1 academia de știinţe a moldovei secţia de știinţe medicale buletinul academiei de ştiinţe a moldovei

N                             Consumul de nicotină:
                                (la fumătorii de ţigări: descrierea consumului de
                                 nicotină în pachete/an)
N                              Factorii nutriţionali
                             -   Alimentaţia (bogată în grăsimi şi proteine)
                             -   Hiperlipidemia
H                               Factorii ereditari:
                              -  Pancreatită ereditară
                              -  Pancreatita familială
                              -  Pancreatită idiopatică instalată precoce  (acordată după Whitcomb)
                              -  Pancreatită idiopatică instalată tardiv (acordată după Whitcomb)
                              -   Pancreatitele tropicale
                                  (mutaţii posibile în genele PRSS
1
, CRTR şi SPINK
1
)
E                                  Factorii ductului pancreatic eferent
                              -   „Pancreas divizum”
                              -   Pancreas anular şi alte anomalii congenitale ale pancreasului
                              -   Obstrucţii ale ductului pancreatic
                              -   Cicatricizări posttraumatice ale ductului pancreatic
                              -   Disfuncţii ale sfi ncterului   Oddi
 
I                                    Factori imunologici:
                                -   Pancreatitele autoimune
                                -   Sindromul Sjőgren asociat cu pancreatite cronice
                                -   Maladiile cronice intestinale asociate cu PC
                                    (colangitele primare sclerozante, ciroza primară  biliară)
 
M                                  Diferiţi (Miscellaneous) factori rar întâlniţi şi metabolici
                                  - Hipercalciemia şi hiperparatireoidismul                           
                                  - Patologia renală cronică
                                  - Droguri
                                  - Toxine
 
Clasifi carea M-ANNHEIM (2007) este bazată pe clasifi cările Zurich şi Japan Pancreas Society,  
dar aici suplimentar sunt incluse subclasifi carea consumului de alcool şi  noţiunea de PC „de limi-
tă”.

154
Criteriile de diagnostic M-ANNHEIM ale pancreatitei cronice
PC certă se stabileşte în prezenţa  unui sau a mai multe din criteriile indicate:
1.  Calcifi cări ale pancreasului
2. Leziuni moderate sau marcate ale ductului pancreatic (conform clasifi cării Cambridge)
3.  Insufi cienţă exocrină marcată sau persistentă exprimată prin steatoree 
4.  Modifi cări histologice specifi ce
PC probabilă se stabileşte în prezenţa  unui sau a mai multe din criteriile indicate:
1.  Modifi cări ductale medii (conform clasifi cării Cambridge)
2.  Pseudochisturi recurente sau persistente
3. Teste pozitive funcţionale  pancreatice exocrine (testul elastaza-1 în materiile fecale, testul cu secretină, 
testul secretin-pancreozimină)
4.  Insufi cienţă endocrină (testul toleranţei la glucoză modifi cat)
PC „de limită” este stabilită şi exprimată  printr-o anamneză specifi că bolii, dar fără criteriile specifi ce PC 
certe şi PC probabile. De asemenea este stabilită ca prim episod al PA cu sau fără anamneza  familială de PC  
sau prezenţa factorilor de risc M-ANNHEIM.
Pancreatitele asociate cu consumul de alcool necesită prezenţa următorilor indicii suplimentar la criteriile 
menţionate pentru PC certe, probabile şi de limită:
1. Consumul în exces de alcool în anamneză (> 80 gr/zi pe parcursul al câţiva ani la bărbaţi şi cantităţi mai 
mici la femei) sau
2. Consumul crescut de alcool în anamneză (20-80 gr/zi pe parcursul al câţiva ani) sau
3. Consumul moderat de alcool în anamneză (< 20 gr/zi pe parcursul al câţiva ani).
  
Clasifi carea pancreatitei cronice( Я.С.Циммерман, 2007) 
I. După etiologie şi patogeneză:
1) Forme primare de PC:
      a) etanolică;
      b) ereditară;
      c) tropicală;
      d) medicamentoasă;
      e) autoimună;
      f) idiopatică;
      g) metabolică. 
