofagită de reflux, hernie hiatală, ulcerul gastric şi duodenal, cancerul esofagian şi gastric cu localizare în jurul cardiei. REGURGITAŢIA – reprezintă simptomul caracterizat prin reîntoarcerea alimentelor din esofag sau stomac în cavitatea orală fără greaţă sau vărsături. Apare în suferinţe esofagiene (stenoze esofagiene, reflux gastro-esofagian, achalazia cardiei) şi gastrice (gastrite cronice, ulcer gastric şi duodenal, tulburări de motilitate gastrică). RUMINAŢIA – simptom întâlnit mai rar, în speccial al persoane cu afecţiuni esofagiene şi cu tulburări mentale constând din reîntoarcerea alimentelor în cavitatea orală după aproximativ 20 minute după alimentaţie, remasticaţia şi reînghiţirea lor. ANOREXIA – simptom caracterizat prin pierderea senzaţiei de foame precum şi a apetitului, fiind cauzată de o mulţime de afecţiuni de la cele mai uşoare până la afecţiuni foarte grave, de afecţiuni organice dar şi de afecţiuni psihice, uneori de stări fiziologice (sarcină). Ea poate fi globală (inapetenţă), selectivă (numai pentru unele alimente) şi condiţionată (falsa anorexie). Odată instalată are drept consecinţă scăderea în greutate, în multe cazuri până la caşexie. Dintre afecţiunile digestive în care apare anorexia enumerăm: gastrite, ulcer gastric şi duodenal, cancer gastric, hepatite cronice, ciroze hepatice. ERUCTAŢIILE – reprezintă eliminarea bruscă prin cavitatea orală a gazelor acumulate în stomac, fie în urma înghiţirii unei cantităţi mari de aer în timpul unei ingestii rapide a alimentelor, fie în urma unor suferinţe organice ale tubului digestiv (gastrita cronică, ulcerul duodenal cu stenoză pilorică, cancerul gastric, hernia hiatală). SUGHIŢUL – reprezintă contracţii clonice ale diafragmului generând un inspir brusc care determină vibraţia corzilor vocale cu producerea unui sunet caracteristic. Este de cauză periferică sau centrală. Sughiţul de cauză periferică apare în: iritaţia mucoasei gastrice, dilataţia gastrică, excitaţia pleurei, pericardului, peritoneului sau direct a diafragmului. Cauzele centrale sunt reprezentate de: uremie, encefalită, encefalomalacie. Pote fi şi iatrogenă (postoperator). GREAŢA ŞI VĂRSĂTURILE – simptome ce apar în general asociate dar pot exista şi independente; apar atât în afecţiuni organice ale aparatului digestiv cât şi în afecţiuni funcţionale, în suferinţe ale aparatului cardio-vascular, aparatului respiraor, boli renale, afecţiuni ginecologice, neurologice, endocrine, afecţiuni psihice, intoxicaţii acute sau cronice, afecţiuni labirintice. Greaţa este resimţită de bolnav ca o senzaţie de respingere (intoleranţă) a alimentelor, este însoţită de alte simptome dintre care frecvent hipersalivaţia, având împreună cu vărsătura un mecanism reflex în centrul vomei din bulb prin intermediul nervului vag şi ramurile nervilor simpatici, impulsurile plecând de la stimulii iritativi din tractul gastro-intestinal. Greaţa şi vărsăturile mai pot fi provocate prin stimuli cu punct de plecare în aria chemoreceptoare a sistemului nervos central precum şi de anumiţi stimuli psihici. De asemenea vărsăturile, în special cele cronice, apar în tulburări ale motilităţii gastro-intestinale şi în suferinţe ale tubului digestiv secundare bolilor metabolice şi de sistem (diabet zaharat, colagenoze etc). Vărsătura reprezintă eliminarea bruscă prin cavitatea orală, uneori cu efort alteori fără efort, a conţinutului gastric; poate fi unică sau repetitivă, se poate manifesta acut sau cronic, cantitatea şi conţinutul vărsăturii variind foarte mult de la un bolnav la altul şi chiar la acelaşi bolnav. În momentul declanşării vărsăturii apare o inspiraţie profundă apoi se produc modificări la nivelul orificiului oro-faringian şi sfincterului esofagian superior, contracţia puternică a diafragmului şi a muşchilor abdominali care determină creşterea presiunii intragastrice şi relaxarea cardiei cu evacuarea conţinutului stomacului. Greaţa şi vărsăturile apar cel mai frecvent în următoarele suferinţe digestive:gastrite acute şi cronice, duodenite, ulcer gastric şi duodenal, cancer gastric, stenoze pilorice şi