1 academia de știinţe a moldovei secţia de știinţe medicale buletinul academiei de ştiinţe a moldovei

Dinamica indicilor biochimici ale sângelui
Indici
Lotul I(n=35)
Lotul II(n=20)
Lotul martor (n=12)
până la 
tratament
după 
tratament
până la 
tratament
după 
tratament
până la 
tratament
după 
tratament
АlАТ, mkmol/l
1,78
±0,1
1,18
±0,2*
1,63
±0,1
1,02
±0,2* 1,81±0,2
1,52
±0,3
АsАТ, mkmol/l
1,52
±0,2
1,08
±0,1*
1,58
±0,2
1,01
±0,1*
1,48
±0,2
1,39
±0,4
Bilirubina, mcmol/l
58,6
±0,5
31,3
±0,5*
56,2
±0,5
27,3
±0,4*
57,5
±0,5
46,4
±0,6
Proba cu timol, un
6,2
±0,97
4,1
±0,92*
6,4
±0,97
4,0
±0,95*
6,3
±0,99
5,4
±0,97
Histidaza, un
0,74
±0,18
0,15
±0,05*
0,75
±0,16
0,16
±0,08* 0,72±0,20 0,68±0,19
Colesterolul, mmol/l
4,16
±0,54
3,45
±0,32
4,86
±0,85
4,68
±0,6
4,10
±0,51 3,18±0,42
Trigliceridele, mmol/l
1,61
±0,32
1,69
±0,29
1,78
±0,37
1,73
±0,32
1,62
±0,3
1,58
±0,3
Notă: * - p < 0,05 – diferenţa indicilor până şi după tratament este statistic veridică.
Către fi nele curei de tratament s-a înregistrat scăderea autentică a ALT-ului şi AST-ului la paci-
enţi din loturile I şi II, atingând nivelul normal în 77,1% şi 75,0% din cazuri, iar în lotul martor nor-
malizarea acestor indici a fost semnalată numai în 50 % din cazuri. La pacienţii din loturile I şi II bili-
rubina totală a scăzut de la 58,6
±0,5 până la 31,3±0,5 mcmol/l (cu 46,5%, p<0.001) şi de la 56,2±0,5 
până la 27,3
±0,4 (cu 51,4%, p<0,001) mcmol/l. În acelaş timp, în lotul martor ameliorarea acestui 
indice a fost nesemnifi cativă (cu 19,3% p<0,5). Normalizarea γ-glutamiltransferazei şi a probei cu 
timol s-a manifestat la 19 (54,2%) pacienţi din loturile I şi la 11 (55,0%) din lotul II. În lotul martor 
aceşti indici persistau, însă cu o intensitate mai puţin exprimată. Astfel, nivelul γ-glutamiltransferazei 

209
s-a normalizat în 3 (25,0%) cazuri, proba cu timol în 5 (41,6%) cazuri, la restul pacienţilor indicii 
erau majoraţi.
La pacienţii, care au asociat la tratamentul de bază Imupurina, s-a diminuat de 1,7 ori hiperga-
maglobulinemia, s-a majorat de 1,5 ori hipoalbuminemia, comparativ cu lotul martor, în care au fost 
doar semnalate schimbări pozitive, datele fi ind statistic neautentice.
După tratamentul cu Imupurină, nivelul mediu al potasiului în ser, practic, nu s-a modifi cat, 
nivelul sodiului nu a suferit modifi cări semnifi cative, cu toate că s-a semnalat tendinţa spre scăderea 
concentraţiei lui în ser, diferenţa indicilor nu a fost statistic veridică (p>0,1). Parametrii medii, ce 
caracterizează starea funcţională a rinichilor până şi după cura de tratament, au fost următorii: con-
cetraţia creatininei iniţial 93,5
±2,1 şi fi nal 85,3±2,4 mmol/l (p>0,1), viteza fi ltraţiei glomerulare co-
respunzător 74,9
±5,2 şi 78,8±2,7 ml/min (p>0,1). Indicii reabsorbţiei H
2
O canaliculare pe parcursul 
tratamentului nu s-au modifi cat semnifi cativ şi au constituit corespunzător 96,0
±0,09 şi 96,9±0,07 % 
(p>0,1).
