Sandra Brown Imaginea din oglinda

- Mandy, trezeşte-te! Ţaţe, ce ne facem?

- încearcă să o trezeşti.

- Are alt coşmar? întrebă Zee intrînd în cameră urmată de Nelson.

- Am auzit-o ţipînd de la noi, spuse acesta. Biata

fetiţă!

- Mami şi taţi sînt cu tine, draga mea, eşti în siguranţă, trezeşte-te.

Fetiţa deschise ochii şi se aruncă în braţele lui Avery. Tremura de plîns.

- Dumnezeule, n-am ştiut că este atît de rău.

- Cît ai fost la spital, ie avea în fiecare seară, spuse Ţaţe. Apoi s-au mai rărit. Nu a mai avut coşmaruri de cîteva săptămîni. Am sperat că dacă vii acasă se va opri.

- Vă putem ajuta cu ceva?

- Nu, mulţumim. Cred că o să se liniştească.

- Trebuie să faceţi ceva imediat, spuse Nelson luînd-o pe Zee de braţ.

Zee nu dorea să plece. O privi pe Avery neliniştită. Aceasta îi spuse:

- O să-şi revină.

Am să rămîn cu ea toată noaptea. După ce a rămas numai cu Ţaţe, Avery l-a întrebat: De ce nu mi-ai spus despre coşmaruri?

- Aveai destule probleme. Visele nu s-au mai repetat şi am crezut că este bine.

- Totuşi trebuia să ştiu şi eu.

- Este mai bine? o întrebă Ţaţe pe Mandy ştergînd obrajii udaţi de povesteşti şi mamei?

- O să mă prindă, spuse şoptit copilul.

- Ce o să te prindă, draga mea?

- Focul.

Avery se cutremură aducîndu-şi aminte. Ea era adult şi îi era greu să-şi amintească momentele accidentului. Ştia ce înseamnă pentru copil.

- Dar eu te-am scos din foc, îţi aminteşti? Nu mai este foc. Dar este greu să-ţi aduci aminte, nu-i aşa?

Mandy dădu din cap.

- Poate că o compresă cu apă rece o să-i facă bine, îi sugeră lui Ţaţe.

El plecă repede din cameră. Se întoarse cu un prosop umezit şi se aşeză pe marginea patului. Avery şterse faţa înfierbîntată a copilului, apoi o luă în braţe.

- Poţi să dormi acum? o întrebă blînd. -Nu.

- Mami nu te lasă singură. Am să stau cu tine. O culcă pe fetiţă şi se întinse lîngă ea. Ţaţe le înveli pe amîndouă şi o sărută pe Mandy.

- Noapte bună, Ţaţe.

- Mă întorc imediat, murmură el.

A lipsit doar cîteva minute, eter, cînd s-a întors, Mandy dormea liniştită. Era îmbrăcat acum cu un halat de casă neîncheiat. Se aplecă şi observă că Avery nu doarme.

- Patul nu-i pentru două persoane. Stai bine?

- Bine.

- Nu cred că Mandy va şti dacă pleci acum în camera ta.

- l-am spus că stau, voi sta. Mîngîia obrajii fierbinţi ai copilului. Ce ne facem, Ţaţe?
El îşi sprijini coatele de genunchi. O buclă îi cădea dezordonat pe frunte. Oftă, dezvelind pieptul viril de sub halat.

- Nu ştiu.

- Crezi că şedinţele la psiholog îi fac bine?

- Tu ce crezi?

- Eu nu pun la îndoială hotărîrea luată de părinţii tăi şi de tine.

Ştia că nu trebuie să se amestece deloc. Avery Daniels nu trebuia să-şi bage nasul aici. Dar nici nu putea să stea cu braţele încrucişate.

- Dacă ai vreo idee, te rog să-mi spui. Vorbim despre copilul nostru. Vom face tot ce este mai bine.

- Ştiu că există un doctor la Houston. El o privi cu o sprînceană ridicată. L-am... l-am văzut într-o emisiune. A fost foarte impresionant. Nu a fost deloc arogant. Direct şi practic. Dacă la doctorul curant nu avem rezultate, cred că ar trebui să o ducem pe Mandy la el.

- Nu avem nimic de pierdut. Aranjează o consultaţie.

- Voi suna mîine. îl privi şi văzu că este obosit. Nu trebuie să stai aici toată noaptea, Ţaţe, spuse ea blînd.

Ochii lor se întîlniră.

- Ba da, trebuie.

Ea adormi sub privirile lui.

Avery s-a trezit prima. Era foarte devreme şi camera era în obscuritate. Zîmbi plăcut surprinsă cînd văzu mîna fetiţei după gîtul ei. înţepenise stînd în aceeaş] poziţie. Luă uşor mîna copilului şi o puse pe pernă, îi era teamă să nu o trezească.

Ţaţe dormea într-un balansoar cu capul căzut pe umăr. Era o poziţie foarte incomodă, dar dormea profund. Halatul îi căzuse şi îi dezvelise pieptul şi picioarele. Somnul îi alungase expresia de îngrijorare dintre sprîncene. Cînd era relaxat gura lui era senzuală. Avery îşi imagină că acest bărbat poate face dragoste cu pasiune, aşa cum făcea totul, îl iubea. Ar fi vrut să pjîngă. Oricît se ascundea după pretextul că a intrat în această poveste doar pentru reportaj, trebuia să recunoască că îl iubea şi acesta a fost motivul. L-a iubit de cînd l-a văzut prima dată, de cînd i-a auzit prima oară vocea.