stenoze gastrice, hepatite acute, colecistite acute şi cronice, ileus, pancreatite, enterocolite acute şi cronice, etc. DUREREA ABDOMINALĂ – reprezintă poate cel mai frecvent simptom întâlnit în practica clinică ce reliefează o suferinţă abdominală, iar alteori este semnul unor afecţiuni extraabdominale cu răsunet abdominal. Durerea poate avea un caracter acut (realizând abdomenul acut) având ca formă patriculară durerea colicativă sau un caracter cronic (recurentă) cu durată de zile până la luni. Poate fi strict localizată sau poate fi difuză, de intensitate moderată sau din contră poate avea un caracter puternic, sever (durere invalidantă). Poate avea ca punct de plecare leziuni la nivelul peretelui abdominal, peritoneului parietal, mezourilor sau diafragmului când vorbim de durerea de tip somatic sau leziuni la nivelul organelor abdominate când vorbim de durerea de tip visceral. Localizarea topografică a durerii abdominale se orientează spre cauza declanşării ei. Astfel, o durere abdominală cu localizare epigastrică poate fi dată de un ulcer gastric sau duodenal, de o suferinţă pancreatică, de o afecţiune colecistică, extraabdominal - infarct miocardic. Localizarea în hipocondrul drept ne orientează către o suferinţă a colecistului, a pancreasului, a colonului drept sau a rinichiului drept. Durerea în hipocondrul stâng sugerează o suferinţă pancreatică, de colon stâng, de rinichi stâng sau de diverticul Meckel. Durerea periombilicală cel mai frecvent este dată de ulcerul gastric şi duodenal, afecţiuni intestinale, colon sau pancreas. Durerea din hipogastru apare în afecţiuni ale colonului sigmoidian şi rect, vezică urinară, uter. Durerea abdominală cu localizare în flancul drept şi fosa iliacă dreaptă sugerează afecţiuni ale ileonului terminal, cecului, ureterului drept, anexei şi ovarului drept. Durerea din flancul stâng şi fosa iliacă stângă ne va orienta către o suferinţă a colonului stâng, ureterului stâng, anexei şi ovarului stâng. Foarte împortant de reţinut în legătură cu cauzele şi localizarea durerii abdominale este existenţa durerii de cauze extraabdominale cu iradieri în zona abdomenului în sfecţiuni cum sunt: infarctul miocardic, pericardita, pneumoniile bazale, pleureziile, spondilozele şi herniile de disc, zona Zoster, luesul, diabetul zaharat, porfiriile, innsuficienţa corticosuprarenală. Mai trebuie menţionat de asemenea, iradierea durerii abdominale în alte zone: umăr drept de obicei, spre spate, uneori în coapse. Dintre cele mai frecvente afecţiuni care pot determina o durere abdominală acută să reţinem: -apendicita acută -ulcerul gastric şi duodenal perforat -colecistita acută -achalazia intestinală -pancreatita acută -diverticulita acută -infarctul mezenteric.
Hemoragia digestivă superioară se manifestă prin hematelmeză şi melenă. Hematemeza reprezintă vărsăturile cu sânge roşu (proaspăt) când sângerarea este masivă, sau cel mai frecvent vărsăturile în “zaţ de cafea”, aspect dat de contactul sângelui cu acidulclorhidric din stomac. Melena obiectivează hemoragia prin prezenţa sângelui în scaun sub forma scaunului negru-lucios ca păcura. Foarte rar, când sângerarea din tractul digestiv superior este mare (peste 1000ml) hemoragia digestivă superioară se poate manifesra prin rectoragie. Se mai poate manifesta prin hematochezie – sânge parţial digerat, lucios caree apare în sângerarea masivă, iar tranzitul intestinal este sub 8 ore. Hemoragia digestivă inferioară se manifestă în principal prin rectoragie care poate fi : masivă, cu sânge proaspăt, alteori şi cu cheaguri, sau redusă cantitativ dar repetitivă. A doua posibilitate de manifestare a hemoragiei digestive inferioare este melena, fenomen posibil atunci când sângele stagnează mult în colon şi este supus acţiunii florei bacteriene. În acest caz, de obicei sediul sângerării este intestinul subţire. Hemoragia digestivă superioară este cauzată cel mai frecvent de următoarele afecţiuni digestive: ulcerul gastric şi duodenal, varicele esofagiene, gastritele şi duodenitele hemoragice, esofagitele erozive, sindromul Mallory-Weiss, cancerul esofagian