2)  Forme secundare de PC:
     a) biliardependente (biliar induse);
     b) secundare proceselor patologice în duoden;
     c) infecţioase (inclusiv parazitare);
     d) ischemice;
     e) traumatice;
     f) prin iradiere.
II. După particularităţile clinice:
Doloră:
1) 
     a) cu sindrom dolor intens, recidivant;
     b) cu sindrom dolor moderat.
2) Pseudotumoroasă:
    a) cu stază biliară  subhepatică şi icter;
    b) cu ocluzie duodenală cronică.
3) Indoloră:
    a) cu insufi cienţă exocrină;
    b) cu insufi cienţă endocrină a pancreasului.
4) Latentă.

155
III. După particularităţile morfologice:
Calcifi cantă.
1) 
Obstructivă.
2) 
Infi ltrativ – fi brozantă („infl amatorie”).
3) 
Indurativă („fi brozant - sclerozantă”).
4) 
IV. După particularităţile funcţionale:
Cu dereglarea funcţiei exocrine a pancreasului:
1) 
     a) tip hipersecretor (hiperenzimatic);
     b) tip hiposecretor (hipoenzimatic):
             - compensat;
             - decompensat.
    c) tip obturativ;
    d) tip ductular de secreţie a pancreasului.
2) Cu dereglarea funcţiei endocrine a pancreasului:
     a) hiperinsulinism;
     b) diabet zaharat pancreatic.
V. După gradul de evoluţie:
     1) Evoluţie uşoară.
     2) Evoluţie medie.
     3) Evoluţie severă.
VI. Complicaţiile PC:
1) Precoce:
     a) stază biliară cu icter subhepatic;
     b) hipertensiune portală tip subhepatic;
     c) hemoragii gastrointestinale;
     d) chist de retenţie şi pseudochisturi postnecrotice.
2) Tardive:
     a) stenoză duodenală (sindrom organic al ocluziei duodenale cronice);
     b) steatoree pancreatică şi creatoree;
     c) procese  locale infecţioase în pancreas (abces, parapancreatită ş.a);
     d) altele (arteriopatia membrelor inferioare, osteomalaţia).
Diagnosticul pancreatitelor cronice
În vederea diagnosticării PC a fost elaborat un număr impresionant de teste, care evidenţiază: 
a)  modifi cări ale funcţiei pancreatice şi b) metode care evaluează structura pancreasului. La mulţi 
pacienţi PC are o evoluţie lent-progresivă, fi ind uneori necesară o perioadă mai îndelungată până la 
apariţia modifi cărilor funcţionale şi structurale pancreatice. Toate metodele diagnostice utilizate în 
prezent au o acurateţe cu atât mai mare, cu cât boala este mai avansată, sensibilitatea lor fi ind mai 
scăzută în faza precoce a afecţiunii.
Diagnosticul de laborator al pancreatitelor cronice
La diferite etape de evoluţie a PC pot fi  depistate modifi cări:
1) în hemogramă, caracteristice unui proces infl amator: leucocitoză moderată, creşterea VSH, 
anemie [15];  
2) în investigaţia biologică a sângelui: hiperbilirubinemie, majorarea nivelului fosfatazei alcali-
ne, GGTP, aminotransferazelor (AlAT, AsAT), proteinei  C-reactive, fi brinogenului; hipoproteinemie, 
hipoalbuminemie.  Indicii specifi ci pentru PC sunt creşterea nivelului de α-amilază, lipază, tripsină, 
scăderea nivelului de antitripsină în ser; creşterea nivelului de α-amilază şi tripsină în urină, modifi -
cări specifi ce pentru formele medii şi grave. Nivelul de lipază creşte în medie cu 38,9%, α-amilază 
– cu 18-37,5%, tripsină – cu 39-50% [15]. Creşterea concomitentă a trei sau două enzime are o im-
portantă diagnostică superioară creşterii izolate  a unei enzime [7,13,14,15].  

156
3) În insufi cienţă endocrină se determină hiperglicemie [15].  
4) Testul secretin – pancreozimina continuă să rămână „standard de aur” în diagnosticul funcţi-
onal al PC, dar deoarece este o  metoda difi cilă, nu şi-a găsit o largă aplicare în practică.