După cura de tratament cu Imunoheptină, nivelul mediu al potasiului în ser, practic, nu s-a 
modifi cat, nivelul sodiului nu a suferit modifi cări semnifi cative, dar exista tendinţa spre o scădere a 
concentraţiei lui în ser, însă diferenţa indicilor nu a fost statistic veridică (p>0,1). Indicii creatininei 
au alcătuit iniţial 92,0
±2,4 şi după tratament - 89,5±3,7 mmol/l (p>0,1), viteza fi ltraţiei glomerulare 
corespunzător 74,8
±6,6  şi 79,3±2,8 ml/min (p>0,1). Indicii reabsorbţiei H
2
O canaliculare nu s-au 
modifi cat semnifi cativ şi au constituit până la tratament 95,8
±0,07, iar după tratament 96,1±0,08 % 
(p>0,1).
Tratamentul de cură cu Imupurină şi Imuhiptină a infl uenţat benefi c asupra indicilor spectrului 
lipidic şi peroxidării lipidelor: a fost marcată scăderea autentică a dialdehidei maalonice şi a conjuga-
ţilor dienici, pe când la pacienţii care administrau tratamentul de bază nu s-a înregistrat schimbarea 
indicilor numiţi. Dinamica indicelor POL şi SAO la pacienţii cu hepatită cronică până şi după cura de 
tratament este prezentată în tabelul 3.
La sfârşitul curei de tratament cu Imupurină a diminuat nivelul dialdehidei maalonice de la 
14,34±1,15 mkmol/l până la 9,56±0,70 mkmol/l, ceea ce a constituit 33,3%, p < 0,05, al conjugaţilor 
dienici de la 1,46±0,07 un/ml până la 1,09±0,09 un/ml, ce reprezintă 25,3 %, p < 0,05, majorarea ac-
tivităţii catalazei şi a superoxiddismutazei corespunzător cu 28,4 % (p<0,05) şi 49,8 % (p < 0,05). 
În urma curei de tratament cu Imuheptină nivelul dialdehidei maalonice s-a micşorat de la 
13,83±0,92 până la 9,56±0,7 mkmol/l (cu 30,8%, p<0,001), al conjugaţii dienice de la 1,22±0,07 
până la 0,89±0,08 un/ml (cu 20,0%, p<0,001). Activitatea catalazei şi superoxiddismutazei a crescut 
corespunzator cu 29,1% şi 47,6%.
Tabelul 3
Indicii perioxidării lipidice şi sistemului antioxidant la pacienţii cu hepatită cronică
Indici
Lotul I(n=35)
Lotul II(n=20)
Lotul martor (n=12)
până la 
tratament
după 
tratament
până la 
tratament
după 
tratament
până la 
tratament
după 
tratament
Dialdehida malonică, 
mkmol/l
14,34±1,15
9,56±0,70*
13,83±0,92
9,56±0,7*
15,72±1,12
12,85±1,14
Conjugaţi dienici, 
un/ml
1,46±0,07
1,09±0,09*
1,22±0,07
0,89±0,08*
1,31±0,07
1,25±0,09
Catalaza, km/ml/min
14,82±0,82 19,03±0,72* 14,11±1,02 18,22±0,81* 15,71±0,93 17,21±0,88
Glutationperoxidaza, 
mkmol/ml/min
1,93±0,18
3,82±0,31*
1,87±0,17
3,62±0,23*
1,97±0,23
2,41±0,25
Superoxiddismutaza, 
UC/ml
2,55±0,19
3,82±0,38*
2,14±0,26
3,16±0,38*
2,57±0,21
2,99±0,34
Notă: * - p < 0,05 – diferenţa indicilor până şi după tratament este statistic veridică. 