şi gastric, anomalii vasculare. Dintre cauzele hemoragiei digestive inferioare enumerăm: cancerul de colon şi de rect, boala Crohn şi rectocolita hemoragică, diverticuloza colonică, diverticulul Merkel, angiodisplaziile intestinale, infarctul mezenteric, hemoroizii, polipoza colonică, colita de iradiere. FOAMEA – reprezintă necesitatea de alimentaţie consistentă. Când este accentuată se transformă într-o senzaţie de “durere erodantă”. La omul modern senzaţia de foame are o anumită ritmicitate indusă încă de la vârsta de sugar de respectarea aceloraşi ore de masă. Senzaţia de foame este generată la nivelul centrului foamei din mezencefal, fiind indusă de variaţiile glicemiei. ANOREXIA – reprezintă pierderea apetitului. Nu trebuie considerată anorexie refuzul bolnavului de a mânca anumute regimuri monotone, insipide etc. Anorexia este un simptom nespecific, având valoare doar în coroborare cu celelalte date clinice. Apare în numeroase boli digestive sau extradigestive, dintre care mai frecvent: în anemii (feriprivă, Biermer), în uremie, boala Addison, hipercalcemie, diabet zaharat, boli hepatice (hepatite, ciroze), cancer pancreatic, afecţiuni gastrice (gastrite acute sau cronice, cancer gastric), în unele intoxicaţii medicamentoase (digitalice). Dar poate că cea mai frecventă este anorexia psihogenă ce se întâlneşte în patologia psihiatrică. CREŞTEREA APETITULUI ALIMENTAR – cauzele ce determină creşterea apetitulu alimentar pot fi: ulcerul duodenal, diabetul zaharat, hipertiroidism, perioada de convalescenţă a bolilor infecţioase, anumite parazitoze digestive, boli psihice. Fiziologic apare la gravide. BULIMIA – reprezintă senzaţia imperioasă de a mânca în cantităţi apreciabile. Este caracteristică bolilor psihice. PICA – este apetitul pervertit – senzaţia compulsivă de a ingera diferite substanţe care nu fac parte din alimentaţie: cărbune, ghiaţă, pământ, cretă, tencuială etc. SAŢIETATEA PRECOCE – reprezintă senzaţia de satisfacere a nevoilor alimentare de la primele înghiţituri. Apare frecvent în patologia gastrică, în special neoplazică, dar şi în stenozele gastrice genigne sau după gastrectomii. CONSTIPAŢIA – reprezintă evacuarea cu dificultate, la intervale mai mari de două zile a unor materii fecale dure, deshidratate, în cantitate mică, uneori sub formă de bile (scibale). Ea pote apărea, în absenţa unor leziuni organice, la gravide, repaus prelungit la pat sau sedentarism, alimentaţie cu conţinut scăzut de fibre vegetale. Principalele cauze sunt:
DIAREEA – este urmarea unui tranzit intestinal accelerat, cu eliminare de obicei frecventă a unor scaune nedigerate de consistenţă lichidă sau semilichidă, într-o cantitate de peste 200 g/zi. Recunoaşte ca mecanisme de producere: substanţe osmotic active (diaree osmotică), secreţie hidro-electrolitică abundentă (diaree secretorie), alterarea motilităţii cu hiperperistaltism, alterarea morfologiei mucoasei sau scăderea suprafeţei de absorbţie sau mecanism neprecizat (diaree idiopatică). În majoritatea afecţiunilor care se manifestă prin diaree mecanismele de producere a acesteia sunt intricate, rareori fiind implicat un singur mecanism. Dintre cauzele cele mai frecvente de diaree precizăm:
-infecţii cu germeni enteropatogeni: salmoneloza, dizenteria bacteriană sau amoebiană, holera, enteroocolita stafilococică, enterita necrotică (bacilus antracis), enterocolite virale, parazitoze intestinale (giardia) sau sistemice (trichineloza), enterocolita acută sau cronică cu germeni neidentificaţi. -peptide care stimulează secreţia: gastrina (sindrom Zollinger-Ellison), VIP (sindrom Verner-Morison), serotonină (carcinoid), calcitonină şi substanţa P (carcinom medular tiroidian), prostaglandine (adenom vilos). -alterarea circuitului entero-hepatic al acizilor biliari: după colecistectomie, rezecţii ileale.
-ingestia de substanţe care nu se absorb (purgative saline); -maldigestie -defecte de transport prin leziuni ale mucoasei.
-motilitate scăzută: sindrom de ansă oarbă; -motilitate crescută: colon iritabil, vagotomie, neuropatia diabetică, tireotoxicoză, sindrom Dumpping precoce.
