1. Dezechilibrul cromozomial (indiferent de geneza sa – mutaţia cromozomială sau mutaţia
10
2. Gradul de exprimare a tulburărilor de dezvoltare este în dependenţă directă de dezechilibrul
cromozomial. Astfel:
• trisomiile totale sau monosomiile au o repercusiune mai exprimată asupra organismului,
comparativ cu cele parţiale şi se întâlnesc mult mai rar decât formele mozaice.
• Anomaliile la nivelul cromozomilor mari dezvoltă manifestări clinice mai grave, comparativ
cu cele de la nivelul cromozomilor mici.
• Lipsa de substrat cromozomial determină apariţia unor manifestări clinice mult mai grave
decât surplusul acestui material cromozomial.
3. Implicarea în procesul patologic a diverşilor cromozomi este variabilă. Cu cât cromozomul
conţine mai multă heterocromatină (genetic inactivă), cu atât mai des sunt întâlnite anomalii
ale acestui cromozom la nou-născuţi. Aceasta explică incidenţa crescută a trisomiilor totale
ale cromozomilor 8, 9, 13, 18, 21, X şi Y.
4. Manifestările clinice caracteristice sunt determinate de modificări nesemnificative în
segmentul cromozomului implicat. Astfel, tabloul clinic specific al sindromului Down este
determinat de trisomia segmentului 21q21, a sindromului Edwards – de trisomia segmentului
18q11, a sindromului „cri du chat” – de lipsa segmentului 5p15.
5. Incidenţa unor anomalii cromozomiale depinde de vârsta părinţilor. Femeile care depăşesc
vârsta de 35-40 de ani au un risc crescut de a naşte copii cu trisomii ale cromozomilor 13, 18
şi 21; şi din contra, tinerele în vârstă de până la 19 ani mai frecvent nasc fetiţe cu monosomia
X.
6. În familiile unde anterior s-a depistat naşterea unor copii cu anomalii cromozomiale de
structură, există un risc crescut de naştere repetată a copiilor cu boli cromozomiale.
7. Manifestările clinice la bolnavii cu sindroame determinate de anomalii de număr ale
cromozomilor gonozomali X şi Y sunt mai puţin severe, comparativ cu anomaliile
cromozomilor autozomali.
Dostları ilə paylaş: