Sandra Brown Imaginea din oglinda

Imaginea din oglindă j—

Singurul obiect pe care Irish îl considera demn de păstrare era medalionul după care i s-a identificat trupul, îl primise de la tatăl său cînd era mică şi l-a purtat întruna.

Deschise plicul care stătuse în biroul său şi goli conţinutul. Lîngă medalionul lui Avery erau cercei cu diamant, un ceas cu brăţară de aur, două brăţări şi trei inele dintre care unul era o verighetă. Altul avea mai multe safire şi diamante. Pentru Avery erau prea multe. Lui Irish i se părea evident că au aparţinut unei alte victime, sau supravieţuitor. Exista oare cineva care ştia de inversare sau de greşeală? Va trebui să verifice şi să le returneze stăpînului adevărat. Dar acum nu se putea gîndi decît la bijuteriile lui Avery: ceasul şi cercelul primite prin poştă. Cine !e-a trimis? De ce abia acum? Unde au fost pînă acum?

Cerceta plicul încercînd să găsească un răspuns. Nu găsea. Nu părea să fie trimis de o oficialitate. Scrisul era tremurat şi nesigur, aproape copilăros.

- Cine naiba...? strigă el în apartamentul gol.

Durerea că a pierdut-o pe Avery trebuia să se fi atenuat, dar nu era aşa. Se lăsă greoi într-un fotoliu şi privi medalionul printre lacrimi. II mîngîia ca pe un talisman care ar fi putut să i-o materializeze în mod miraculos.

Mai tîrziu va încerca să rezolve misterul inversării acestei bijuterii. Acum nu-şi dorea decît să o plîngă.

!

- Nu văd de ce nu?

- Ţi-am spus de ce nu.

- Dar- de ce nu aş putea merge şi eu la Corpus

Christi cu tine?

- Este o călătorie de afaceri. O să fiu ocupat să-i aranjez întîlnirile lui Ţaţe.

Francy se bosumflă.

- Dacă ai vrea, m-ai lăsa să vin.

- Cred că ai primit răspunsul, spuse Eddy Paschal privind-o cu coada ochiului.

Stinse luminile de la cartierul general pentru campania electorală. Se afla într-o zonă comercială. Chiria era ieftină. Era central şi* accesibil tuturor punctelor din oraş. înainte a fost magazin pentru animale mici. Acesta părea să fie singurul inconvenient, încă mai mirosea a animale.

- De ce eşti atît de rău cu mine, Eddy? scînci Francy, în timp ce el încuia uşa.

- De ce eşti tu atît de sîcîitoare?

Au plecat împreună spre parcare, la maşina lui, un Ford Sedan pe care ea o dispreţuia în sinea ei. Deschise uşa. Cînd intră, ea se lipi senzual de el. Observase că şi-a tuns părul. Şi l-a tuns prea scurt. Făcînd o listă a'ceea ce nu-i plăcea la el, Francy enumera mai întîi maşina, apoi frizerul.

El porni motorul şi instalaţia de aer condiţionat se porni imediat, încălzind interiorul maşinii. Eddy făcuse o concesie înfăţişării sale impecabile, lărgindu-şi cravata si deschiindu-şi gulerul.

Francy a mers mult mai departe. Şi-a descheiat bluza pînă în talie, apoi a început să o fluture arătîndu-i Iui Eddy sînii dacă el ar fi vrut să-i vadă, dar, remarcă ea cu ciudă, e! nu o luă în seamă. Trecu prin intersecţie şi se îndreptă spre autostradă.

- Ce naiba, eşti homosexual? întrebă ea cu ciudă.

- De ce mă întrebi? izbucni el în rîs.

- Pentru că, dacă le-aş oferi altora jumătate din ce îţi ofer ţie, mi-aş petrece toată viaţa în pat,

- La drept vorbind, cam aşa ţi-o petreci. Ori e numai gura de tine.

Ochii albaştri ai lui Francy aruncară săgeţi, dar era prea deşteaptă să arate că e nervoasă. Se ghemui în scaun insinuînd moliciunea pisicii şi întrebă timid.

- De ce nu vrei să descoperi singur, domnule Paschal?

El clătină din cap.

- Eşti o alintată incorigibilă, Francy, cred că ştii.

- Ar trebui, spuse ea trecîndu-şi mîna prin buclele blonde. Asta îmi spune toată lumea.

Se aplecă spre ventilatorul care sufla aer răcoros, îşi ridică părul şi lăsă aerul să o răcorească.

- Eşti?

- Ce să fiu?

- Homosexual.

- Nu, nu sînt.

Ea se întoarse spre el. îi arătă sînii care îi străpungeau pînza subţire a bluzei.

- Atunci cum de poţi să-mi rezişti? Aglomeraţia străzii rămăsese în urmă. Se

îndreptau spre fermă. Privirea lui Eddy se opri leneş pe ea cercetînd fiecare amănunt. Fata era mulţumită văzînd cum mărul lui Adam alunecă în sus şi în jos şi el înghite cu dificultate.

- Eşti un copil frumos, Francy. Ochii Jui se opriră pe sînifrei. O femeie frumoasă.

Ea îşi lăsă leneş mîinile şi îşi îndreptă faţa spre jetul de aer.

- Şi atunci?

- Eşti nepoata prietenului meu.

- Si ce dacă?

- Pentru mine asta înseamnă că nu exişti.

- Cîtă pudoare! exclamă ea. Eşti un victorian, Eddy, asta eşti. Un înapoiat. Un pudic ridicol.

- Unchiului tău Ţaţe nu i-aş părea deloc ridicol. Nici bunicului şi nici tatălui tău. Dacă pun mîna pe tine, toţi trei or să mă împuşte.

Ea îi mîngîie coapsele, şoptind:

- Ce palpitant!

El îi îndepărtă mîna.

- Dacă tu ai fi ţinta, nu ai mai gîndi aşa.

Ea se lăsă pe scaun îmbufnată. De dimineaţă şi-a lăsat intenţionat maşina, plănuind să stea pînă mai tîrziu, ca s-o aducă Eddy acasă. De luni de zile îi făcea invitaţii, dar nu ajungea nicăieri. Răbdarea nu a fost niciodată o calitate a ei, aşa că a hotărît să forţeze ritmul.

Ultimul tip a stat cu ea mai puţin de o lună şi a devenit gelos. Apoi, omul care a venit cu dezinsecţia pentru gîndaci a sfîrşit în patul ei. Aventura a durat pînă a aflat că este însurat. Nu a deranjat-o acest lucru, dar era sîcîită de faptul că el se simţea vinovat. Remuşcările îi stricau toată plăcerea. Oricum, era un fel de a-şi ocupa timpul pînă îl va cuceri pe Eddy.

Dar iată că se simţea obosită. Ultimele trei luni au fost foarte încordate şi şi-au pus amprenta pe buna ei dispoziţie. Au fost momente cînd a invidiat-o chiar şi pe mătuşa Carole, pentru atenţia cu care era înconjurată.

în tot acest timp Francy şi_:a petrecu^ timpul pregătind plicuri şi culegînd procente aproximative, la acel cartier general sufocant, cu oameni care ofereau cîte o contribuţie de zece dolari. Iar Carole era îngrijită din cap pînă-n picioare la clinica particulară. Francy se gîndea cu invidie şi la asta. De parcă nu a fost mereu alintată, acum, după accident, era şi mai rău. Săptămîna trecută, bunica a certat-o furioasă cînd a început să ţipe la mica ei verişoară, pentru că mîncase tot desertul.

După părerea ei, fetiţa nu era întreagă la minte. Ochii cu care privea în gol erau tare ciudaţi. Era o adevărată sălbatică, dar toată lumea o săruta şi în cot.

Tatăl ei s-a comportat de-a dreptul prosteşte cînd a primit ultima amendă pentru exces de viteză şi a ameninţat-o că îi ia maşina. Ba chiar a ameninţat-o că va trebui să-şi plătească amenzile din banii pe care-i cîştiga singură. Bine, ameninţările tatei nu s-au materializat niciodată, dar faptuî că a ţipat la ea a deprimat-o.

Nu înţelegea de ce se sfărîmau toţi pentru alegerile primare. Ai fi zis că unchiul candidează la preşedinţie, după felul în care se frămîntau cu toţii. A cîştigat foarte strîns. Nu înţelegea de ce au plătit un analist politic, cînd ea ar fi putut să ghicească pe gratis şi cu multe luni înainte. Zîmbetul unchiului le topea pe femei. Nu conta ce spune în discursuri, femeile îl votau pentru că era frumos. Dar a întrebat-o cineva? N-a întrebat-o nimeni. Nimeni nu-i cerea niciodată părerea.

Oricum, lucrurile se mai limpeziseră. Trecuseră alegerile primare, Eddy va avea mai mult timp. Mintea lui va fi mai puţin ocupată, va putea gîndi. La început a fost sigură că o să-l seducă, acum nu mai era la fel de sigură. El îi diminua farmecele, mai încăpăţînat decît ar fi făcut-o orice bărbat. După cîte vedea, nu se apropiase nici cu un centimetru de momentul cînd el va ceda... întoarse capul şi îl privi. Cel puţin la suprafaţă

părea rece ca un castravete. Nu se putea ca ea să fie atît de lipsită de farmec, cum o lăsa el să înţeleagă. Poate că era timpul să termine cu pisiceala şi să-! şocheze cu ceva pe Domnul Pedant.

- Ce-ai zice să dăm lovitura?

Cu mişcări studiate, Eddy puse mîna pe scaunul ei.

- Dacă tot ai adus vorba, cred că te-ai simţi bine.

- Să nu îndrăzneşti să mă tratezi cu superioritate, ticălosule!

Era roşie ca focul şi scrîşnea din dinţi.

- Atunci nu te mai da la mine, ca o tîrfă ieftină. Jargonul nu mă impresionează, aşa cum nu mă impresionează nici sînii tăi. Nu mă interesează, Francy, jocul acesta juvenil devine obositor.

- Eşti homosexual.

- Crede ce vrei, dacă asta te face să ie simţi mai bine sj îţi salvează demnitatea.

- înseamnă că tot te culci cu cineva; nu e normal ca un bărbat să poată trăi fără sex. Cu cine te culci, Eddy? Cu cineva de la cartierul general?

- Francy...