HIPERSALIVAŢIA = SIALOREE – reprezintă exacerbarea secreţiei salivare care poate ajunge la ptialism (scurgerea salivei din cavitatea orală). Apare în afecţiuni ale cavităţii orale şi orofaringelui (stomatite în general şi mai ales cele din intoxicaţiile cu metale: iod, brom, mercur, plumb, arsenic; gingivite, angine, abces amigdalian), în afecţiui gastrice (boala de reflux gastro-esofagiană), leziuni postcaustice ale tubului digestiv, afecţiuni ale sistemului nervos (nevralgia de trigemen, boala Parkinson, encefalite, crize epileptice grand mal). Cea mai frecventă cauză este reprezentată de toate stările de greaţă. Sialoreea poate fi indusă şi iantrogen (parasimpaticomimetice) sau poate apărea ca răspuns la anumite substanţe iritante (condimente, fumat, mestecat de tutun). Fiziologic apare în timpul sarcinii şi erupţiei dentare. XEROSTOMIA – reprezintă diminuarea secreţiei salivare frecvent asociată cu tulburări de masticaţie, deglutiţie şi fonaţie. Apare în toate stările de deshidratatre: transpiraţie abundentă, hemoragii masive, diabet zaharat dezechilibrat, boli diareice acute, stenoza pilorică, boli infecţioase febrile. Printre alte cauze se citează: insuficienţa cardiacă cu edeme, caşexia neoplazică, paralizia facială, sindrom Mikulicz, sindrom Sjogren. Poate fi indusă iatrogen (parasimpaticolitice) sau fi fiziologică la menopauză. TULBURĂRI ALE GUSTULUI -Gustul neplăcut – apare în afecţiuni de obicei de natură infecţioasă ale cavităţii orale, faringelui, amigdalelor, nasului şi sinusurilor paranazal. -Gustul metalic – poate fi determinat de anumite lucrări dentare sau poate fi indus psihogen. -Gustul acru – apare la pacienţii cu hiperaciditate gastrică, prezentând pirozis şi regurgitaţii. Apare în gastrite, ulcer gastric, boala de reflux gastro-esofagian, hernia hiatală. -Gustul amar – apare la pacienţii cu afecţiuni biliare sau cu reflux duodeno-gastric: litiaza biliară, ulcerul duodenal operat, piloroplastie.
-Apare la pacienţii lacomi care mănâncă repede, înghiţind o cantitate mare de aer, sau cei care consumă cantităţi importante de legume bogate în celuloză. -Apare la toţi pacienţii la care resorbţia conţinutului gazos normal este deficitară secundară stazei portale. Aceasta apare în: hipertensiunea portală (ciroză, tromboză de venă portă), insuficiennţa cardiacă dreaptă sau stenoza venei mezenterice de cauză aterosclerotică. -Poate fi cauzată de dismicrobismul intestinal în care excesul florei intstinale determină producerea unei cantităţi de gaze care depăşeşte capacitatea de resorbţie a intestinului . FLATULENŢA – reprezintă eleiminarea pe cale anală a gazelor intestinale acumulate în cantitare mare. Recunoaşte aceleaşi cauze ca meteorismul postprandial cu care se asociază. OPRIREA TRANZITULUI PENTRU GAZE – reprezintă primul simptom al ocluziei intestinale, înainte de oprirea tranzitului pentru materii fecale. URTICARIA – constă în apariţia unei erupţii monomorfe, fugace, bine delimitate, pruriginoase, de dimensiune variată şi culoare roşu-intens la periferie şi mai palidă în centru. La palpare placa urticariană este discret reliefată de consistenţă elastică, catifelată. Clasificarea pe criterii etiologice: -de cauză genetică: deficit de C1-esterază -de cauză alimentară: prin mecanism non-alergic (alimente histamino-eliberatoare – brânzeturi) sau alergic (mediat de Ig E). -medicamente -infecţioase: virusuri (VHB), bacteriene (infecţii în sfera ORL, infecţia cu Helicobacter pylori), dermatofiţii, parazitoze. -la pneumoalergeni -simptomatice -factori fizici: dermografism, solară, la cald, la rece, la contact cu apa, la presiune. -înţepături de insecte -psihică