A fost stabilit, de asemenea, că tratamentul asociat cu Imupurină contribuie la ameliorarea vă-
dită a indicilor metabolismului lipidic. Astfel, conţinutul general al lipidelor în ser s-a micşorat cu 
28,1 %, al β-lipoproteidelor cu 24,8 %, trigliceridelor cu 29,7 %, iar în lotul martor corespunzător cu 

210
2,1 %, 6,9 % şi cu 11,1%. Nivelul LDL la pacienţii din lotul de bază a diminuat cu 20% (p<0,001), 
nivelul HDL s-a majorat cu 30 % (p<0,001), la pacienţii din lotul martor parametrii analizaţi, practic, 
nu s-au modifi cat. Studiul efectuat a demonstrat că includerea Imupurinei în tratamentul complex al 
hepatitelor cronice virale contribuie la ameliorarea considerabilă a spectrului lipidic.
Monitorizarea indicilor imunologici la pacienţii examinaţi din lotul de bază a demonstrat ame-
liorarea verigei celulare a sistemului imun: nivelul T-limfocitelor a crescut de la 53,9±0,3% până la 
64,8±0,3%, p<0,001; T-helperilor/inductori de la 27,0±0,2% până la 39,9±0,3%, p<0,001; T-lim-
focitele citotoxice s-au majorat de la 18,9±0,3 % până la 27,0±0,4 %, p<0,001; B-limfocitele s-au 
mărit de la 12,5±0,2% până la 19,6±0,1%, p<0,001. În urma tratamentului s-au înregistrat schimbări 
pozitive ale indicilor imunităţii humorale la pacienţii, în tratamentul complex al cărora a fost inclusă 
Imupurina. Astfel, conţinutul IgG în sânge s-a micşorat cu 41,1%, IgM cu 27,9 %, în lotul martor 
corespunzător cu 13,3% şi 10,4 %.
Produsele entomologice biologice active au fost bine tolerate, reacţii adverse şi alergice nu au 
fost constatate.
Concluzii
Micşorarea nivelului POL şi activarea fermenţilor SAO sub infl uenţa tratamentului complex, 
1. 
cu includerea Imupurinei sau a Imuhiptinei, demonstrează efectul membranoprotector, ce asigură 
stoparea sindromului de citoliză şi a infl amaţiei mezenchimale. 
Atât Imupurina, cât şi Imuheptina au efect antioxidant, manifestat prin diminuarea veridică a 
2. 
POL şi activarea unor fermenţi ai SAO.
Drept rezultat al testării preparatului Imuheptin la pacienţii cu hepatită cronică virală B, s-a con-
statat că remediul produselor entomologice biologice active posedă proprietăţi imunomodulatorii. 
Bibliografi e selectivă
V.Pântea, V.Ghicavâi, M.Ciuhrii, 
1. 
Tratamentul hepatitei cronice virale C cu Hepatito-Liz 1 şi Hepatito-
Liz 2. Romanian Journal of Gastroenterology, septembrie 2004, p. 180.
Dumbrava Vlada–Tatiana, 
2. 
Hepatologie bazată pe doveezi. Ghid practic naţional, Chişinău, 2005.
Bini E., McGready J., 
3. 
Prevalence of gallbladder disease among persons with hepatitis C virus infec-
tion in the United States Hepatology. 2005 May;41(5):1029-36.
Yong Zhang, Dapeng Liu, Qingyong Ma, Chengxue Dang, Wei Wei, Wuke Chen, 
4. 
Factors infl uen-
cing the prevalence of gallstones in liver cirrhosis. Journal of Gastroenterology and Hepatology 2006,21(9), 
1455-1458. 
V.Pântea, V.Ghicavâi, M.Ciuhrii, 
5. 