- Roşcata ca o scîndură? Pun pariu că ea este! E divorţată, probabil că e bună. îl prinse de mînecă. De ce te culci cu una aşa de bătrînă, cînd ai putea veni la mine?

- Pentru că nu mă culc cu fetiţe, mai ales nu mă culc cu cele care desfac picioarele imediat ce văd un beţişor.

Furia lui îi spori şi mai mult dorinţele. Pasiunile de orice fel o excitau. Cu ochii aprinşi întinse mîna şi-i mîngîie zona sensibilă. Buzele i se arcuiră într-un zîmbet răutăcios.

- Doamne, Eddy, şi al tău e tare!

Injurînd, el îi aruncă mîna şi ieşi din maşină, în ceea ce te priveşte, să ştii că numai la atît va rămîne.

Francy îşi încheie bluza şi se aranja, înainte de a-l urma în casă. Cearta de fapt i-a apropiat. Nu chiar a tras de ea în pat, dar ar fi dorit. Era un progres cu care se va mulţumi pentru moment... dar nu la nesfîrşit.

Ajungînd la uşa care ducea spre aripa locuită de ei, o văzu pe mama sa. Dorothy Rae mergea drept, dar ochii îi străluceau, ceea ce însemna că băuse mai multe pahare.

- Bună, Francy.

- Plec la Corpus Christi pentru cîteva zile, o anunţă ea. Dacă Eddy o refuza în continuare, o să-i facă ea o surpriză. Plec mîine dimineaţă. Dă-mi nişte bani.

- Dar nu poţi pleca acum.

Francy îşi plantă o mîna pe şold. îşi îngustă ochii, aşa cum făcea cînd nu obţinea ceea ce dorea.

- Şi de ce naiba nu pot pleca acum?

- Nelson a spus că trebuie să fim cu toţii , spuse mama. Carole vine acasă.

- La dracu'! Exact ce-mi mai trebuia pe cap, murmură Francy.
II văzu prin oglindă.

Aşezată la mica măsuţă de toaletă din camera ei, Avery îşi încrucişa privirea cu Ţaţe. S-au privit fix, în timp ce ea lăsă pămătuful în pudrieră, apoi se întoarse şi se priviră în faţă.

El aruncă haina şi cîteva sacoşe de cumpărături pe pat, dar nu-şi desprinse ochii de pe ea. Strîngîndu-şi palmele stingherită, Avery rîse nervos.

- Nu suport suspansul.

- Eşti frumoasă.

Ea îşi umezi buzele, deşi străluceau de la rujul abia aplicat.

- Cosmeticiana clinicii a venit astăzi şi mi-a dat o lecţie de cosmetică. Ani de zile am folosit cosmetice, dar m-am gîndit că trebuie să schimb machiajul. Consultaţia aici este gratuită.

Din nou rîse nervos. De fapt, nu dorea decît să explice rezonabil schimbarea machiajului pe care I-a folosit Carole, care era prea încărcat.

; Am încercat o tehnică nouă. Crezi că este bine?

îşi oferi faţa pentru inspecţie. Deşi nu dorea să se apropie, totuşi se apropie de ea. Se aplecă şi cercetă cu atenţie faţa ridicată spre el.

- Nu se vede nici o cicatrice. Nimic. Este incredibil.

- Mulţumesc, îi zîmbi aşa cum o femeie îi zîmbeşte soţului ei.

Doar că Ţaţe nu era sotul ei şi nici nu o iubea, îi întoarse spatele. Avery închise ochii încercînd să alunge sentimentul de descurajare pe care-l avea. Nu ierta uşor Ţaţe. Carole i-a zdruncinat profund încrederea în ea. Va fi foarte greu să-l recucerească.

- Te-ai obişnuit cu noua mea înfăţişare?

- încep să mă obişnuiesc.

- Sînt ceva diferenţe, remarcă ea nesigur.

- Arăţi mai tînără. Privi peste umăr şi spuse abia auzit. Eşti mai drăguţă.

Avery se apropie de el. îi puse o mînă pe umăr şi îl obligă să se întoarcă.

- Este adevărat? Mai drăguţă?

- Da.

- Cifm adică mai drăguţă? în ce fel? >

Aşa cum a învăţat încăpăţînare'a lui în a ierta, a reuşit să-i ghicească puterea de a-şi controla nervii. Chiar "-Jn acest moment nu făcea altceva decît să-i fluture în faţa ochilor un steag roşu. Fulgere ieşeau din ochii lui. Iar ea nu se putea abţine, dorea să afle ce diferenţe existau între ea şi soţia lui.

El înjură cu jumătate de glas, trecîndu-şi mîna prin păr.

- Nu ştiu. Arăţi altfel. Poate că din cauza machiajului, poate din cauza coafurii... "Nu ştiu. Arăţi • bine, eşti mulţumită? Nu putem s-o lăsăm baltă? Arăţi... coborî privirea, îi măsură trupul, apoi privi în altă parte. Arăţi bine...

Băgă. mîna în buzunar şi scoase o bucată de hîrtie scrisă de mînă.

- Mama şi eu am cumpărat lucrurile de care ai spus că ai nevoie, spuse arătînd spre sacoşele de pe pat şi enumerînd: spray, parfum, chestiile pentru baie...

- Am să mă uit mai tîrziu.

- Ciorapi. Asta este culoarea? Ai spus beige deschis.

- E bună, spuse ea controlînd în sacoşe şi scoţînd articolul. Scoase şi sticla de parfum, îi desfăcu capacul şi mirosi.

- Hmm, miroase şi tu.

Duse mîna spre obrazul lui. Cînd mirosi, buzele lui îi atinseră mîna. Ochii lor se întîlniră din nou o secundă.

- Miroase frumos, spuse şi îi evită din nou privirea. Cămaşă de noapte cu mîneci! De cînd ai început să porţi aşa ceva? Mai ales cu mîneci?

Avery încercă să pară neutră.

- De cînd arn trecut printr-un accident de avion şi am avut arsuri puternice pe mîini.

El deschise gura să o contrazică, dar se abţinu, întorcîndu-se din nou la lista de cumpărături, continuă:

- Sutien 34 B.

- îmi pare rău. Luă sutienul din sacoşă şi îl măsură. Cele aduse din sertarul Carolei îi erau mari.

- De ce îţi pare rău?

- Că am pierdut din mărime.

- Crezi că pentru mine are vreo importanţă? Dispreţul din privirea lui o făcu să privească

alături.

- Presupun că nu..

Goli sacoşele şi aşeză lucrurile în dulap, lîngă lucrurile pe care le va purta mîine. Hainele aduse de Zee şi Ţaţe din şifonierul Carolei i se potriveau destul de bine. Erau doar o idee prea largi. Chiar şi pantofii îi veneau.

Avea foarte mare grijă să-şi păstreze mereu acoperite picioarele, preferînd să poarte pantaloni, decît fuste. Poate că forma gleznelor ar fi dat-o de gol. Pînă acum nimănui nu i-a trecut prin cap săracă vreo comparaţie. Pentru toţi membrii familiei Rutledge • ea era Carole. Erau convinşi de asta.

Oare erau?

De ce nu i-a mai vorbit din nou complotistul?

Gîndul acesta o sîcîia întruna. Numai cînd se gîndea, se îmbolnăvea de frică. De aceea se concentra atent asupra Carolei, pentru a evita pe cît posibil greşelile.

Pînă acum a avut noroc. Nu a făcut gafe prea mari. Dar pentru că plecarea din clinică era iminentă, începea să-i fie teamă. Să stea sub acelaşi acoperiş cu membrii familiei Rutledte, mai ales cu Ţaţe, asta sporea posibilitatea de a face greşeli.

Pe deasupra, trebuia să joace şi rolul soţiei candidatului şi să se acomodeze cu toate problemele care decurgeau de aici.

- Ce se va întîmpla mîine dimineaţă, Ţaţe?

- Eddy mi-a spus să te pregătesc. Stai jos.

- Pare foarte serios.

- Este.

- Ţi-e teamă că voi face vreo gafă în faţa presei?

- Nu, răspunse el, dar sînt al naibii de sigur că ei vor ataca cîteva tabuuri sociale.

Pentru că era critic faţă de profesiunea lui, ea | continuă. i - Cum ar fi?

- îţi vor pune sute de întrebări personale, intime, îţi vor studia faţa, vor căuta cicatrice, astfel de lucruri. Probabil "că mîine vei fi fotografiată mai mult decît ai fost toată viaţa ta, şi în tot restul campaniei.

- Nu mă tem de camere.

- Ştiu, rîse el uscat. Dar mîine, cînd vei ieşi de aici, vei fi invadată. Eddy va încerca să te protejeze, dar astfei de lucruri scapă uşor de sub control.

Căută în buzunarul hainei şi mai scoase o foaie de hîrtie.

- încearcă să te familiarizezi cu asta. Este o scurtă declaraţie pe care a scris-o Eddy, s-o citeşti tu mîine. Va fi şi un microfon. Ce s-a întîmplat?

- Asta! spuse ea scuturînd hîrtia. Dacă citesc asta o să par o proastă.

El oftă şi îşi frecă tîmplele.

- Eddy mi-a spus că se teme de o asemenea reacţie.

- Oricine aude cuvintele astea, o să creadă că nu mai sînt întreagă la minte după accident. Toţi vor presupune că m-ai ascuns într-o clinică particulară, pentru a-mi recupera minţile, ca în Jane Eyre. Ai păstrat soţia tulburată psihic...

- Jane Eyre. Dar ai ceva cultură literară.

Pentru moment a rămas uluită, apoi a replicat iute.

- Am văzut filmul. Oricum, nu doresc ca oamenii să creadă că sînt tulburată psihic şi de aceea trebuie să citesc ceva, ca să mă descurc.

- Nu-ţi lăsa gura să ţi-o ia înainte. Bine?

- Ştiu să vorbesc englezeşte, Ţaţe, se răsti ea. Ştiu să leg mai mult de trei cuvinte şi ştiu să mă port în public.

Rupse hîrtia cu declaraţia şi o aruncă furioasă.

- Şi totuşi a fost acel incident din Austin; nu ne putem permite greşeli, Carole.