-idiopatică. SCĂDEREA PONDERALĂ – reprezintă un sindrom nespecific, căpătând valoare clinică doar în corelaţie cu celelalte simptome. Se consideră că are valoare clinică scăderea ponderală care depăşeşte 10% din greutatea corporală realizată într-o perioadă de maxim trei luni. Scăderea ponderală poate fi primară (datorată deficitului cantitativ şi/sau calitativ al aportului alimentar) sau secundară (apare în afecţiunile organice independent de aportul alimentar). Este bine-cunoscută valoarea scăderii ponderale în cadrul sindromului paraneoplazic sau a sindromului de impregnare bacilară, oricare ar fi localizarea procesului neoplazic sau a infecţiei bacilare. La nivelul tubului digestiv, procesul neoplazic poate interesa esofagul, stomacul sau colonul, celelalte segmente fiind extrem de rar locul de origine al unei neoplazii. Dintre localizările bacilare cea mai importantă este ascita tuberculoasă. Alte afecţiuni care pot asocia scăderea ponderală pot fi: -boli care împiedică ingestia alimentelor: stenozele esofagiene indiferent de cauză. -boli aociate cu durere şi vărsături frecvente postprandiale: stenoza pilorică, stenoza gurii de anastomoză dupa gastrectomie, ulcerul gastric, sindromul de ansă aferentă. -afecţiuni care interferă cu digestia şi absorbţia principiilor nutritive: sindroamele de malabsorbţie, enteropatiile exudative, fistulele digestive, rezecţiile enterale, sindromul de ansă oarbă. MIROSUL NEPLĂCUT AL GURII – este determinat fie de cauze locale (orale, nazale şi paranazale, faringiene, esofagiene), fie de afecţiuni organice la distanţă. El poate fi: -fecaloid: ocluzii intestinale -fetid: în procese supurative (abcese dentare, abces periamigdalian, amigdale criptice, sinuzite, ozenă, abcese pulmonare, bronşiectazii.) -amoniacal: în uremie -de acetonă: cetoacidoza diabetică -de indol, scatol = foetor hepatic= encefalopatie porto-sistemică. -putrid: resturi dentare -dulceag: în difterie, angină Plaut-Vincent -de sudoare: în tuberculoza pulmonară -de hidrogen sulfurat: în hemoragia digestivă superioară. SEMNE CLINICE OSTEOARTROPATIA HIPERTROFICĂ SECUNDARĂ – se caracterizează prin hipertrofia extremităţii membrelor (dând un aspect pseudoacromegalic mâinilor şi picioarelor), frecvent simetrică, însoţită adeseori de artralgii sau artrite (manifestate prin tumefacţie şi redoare articulară), simptome la care se adaugă manifestările afecţiunii asociate. Poate fi asociată cu următoarele afecţiuni digestive: cancerul esofagian, achalazia, boala Crohn, rectocolita hemoragică, neoplasmul de colon, polipoza gastrointestinală, mucoviscidoza, sindromul Zollinger-Ellison. EXAMENUL LIMBII Limba saburală – este acoperită de depozite alb-gălbui; apare în stările febrile, igiena deficitară a cavităţii orale sau în sindroame dispeptice. Limba roşie – apare în tumori ale tractului gastro-intestinal, afecţiuni hepatice (ciroza hepatică), ulcer gastric, enterocolită afecţiuni cardiace, scarlatină, anemia Biermer (glosita Hunter), sindrom Plummer-Vinson (anemia feriprivă). Limba uscată – apare in sindroame de deshidratare (indiferent de cauză) sau în afecţiuni ale glandelor salivare (sarcoidoză, sindrom Sjogren). LIZEREUL GINGIVAL – reprezintă pigmentarea fetonului gingival sub forma unei dungi late de 1-2 mm. care conturează coletul inţilor în special la dinţii inferiori; se însoţeşte frecvent de gingivită şi stomatită. Apare in intoxicaţiile cronice cu metale grele: -gri-albăstrui = lizereu Burton – în intoxicaţia cu plumb. -cenuşiu - în intoxicaţia cu mercur. -albastru-roşietic - în intoxicaţia cu bismut. -verde - în intoxicaţia cu cupru. FACIESUL Faciesul peritonitic – obrajii supţi şi palizi, nasul ascuţit, ochii înfundaţi în orbite şi buze albăstrui-cianotice. Flash facial – reprezintă fenomene congestive faciale cu durată de 1-2 minute. Apare în carcinoid. ABDOMENUL La inspecţie abdomenul poate fi excavat sau bombat simetric sau asimetric. Abdomenul excavat: -apare în denutriţia marcată, -abdomenul “in corabie” sau abdomenul “scafoid” apare în holeră, colică saturnină, meningită tuberculoasă.
-obezitate (cea de tip android); -ascită – abdomenul este destins de volum, uneori în tensiune prin prezenţa lichidului de ascită evidenţiat clinic prin percuţie sub formă de matitate deplasabilă pe flancuri sau semnul valului. -meteorism (indiferent de cauză) până la ileus dinamic sau mecanic. -formaţiuni tumorale gigante (fibroame uterine, chisturi ovariene).