Tratamentul cu Imuheptin în hepatita cronică virală C. Romanian 
Journal of Hepatology, octombrie. 2005, p. 85-86.
Istrati Valeriu, Vlada-Tatiana Dumbrava, Ludmila Condraţchi ş. a., 
6. 
Unele aspecte clinico-biochimice 
ale tratamentului cu BioR în encefalopatia hepatica. Conferinţa ştiinţifi că anuală a colaboratorilor şi studenţi-
lor USMF „Nicolae Testemiţanu”. Chişinau, octombrie 2005. 
Волочкова  Е.В,  Кокорева  Л.Н., 
7. 
Болезни  печени  и  желчевыводящих  путей.  Печеночная 
энцефалопатия: особенности клинического течения и патогенетической коррекции. Consilium – medi-
cum, volume 7 N6, 2005. 
Надинская  М.Ю., 
8. 
Печеночная  энцефалопатия:  патогенетические  подходы  к  лечению. 
Руководство для врачей. Под редакцией В.Т. Ивашкина. М., 2002, 416 с.
Rezumat
Includerea în tratamentul de bază al pacienţilor cu hepatita cronică etiologie virală B a produselor ento-
mologice biologic active duce la diminuarea mai rapidă sau chiar la dispariţia sindroamelor asteno-vegetativ şi 
dispeptic, fapt ce asigură stoparea sindromului de citoliză şi a infl amaţiei mezenchimale. Atât Imupurina, cât şi 
Imuheptina au efect antioxidant, manifestat prin diminuare veridică a POL şi activarea unor fermenţi ai SAO.
Summary
Embodiment of the entomologic biological active products in the standard therapy of patients with 
chronic viral hepatitis B contributes to rapidly reduction or disappearance of asthenovegetative and dyspeptic 
syndrome and facilitates cytolysis syndrome and mesenchymal infl ammation stoppage. Imupurin and Imuheptin 
possesses antioxidant effect which manifests by authentic reduction of lipid peroxidation and antioxidative 
system proteins activation.

211
DEPRESIA LA PERSOANELE ANXIOASE
Inga Deliv, dr. în medicină, cercet. ştiinţ., USMF „Nicolae Testemiţanu”
Depresia reprezintă o categorie nosologică importantă, datorită complexităţii simptomatologice 
şi frecvenţei impunătoare în structura morbidităţii generale şi a celei psihiatrice. Provenienţa depresi-
ei constituie subiectul a numeroase cercetări, fi e în domeniul biologiei, fi e în câmpul social psihodi-
namic la nivelul structurilor psihorelaţionale [1; 2; 3]. Conform datelor de statistică, cel puţin unul din 
cinci oameni pe parcursul vieţii fac un episod depresiv, care necesită intervenţia psihiatrului. Anual 
sunt diagnosticate primar aproximativ 1% de depresii, riscul îmbolnăvirii pe parcursul vieţii alcătuind 
circa 20% [4; 5; 6]. În 70% cazuri depresiile recidivează, iar în cca 15% se fi nalizează cu suicid [4]. 
O altă problemă majoră ţine de faptul că 35-50% dintre depresivi nu solicită asistenţă medicală. 