Pentru că nu ştia ce greşeală a făcut Carole la Austin, nu a putut nici să se apere, nici să se scuze. Totuşi, trebuia să ţină bine minte un singur lucru. Avery Daniels ştia cum să se poarte în faţa camerelor de luat vederi şi a aparatelor de filmat. Era sofisticată în privinţa mijloacelor de comunicare în masă. Din cîte înţelegea, era evident că pentru Carole Rutledge lucrurile nu stăteau la fel.

Cu o voce mai calmă spuse:

- Ştiu cît este de importantă fiecare apariţie publică, de acum şi pînă în noiembrie. Voi încerca să mă port cum se cuvine şi să fiu atentă la ceea ce spun. Zîmbi şi se aplecă să ridice hîrtia ruptă. Voi încerca chiar să memorez acest mic discurs anost. Vreau să fac ceea ce este mai bine pentru tine.

- Ce naiba...

îi scrută profund privirea. Apoi îi studie chipul, închise ochii şi clătină din cap în semn de negare a ceva ce nu putea explica. Avery îl sărutase cu adevărat, cu pasiunea care o stăpînise cîteva luni. A fost un sărut fierbinte, care i-a topit pe amîndoi. Cu cît se abandona mai mult, cu_ACÎt mai mult dorea de la ea, eş era dispusă să îi dea. îi mîngîia părul, faţa, trupul. Apoi se opri. El o împinse brusc şi făcu cîţiva paşi înapoi. Ea vedea că este neliniştit, îi prinse din nou mîna şi o sărută.

- N-o să meargă, Carole, spuse el rigid. Nu ştiu exact ce joc ai mai scornit, dar pînă cînd voi înţelege, refuz să particip la el. îmi pare rău pentru tot ce s-a întîmplat. Pentru că eşti soţia mea .legală, mi-am făcut datoria faţă de tine. Dar aceasta nu mi-a schimbat sentimentele. Nu s-au schimbat, înţelegi? Nimic nu s-a schimbat.

Apuca haina care stătea aruncată pe pat şi ieşi din cameră fără să privească înapoi.
Eddy ieşi în curte. Soarele de mai mîngîia bobocii plantelor. Tufele de oleandru împodobeau piscina. Iarba se aşternea ca un covor protector printre flori.

Totuşi acum era întuneric. Bobocii erau închişi, pregătiţi pentru somn. Curtea era luminată de lumini presărate printre plante. Umbre difuze se jucau pe pereţii casei.

- Ce faci acolo? întrebă Eddy.

- Mă gîndesc, răspunse singuraticul.

Se gîndea la Carole, la chipul ei reflectat în oglindă, cînd a intrat în camera ei. Era incandescent. Ochii catifelaţi străluceau, arătînd că sosirea lui era ceva deosebit pentru ea. Hotărî că joacă teatru. Pentru cîteva momente chiar o crezuse. Ce idiot.

Dacă ar fi putut să plece atunci, să nu o atingă, să nu simtă, să nu-şi dorească altfel de relaţii între ei, nu ar fi acum atît de morocănos cu prietenuf iui, nu ar încerca să bea o sticlă de whisky şi să lupte cu dorinţele sexuale din el. încurcat de sentimente, turnă băutură în pahar, dar îl răsturnă cu dosul palmei. Eddy se aşeză pe un scaun aproape de Ţaţe şi îl privi cu îngrijorare. Acesta recepta, critica din ochii prietenului.

- Dacă nu-ţi place ce vezi, priveşte în altă parte.

- Ei, ei, ei! Sîntem nervoşi!

Era iritat şi îşi dorea o soţie care îl înşelase. Poate că necinstea soţiei ar putea fi iertată, dar niciodată nu şi-ar fi iertat dorinţele pe care le simţea în el. Niciodată.

- Ai văzut-o pe Carole? întrebă Eddy ghicind sursa nemulţumirii lui Ţaţe. -Da.

- Nu te strădui prea mult încercînd să-mi faci mie plăcere. Dacă ar fi după cum gîndesc eu, nu te-aş lăsa să faci nici o declaraţie. Dar Eddy crede că este bine s-o faci, pentru a potoli curiozitatea publicului. Tata şi Jack sînt de acord cu el. Deci va trebui să le faci lor pe plac, nu mie.

Se ridică să plece. Avery se ridică la fel de repede.

- Ce mai face Mandy?

- La fel.

- l-ai spus că vin acasă mîine?

- A aflat, dar este greu de spus la ce se gîndeşte. Tristeţea că nici o informaţie nu poate îmbunătăţi.

starea copilului o făcu pe Avery să îşi mîngîie gîtuî, absentă. Ţaţe îi atinse mîna.

- Mi-am amintit ceva. Duse mîna la buzunar şi scoase ceva. Pentru că aici la spital ţi s-au încurcat bijuteriile, Eddy s-a gîndit să-ţi cumpăr o altă verighetă. Spune că oamenii se aşteaptă să te vadă cu verighetă.

Nu-l minţise cu adevărat. Cînd el a întrebat-o despre bijuterii, ea i-a spus că în $.c erau bijuteriile altei persoane, nu ale Carolei. "Le-am dat unei asistente să găsească proprietarul", i-a spus ea. "Şi atunci unde sînt ale tale" a întrebat-o el. "Dumnezeu ştie. O încurcătur i obişnuită în astfel de situaţii. O va rezolva compania de asigurări".

Ţaţe scotea acum dintr-o cutiuţă de catifea un inel foarte simplu.

- Nu este elegant ca prima, dar e suficient.

- îmi place mai mult asta, spuse ea punînd inelul pe deget.

Cînd el încercă să-şi retragă mîna, ea observă verigheta de pe degetul lui. îl strînse de mînă şi cu respiraţia tăiată rosti de cîteva ori numele lui. Strîngea la piept mîinile lui şi, aplecîndu-se, îi sărută degetul'cu verigheta.

- Carole, exclamă el încercînd să se elibereze. Nu

face aşa ceva.

- Te rog, Ţaţe. Vreau să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. îl implora să îi accepte recunoştinţa. De atîtea ori, chiar de la început cînd mi-am recăpătat cunoştinţa, mi-am dorit să mor. Probabil că dacă aveam voinţă şi dacă nu ai fost tu, cu încurajările tale, aş fi murit. Ai fost... se sufoca şi încerca să-şi ascundă lacrimile. Ai fost o minunată sursă de încurajare. Mulţumesc.

îi vorbise din inimă. Fiecare cuvînt era adevărat. Dintr-un impuls emoţional se ridică pe vîrfuri şi îi sărută uşor buzele.

El făcu brusc un pas înapoi, li auzi respiraţia surprinsă. Simţi ezitarea din sufletul lui. Apoi se aplecă spre ea şi o sărută, uşor, fără să o privească. Ea se lipi mai mult de el şi murmură:

- Te rog, sărută-mă, Ţaţe.

Cu un geamăt uşor el o sărută. O prinse de talie şi o strînse la piept, îşi pierdu controlul, dar numai pentru un moment. Apoi se desprinse brusc şi ridică privirea.

- l-ai dat declaraţia pe care trebuie să o citească?

- Da. Ştii ce a făcut?

- Ji-a spus să te duci naiba?

- In esenţă. A rupt-o.

- Am scris-o ca s-o ajut.

- N-ai decît să i-o spui singur.

- Ultima dată cînd i-am spus ceva pentru binele ei, mi-a spus că sînt un catîr.

- Cam acelaşi lucru l-a implicat şi astă seară.

- Fie că ştie sau nu, întîlnirea cu presa, pentru prima dată de la accident, va fi îngrozitoare pentru ea, chiar dacă ea este o dură. Curiozitatea îi va face pe ziarişti o biciuiască cu întrebări.

- Şi c i-am spus asta, dar ea este supărată că nu-i cereri sfatul şi o obligăm să spună cuvinte aşa cum dorim noi, nu cum ar simţi ea că trebuie să vorbească.

- Ei bine, spuse Eddy frecîndu-şi ceafa obosit, nu-ţi face probleme pînă la momentul oportun. Probabil că se va descurca.

- Are foarte multă încredere în ea. Ţaţe turnă un alt pahar şi privi o musculiţă care căzu în lichid şi se înecă. Carole este...

Eddy se aplecă spre el:

- Cum este?

- La naiba, nu ştiu, oftă Ţaţe. Este altfel.

- Cum adică?

Are alt gust, gîndi Ţaţe, dar nu spuse cu voce tare.

- Este mai supusă. Mai plăcută.

- Mai plăcută? Mi se pare mie sau a fost în toane bune în seara asta?

- Da, dar a fost pentru prima dată. Cred că accidentul şi chinul prin care a trecut au maturizat-o. Pare mai tînără, dar se comportă cu maturitate. ,

- Am observat şi eu. Este de înţeles, nu? Carole a realizat brusc că şi ea este muritoare. Cum... uh... cum sînt relaţiile intime dintre voi?

Ţaţe îl străpunse cu o privire tăioasă.

- N-ai decît să spui ce nu-i treaba mea, continuă Eddy.

- Nu-i treaba ta.

- Ştiu ce s-a întîmplat săptămîna trecută la Fort Worth.

- Nu ştiu despre ce naiba vorbeşti.

- Despre femeia aceea, Ţaţe.

- Au fost multe femei acolo.

- Dar numai una te-a invitat la ea £ asă după întrunire. Cel puţin aşa ştiu eu.

Ţaţe îşi frecă tîmplele.

- Isuse! Nu-ţi scapă nimic?

- Nu, dacă este vorba de tine. Nu, pînă cînd nu vei fi ales senator.

- Poţi să stai liniştit. Nu am mers la ea.

- Ştiu şi asta.

- Şi atunci ce vrei?

- Poate ar fi trebuit să mergi.

- Aşa ai fi vrut tu? rîse Ţaţe foarte surprins.

- Poate că da. Nu eşti decît un om. Soţia ta a fost imobilizată timp de cîteva luni şi chiar înainte de asta.„

- întreci măsura, Eddy.

- Toată familia ta ştie că voi doi nu vă înţelegeţi. Nu fac decît să afirm un lucru evident. Să fim cinstiţi.

- N-ai decît. Eu merg să mă culc.

Eddy îl prinse de braţ înainte ca Ţaţe să se ridice.