5) Dintre metodele neinvazive de diagnostic funcţional al PC este necesar de menţionat testul 
bentiraminic cu folosirea  tripeptidului acidului paraaminobenzoic. În insufi cienţa exocrină a pancre-
asului pe parcursul a 6 ore  se elimină mai mult de 50% a preparatului administrat  [14,15].
6) Steatoreea este o complicaţie tardivă a PC şi necesită prezenţa leziunilor substanţiale ale 
pancreasului. Este necesar aproximativ de 13-26 de ani de evoluţie a PC alcoolice sau idiopatice şi 
pierderea a cel puţin 90% din funcţia secretorie enzimatică a pancreasului pentru dezvoltarea stea-
toreei. Nivelul de steatoree se determină în materiile  fecale /72 ore, la consumarea de către pacient 
a 100 gr graşimi/24ore [3]. În acest caz o cantitate de grăsimi > 7 gr/24 ore poate fi  considerată un 
indiciu pentru PC .
7) În ultimii ani, în literatura de specialitate  apar tot mai multe date referitor la folosirea testului 
diagnostic neinvaziv pentru confi rmarea  PC- determinarea elastazei-1 (prin metoda imunoenzimati-
că cu anticorpi către elastaza pancreatică). Elastaza este un ferment specifi c al pancreasului care nu 
se distruge în intestin, de aceea determinarea elastazei în materiile fecale poate servi drept indiciu al 
stării funcţionale a pancreasului [3, 9, 14, 15]. 
În insufi cienţa pancreatică exocrină nivelul de elastază-1 în materiile fecale este < 200 mkgr/kg. 
Acest test este pozitiv preponderent în formele medii şi severe ale PC.
8) Merită a fi   menţionate  şi testele respiratorii cu trigliceride, amidon sau cu alte substanţe  
radioactive. În dejunul de control se administrează C
13
-trigliceridele (4 mg/kg). Până şi după admi-
nistrarea dejunului se determină concentraţia de 
13
Co
2
 în aerul expirat ; scăderea lui în decursul unei 
anumite perioade (210 min) indică defi citul de lipază  [15].
Diagnosticul instrumental al pancreatitelor cronice
Modifi cările structurale cu valoare diagnostică includ schimbări ale ductului pancreatic (dila-
tare, stricturi, neregularităţii, prezenţa de calculi Wirsungieni); ale ramurilor acestuia (dilatare, nere-
gularităţi)  sau ale parenchimului pancreatic (lobularitate, zone  hiperecogene, mărirea în volum sau 
atrofi a glandei etc.).
Investigaţiile imagistice în PC cuprind: ecografi a abdominală, radiografi a abdominală pe gol, 
tomografi a  computerizată (CT), ecoendoscopia, colangiopancreatografi a  retrogradă  endoscopică  
(ERCP), RMN/colangio RMN (MRCP) [3, 6, 10, 11, 15].
Ecografi a abdominală. Pentru pancreas ecografi a reprezintă prima metodă imagistică utilizată în 
diagnosticul suferinţelor pancreatice. Este o metodă larg folosită pentru diagnosticul PC, limitată însă la 
mulţi pacienţi printr-o vizualizare neadecvată a pancreasului din cauza suprapunerii gazelor  intestinale. 
Aspectele ecografi ce sugestive pentru PC includ dilatarea ductului pancreatic, calculi ductali care gene-
rează con de umbră posterior, atrofi a sau lărgirea glandei, margini neregulate ale pancreasului, pseudo-
chisturi şi modifi carea ecogenităţii pancreasului. Majoritatea studiilor arată o sensibilitate de 50-80% şi 
o specifi citate de 80-90%. Acestea ar putea fi  însă chiar mai ridicate datorită utilizării echipamentului 
ultraperformant. Ecografi a are o accesibilitate largă, este relativ ieftină şi neinvazivă.
Ultrasonografi a armonică, utilizând  substanţa de contract (Levovist), reprezintă o metodă mo-
dernă utilă în diagnosticul diferenţial al formaţiunilor pancreatice, vizualizând microvascularizaţia de 
tip tumoral. Sensibilitatea acestei tehnici de detectare a neoplasmelor pancreatice sub 2 cm este de 
95%, similară cu cea a EUS.