În 60-80% cazuri aceşti bolnavi nu ajung în vizorul psihiatrului, administrând tratament indicat de 
medicii generalişti [7; 8]. Depresia unipolară majoră ocupă astăzi unul din primele locuri printre cele 
mai frecvente cauze de disabilitate, situându-se înaintea tuberculozei şi a accidentelor rutiere. Actu-
almente costurile economice ale depresiei sunt similare ca magnetudine cu costurile asistenţei cance-
rului, SIDA şi bolilor coronariene. Multiplele studii consacrate tulburărilor de sănătate mintală [3; 5; 
6] constată prezenţa depresiei în structura diferitor maladii psihice şi somatice, infl uenţând evoluţia, 
pronosticul  şi strategiile terapeutice. În prezent, o atenţie deosebită este acordată stărilor afective 
mixte - depresiv-anxioase. Potrivit datelor literaturii de specialitate, simptomatica depresivă şi cea 
anxioasă coexistă la 83–96% bolnavi [9]. Van Praag (1998) menţionează fenomenul comorbidităţii 
drept una dintre cele mai difi cile probleme în sensul evaluării şi tratamentului depresiei. Unii autori 
relatează că în cca 45-65% cazuri tulburările de personalitate semnifi cativ complică pronosticul evo-
lutiv şi terapeutic al depresiei [10; 11; 12]. Depresia infl uenţează considerabil atât calitatea vieţii, cât 
şi posibilităţile adaptative ale pacientului [2; 3; 5]. 
Actualmente, la nivel global, depresia este cea mai frecventă cauză a invalidităţii la adulţi. 
Conform datelor OMS (2000), tulburările afective alcătuiesc aproximativ 40% din numărul total de 
tulburări psihice, situându-se ca frecvenţă pe locul patru, iar către anul 2020 se presupune că depresia 
se va deplasa pe locul doi în structura morbidităţii umane [4]. 
Ţinând cont de incidenţa înaltă şi de coexistenţa frecventă a anxietăţii şi depresiei în structura 
psihopatologică actuală a tulburărilor afective, de creşterea continuă a numărului de bolnavi depre-
sivi, studierea simptomelor depresive la persoanele anxioase se impune drept una dintre direcţiile 
prioritare de cercetare în psihiatria modernă. 
Scopul studiului. Cercetarea  particularităţilor clinico-evolutive ale depresiei nonpsihotice la 
persoanele anxioase şi elaborarea stategiilor de tratament al acesteia.
Obiectivele lucrării:
1. Evidenţierea factorilor care favorizează declanşarea depresiei la persoanele anxioase. 
2. Identifi carea structurii manifestărilor clinice ale depresiei nonpsihotice la persoanele cu nivel 
crescut de anxietate predominant trăsătură şi/sau stare. 
3. Elucidarea particularităţilor de evoluţie a depresiei la persoanele anxioase. 
4. Elaborarea strategiilor de tratament în funcţie de structura psihopatologică şi de evoluţia sin-
dromului depresiv la persoanele cu nivel crescut de anxietate.
Materiale şi metode. În studiu au fost incluşi 124 de bolnavi de sex feminin cu depresie nonpsi-
hotică. Vârsta bolnavilor a fost cuprinsă între 18-46 de ani, vârsta medie constituind 31,16 ± 0,74 ani.  
Diagnosticul clinic a fost stabilit în baza criteriilor ICD-10. Toţi pacienţii din studiul prezent au urmat 
tratament antidepresiv asociat cu psihoterapie. În unele cazuri pacienţii au benefi ciat de antidepresive 
de ultimă generaţie (SSRI – inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină), în altele li s-au administrat 
antidepresive triciclice (ADT). Examenul clinic a inclus acuzele, anamnesticul bolii şi al vieţii, datele 
obiective, iar pentru a putea studia factorii de risc în sensul declanşării/menţinerii stării depresive la 
persoanele cu anxietate, în colaborare cu dr. hab., profesorul universitar M. Revenco, a fost elaborat 
un chestionar special, care includea 46 de itemi. În funcţie de prezenţa şi nivelul anxietăţii, confi rmat 
cantitativ prin testul Ch. Spiellberger, pacienţii au fost divizaţi în III grupe: grupa I – 31 de paciente 

212
depresive (25%) cu predominarea anxietăţii trăsătură, grupa II - 30 de bolnave (24,2%) cu predomi-
narea anxietăţii stare şi grupa III – 34 de bolnave (27,4%) cu nivel crescut  de anxietate stare şi tră-
sătură (> 30 de puncte). Lotul martor l-au constituit 29 de bolnave depresive (23,4%), la care nivelul 
anxietăţii nu depăşea limita fi ziologică (< 30 de puncte). 