- Pentru Dumnezeu, nu te înfuria pe mine aşa. încerc să te ajut. îi acordă lui Ţaţe cîteva momente pentru a-şi potoli furia. Nu spun decît că nu ai avut o femeie de foarte multă vreme, continuă Eddy calm. Această lipsă te-a făcut nervos şi irascibil, şi nu ne face un bine. Dacă numai acest lucru te face fericit, n-ai decît să o faci, anunţă-mă şi pe mine.

- Şi tu ce o să faci? întrebă Ţaţe cu o privire periculoasă. Ai s-o faci pe peştele pentru mine?

Eddy îl privi dezamăgit.

- Se poate aranja foarte discret.

- Chestia asta să i-o spui lui Gary Hart.

- El nu a fost suficient de atent.

- Şi tu o să fii?

- Sigur că da.

- Ştii ce ar crede tata dacă te-ar auzi făcîndu-mi această ofertă?

- El este un idealist, spuse Eddy indiferent. Nelson crede cu toată tăria în maternitate şi în plăcintă cu mere. Moralitatea este teoria lui de căpătîi. Eu sînt un om realist. Trebuie să ne păstrăm echilibrele, să rezolvăm problemele curat, pentru că la urma urmei omul este un animal. Dacă ai nevoie de sex şi soţia ta nu este disponibilă, o faci cu altcineva. După această analiză dură, Eddy ridică din umeri. Dragă Ţaţe, în situaţia ta puţină infidelitate cpnjugală este chiar sănătoasă.

- Dar de ce eşti tu aşa de sigur că eu am nevoie să mă descarc sexual?

Eddy zîmbi, ridicîndu-se de pe scaun. _a

- Eu am fost aproape de tine, =ii uitat? în jurul gurii se citeşte tensiunea şi ştiu că.aceasta ţi-a lipsit în ultima vreme. Mai recunosc şi mohoreala asta întunecată, cauzată tot de acest lucru. Candidezi tu pentru Senat, dar eşti totuşi Ţaţe Rutledge. Organul tău nu ştie că trebuie să stea cuminte pînă după alegeri.

- Tot viitorul meu stă în aceste alegeri, Eddy. Doar ştii. Sînt pe punctul de a-mi realiza ambiţia, de a ajunge la Washington şi de a fi senator. Crezi că voi risca îndeplinirea visului pentru cîteva minute de infidelitate conjugală?

- Nu, bănuiesc că nu, oftă Eddy. Eu am încercat doar să te ajut.

- Următorul lucru pe care mi-l vei spune este că pentru astfel de lucruri există prieteni, spuse Ţaţe cu un zîmbet şiret.

- Pentru proxenetism? Glumeşti?

Se îndreptară spre casă. Braţul lui Ţaţe se rezema pe umerii lui Eddy.

- Eşti un prieten bun.

- Mulţumesc,

- Dar Carole a avut dreptate într-o privinţă.

- Adică?

- Eşti un catîr.

Rîzînd, cei doi prieteni intrară în casă.

Avery îşi puse o pereche de ochelari de soare.

- Cred că ar fi bine să nu-i pui, îi spuse Eddy. Nu trebuie să arătăm că ascundem ceva.

- Bine-, îşi scoase ochelarii. Arăt bine? întrebă ea nervos.

Eddy ridică degetul mare.

- Extraordinar.

- Ca o şaradă, spuse Ţaţe distant. Avery îşi trecu mîna prin părul scurt.

- Părul meu...?

- Foarte şic, o întrerupse Eddy. Apoi îşi frecă mîinile viguros. Ei bine, i-am ţinut destul pe copoii presei. Să mergem.

Toţi trei părăsiră camera şi se îndreptară spre holul plin de oameni. Şi-au luat rămas bun de la personal, au făcut urări de noroc.

- O limuzină? întrebă Avery cînd ieşiră pe uşă.

O hoardă de reporteri îi aştepta. Un Cadillac era parcat şi avea un şofer în uniformă.

- Am luat şofer, pentru ca noi doi să te putem proteja, explică Eddy.

- De cine?

- De mulţime. Şoferul ţi-a dus deja lucrurile în maşină. Mergi la microfon, spune-ţi rolul, respinge politicos întrebările şi apoi mergi spre maşină.

O privi un moment, dorind parcă să fie sigur că a receptat corect instrucţiunile, apoi se întoarse spre Ţaţe.

- Poţi să preiei o parte din întrebări, dacă vrei. Acceptă, dacă sînt prietenoase. Dacă sînt perfide, o foloseşti pe Carple drept scuză şi te retragi. Gata?

Se îndreptă să le deschidă uşa. Avery îl privi pe Ţaţe.

- Cum îi suporţi aroganţa asta? Cum suporţi să te conducă?

-_a Pentru asta îl plătesc.

în gînd, Avery făcu o notă că nu trebuie să-l critice pe Eddy. Ţaţe era convins că directorul său de

i campanie se comporta perfect. Eddy le deschise uşa. Ţaţe îi trecu o mînă peste umăr şi o conduse afară.

| Reporterii şi fotografii au început să se foiască. Deodată, o linişte neaşteptată cuprinse asistenţa, privind-o pe soţia candidatului ieşind după luni întregi de suferinţă.

Avery se îndreptă spre microfon, aşa cum a instruit-o Eddy. Semăna bine cu Carole Rutledge. Ştia. Pentru ea era foarte important că această şaradă nu a fost descoperită de cei apropiaţi Carolei, nici chiar de soţul ei. Desigur, nimeni nu avea motive să se îndoiască de identitatea ei. Nu căuta nimeni un impostor şi de aceea nu-l vedeau.

Dar în timp ce se apropia de microfon, pe Avery o cuprinse teama că acei străini ar putea să descopere ceea ce rudele nu au văzut. Cineva ar fi putut să se ridice deasupra mulţimii şi să ridice spre ea un deget acuzator, "Impostoare"!

De aceea, furtuna de aplauze cu care a fost primită a uluit-o. Şi pe Ţaţe şi pe -Eddy, care era întotdeauna calm, i-a luat prin surprindere. Pe ea n-o mai ţineau picioarele, îl privi pe ţaţe cu teamă. Ea îi aruncă zîmbetul strălucitor al "eroului american", care îi răsplăti toate neliniştile de pînă atunci. Numai cu aceasta i-a transmis din nou încredere în ea.

Cu un gest graţios ea făcu semn să înceteze aplauzele. Cînd se opriră spuse cu timiditate "mulţumesc". Apoi, aruncînd puţin capul pe spate şi umezindu-şi buzele cu limba, începu să recite discursul:

"Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră aici, pentru^'aptul că mă aşteptaţi după o atît de lungă perioadă de spitalizare. Vreau să transmit public sentimentele mele de compasiune familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în îngrozitorul accident al zborului 398 AireAmen-ica. încă mi se pare incredibil că eu şi fiica mea am supravieţuit unei asemenea catastrofe. Probabil că nu reuşeam să trec peste momentele grele, dacă nu aş fi avut sprijinul constant şi încurajările soţului meu".

Ultima frază era adăugată de ea. Cu îndrăzneală îşi strecură mîna în mîna lui Ţaţe. După un moment de ezitare, pe care ea îl simţi, el o strînse blînd.

- Doamnă Rutledge, consideraţi că AireAmerica este responsabilă pentru accident?

- Nu putem comenta acest lucru pînă cînd nu se termină cercetările şi nu se anunţă rezultatul de către NTSB, răspunse Ţaţe.

- Doamnă Rutledge, îi veţi da în judecată pentru daune?

- Nu am hotărît pentru moment acest lucru, răspunse tot Ţaţe.

- Doamnă Rutledge, vă amintiţi cum aţi salvat-o pe fetiţa dumneavoastră după accident?

- Acum da, răspunse ea înainte ca Ţaţe să vorbească. Dar la început nu mi-am amintit nimic. Cred că am făcut-o din instinct de supravieţuire. Nu-mi amintesc să o fi făcut în mod conştient.

- Doamnă Rutledge, aţi avut momente cînd v-aţi îndoit că operaţia estetică va reuşi?

- Am avut încredere deplină în chirurgul pe care l-a ales soţul meu.

Ţaţe se aplecă spre microfon.

- După cum ghiciţi, probabil, Carole este nerăbdătoare să ajungă acasă. Vă rugăm să ne scuzaţi acum.

O trase spre maşină, dar mulţimea se îndreptă spre ei.

- Domnule Rutledge, doamna va merge cu dumneavoastră în turneele electorale? întrebă un reporter îndrăzneţ, blocîndu-i retragerea lui Ţaţe.

- Au fost planificate şi cîteva ieşiri pentru Carole. Dar de cele mai multe ori, cînd nu se va simţi în stare să suporte oboseala, va rămîne acasă cu fiica noastră.

- Cum se simte fetiţa dumneavoastră, doamnă Rutledge?

.- Se simte bine, mulţumesc. Acum, am dori...

- Suferă cumva efectele secundare ale accidentului?

- Ce crede fetiţa dumneavoastră despre uşoarele schimbări în înfăţişarea dumneavoastră, doamnă Rutledge?

- Vă rog, nu mai răspundem la întrebări.

Eddy le făcea loc şi ei înaintau cu greu prin mulţimea încăpăţînată. Erau prietenoşi, dar faptul că erau înconjuraţi de atît de mulţi oameni, îi dădea lui Avery un sentiment de sufocare.

Pînă în acest moment ea a fost întotdeauna de partea cealaltă a baricadei, reporterul care băga obraznic microfonul sub nasul omului. Meseria de reporter era să obţină o senzaţie, să aducă o ştire înaintea altora. Nimeni nu se. gîndea la persoana din faţa microfonului. Ei nu i-a plăcut niciodată acest aspect al meseriei sale. Greşeala fatală pe care a făcut-o, a fost că a tratat această problemă cu prea multă sensibilitate.

Din colţul ochilor îl văzu pe reporterul de la postul KTEX ţinînd pe umeri un Betacam. Aproape instinctiv întoarse capul spre el. Era Van!

Pentru o fracţiune de secundă a uitat că el trebuie să fie un străin. Reuşi să se controleze, deşi ar fi vrut să-l strige pe nume şi să îi facă din mînă prietenos. Faţa lui palidă şi firavă, părul strîns în codiţă la spate, îi erau extrem de familiare şi dragi. Ar fi vrut să îl îmbrăţişeze cu prietenie.