Radiografi a abdominală pe gol – este o metodă ce permite detectarea calcifi cărilor pancreatice 
difuze, care sunt frecvente în PC etanolică, idiopatică tardivă şi tropicală şi mult mai rare în PC idio-
patică cu debut precoce.  Investigaţia nu este costisitoare, nu prezintă riscuri, este accesibilă pe scara 
largă, însă poate detecta PC doar în stadiul avansat .
Tomografi a computerizată (CT)- sensibilitatea ei în PC este cuprinsă între 75 şi 90%, iar spe-
cifi citatea este de peste 85%. Comparativ cu ecografi a, CT vizualizează pancreasul la toţi pacienţii, 
având o sensibilitate mai superioară cu 10-20% (sau chiar mai mult prin utilizarea tehnologiilor mo-
derne) şi o specifi citate similară. Ca şi celelalte teste diagnostice, CT are o valoare diagnostică mai 
mare în stadiile avansate ale PC.

157
Ecoendoscopia prezintă mai puţine complicaţii comparativ cu ERCP, fi ind minim invazivă, şi 
poate evidenţia modifi cări de PC la nivelul parenhimului şi ductelor care nu pot fi  detectate de nici 
o altă metodă imagistică. Este utilizată pentru drenaj endoscopic al psedochisturilor pancreatice. De 
asemenea permite controlul durerii din PC prin blocajul direct al plexului celiac . Dezavantajele con-
stau în costul ridicat şi accesibilitatea destul de redusă a ecoendoscopiei.
Colangiopancreatografi a retrogradă endoscopică (ERCP)– este considerată drept cea mai spe-
cifi că şi sensibilă metodă de evaluare a structurii pancreatice, fi ind în accepţiunea multor autori un 
adevărat standard de aur. Este larg accesibilă şi utilizată în mod obişnuit pentru evaluarea pacienţilor 
la care se suspectează o PC. Are avantajul posibilităţii terapeutice (ex-protezarea ductului pancreatic 
sau extragerea  calculului), însă prezintă şi cele mai mari riscuri, cu o rată a complicaţiilor cuprinsă 
între 5% şi 20% şi o mortalitate de 0,1-0,5%. Majoritatea studiilor efectuate pe pacienţii cu PC rele-
vă o sensibilitate a ERCP cuprinsă între 70% şi 90% şi o specifi citate de 80-100%. Diagnosticul se 
bazează pe vizualizarea modifi cărilor atât la nivelul ductului Wirsung, cât şi al ramifi cărilor ductale. 
ERCP are o mare sensibilitate  şi specifi citate la pacienţii cu alterări structurale avansate, când apare 
aspectul patognomic de dilatare marcată a canalului pancreatic alternând cu stricturi (aspecte de lanţ 
de lacuri).
RMN / Colangio – RMN (MRCP) – prezintă o metodă imagistică cu apariţie destul de recentă, 
care permite vizualizarea întregului sistem ductal biliopancreatic şi detecţia modifi cărilor prezente la 
acest nivel cu o acurateţe aproape similară ERCP. În prezent CT şi RMN cu MRCP pot înlocui ERCP 
în diagnosticul PC.
MRCP poate să înlocuiască  ERCP, deoarece  oferă informaţii diagnostice similare la pacienţii 
cu pancreatite şi are anumite avantaje: este o metodă rapidă, mai ieftină şi mai sigură şi nu necesită 
anestezie. În schimb ERCP prezintă o rată de morbiditate de 7%,  mortalitate - 0,1%, canularea duc-
telor fi ind imposibilă în 3-9% dintre cazuri.
Reţineţi:
• În alegerea testelor diagnostice, clinicianul trebuie să ia în consideraţie nu numai sensibilitatea, 
specifi citatea şi acurateţea, ci şi costurile, riscurile şi accesibilitatea metodelor.
• În cazul PC, acurateţea testelor diagnostice depinde de stadiul bolii şi de etiologie. 
• Fiecare dintre metodele numite are avantaje şi dezavantaje.
• Abordarea diagnostică trebuie să înceapă cu teste accesibile şi fără riscuri, cu posibilităţi  dia-
gnostice ale PC în stadiile mai precoce (ecografi e abdominală).