Au fost evaluaţi coefi cienţii de corelare (rxy) între frecvenţa factorului de risc şi severitatea 
stării morbide, pentru a-i evidenţia pe cei mai importanţi în sensul declanşării/menţinerii stărilor de 
depresie la persoanele cu anxietate. Calculând coefi cienţii de efi cienţă (re), a fost posibilă analiza 
comparativă a efi cienţei diferitor strategii terapeutice ale depresiei la persoanele anxioase. 
Rezultate şi discuţii. În urma investigaţiilor efectuate, ţinând cont de coefi cienţii de corelare, se 
poate presupune că atunci când nivelul anxietăţii nu depăşeşte limita fi ziologică (lotul martor), mai 
frecvent se vor dezvolta stări depresive nonpsihotice de severitate uşoară sau medie. Categoria de risc 
în acest sens fi ind: persoanele cu vârsta de până la 40 de ani, cu relaţii interpersonale perturbate, care 
locuiesc în mediul urban, nu sunt încadrate în familii (sunt celibatare sau divorţate), deţin diplome de 
studii superioare, dar nu au serviciu, situaţia socioeconomică a cărora este nefavorabilă.
Evaluând cum corelează factorii de risc studiaţi cu severitatea depresiei la persoanele cu nivel 
crescut de anxietate, predominant trăsătură (grupul I), în categoria de risc major au fost incluşi su-
biecţii solitari în vârstă de până la 30 de ani, studenţi sau şomeri, cu istoric familial de depresie (rxy 
= +0,92) şi statut socioeconomic defavorabil, care locuiesc în mediul rural. Este important să ţinem 
cont de faptul că la asemenea persoane depresia se poate declanşa chiar şi în cazul unor relaţii intra-
familiale şi interpersonale favorabile. 
La bolnavii cu nivel crescut de anxietate, predominant situativă (grupul II), cei mai importanţi 
coefi cienţi de corelare pozitivă depresia s-au manifestat cu: vârsta (între 30-40 de ani), studiile medii 
de specialitate şi superioare, nivelul înalt de responsabilitate, relaţiile intrafamiliale lipsite de em-
patie, statutul socioeconomic defavorabil. Aşadar, situaţiile psihotraumatizante pot creşte riscul de 
depresie, mai ales medie sau severă, la persoanele cu vârsta între 30-40 de ani, celibatare cu studii 
medii de specialitate sau superioare, încadrate în câmpul muncii (în special, cu funcţii care presupun 
responsabilitate crescută), situaţia socioeconomică a cărora este nefavorabilă.
Depresiile pe fundal de anxietate trăsătură şi stare (grupul III) corelau pozitiv cu majoritatea 
factorilor studiaţi, dar totuşi corelările cele mai intense au fost cu: vârsta de până la 40 de ani, studii 
superioare, incapacitatea de a se adapta la stres, relaţiile intrafamiliale reci, lipsite de empatie pe fun-
dal de confl icte cotidiene, factorii individual-psihologici subiectivi, situaţia socioeconomică precară. 
La persoanele din lotul martor, depresia debutează lent şi evoluează „liniar” (simptomele clinice 
nu se modifi că esenţial nici pe parcursul aceluiaşi episod morbid, nici nictemeral), manifestându-se 
preponderent sub aspectul stărilor depresive de grad uşor. Tabloul clinic a fost exprimat predomi-
nant de simptome somatovegetative şi de tulburări hipnice sub aspectul insomniei „tardive”. Pentru 
aceşti bolnavi au fost specifi ce stările de anorexie cu scădere ponderală. Depresiile, de regulă, au fost 
responsive la tratamentul farmacologic (antidepresiv), administrarea căruia a ameliorat considerabil 
starea afectivă generală, către săptămâna a 8-12 a terapiei instalându-se remisiuni complete. 