Juca rolul soţiei pentru că dorea să fie soţia lui. Ar fi vrut să îl protejeze, să îi vindece rănile provocate de o soţie egoistă şi descompusă. Dorea să facă dragoste cu el. Dacă va pretinde vreodată drepturi conjugale, ea va fi bucuroasă să i se supună. Şi totuşi, o va ierta oare după ce îi va afla identitatea? O va dispreţul mai mult decît pe Carole pentru că l-a minţit. Nu va crede niciodată că îl iubeşte cu adevărat. Şi ea îl iubea.

Se mişcă şi clipi. O privi.

- Cît e ceasul? întrebă somnoros.

- Nu ştiu, este devreme. Te doare gîtul? îi trecu mîna prin păr şi începu să-l maseze.

- Puţin.

Continua să-l maseze, ca să-i alunge durerea.

- Hmmm.

După cîteva momente se ridică şi îşi strînse halatul pe lîngă corp. Avery se întrebă dacă nu cumva l-a stîrnit.şi nu dorea să i-o arate.

- Mandy doarme, spuse el retoric.

- Vrei să mănînci?

- Doar cafea.

- Am să gătesc ceva.

Era foarte devreme, Mona nu se trezise, bucătăria era în întuneric. Ţaţe puse filtrul în priză. Avery se duse la frigider.

- Nu te deranja, spuse el.

- Nu ţi-e foame?

- Aştept să se scoale Mona.

- Aş vrea să gătesc eu.

- Bine. Fă-mi ouă, spuse el indiferent şi îi întoarse spatele.

Se obişnuise de acum cu bucătăria şi ştia de unde să ia ce avea nevoie. Scoase un castronaş şi începu să bată nişte ouă.

- Ce faci?

- Omletă. Pen... pentru mine, reusi să o dreagă văzîndu-i privirea uimită.

Habar nu avea cum mănîncă el ouăle.

-_AUite, termină tu şi am să fac eu pîinea prăjită.

îşi făcu de lucru cu pîinea prăjită şi văzu cum sparge două ouă şi le prăjeşte pentru el. Le aduse apoi la masă împreună cu omleta ei.

- De multă vreme nu am luat micul dejun împreună.

Ţaţe stătea în faţa ei cu bărbia sprijinită în palme.

- Niciodată nu am luat micul dejun împreună, Carole. Ţie nu ţi-a plăcut.

Avery se înecă.

- Cît am stat la spital m-au obligat să mănînc dimineaţa. Trebuia să mă refac.

O privea ciudat. Nu înghiţea minciuna.

- De €e faci o problemă din asta? întrebă ea încercînd să se apere.

Ţaţe luă furculiţa şi începu să mănînce cu mişcări mecanice. Era furios.

- Nu te mai strădui.

- Cum adică?

- Micul dejun este o altă maşinaţie ca să-mi intri în graţii.

- Maşinaţie? simţi că i se face rău. îşi pierdu pofta de mîncare. Se pare că şi el.

- Mic dejun. Viaţă de familie. Toate micile atitudini de afecţiune, îmi rnîngîi părui, îmi masezi gîtul.

- Mi s-a părut că ţi-a făcut plăcere.

- Nu dau doi bani pe ele.

- Ba da.

El o privea furios.

- Mîngîieriie şi sărutările dulcegi de noapte bună le suport dacă trebuie. Dacă vrei să te prefaci că sîntem un cupiu plin de afecţiune, n-ai decît. Fă-te de rîs. Dar nu aştepta din partea mea să joc teatru. Nici scaunul de senator n-o să mă aducă'înapoi în patul tău, pentru că ştii cît de mult te dispreţuiesc. Dar ceea ce mă înfurie la culme este grija ta subită pentru Mandy. Ai dat un adevărat spectacol azi-noapte.

- Nu a fost spectacol;

- Probabil că ai un plan bine pus la punct. Ai face bine să continui pînă fetiţa va fi sănătoasă, altfel... nu cred că ar suporta o altă nenorocire.

- Ipocritule... Avery se înfurie. Sînt la fel de preocupată de însănătoşirea lui Mandy ca şi tine.

- Da, sigur.

- Nu mă crezi?

- Nu.

- Nu este cinstit.

- Ţi-ai găsit să vorbeşti tu despre cinste.

- Sînt îngrozită de evoluţia lui Mandy.

- De ce?

- De ce? Pentru că este copilul nostru.

- Tot al nostru era şi cel pe care l-ai avortat. Acest motiv nu te-a oprit atunci.

Cuvintele au străpuns-o ca un cuţit. Se aplecă de parcă era lovită fizic, îl privi fără grai. Fiindu-i parcă silă să o privească, el îi întoarse spatele.

- Oricum aş fi aflat. Dar să-mi spună un străin că soţia mea nu mai are sarcina... îţi imaginezi ce am simţit? Te priveam, erai pe moarte şi aş fi dorit să te ucid cu mîinile mele.

Din ceaţa memoriei Avery îşi aminti vocile: Ţaţe: Copilul... efectele asupra sarcinii? O voce: Copil? Soţia dumneavoastră nu era