C)in fericire, chipul ei rămase neclintit. Plecă fără vreun semn că l-ar fi cunoscut. Ţaţe o ajută să urce în maşină. Imediat se întoarse să privească prin lunetă. Van, ca^toţi ceilalţi, încerca âă-şi facă drum, ţinînd aparatul de filmat pe umăr, dorind să filmeze tot.

Cît de mult îi lipsea biroul de la redacţie, mirosul de tutun, telefoanele care nu mai conteneau, radioul conectat pe maşina poliţiei şi ţăcănitul imprimatoarelor. Foiala continuă a reporterilor a fost viaţajui Avery.

în timp ce limuzina se îndepărta de reşedinţa de multe săptămîni, Avery Daniels trăi un sentiment copleşitor de dor faţă de cei care i-au fost dragi, Ce s-a întîmplat cu apartamentul, cu lucrurile ei? Au fost împachetate şi date străinilor? Cine îi purta acum hainele, cine dormea în cearceafurile ei, cine se ştergea cu prosoapele ei? Se simţi deodată violată. Dar luase hotărîrea irevocabilă de a o îngropa pe Avery Daniels. Nu numai cariera ei, dar şi viaţa ei şi viaţa lui Ţaţe erau în primejdie.

Lîngă ea Ţaţe se aşeză confortabil în scaun. O atingea uşor. Pentru moment ea se găsea acolo unde şi-a dorit. Eddy, care stătea pe scaunul din faţă, se întoarse şi o bătu pe genunchi.

- Te-ai descurcat extrem de bine, chiar şi cu fraza adăugată. Frumos gest de a-i lua mîna lui Ţaţe. Tu ce crezi, Ţaţe?

Ţaţe îşi lărgea cravata şi îşi desfăcea nasturele.

- S-a descurcat bine. Arătă cu un deget spre Eddy. Dar nu mi-au plăcut deloc întrebările despre Mandy. De ce trebuia amestecată ea în campania electorală?

- Nu are nici un amestec; ,dar oamenii sînt curioşi.

- La naiba cu aceste curiozităţi. Este fiica mea şi vreau să o protejez.

- Poate că este prea mult protejată. Remarca Iul Avery atrase spre ea privirea tăioasă a lui Ţaţe.

- Adică?

- Acum, acum că m-au văzut pe mine, n-or să te mai sîcîie cu întrebări despre mine, dar se vor concentra pe alte probleme.

în timpul convalescenţei ea a urmărit cu multă atenţie evoluţia campaniei, a citit ziarele şi a privit ştirile de la televizor. El a reuşit în alegerile primare, dar adevărata bătălie abia de acum începea. Adversarul său din noiembrie era renumitul senator Rory Dekker.

Dekker era o adevărată instituţie în politica Texasului. El a fost senator foarte multă vreme. Va fi o luptă ca între David şi Goliath. Incredibilele puncte în favoarea lui Dekker erau contracarate de curajul extraordinar al lui Ţaţe.

Aproape în fiecare jurnal erau cel puţin cincisprezece secunde dedicate acestei curse senatoriale şi Avery ştia că aceste secunde însemnau foarte mult. Dar, în timp ce Dekker folosea timpul pentru a-şi prezenta platforma, timpul lui Ţaţe era ocupat cu informaţii despre evoluţia medicală a Carolei.

- Dacă nu am ţine-o pe Mandy atît de izolată, spuse ea cu grijă, curiozitatea lor s-ar topi foarte repede. Ar deveni curioşi în alte privinţe. De exemplu, s-ar ocupa de platforma ta pentru fermieri, de care nu au vorbit niciodată.

- Aici are dreptate, Ţaţe. Eddy o privea cu un amestec de suspiciune şi respect.

Ţaţe oscila între furie şi nehotărîre.

- Mă voi gîndi la asta, spuse el şi privi pe fereastră.

Au tăcut cu toţii pînă au ajuns la cartierul general al alegerilor.

- Toată lumea este nerăbdătoare să te vadă, Carole. Le-am cerut să nu te privească fix, să nu rămînă cu gura căscată, dar nu-ţi pot garanta că nu o vor face. Cred că ar trebui să-i priveşti cu bunăvoinţă.

- O va face! Fără să-i dea şansa de a alege. Ţaţe o luă de mînă şi se îndreptă spre uşă.

Duritatea lui o făcu să simtă cum i se ridică părul de frică, îl urmă supusă. Stomacul îi tremura de teamă. Fiecare nouă situaţie pentru ea era un test pe care^trebuia să-l treacă fără gafe.

în camera în care intrară era un haos absolut. Voluntarii vorbeau la telefon, lipeau plicuri, deschideau plicuri, se plimbau, se aşezau. Fiecare făcea ceva. După liniştea de la clinică, Avery simţea că a intrat într-o cuşcă a maimuţelor.

Ţaţe .dezbrăcă jacheta şi îşi suflecă mînecile cămăşii. Imediat ce l-au văzut, voluntarii s-au oprit, dorind cu toţii să le spună cîte ceva. Era evident că toţi îl priveau ca pe un erou şi erau hotărîţi să-l ajute. Şi mai evident era faptul că ordinele date de Eddy erau aici lege, pentru că toţi o priveau sfioşi şi o salutau de la distanţă. Nu o priveau cu multă curiozitate. Nesigură pe ceea ce se aştepta de la ea, Avery înainta îri spatele lui Ţaţe, care era în elementul său şi emana o încredere contagioasă.

- Bună ziua, doamnă Rutledge, o salută un tînăr. Arătaţi extraordinar de bine.

- Mulţumesc.

- Ţaţe, astăzi de dimineaţă guvernatorul a trimis un mesaj de felicitare pentru însănătoşirea doamnei. O felicită pentru curajul ei, dar pe tine te numeşte liberal înrăit şi spune că texanii trebuie să se ferească de tine. Le atrage atenţia că votul nu are nici o legătură cu simpatia pentru doamna Rutledge. Cum să-i răspund?

- Nu-i răspundem. Nu imediat. Ticălosul vrea să mă provoace. Nu- i voi da această satisfacţie. Ah, ascultă, "ticălosul", nu se înregistrează, ai înţeles?

Tînărul rîse şi se întreptă spre un procesor pentru a face o declaraţie de presă.

- Ce spun estimările? întrebă Ţaţe.

- Acum nu prea ne interesează, spuse Eddy. Undeva într-un colţ, Eddy o văzu pe Francy. O

privea pe Carole cu o atitudine recalcintrantă.

- Ba să vă intereseze, spuse Ţaţe sever. Cu cîte puncte sînt în urma lui?

- Paisprezece.

- Cu unu mai mult. Aşa cum am spus, nu trebuie să transpirăm de frică.

Toată lumea a rîs de atitudinea lui optimistă.

- Salut, unchiule. Bună ziua, mătuşă Carole.

- Bună ziua, Francy.

Chipul fetei purta un zîmbet angelic, dar Avery depista răutatea de dedesubt. Singura dată cînd Francy a venit la spital nu a făcut decît să comenteze cicatricile şi să-i spună că se văd foarte bine. Lipsa de sensibilitate a fetei l-a înfuriat pe Nelson atît de tare, încît a scos-o afară şi i-a interzis să mai vină. Părea că abia aşteaptă această hotărîre.

Dintr-o privire îţi dădeai seama că este o mică răutate egoistă. Dacă Francy ar fi fost cu zece ani mai mică, Carole ar fi gîndit că nu-i strică o bătaie. Părea că are o ostilitate făţişă faţă de Carole.

- Asta-i noua verighetă? întrebă Francy arătînd spre mîna stîrigă a lui Avery.

- Da, Ţaţe mi-a dat-o aseară.

Francy îi ridică mîna şi privi inelul cu răutate.

- Nu ţi-a mai pus diamante, pe ea, nu?

- Ascultă, trebuie să faci ceva, interveni Eddy. Vino aici.

Eddy o împinse exact în direcţia opusă.

- Ce copil dulce, spuse Avery în vîrful buzelor.

- l-ar prinde bine o bătaie.

- De acord.

- Bine aţi venit, doamnă Rutledge, i se adresă o femeie de vîrstă mijlocie.

- Bine v-am găsit, îmi pare bine că vă văd din nou, doamnă Baker, spuse ea, citind cu înfrigurare numele de pe ecusonul femeii,

Zîmbetul doamnei Baker se ofili, îl privi nervos pe Ţaţe.

- Eddy spune că trebuie să citeşti aceste declaraţii de presă, Ţaţe. Trebuie să le trimitem mîine.

- Mulţumesc. O voi face astă seară şi le voi trimite mîine cu Eddy.

- Bine, nu e nici o grabă.

- Am făcut o gafă, nu-i aşa? îl întrebă Avery după ce plecă femeia.

- Mai bine plecăm.

Strigă spre toată lumea din cameră "la revedere" şi se îndreptă spre uşă. Eddy îi făcu semn din mînă, dar continuă să vorbească la telefon. Ţaţe o conduse spre un Sedan argintiu din parcare.

- Nu mai avem limuzină?

- De acum sîntem oameni obişnuiţi.

Avery sorbea cu înfrigurare sunetele oraşului. A stat atît de mult între pereţii sterili. Agitaţia, culoarea şi numina o intimidau după atîtea luni de izolare. Erau palpitante. Totul îi era familiar şi totuşi nou. Cînd trecură pe lîngă aeroport şi văzu avioanele decolînd, se înfiora de .durere.

- Te simţi bine?

Repede îşi îndreptă privirea de la avioane spre Ţaţe.

- Sigur. Sînt bine.

- Ai să mai poţi vreodată zbura cu avionul?

- Nu ştiu. Cred că da. Sînt convinsă că prima dată va fi mai greu.

- Nu ştiu dacă vom mai reuşi vreodată să o convingem pe Mandy să urce în avion.

- Poate că ea îşi va depăşi frica mai uşor decît mine. Copiii sînt mai maleabili decît adulţii.

- Poate.

- Mi-e atît de dor de ea. Nu am văzut-o de săptămîni.

- Creşte. -Da?

Cu gîndul la fetiţă, Ţaţe scapă un zîmbet.

- Ieri am luat-o în braţe şi am văzut că îmi ajunge aproape la bărbie.

Cîteva cunde au zîmbit amîndoi. Apoi ochii lui s-au întunecat şi au privit spre fereastră. Simţind că este izolată, Avery întrebă:

- Ce am greşit cu doamna Baker?