La persoanele din grupul I, depresiile, mai frecvent, au fost severe ca intensitate, manifestând 
oscilaţii nictemerale (predomina agravarea matinală a simptomelor somatovegetative şi a celor afec-
tive). La această categorie de pacienţi s-a constatat: debutul depresiei la o vârstă comparativ tânără; 
cea mai înaltă frecvenţă a episoadelor morbide repetate. În tabloul clinic al depresiei au predominat 
simptomele afective, stările de bulimie nervoasă şi agitaţie psihomotorie; insomnia „medie”. S-a con-
statat necesitatea administrării tratamentului complex (psihoterapeutic şi antidepresiv) şi de durată; 
rezistenţa simptomelor la terapie ; creşterea mai difi cilă a calităţii vieţii, în special sub aspectul sănă-
tăţii mintale; tendinţa la evoluţie trenantă şi cronicizare. Remisiunile la această categorie de bolnavi 
mai frecvent au fost incomlete şi instabile. 
La persoanele depresive din grupul II debutul stării morbide mai frecvent a fost brusc. Se con-
stata dependenţa simptomelor şi a indicilor clinico-psihologici de evoluţia situaţiei psihotraumatizan-
te, ea fi ind refl ectată adeseori în tabloul clinic al maladiei. La aceşti bolnavi au dominat depresiile de 
intensitate moderată sau severă cu agravarea  stării generale şi afective în a doua jumătate a zilei. În 
tabloul clinic erau frecvente insomniile „precoce”, stările anorectice, agitaţia psihomotorie. Aceste 

213
depresii au manifestat evoluţie fl uctuantă pe parcursul aceluiaşi episod, starea clinică modifi cându-se 
de la o zi la alta. Ameliorarea stării generale, inclusiv afective, corela direct cu soluţionarea situaţiei 
psihotraumatizante sau cu îndepărtarea în timp de momentul stresogen. Concomitent s-a constatat o 
responsivitate mai mare a pacienţilor la tratamentul psihoterapeutic sau cel complex (asocierea reme-
diilor antidepresive cu psihoterapie). Remisiunile au fost mai frecvent complete, iar recăderile erau 
cauzate de situaţii psihotraumatizante.
La pacienţii depresivi cu nivel crescut de anxietate trăsătură  şi situativă (grupul III), depresia a 
debutat acut, stările depresive au fost ca intensitate severe. Debutul episodului depresiv a fost cauzat 
de situaţii stresogene nesemnifi cative. Simptomele depresive s-au redus în timp mai lent, comparativ 
cu pacienţii la care predomina anxietatea stare. La aceşti pacienţi se constata agravarea stării gene-
rale şi afective în a doua jumătate a zilei, predominau insomniile „precoce” sau/şi „medii”, difi cil se 
ameliora calitatea vieţii. Depresia a manifestat evoluţie trenantă, tendinţe de cronicizare. Frecvenţa 
episodelor depresive, tendinţele de recurenţă au fost mai puţin semnifi cative, comparativ cu bolnavii 
la care predomina anxietatea trăsătură. Pentru toţi pacienţii incluşi în studiu, inclusiv din lotul martor, 
au fost caracteristice tulburări vegetative, tip simpaticotonie.
Coefi cienţii efi cacităţii tratamentului cu SSRI sunt net superiori celor constataţi către  fi nalul 
investigaţiilor la bolnavii care administrau ADT. Se poate de evidenţiat efi cienţa mai rapidă a ADT 
în cazul asocierii depresiei nonpsihotice cu nivel crescut de anxietate situativă şi impactul negativ al 
anxietăţii, în special trăsătură asupra declanşării/menţinerii depresiei. Un alt moment important în as-
pectul terapiei stărilor de depresie la persoanele cu nivel crescut de anxietate ţine de necesitatea unui 
tratament complex (farmacologic şi psihoterapeutic) şi de durată.