-epigastric – dilataţie gastrică, tumori gastrice, hipertrofia lobului stâng hepatic, tumori ale colonului transvers, tumori pancreatice, chisturi sau psedochisturi pancreatice. -hipocondrul drept – heptomegalie de cauză tumorală sau chistică (hidatice) sau prin formaţiuni tumorale ale unghiului hepatic al colonului. -hipocondrul stâng – splenomegalie (metaplazie mieloidă cu mielofibroză, leucemie granulocitară cronică), tumori ale unghiului splenic al colonului, tumori ale cozii pancreasului. -hipogastru – dilataţia vezicii urinare (prin obstacol tumoral sau litiazic la nivelul colului vezical sau cu localizare uretrală, vezica neurogenă), tumori vezicale, tumori uterine. -abdomenul “în obuzier” – proieminenţă mediană exagerată – apare în peritonita tuberculoasă exudativă. În hernii şi eventraţii localizarea bombării asimetrice a abdomenului este în concordanţă cu dispoziţia leziunilor.
-inflamaţie: neinfecţioasă (hemoperitoneu, coleperitoneu, ulcer gastric sau duodenal perforat) sau infecţioasă specifică (peritonita tuberculoasă) şi nespecifică (toate cauzele de peritonită bacteriană primară sau secundară). -staza venoasă portală: prehepatică (tromboză de venă portă, malformaţii ale sistemului port, tumori care comprimă vena portă), hepatică (ciroză) şi posthepatică (sindromul Budd-Chiari). -staza venoasă sistemică: insuficienţa cardiacă congestivă, pericardita constrictivă. -afectarea circulaţiei limfatice: ascita chiloasă, carcinomatoza peritoneală. -boli care evoluează cu hipoproteinemie: malabsorbţie, enteropatia exudativă, sindromul nefrotic. -boli sistemice: lupus eritematos sistemic, poliartrita reumatoidă. -indusă iatrogen: dializa peritoneală. -alte cauze: sindromul Damon-Meigs (tumoră ovariană benignă).
-diareea sau disconfortul abdominal -meteorismul postprandial -saţietatea precoce -eructaţiile -pirozisul -regurgitaţiile -greaţa
-vărsăturile -anorexia. Sindromul dispeptic organic – poate apărea atât în afecţiuni ale aparatului digestiv cât şi în afecţiuni extradigestive: -afecţiuni ale aparatului digestiv: ulcer gastric, ulcer duodenal, gastrită, duodenită, diskinezia biliară litiazică sau alitiazică, pancreatită acută sau cronică, neoplasme gastrice, pancreatice sau colonice, afecţiuni infiltrative gastrice, sindrom de malabsorbţie. -postmedicamentos: antiinflamatoare nesteroidiene, corticoterapia, antibiotice, teofilina, digitalicele orale, fierul etc. -boli metabolice: diabet zaharat, hipertiroidism, hiperparatiroidism. -alte cuze: colagenoze, cardiopatia ischemică, ingestia de alcool.
-asemănător ulcerului = dispepsia non-ulceroasă. -asemănătoare bolii de reflux gastro-esofagian -asemănătoare dismotilităţii -asocierea primelor trei (simptomatologie nespecifică).
În funcţie de etiologie disfagia poate îmbrăca următoarela aspecte:
În funcţie de modul de instalare sindromul disfagic poste fi:
În disfagia cu evoluţie lent progresivă s-a realizat o cuantificare a acesteia în funcţie de consistenţa alimentaţiei ce poate fi ingerată: -grd. 0 – fără disfagie. -grd. 1 – imposibilitatea de a înghiţi anumite alimente solide. -grd. 2 – poate înghiţi doar alimente semilichide. -grd. 3 – poate înghiţi doar alimente lichide. -grd. 4 – disfagie şi pentru lichide. SINDROMUL DE MALABSORBŢIE – reprezintă incapacitatea infestinului de a absorbi substanţele nutritive, acestea eliminându-se prin materiile fecale.Clinic este tradus prin diaree cronică. Clasificare:
-leziuni gastrice: aclorhidrie, gastrectomie cu gastroentero-anastomoză şi tranzit accelerat; -leziuni intestinale: enteropatia glutenică, carenţa dizaharidică, boala Crohn, ileită radică, by-pass ileal, rezecţii, sindrom Zollinger-Ellison; -diminuarea sărurilor biliare: ciroza hepatică, sindrom Zollinger-Ellison (prin scăderea ph-ului intestinal), metabolizarea sărurilor biliare în intestinul subţire prin suprapopulare bacteriană; -cauze pancreatice: deficite enzimatice, pancreatită cronică, fibroza chistică, cancer pancreatic.