Bibliografi e selectivă
1. Banks Peter A., Classifi cation and diagnosis of chronic pancreatitis. J. Gastroenterol., 2007; 42 [Suppl 
XVII] : 148-151.
2. Bagul A., Siriwardena A.K., Evaluation of the Manchester Classifi cation System for Chronic Pancre-
atitis. JOP. J. Pancreas /online, 2006; 7 (4): 390-396.
3. Draganov P., MD; Forsmark C.E., MD, FACP., Diseases of the Pancreas: Chronic Pancreatitis. http: 
// www. medifocus. com/guide. Updated 01/08/2006; 6-12.
4. Etemad B. K., Whitcomb D.C., Chronic Pancreatitis: Diagnosis, Classifi cation, and New Genetic 
Developments. J. Gastroenterol, vol. 120, 2001, 682-707.
5. Layer P., Melle U., Chronic pancreatitis: defi nitions and classifi cation for clinical practice. In: Domi-
niguez-munoz JE.editor. Clinical pancreatology for practising gastroenterologists and surgeons. Oxford:Black 
Publishing; 2005:180-6.
 6. Lazar D., Goldiş A., Sporea I., Tudora A., Lungu V., Valoarea metodelor imagistice în diagnosticul 
pancreatitelor cronice. http: // www. presspro-gastro. ro/numere 2005; (nr.1).
7. Migliori M., Pezzil R., Tomassetti R., Gallo L., Exocrine pancreatic function after alcoolic or biliary 
acute pancreatitis. Pancreas, 2004; 28: 359-363.
8. Ramesh H., Proposal for a new grading system for chronic pancreatitis. The ABC system. J. Clin. 
Gastroenterol., 2002; 35: 67-70.
9. Siegmund E., Löhr J.M., Schuff-Wemer P., The diagnostic validity of non-invastive pancreatic functi-
on test – A meta – analysis. J. Gastroenterol., 2004; 42: 1117 – 1128.
10. Schneider A., Löhr M., Singer M.V., The M-ANNHEIM classifi cation of chronic pancreatitis: in-

158
troduction of a unifying classifi cation system based on a review of previous classifi cations of the disease. J. 
Gastroenterol., 2007; 42: 101-119.
11. Villaba-Martin C., Dominiguez - Munoz J.E., Role of imaging methods, staging, and detecting com-
plications of chronic pancreatitis: should MRCP and MRI replace ERCP and CT? In. Dominiguez - Munoz 
JE. editor. Clinical pancreatology for practising  gastroenterologists and surgeons. Oxford: Black Publishing; 
2005; 236-45.
12. Walkowiak  J., Herzig K.H., Fecal-elastase-1 is descreased in vilous atrophy regardless of the under-
lying disease. Eur. J. Clin. Invest., 2001; 31: 425-430.
13. Коваль А.И., Гриневич В.Б., Саблен О.А., Клинико-лабораторная характеристика хронических 
панкреатитов. Экспер. и клин. гастроэнтерол., 2003; 5: 145-146.
14.  Охлобыстин  А.В.,  Заболевания  поджелудочной  железы. Consilium Medicum 2002; прил: 
26-31.
15.  Циммерман  Я.С.,  Хронический  панкреатит:  Современное  состояние  проблемы.  Часть II. 
Клиника, диагностика, классификация, принципы лечения. Клин. Мед.,  2007; 2: 9-13.
Rezumat
Sistemele contemporane de clasifi cări includ ultimele date ştiinţifi ce în studierea pancreatitei cronice. 
Datorită noilor metode de diagnostic, a devenit posibil a evidenţia mai precoce diferite forme clinice de pan-
creatită cronică, a sistematiza şi a aprecia evoluţia clinică, a efectua un tratament adecvat.
Summary
Contemporaneous classifi cations of chronic pancreatitis are based on   scientifi cally data in studying 
of chronic pancreatitis. Due to new methods of diagnosis we have the possibility to fi nd out earlier different 
clinical forms of chronic pancreatitis, to appreciate clinical evolution and to argue the corect treatment.
OSTEOPOROZA ŞI OSTEOARTROZA, ESTE POSIBILĂ OARE 
PREÎNTÂMPINAREA IMPOSIBILULUI?