- Lucrează pentru noi numai de două săptămîni. Nu te-ai întîlnit niciodată cu ea.

Inima lui Avery tremură. Astfel de lucruri trebuiau să se întîmple. Va face mereu asemenea mici greşeli şi trebuia să se gîndească la o scuză, îşi frecă tîmpleje.

- îmi pare rău, Ţaţe. Am fost o caraghioasă.

- Ai fost.

- Ai răbdare cu mine. Adevărul este că am scăpări de memorie. Confuzii. Nu-mi amintesc limpede oameni şi locuri.

- Am observat de cîteva săptămîni. Uneori ai spus vorbe fără nici o logică.

- De ce nu mi-ai spus?

- Nu am vrut să te îngrijorezi. Dar am vorbit cu neurologul. Mi-a spus că traumatismul tj-a anulat o parte din memorie.

- Pentru totdeauna?

- Nu ştie exact. Poate că-ţi vei aminti treptat.

în sinea ei, Avery era bucuroasă că neurologul a ajutat-o. Avea şi o scuză.

- îmi pare rău că te-am pus într-o situaţie stînjenitoare.

- După ce îi voi explica, doamna va înţelege.

El se concentra la trafic iar Avery privi pe fereastră. Acasă va fi mai greu.

S-a născut la Denton, în centrul Texasului, şi şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Dallas, unde tatăl său, Cliff Daniels, lucra ca fotograf.

Ţinutul era bogat în contraste şi folclor. Avery îl iubea.

Şi Ţaţe îl iubea. Conducea, dar privea ^peisajul încîntat de parcă îl vedea pentru prima dată. întoarse pe un drum secundar pe care scria "Rocking Ranch".

Din toate articolele pe care le-a citit despre familia Rutledge în timpul convalescenţei, Avery a aflat că ferma Rocking avea mai mult de cinci mii de acri şi o impresionantă turmă de vite de rasă. Rîul Guadalupe străbătea ţinutul. Nelson a moştenit ferma de la tatăl său. După.ce s-a retras din forţele aeriene s-a concentrat şi a transformat ferma într-o afacere profitabilă. Găsise şi cîteva imagini ale casei, dar atît ştia Avery despre ea.

Acum o vedea în depărtare. Era construită în stil spaniol, cu trei aripi între care se afla curtea. Casa avea un acoperiş de ţiglă roşie care strălucea în soarele după-amiezii.

Aleea se arcui în semicerc şi se opri în faţa casei. Un stejar maiestos umbrea faţada. Ţaţe o ajută să coboare din maşină.

Totul părea chintesenţă texană, îţi lua respiraţia, era frumos şi Avery constată cu surprindere că se simţea acasă.

Intreaga casă era mobilată întc-un stil şi cu un gust care era de aşteptat din partea lui Zee. Totul era tradiţional, dar intim şi plăcut. Camerele erau spaţioase, cu ferestre mari. Zee a făcut o casă plăcută pentru familia ei.

Masa era servită în grădină. O masă de lemn sub o umbrelă de soare. După ce a fost îmbrăţişată de Nelson şi Zee, Avery se apropie de Mandy.

- Bună, Mandy. îmi pare aşa de bine că te văd. Mandy privea în pămînt.

- Am fost cuminte.

- Sigur că ai fost. Mi-a spus şi tata. Şi eşti aşa de drăguţă, îi mîngîie părul. Uite, ţi-a crescut şi părul, ai dat jos ghipsul.

- Pot să mănînc acum? Bunica mi-a spus că pot mînca numai după ce vii tu.

Indiferenţa copilului îi rupea inima. Ar fi trebuit să explodeze de bucurie, să nu mai contenească cu povestirile după o atît de lungă despărţire de mama ei. S-au aşezat la masă şi menajera le-a servit masa, urîndu-i bun venit acasă.

- Mulţumesc. E bine acasă. Avery se gîndi că este un răspuns vag dar sigur.

- Adu-i Carolei un ceai rece, Mona. Şi te rog să pui zahăr, nu surogat.

Nelson i-a servit pe tavă numele menajerei şi cîteva obiceiuri de ale Carolei. Era încordată şi căuta răspunsuri pentru a nu face gafe în prezenţa părinţilor lui Ţaţe. Tocmai cînd se felicita că a scăpat cu bine, un cîine bătrîn se apropie de ei. Făcu cîţiva paşi spre Avery, apoi se opri- înţelegînd că este un străin, începu să mîrîie.

Un cîine? De ce nu s-a gîndit şi la asta? înainte de a aştepta alte reacţii, prelua iniţiativa.

- Ce are? M-am schimbat atît de mult? Nu mă mai recunoaşte?

Ţaţe se aplecă şi mîngîie animalul.

- Vino aici Shep şi nu mai mîrîi.

Studiind-o ostil pe Avery, cîinele se apropie de Ţaţe şi îi mîngîie cu botul. Ţaţe îl scarpină între urechi. Cu multă grijă, Avery întinse mîna şi îl mîngîie.

- Ei, Shep, eu sînt.

Cîinele o mirosi suspicios. Convins că nu prezintă nici un pericol, îi linse palma cu limba.

- Aşa-i mult mai bine, rîse ea şi privind spre Ţaţe văzu că acesta o studiază cu o expresie ciudată.

- De cînd vrei tu să fii prietenă cu cîinele meu? Avery privi neajutorată în jurul ei. Nelson şi Zee

păreau la fel de uimiţi de comportarea ei.

- De cînd... de cînd am văzut moartea cu ochii. Mă simt legată de fiecare creatură.

Momentul de stînjeneală trecu şi masa continuă fără alte incidente. Cînd au terminat, Avery dori să urce în cameră, să se spele, numai că nu ştia unde.

- Ţaţe, mi-au dus bagajele în cameră?

- Nu cred. De ce, ai nevoie de ele?

- Da, te rog.

Lăsînd-o pe Mandy în grija bunicilor, Avery îl urmă spre maşină. Luă şi ea bagajele mai mici.

- Le puteam lua eu pe toate, îi spuse el peste umăr, intrînd în casă.

- Nu-i nimic. Te ajut.

Trecură pe un coridor lung. Un perete era de sticlă şi dădea spre curtea interioară. Pe partea cealaltă erau mai multe camere. Ţaţe intră într-una dintre ele şi lăsă valiza.

- O să te ajute Mona să despachetezi

Avery dădu din cap absentă, preocupată de dormitor. Era spaţios şi luminat. Draperiile şi cuvertura patului erau dintr-un material înflorat. Prea înflorat pentru gustul lui Avery, dar evident foarte costisitor. Dintr-o privire absorbi toate detaliile.

- Am să plec la birou, spuse Ţaţe. Probabil că trebuie să te obişnuieşti puţin, pentru ca trecerea să nu fie prea bruscă. Dacă... -

Se opri pentru că Avery îl strînoe de mînă. îi urmări privirea şi se opri pe portretul Carolei de pe un perete.

- Ce s-a întîmplat?

Avery înghiţi greu şi spuse abja auzit.

- Nimic. Doar... doar că nu mai îmi place ăsta. Avea în ochi o privire dezorientată, privirea omului

care ştia că este un impostor. Ochii negri ai portretului îşi băteau joc de ea. Zîmbi timid şi încercă o explicaţie.

- Cred că trebuie să mă obişnuiesc. Te superi dacă dau jos portretul?

- De ce să mă supăr? Este camera ta. Faci ce naiba vrei aici. Ne vedem la cină, spuse el şi ieşi pe uşă.

Rezerva lui era fără nici un echivoc, se părea că simte gheţurile antarctice. El nu şi-a făcut decît datoria. Este camera fa<

Dormitorul era curat. Deschise uşa dulapului. Avea haine pentru o armată, toate extrem de elegante şi feminine. Nimic nu-i aparţinea lui Ţaţe. Nici în sertare nu găsi haine de ale lui. Camera ta, a spus el, nu a^noastră.

îşi făcuse degeaba probleme în .privinţa vieţii conjugale. Nu avea bătăi de cap. Nu va avea legături intime cu Ţaţe pentru că el nu le dorea. Considerînd atitudinea lui în ultimele săptămîni, descoperi că este dezamăgită. Nici nu-şi dăduse seama pînă acum dacă dorea să doarmă cu el. Ar fi o greşeală. Şi totuşi...

Privi portretul Carolei care o privea răutăcios.

- Căţea ce eşti, şopti Avery. Am să repar tot ce ai stricat tu, de l-ai făcut să nu te mai iubească. Ai să vezi tu!

; Ai primit suficientă mîncare acolo? înţelegînd că Nelson vorbeşte cu ea, îi zîmbi.

- Suficientă, mulţumesc. Şi totuşi, oricît ar fi fost de bună mîncarea acolo, acasă este delicioasă.

- Ai slăbit mult, observă el critic. Trebuie să te îngrăşăm. Eu nu tolerez siluete în familia mea.

Avery rîse şi luă o gură de vin. Nu-i plăcea vinul, dar Carolei îi plăcea şi trebuia să bea, fie că dorea sau nu.

- Nu se mai văd nici urmele şuturilor, comentă Francy insolent.

- Francy, te rog să te abţii de la comentarii nepoliticoase, o certă Zee.

- Nu am fost nepoliticoasă. Am fost cinstită.

- Domnişoară, tactul este o calitate, continuă bunica cu răceală.

- LadractT! încerca...

- Limbaj total nepotrivit pentru o tînără, comentă bunicul cu răceală. Cu siguranţă nu-ţi voi permite aşa ceva.

Francy aruncă furculiţa în farfurie.

- Nu înţeleg. Toată îumea din familia asta nu a vorbit decît despre cît este de slabă şi despre cum arată. Eu sînt singura care am curajul să spun ceva cu voce tare şi uite cum lătraţi la mine.

Nelson aruncă o privire cruntă spre Jack şi acesta înţelese că trebuie să facă imediat ceva cu fiica sa.

- Francy, te rog, fii mai amabilă. Este masa în cinstea Carolei.

- Mare lucru, spuse fata printre dinţi.

Se scufundă în scaun şi într-o tăcere recalcitrantă, jucîndu-se cu resturile de mîncare, aşteptă să se ridice de la masă.

- Eu spun că arată extraordinar de bine.

- Mulţumesc Eddy, zîmbi Avery.