-ereditare – determină malabsorbţii selective; -prin hipersensibilizare: enteropatia glutenică, enteropatia alergică. -prin suprapopulare bacteriană: sindrom de intestin subţire contaminat, sclerodermie; -parazitoze: giardia, strongiloides stercoralis; -rezecţii intestinale.
-staza venoasă: insuficiennţa cardiacă congestivă, pericardita constrictivă, coriza hepatică; -staza limfatică: limfoame, postiradiere, boala Whipple, limfangiectazia intestinală primară; -leziuni ale epiteliului intestinal: boal Crohn, tuberculoza intestinală, enteropatia glutenică.
A) Sindromul diareic acut: -febril: enterocolite acute, dizenteria bacteriană sau amibiană, febra tifoidă, holera, botulismul, candidoza intestinală, parazitoze intestinale, apendicita acută. -afebril: enterocolita alergică sau toxică, diareea neurogenă (emoţii, stres, anxietate), diareea endocrină (feocromocitom, carcinoid). B) Sindromul diareic cronic (peste 3 scaune/zi, peste 200 g/zi, minim 3 săptămâni): -prin mecanism osmotic: laxative, edulcoranţi, deficite enzimatice, intestin scurt, ansă oarbă. -prin mecanism secretor: laxative, toxine bacteriene, peptide (carcinoid, gastrinom, VIP-om, adenom vilos). -stază sanguină sau limfatică: hipertensiunea portală, boala Whipple, limfoame intestinale. -tulburări de motilitate: colon iritabil, sindrom Dumpping precoce, hipertirodism. -leziuni inflamatorii. Boala Crohn, rectocolita hemoragică. CONSTIPAŢIA – ca sindrom (vezi Intestinul gros). SINDROMUL DE RUMINAŢIE – se caracterizează prin regurgitarea în gură a alimentelor înghiţite, remasticarea acestora şi apoi reînghiţirea sau uneori eliminarea lor din gură. Regurgitarea în acest caz se face fără nici un effort şi apare fără o semnificaţie patologică la copii mici şi patologic la retardaţii mintali. SINDROMUL MEN – (neoplazii endocrine multiple) – proliferări ale celulelor endocrine simultan sau succesiv în cel puţin două organe endocrine. Sindromul MEN1 = hiperplazia/adenomul paratiroidian + adenom dezvoltat din celulele insulare pancreatice (insulinom, gastrinom, VIP-om, glucagonom, somatostatinom) + hiperplazia/adenomul hipofizară. SINDROMUL KöNING – constă în dureri abdominale colicative însoţite de meteorism abdominal şi zgomote hidroarice. Durerile sunt calmate de eliminarea de materii fecale şi gaze. Apare mai ales în cancerul de colon ce realizează stenoze incomplete (subocluzie). SINDROMUL ANORECTAL – este caracterizat de durere în regiunea perineală la care se adaugă rectoragia (eliminare de sânge roşu prin scaun), tenesmele rectale (contractură dureroasă a sfincterului anal) şi pruritul anal. El este prezent în fisurile anale, supuraţiile perianale, cancer ano-rectal, hemorizii interni sau externi trombozaţi, parazitoze digestive (oxiurază) sau leziuni dermatologice. SINDROAME DIGESTIVE CU NUME PROPRII SINDROMUL ALVAREZ - este caracterizat prin meteorism accentuat şi mialgii subdiafragmatice; se întâlneşte de obicei la femei în vârstă de 25-32 ani; -tulburările se produc brusc, fără semne premonitorii, meteorismul începe rapid şi atinge maximumîn 5 minute de la apariţia primelor simptome, moment în care abdomenul bolnavei în criză este asemănător cu cel al unei gravide în luna a 9-a; -criza durează 2-3 ore, se poate repeta de 3-4 ori pe zi, putând surveni şi în timpul nopţii; -datorită contracturii musculare şi a durerilor se produce o cifoscolioză dorsală cu lordoză compensatorie, iar ulterior se formează o ankiloză şi apar fenomene astmatiforme; -diagnosticul se pune pe simptomele clinice şi pe baza probei cu morfină (injectarea a 10mg morfină face să dispară tulburările clinice ale afecţiunii); -tratament: tranchilizante, gerovital, estrogeni. SINDROM BANDLER – caracterizat prin melanoză şi hemangioame multiple ale intestinului. SINDROM BEAN – hemangioame cavernoase cutanate şi rectosigmoidiene; -leziunile cutanate sunt de tip: angiom cavernos extins, elemente punctiforme albăstrui şi formaţiuni vasculare dureroase erectile; -diagnosticul de angiom rectosigmoidian se pune pe: rectoragii repetate asociate cu dureri pelvine; radiografia arată prezenţa unor fleboliţi la nivelul ampulei rectale sau imagini lacunare neregulate iar endoscopia evidenţiază o mucoasă roşie, venoasă, cu aspect polipoid şi sângerări evidente, care poate prezenta mamelonări albăstrui.