Liliana Groppa, dr.h. în medicină, prof. univ., Elena Deseatnicova, dr. în medicină, asist. 
univ., Lia Chişlari, doctorand,  USMF „Nicolae Testemiţanu”
Conform datelor epidemiologice ale OMS, în 1990 numărul oamenilor cu vârsta de peste 60 
de ani constituia aproximativ 250 de milioane, iar către anii 2020 această cifră va atinge 1 miliard. 
Astfel, datorită progresului rapid în toate domeniile, inclusiv în medicină, apariţiei şi implantării în 
practica cotidiană a tehnologiilor noi, se măreşte durata vieţii populaţiei şi, totodată, se înregistrează 
îmbătrânirea generală a ei. Aceste tendinţe pot fi  urmărite atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs 
de dezvoltare, ceea ce încă odată demonstrează actualitatea problemei respective.
Apare întrebarea: care sunt problemele adresate medicilor în legătură cu fenomenul dat? Şi aici 
am vrea să menţionăm faptul că încă în 1997 K.G. Manton în raportul său la Academia Naţională de 
ştiinţe (SUA) a propus termenul „sateliţi inevitabili ai îmbătrânirii”, la care s-au asociat osteoartroza, 
demenţia şi osteoporoza.
Într-adevăr, osteoartroza este cea mai frecventă formă a artritei în populaţia din West. După ris-
cul de invalidizare osteoartroza articulaţiilor genunchilor poate fi  echivalată cu patologia cardiovas-
culară. OMS determină osteoartroza articulaţiilor genunchilor drept cauza invalidizării a fi ecăreia a 4 
femeie şi a fi ecăruia al 8 bărbat. Este cunoscut faptul că 30% din populaţia mai în vârstă de 65 de ani 
are semne radiologice de osteoartroză, şi doar 1/3 din aceasta manifestă semne clinice de îmbolnăvire 
(K.Pavelka, 2006).
Indiferent de vârstă, sex şi de alte condiţii orice individ poate deveni „victima” altei afecţiuni 
– osteoporoza. Aceasta este o patologie specifi că, deoarece afectează pe ascuns fără semne clinice 
la debutul bolii. Un aspect deosebit reprezintă componentul social şi economic al acestei probleme. 
Costul anual al tratamentului pacienţilor cu fracturi osteoporotice în SUA şi Europa este de 27 mlrd 
de dolari (2
nd
 World Osteoporosis Day Factsheet, IOF, 1998).  Diagnosticul de osteoporoză este stabi-

159
lit deseori foarte tardiv, când deja sunt fracturi  vertebrale sau alte complicaţii serioase ca: fractura de 
col femural,  care, de asemenea, duce la invalidizare şi la mortalitate înaltă. Fractura de col femural în 
10-20% cazuri duce la  sfârşit letal timp de 6 luni, 50% din pacienţi niciodată nu se vor putea deplasa 
independent şi 25% vor necesita îngrijire permanentă (3
d
 World Osteoporosis Day Factsheet, IOF, 
2000).
Deci osteoartroza şi osteoporoza sunt două patologii osteoarticulare cel mai frecvent întâlnite în 
perioada senilă . Însă asocierea osteoartrozei şi osteoporozei la un pacient provoacă diverse discuţii 
(Dequeker J., 1983, Hart D., 1994). În lucrările în domeniul epidemiologiei osteoartrozei şi osteopo-
rozei permanent se demonstrează o creştere exponenţială a răspândirii acestor maladii odată cu vâr-
sta, schimbarea bruscă a structurii demografi ce în multe ţări, îmbătrânirea populaţiei, de aceea studiul 
corelaţiei acestor patologii are o importanţă deosebită (L.I. Alexeeva, 2003).