- A văzut cineva transmisia de la clinică? Aţi văzut ce bine s-a descurcat?

- Cum nu se poate mai bine, spuse Nelson. Toarnă-mi puţină cafea, Zee.

- Sigur, Nelson.

Zee făcu semn şi celor de la masă. Dorothy Rae luă sticla cu vin. Nu-şi lua ochii de la Avery. Privirea prietenoasă a lui Avery întîmpina doar ostilitatea. Era o femeie atrăgătoare, dar băutura excesivă îi deformase trăsăturile. Era umflată, mai ales în jurul ochilor, care de altfel erau un albastru foarte plăcut, încercase să se aranjeze, dar nu reuşise. Părul îi era dezordonat şi ar fi arătat mai bine fără machiaj. Nu participase la conversaţie, dar avea un singur prieten intim - sticla cu vin.

Avery şi-a format imediat o părere. Dorothy Rae era o femeie foarte nefericită. Motivul acestei nefericiri era încă necunoscut. Dar era sigură de un lucru, îşi iubea mult soţul, în timp ce acesta încerca să ia sticla, ea îi împinse mîna şi îşi turnă în pahar. Totuşi pe Jack îl privea cu disperare.

Avery stătea între Ta.te şi Mandy. Deşi a participat la conversaţie, toate simţurile ei erau îndreptate spre ei doi. Experienţa ei cu copiii era foarte limitată, dar ştia că de obicei copiii erau curioşi şi vorbăreţi. Mandy era anormal de tăcută. Nu se plîngea de nimic, nu cerea nimic. Făcea gesturi mecanice.

- Ai văzut fotografiile electorale? întrebă Jack.

- Astăzi după-amiază. Mi-a plăcut cel cu sloganul despre noul început.

- "Ţaţe Rutledge, garanţia noului început", cită Jack.

- Da, ăsta.

- Eu l-am făcut, spuse Jack.

- Probabil că de aceea îmi place cel mai mult. Ai fost întotdeauna bun să'atingi miezul problemelor. Tu ce crezi, Eddy?

- Şi mie mi se pare bun. Se potriveşte, cu platforma electorală.

- Tată?

Nelson îşi muşca buzele, absent.

- Mie mi-a plăcut aceia cu fair play între texani.

- Şi acela e bun, spuse Ţaţe, dar cam subtil.

- Poate că de aşa ceva ai nevoie în campanie. Zee luă platoul cu tort şi începu să îl taie. Prima

felie era de obicei a lui Nelson, dar el îşi aminti sărbătoarea şi spuse:

- Astăzi prima felie va fi pentru -Carole. Bine ai venit acasă.

- Mulţumesc.

Nu-i plăcea tortul cu nucă de cocos, dar Carolei îi plăcea.

- Ce zici, începem să tipărim postere electorale?

- Mai stăm cîteva zile, Jack, spuse Ţaţe privindu-l pe Nelson. Tatăl său era încruntat. Abia le-am văzut astăzi. Trebuie să-mi fac o părere.

- Care de obicei este cea mai bună.

- Probabil. Dar trebuie să ne gîndim o zi sau două.

- Pentru Dumnezeu! Nu poate cineva... Francy arătă spre Mandy. Copilul de trei ani abia reuşea să se descurce cu prăjitura. Se murdărise toată, încercase să se ascundă dînd cu mîna, dar nu reuşise decît să se murdărească şi mai tare. Micuţa este dezgustătoare. Pe mine vă rog să mă scuzaţi.

Fără să aştepte permisiunea, Francy se ridică şi aruncă şerveţelul în farfurie.

- Plec la Kerrville să văd un film. Mai vine cineva? Aruncă o privire tuturor, dar se opri la Eddy. El nu o băgă în seamă. Văd că nu mai vine nimeni.

Se întoarse pe călcîie şi ieşi din cameră. Cum îndrăznea să vorbească aşa cu un copil lipsit de apărare? Avery o luă pe Mandy în braţe.

- Prăjitura este foarte bună şi de aceea am scăpat firimituri, nu-i aşa, scumpo? Luă şerveţelul, îl înmuie într-un pahar cu apă şi începu să-i şteargă faţa fetiţei.

- Fata voastră v-a scăpat din mînă, Dorothy Rae, spuse Nelson. Şi are o fustă prea scurtă, abia de o acoperă.

- Eu încerc, Nelson, se scuză Dorothy. însă Jack o alintă.

- E te o minciună, protestă acesta. Eu am pus-o la trea ă, nu-i aşa? Este oricum ceva mult mai constructiv.

- Trebuia să fie la şcoală, declară Nelson necruţător. Nu trebuia să abandoneze. Ce se va alege de ea? Va plăti foarte scump aceste apucături. Şi voi veţi plăti.

- Cred că trebuie să-i fac lui Mandy o baie, interveni Avery, bucuroasă că are o scuză să se ridice de la masă. Vă rog să mă scuzaţi.

- Vrei să te ajut? întrebă Zee.

- Nu, mulţumesc. Apoi, înţelegînd că uzurpa locul ocupat de Zee, adăugă: Pentru că e prima noapte acasă, am s-o culc eu. Cina a fost minunată, Zee, mulţumesc.

- Vin şi ei mai tîrziu să-i spun noapte bună, strigă Ţaţe în urma lor.

- Văd că nimic nu s-a schimbat.

Dorothy Rae se clătină şi apoi se prăbuşi pe un s,caun.

- M-ai auzit?

- Te-am auzit, Dorothy Rae: Dacă vrei să spui că te-ai făcut din nou de rîs, ai dreptate, nimic nu s-a schimbat.

- Vreau să spun că nu-ţi iei ochii de la soţia fratelui tău.

Jack sări din fotoliu nervos.

- Eşti beată şi dezgustătoare. Mă duc să mă culc. Dorothy Rae făcu un efort să îl urmeze.

- Nu încerca să negi, hohoti ea. Te-am privit. Tot timpul te-ai agitat în jurul Carolei şi i-ai spus cît e de frumoasă.

Jack îşi scoase cămaşa şi o aruncă.

- Singura care se agită în familie eşti tu cînd te îmbeţi şi nu te mai poţi controla.

Oamenii care au cunoscut-o pe Dorothy Rae Hancock nu şi-ar fi imaginat că va ajunge aşa la maturitate. A fost Regina Frumuseţii. Tatăl ei era un avocat renumit. Ea era lumina ochilor lui. O răsfăţa. După ce a terminat liceul, Dorothy a intrat la Universitatea Texas într-un nimb de glorie. Aici l-a întîlnit pe Jack şi s-a îndrăgostit la nebunie de el. Pentru că el o evită, ea a jurat că îl va avea. Niciodată în viaţă nu i s-a refuzat nimic. Cînd Jack a cedat într-un tîrziu şi a scăpat-o pe Dorothy Rae de virginitate, educaţia cavalerească pe care a primit-o l-a obligat să-şi respecte responsabilităţile. Mai ales cînd Dorothy Rae i-a spus că are o întîrziere de ciclu.

Jack a intrat în panică şi s-a gîndit că o căsnicie era mult mai bună decît să afle Nelson adevărul. S-au căsătorit în secret şi le-au spus părinţilo, abia după aceea.

Nelson şi Zee au fost dezamăgiţi, dar, după ce Jack le-a garantat că va continua şcoala, au primit-o cu bunăvoinţă pe Dorothy. Nici familia ei nu a primit vestea cu plăcere. Aproape 'că l-a omorît pe tatăl ei. De fapt, el a şi murit după o lună, suferind un atac de cord. Mama ei era internată într-o clinică pentru alcoolici. După ce a ieşit, a băut din nou şi a făcut un accident de maşină, căzînd de pe* un pod. A murit imediat.

Francine Angela s-a născut abia după optsprezece luni. Ori a fost cea mai lungă sarcină din istorie, ori a fost trucul ei pentru a-l obliga pe Jack să se căsătorească cu ea. El nu i-a reproşat niciodată, deşi ea a fost pedepsită după aceea pierzînd două sarcini una după alta. Pentru că i-au fost aproape fatale, ddctorul i-a legat trompele. Aceste dezechilibre psihice au dus-o spre băutură.

- Cum te mai poţi privi în oglindă, îşi întrebă ea soţul, ştiind că o iubeşti pe soţia fratelui tău?

- N-o iubesc.

- Nu? O urăşti pentru că te tratează ca pe un gunoi, îşi şterge picioarele cu tine. Nici nu observi că schimbările petrecute cu ea...

- Ce schimbări? Doar ştii că ne-a explicat de ce foloseşte mîna stîngă.

- Şi alte schimbări. Nu le-ai observat.

- Poate. Dar spune-mi cîteva.

- Atenţia pe care o arată lui Mandy şi privirile cu care îl învăluie pe Ţaţe.

- A trecut prin momente foarte grele. S-a mai înmuiat şi ea.

- Ha! Ea? S-a înmuiat? Dumnezeule, eşti orb de tot? De la accident pare o cu totul altă persoană şi tu ştii foarte bine asta. Dar joacă teatru.

- De ce ar face-o?

- Pentru că doreşte ceva. Poate că joacă rolul îndatoritoarei soţii a senatorului, ca să se mute la Washington. Ce ai să faci tu atunci, Jack? Hm? Ce ai să te faci cu dragostea ta păcătoasă?

- Poate că mă apuc de băut şi îţi ţin companie. Ea arătă spre el cu o mînă tremurîndă,

acuzatoare.

- Nu eluda subiectul. O doreşti pe Carole. Ştii foarte bine.

Jack, plictisit şi dezgustat, se dezbrăcă, stinse luminile şi intră în pat.

- Culcă-te, Dorothy Rae.

- Nu m-ai iubit niciodată.

- Nu-i adevărat.

- Eşti convins că te-am şantajat să te însori cu mine.

- N-am spus niciodată aşa ceva.

- Am crezut atunci că sînt însărcinată. Am crezut.

- Ştiu că aşa ai crezut.

- Pentru că nu m-ai iubit ţi s-a părut normal să alergi după alte femei, îl privi cu ochii îngustaţi. Ştiu că au fost şi altele. M-ai înşelat de atîtea ori, încît nu-i de mirare că m-am apucat de băut.

Faţa îi era udă de lacrimi.

- Beau pentru că soţul meu nu mă iubeşte. Nu m-a iubit niciodată. Iar acum o iubeşte pe soţia fratelui său.

