Suport de curs

CAPITOLUL VII
SIMULATOARELE APARATULUI DENTO-MAXILAR
Protezele dentare sunt realizate pe modele parţiale sau totale corespunzătoare maxilarului sau mandibulei, poziţionate faţă de modelul arcadei sau hemiarcadei antagoniste. În timpul confecţionării protezelor, cele două modele trebuie să se afle într-o poziţie identică cu cea fiziologică în care mandibula se află faţă de maxilar. Poziţionarea modelelor se face în aparate construite asemănător aparatului dento – maxilar pe care îl imită mai mult sau mai puţin.

Simulatoarele sistemului stomatognat sau ale articulaţiei temporo – mandibulare sunt instrumente care reproduc, mai mult sau mai puţin, mişcările mandibulei, sau mai precis, anumite condiţii mecanice ale acestor mişcări.

DENUMIRI:

• 
  Şcoala franceză (Lejoyeux) – simulator al mişcărilor mandibulare;
  
• 
  Şcoala americană – simulator al sistemului stomatognat;
  
• 
  Simulator;
  
• 
  Articulator.
  

CONDIŢIILE DE BAZĂ PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ:

• 
  Să reproducă fidel relaţia orizontală a modelelor;
  
• 
  Să reproducă fidel relaţia verticală a modelelor;
  
• 
  Să fie prevăzute cu un stop anterior pozitiv (stilet incizal);
  
• 
  Să permită preluarea înregistrărilor realizate cu un arc facial de transfer;
  
• 
  Să ofere posibilitatea efectuării mişcărilor de deschidere – închidere – rotaţie în jurul axei balama (axa de rotaţie pură);
  
• 
  Să permită efectuarea mişcărilor de propulsie şi de lateralitate;
  
• 
  Părţile mobile să poată fi deplasate liber, fără obstacole şi să fie conformate corespunzător (design ergonomic);
  
• 
  Componentele imobile să fie rigide.
  

CONDIŢII SUPLIMENTARE:

• 
  Să posede elemente de ghidaj condilian reglabile în plan orizontal şi lateral;
  
• 
  Elementele condiliene să fie ataşate la braţul inferior, iar cele de ghidaj condilian la braţul superior;
  
• 
  Să posede un mecanism de acceptare a unui al treilea punct de referinţă a înregistrării efectuate cu un arc facial;
  
• 
  Să fie prevăzute cu un dispozitiv de blocare în poziţia de axă balama terminală;
  
• 
  Dispozitivele de montare a modelelor să permită îndepărtarea şi repunerea fără dificultate a acestora exact în aceleaşi poziţii;
  
• 
  Să prezinte o plăcuţă reglabilă de ghidaj incizal;
  
• 
  Distanţa intercondiliană să poată fi reglabilă, atunci când se fac înregistrări grafice, sau să prezinte boxe condiliene (ghidaje condiliene) multiple, care pot fi schimbate între ele, în funcţie de valorile înregistrate la pacient.
  

CLASIFICAREA SIMULATOARELOR:

• 
  Clasificarea lui Navarro:
  

• 
  Articulatoare neprogramabile;
  
• 
  Articulatoare parţial programabile;
  
• 
  Articulatoare programabile.
  

• 
  Clasificarea lui Ash şi Ramfjord:
  

• 
  Articulatoare simple (ocluzoare);
  
• 
  Articulatoare cu valori medii, neprogramabile;
  
• 
  Articulatoare parţial programabile;
  
• 
  Articulatoare individuale, total programabile.
  

Autorii consideră că ultimile două grupe pot fi incluse în aceeaşi categorie de articulatoare parţial programabile deoarece niciun simulator nu poate fi complet programabil.
SIMULATOARELE CU VALORI FIXE:
Sunt reprezentate de toate instrumentele la care dimensiunile geometrice sunt fixe, nereglabile. Aici intră primele două puncte de la clasificarea lui Ash şi Ramfjord.
1. OCLUZORUL:

Primul ocluzor a fost realizat de James Cameron în anul 1840. El:

• 
  Reproduce doar mişcarea de deschidere - închidere;
  
• 
  Cu ajutorul lui pot fi stabilite şi reproduse poziţia de intercuspidare maximă (PIM) şi dimensiunea verticală de ocluzie (DVO).
  

Fig. VII. 1.: Ocluzorul
Este un simulator simplu, confecţionat din diverse materiale (metalice sau nemetalice), care poziţionează modelele antagoniste în relaţie centrică, la o dimensiune verticală de ocluzie optimă şi permite doar mişcări de deschidere şi închidere. Elementele componente:

• 
  Braţ superior pentru fixarea modelului maxilar, reprezentat la extremitatea sa liberă de un cadru cu aspect ovalar, rotund, dreptunghiular sau în furculiţă, care face corp comun cu balamaua la extremitatea distală;
  
• 
  Braţ inferior tot sub formă de cadru, asemănător celui superior, utilizat pentru fixarea modelului mandibular, angulat la jumătatea sa la 90°, imitând ramul ascendent al mandibulei. În zona angulată este plasat şurubul distanţator;
  

• 
  Balamaua distală cu ajutorul căreia se articulează cele două braţe;
  
• 
  Un şurub distanţator, care este plasat în apropiere de axa balama distală şi a cărui extremitate liberă vine în contact cu braţul superior;
  
• 
  Un menţinător de spaţiu, reprezentat de piuliţa stabilizatoare, care se reglează şi se strânge când şurubul este în contact cu braţul superior.
  

Fig. VII. 2.: Elementele ocluzorului: a) Braţul supeior; b) Braţul inferior c) Axa balama distală

Fig. VII. 3.: Porţiunea distală a ocluzorului cu şurubul distanţator şi piuliţa