S-a presupus că aceste două patologii sunt, practic, incompatibile la unul şi acelaşi pacient. Con-
form rezultatelor unor cercetări, densitatea minerală osoasă la pacientele cu osteoartroza deformantă, 
indiferent de localizarea afectării, este mai mare decât în grupa de control suprapusă conform tuturor 
parametrilor (Li B., 1997; Miedany E., 2000; Naitou K., 2000). Însă unii autori (Stewart, 2000) în-
registrează o dezvoltare rapidă a proceselor metabolice în ţesutul osos la pacienţii cu osteoartroză, şi 
anume în stratul subhondral şi în osul subhondral. Ca rezultat, se dezvoltă hipomineralizarea osului 
în acest sector, în urma căreia poate surveni o disbalanţă între formarea osteoidului şi viteza rezorb-
ţiei osoase. Aceasta poate avea o importanţă deosebită în stadiile tardive ale osteoartrozei, datorită 
prezenţei la pacient a factorilor de risc pentru osteoporoză (sex feminin, ereditatea, vârsta înaintată, 
menopauza precoce şi menarha tardivă la femei şi semnele indirecte de hipogonadism la bărbaţi). Un 
rol deosebit în dezvoltarea osteoporozei şi osteoartrozei îl joacă dereglarea metabolismului de calciu. 
Defi citul primar de calciu în raţia alimentară stimulează sinteza parathormonului, care contribuie la 
rezorbţia ţesutului osos şi măreşte nivelul calciului în serul sangvin. Calciul, care „se spală” din oase, 
nu poate deveni iarăşi componentul arhitectonic al osului nou-format, însă se depozitează în alte 
ţesuturi ale organismului, cel mai frecvent în cartilaj, ceea ce contribuie la afectarea cartilajului arti-
cular. În acelaşi timp, calciul exogen este utilizat la formarea unui ţesut osos, neafectând articulaţiile 
(Здоровье Украины, №3, 2006). 
Aici vom aminti de o grupă deosebită de populaţie de pe teritoriul ex-URSS, persoanele care 
fac parte din aceasta afl ându-se acum în perioada de menopauză şi având vârstă senilă, în perioada de 
formare a scheletului ele suportând foame (în timpul celui de al Doilea Război Mondial). Nemijlocit, 
aceasta a infl uenţat asupra formării masei osoase şi respectiv probabilitatea asocierii acestor două 
patologii în populaţia noastră creşte. 
Există încă un moment esenţial. Cartilajul are o importanţă vitală pentru funcţionarea sistemului 
osteoarticular. Creşterea scheletului are loc din contul plăcii de creştere şi al centrelor osifi cării secun-
dare cu osifi care endohondrală ulterioară. În fi ne, se formează cartilajul intermediar, care contribuie 
la osteogeneza, formând spaţiul necesar şi sintetizând substanţele paracrine. Alt tip de cartilaj, care, 
de asemenea, infl uenţează activitatea sistemului musculo-scheletal, este cartilajul articular. El asigură 
elasticitatea articulară, micşorează vibraţia la mişcări şi contracturi musculare. Cea mai importantă 
funcţie a cartilajului este participarea la formarea calusului osos (Lyritis G, Boscainos P., 2001). 
Astfel, osteoporoza şi osteoartroza pot fi  stări reciproc potenţate sau chair stadii ale unuia şi 
aceluiaşi proces multifactorial de degenerare a ţesutului conjunctiv şi a aparatului osteoarticular, ceea 
ce se evidenţiază cert la persoanele cu vârsta înaintată.
Pentru elaborarea unor metode noi în lupta cu osteoartroza este necesară studierea complexă a as-
pectelor patogenice ale bolii şi recunoaşterea faptului că osteoartroza nu înseamnă doar afectarea cartila-
jului articular, dar şi a altor ţesuturi articulare şi subhondrale. Tratamentul osteoporozei în ultimii 10 ani 
a suportat un proces dramatic. Au apărut noi bisfosfonaţi, care conţin nitrogrupa şi care au diversifi cat 
posibilităţile terapiei antirezorbtive. Totuşi se duc numeroase discuţii în privinţa tratamentului osteoar-
trozei şi elaborării unor măsuri noi de tratament, care ar infl uenţa atât simptomele clinice, cât şi structura 
componentului cartilaginos. Continuă discuţiile referitor la natura infl amatorie a acestei patologii, ba-
lanţei risc/efi cacitate a aplicării antiinfl amatoarelor nesteroidiene şi a inhibitorilor selectivi de COX-2 şi, 
de asemenea, la faptul dacă terapia cu glucozamină şi hondroitin sulfat este paliativă, DMARD (Disease