Jack îi întoarse spatele. Indiferenţa lui o înfurie şi mai tare. Urcă în genunchi pe pat şi începu să-l lovească cu pumnii.

- Spune-mi adevărul. Spune-mi cît de mult o iubeşti pe ea şi spune-mi cît de mult mă dispreţuieşti pe mine.

Furia şi puterea o părăsiră. Se prăbuşi lîngă el pierzîndu-şi cunoştinţa. Jack se întoarse şi o înveli. Cu un oftat nefericit încercă să doarmă.

- Credeam că te-ai culcat.

Ţaţe vorbea din uşa dormitorului lui Mandy. Avery stătea în genunchi lîngă cadă, iar Mandy se juca cu spuma din baie.

- Trebuia să fie în pat, dar am depăşit puţin programul din cauza babanelor de săpun.

- Văd şi eu.

Ţaţe se apropie şi Mandy îi zîmbi cu dragoste.

- Arată-i şi lui taţi ce faci tu, îi spuse Avery. Copila se execută, luă o mînuţă de spumă şi suflă în toate direcţiile. Cîteva balonaşe se opriră pe genunchii lui Ţaţe.

- Dau! Uite ce face Mandy! îmi faci şi mie baie? Fetiţa chicoti şi mai luă un pumn de spumă. De

data aceasta cîteva balonaşe se opriră pe nasul lui Avery. Spre încîntarea copilului, ea începu să strănute.

- Mai bine ne oprim pînă nu facem şi alte pozne. Se aplecă şi luă copilul de sub braţ.

- Dă-mi-o mie, spuse Ţaţe, care aştepta cu prosopul pregătit.

- Ai grijă, alunecă.

O luă în braţe, o aşeză pe pat şi începu să o şteargă cu îndemînare.

- Cămaşă de noapte? întrebă privind-o pe Avery.

- Da, aduc imediat.

Era un dulap cu vreo şase sertare. Oare unde erau cămăşile de noapte? Deschise sertarul de sus. Şosete şi chiloţei.

- Carole? Al doilea sertar.

- Da, dar are nevoie şi de lenjerie.

Luă prosopul din jurul copilului, o îmbrăcă cu un maieu şi îi trase cămaşa de noapte. Avery luă peria de păr, se aşeză pe marginea patului lîngă Ţaţe şi începu să o pieptene pe Mandy.

- Ce frumos miroşi, spuse şi sărută obrăjorii îmbujoraţi. Dăm şi cu pudră?

- Pudră ca a ta? întrebă Mandy.

- Hmm, ca a mea.

Avery aduse cutia cu pudră pe care o depistase mai devreme, întorcîndu-se la pat deschise capacul. Se auzi un refren din Ceaikovski. Luă pămătuful şi începu să împrăştie pudra pe pieptul fetiţei şi pe sub braţe. Mandy începu să rîdă.

- Mă gîdilă, mami.

Cuvîntul mamă îi aduse imediat lacrimi în ochi. O îmbrăţişa cu dragoste.

- Acum chiar că miroşi frumos, nu-i aşa, taţi?

- Sigur. Noapte bună, Mandy. O sărută şi o înveli.

- Noapte bună, spuse şi Avery aplecîndu-se să o sărute. Mandy o prinse de după gît şi o sărută zgomotos. Luă ursuleţul de lîngă ea şi închise ochii.

Ameţită de reacţia spontană de afecţiune a copilului, Avery închise cutia muzicală, stinse lumina şi ieşi după Ţaţe pe hol, îndreptîndu-se spre camera ei.-

- Pentru prima zi...

Nu reuşi să termine pentru că el o prinse de mînă, o trase în dormitor şi o lipi de perete. Ţinînd-o strîns, închise uşa, apoi îi bloca orice mişcare cu cealaltă mînă.

- Ce "s-a întîmplat cu tine? întrebă ea.

- Taci şi ascultă, îşi apropie faţa furioasă de faţa ei. Nu ştiu ce joc periculos mai pui la cale, Mai mult decît atît, nu dau doi bani pe tine. Dar dacă îţi baţi joc de Mandy, am să te bat pînă n-ai să te mai poţi mişca. Ai înţeles?

- Nu. Nu am înţeles.

- Pe dracu'! Dulceaţa asta cu care joci teatru, se vede cît de colo.

- Joc teatru?

- Eu sînt matur.

- Tu eşti o brută. Dă-mi drumul.

- Eu îmi dau seama ce faci. Dar Mandy este un copil. Pentru ea totul este normal. Va răspunde cu afecţiune. Apoi, cînd ai să devii din nou ceea ce ai fost, ai să-i produci o suferinţă de nereparat.

- Eu...

- Nu-ţi permit aşa ceva. Nu vreau să păţească fetiţa mea aşa ceva.

- Ai foarte puţină încredere în mine, Ţaţe.

- Nu am deloc încredere în tine.

Ea respira agitat. El o privea ca o brută.

- Bine, azi-dimineaţă ai ameţit presa în numele meu. Mulţumesc.Mi-ai luat mîna să vadă toţi. Dulce de tot. Aveam amîndoi verighete. Ce romantic! l-ai făcut pe membrii familiei mele să vadă cum te-ai schimbat, parcă l-ai văzut pe Dumnezeu, cît ai stat la spital. Te cunosc prea bine, Carble. Ştiu că eş_Ati dulce şi bună, dar te pregăteşti să sari şi să ucizi, îţi aminteşti? Am motive să cred asta.

Deprimată, Avery încercă să se apere.

- M-am schimbat. Sînt alt om.

- Pe dracu'. Ai schimbat doar tactica. Dar mie nu-mi pasă cît de bine vei juca tu rolul de soţie model. După ce se termină tot, ieşi din joc. Ceea ce ţi-am spus înainte de accident rămîne valabil. Indiferent de rezultatul alegerilor, tu vei pleca.

Ameninţarea nu o sqeria deloc. Deja Avery Daniels nu mai avea nimic, îşi pierduse şi identitatea, însă ceea ce o uimea la Ţaţe, de a cărui integritate nu s-a îndoit nici un moment, era faptul că minte electoratul.

- Eşti în stare să minţi oamenii astfel? şuieră printre dinţi. Eşti în stare să-ţi faci campanie purtîndu-mă după tine şi zîmbind nevinovat, numai ca să obţii voturi? Pentru că un candidat cu căsnicie fericită are şanse mai mari de a cîştiga, decît unul care divorţează?

El p privi tăios.

- încearcă, Carole. Aruncă vina pe mine, dacă asta te scuteşte de propria-ţi vină. Ştii foarte bine de ce nu te-am alungat atunci cînd trebuia. Vreau alegerea aceasta pentru mine. Nu-i voi părăsi pe alegătorii mei. Nu pot face ceva care m-ar costa voturile lor, chiar dacă asta înseamnă să mă prefac că trăiesc cu tine. O privi dispreţuitor. Operaţia te face mai tînără, dar în interior tot putredă ai rămas.

Avery încerca cu disperare să se disocieze de persoana Carolei. Fiecare insultă îi ajungea direct în inimă, de parcă îi era destinată ei şi nu soţiei lui. Ar fi vrut să se apere, să folosească armele oricărei femei. Vedea că, în ciuda temperamentului lui inflexibil, era foarte atrăgător. Gura lui avea o expresie de cruzime. Se hotărî s-o îmblînzească. îl sfida.

- Eşti sigur că sînt acelaşi om? _; Al naibii de sigur.

îşi trecu mîinile pe după gîtul lui.

- Eşti sigur, Ţaţe? Se ridică pe vîrfuri şi îl sărută uşor. Eşti absolut sigur?

- Să nu faci asta! Arăţi ca o tîrfă! _: Nu sînt!

într-un fel, el avea dreptate. Asta făcea cu soţul altei femei. Dar avea o motivaţie. Dorinţa reală de a-l iubi pe Ţaţe cu toată tandreţea care i-a lipsit în timpul căsătoriei cu Carole.

- Nu sînt femeia care am fost odată. Jur că nu

îl sărută din nou, trecîndu-şi degetele prin părul lui des. Dacă ar fi vrut într-adevăr să o respingă, el ar fi putut, se încuraja ea. Dar el se lăsă în mîinile ei. încurajată, ea încercă mai mult. îl simţi încordat, dar luă aceasta ca un semn de slăbiciune.

- Ţaţe? spuse ea muşcîndu-l uşor de buză.

- Dumhezeule!

Mîna rezemată de -perete căzu fără vlagă. Ea îi absorbea cu toţi porii puterea trupului. O prinse de talie. Cu cealaltă mînă îi prinse bărbia, aproape să i-o zdrobească. O^ sărută lacom. Aproape că nu mai putea respira, îl mîngîia pe obraji. El începu să o dezbrace. Avery simţi că devine fluidă.

Brusc, rămase părăsită. Deschise ochii. Se rezemă de perete, ca să nu cadă.

- Da, ştii să joci teatru, spuse el implacabil. Era îmbujorat şi avea ochii dilataţi. Respira greu. Eşti la fel de atrăgătoare cum ai fost odată, dar ai mai mult stil. Altfel, şi totuşi la fel de sexy. Poate chiar mai mult. Da, m-ai stîrnit, recunoscu el furios. Dar mai bine mor, decît să mă culc cu tine.

Ieşi din cameră, lăsînd uşa deschisă. Jignită, Avery rămase în camera Carolei, în suferinţa creată de Caroie.
Toţi membrii familiei au remarcat schimbările din personalitatea Carolei, dar comportamentul său a adus insomnie mai ales unei anumite persoane. După ore întregi de plimbări în întuneric, cel care avea insomnie striga cu disperare spre lună.

Ce mai pune la cale căţeaua?

Diferenţele dintre trăsături erau subtile şi nesemnificative. Părul scurt îi dădea o altă înfăţişare. Mai slăbise. Dar nu schimbările fizice erau evidente.

Ce mai pune la cale căţeaua?

Judecînd după felul cum se comportă, ai zice că moartea i-a trezit conştiinţa. Nu se putea să fie adevărat. Nu era ea omul care să cunoască acest cuvînt. Deşi, după felul cum se comporta, aşa parcă insinua tuturor.

Era posibilă o schimbare radicală a Carolei Rutledge? Putea ea oare să fie o soţie iubitoare şi o mamă atentă?