-glosită exfoliativă marginală. Sindromul Boerhaave – (vezi esofagul). MALADIA BRINTON – linita plastică – este o formă specială de epiteliom gastric, cu dezvoltare infiltrativă intraepitelială, cu o puternică participare sclerotică a ţesutului şi cu o evoluţie lentă. MALADIA BROCQ – descuamare persistentă a limbii şi a buzelor. SINDROM BUTTLER-ALBRIGHT – acidoză hipercloremică cu hipocitrurie; -se caracterizează prin tumefierea mitocondriilor şi pierderea “marginii în perie” asociate cu acidoză; -debutează prin anorexie, sete, vărsături.
-se manifestă prin dureri abdominale, hemoragie digestivă, anemie hipocromă, invaginare intestinală. SINDROM KUSS – ocluzia extrinsecă a sigmoidului; cauza poate fi pericolita generalizată secundară unei infecţii genitale (la femei), de bride, hernie strangulată, volvulus, tumori extraintestinale. SINDROM LEU-MARDARE – boală congenitală cu transmitere autozomal-dominantă manifestată prin dolicocolon şi melanoză facio-tronculară. Sindromul Mallory-Weis – (vezi esofagul). SINDROMUL NEUHAUSER – afecţiune cu transmitere autozomal dominantă constând în ulcer duodenal + tremor esenţial + nistagmus congenital + somn narcoleptic. Sindromul Plummer-Vinson – (vezi esofagul). SINDROM PRIEST-ALEXANDER-VERNER-MORISSON – sindrom diaree- aclorhidrie- hipopotasemie – tumori secretante de VIP. SINDROM ROEMHELD – sindrom gastro-cardiac – caracterizat prin tlburări cardio-vasculare subiective şi obiecteve determinate de deplasarea cranială a inimii secundară aerogastriei sau aerocoliei. SINDROM ROMBERG-PRAESSLER – sindrom splahno-cardiac – caracterizat prin hipotensiune, tahicardie, şoc şi meteorism determinate de o vasodilataţie splahnică masivă. SINDROM SCHWARTZ-BARTTER – considerat sindrom preneoplazic, constă înn secreţia de hormon antidiuretic de către celulele neoplazice cu capacitetea de a produce hormoni peptidici; -paraclinic: clearence negativ al apei libere, hiponatremie extremă. -clinic: astenie, anorexie, alterarea stăriii de conştienţă până la comă, diminuarea până la abolirea reflexelor osteotendinoase. -tipuri de cancere care pot apărea: cancer pulmonar cu celule mici, cancer pancreatic, gastric, limfosarcoame. SINDROM STIERLIN – deficit de umplere al polului inferior al colonului ascendent şi al ileonului. SINDROM STOKVIS – cianoză secundară ingestiei de substanţr toxice care modifică afinitatea pentru oxigen a hemoglobinei, rezultând methemoglobină sau sulfhemoglobină. SINDROM TESCHENDORFF – diskinezia esofagiană plurisegmentară – “esofagul în colier de perle” – se caracterizează prin disfagie spastică intermitentă pentru lichide sau chiar disfagie totală care poate dura de la câteva minute până la câteva săptămâni; -se asociază cu regurgitaţii, sialoree, durere retrosternală; -imaginea radiologică este caracteristică.
-senzaţia de apăsare şi distensie în hipocondrul drept este determinată de acumularea de gaze în flexura hepatică a colonului. SINDROMUL ZOLLINGER-ELLISON – se caracterizează prin secreţie gastrică marcată de HCl, ulcere gastrice şi duodenale (în general multiple sau refractare la tratament şi cu localizare atipică) şi diaree cu steatore. Toate aceste manifestări sunt cauzate de hiperproducţia de gastrină de către tumori benigne sau maligne dezvoltate din celulele G-insulare pancreatice (gastrinoame). Paraclinic se depistează secreţie acidă bazală mult crescută care va avea doar o mică creştere în urma stimulării; gastrinemie foarte mare; ecografia, arteriografia selectivă şi TC sunt utile în localizarea tumorii. Când se asociază cu hiperplazia/adenomul paratiroidian + hiperplazia/adenomul hipofizar este vorba de sindromul MEN1. Yüklə 1,06 Mb. Dostları ilə paylaş:
|