Diagnosticul psihic provizoriu

C. P. I. – California Psychological Inventory – a fost publicat de către directorul departamentului de psihologie din Berkeley, Harrison G. Gough în 1956. Este destinat diagnosticării şi evaluării indivizilor, punându-se accent pe comportamentele interpersonale şi dispoziţiile în corelaţie cu interacţiunile sociale. Caută să evalueze mai curând aspectele favorabile decât cele morbide sau patologice. A fost numit M. M. P. I – ul normal, nu numai pentru că are în conţinutul său 186 itemi din ultimul, ci mai ales pentru a fost construit pe aceiaşi schemă, în mod empiric, prin contrast, iar răspunsurile subiecţilor sunt apreciate ca extreme într-un criteriu pertinent – ca de exemplu Do (dominanţa). C. P. I - ul are 18 scări ( Do, Cs, Sy, Sp, Sa, Wb, Re, So, Sc, To, Gi, Cm, Ac, Ai, Ie, Py, Fx, Fe ) dintre care numai 4 au fost construite în mod clasic, selecţionând itemii într-un mod teoretic şi supunandu-i unei analize interne, precum şi validărilor ulterioare. Teste obiective de personalitate Aceste tipuri de teste se caracterizează prin faptul că includ astfel de situaţii încât permit o sondare a trăsăturilor de personalitate prin analiza modului în care au fost rezolvate situaţiile cuprinse teste. Există printre altele o serie de teste destinate diagosticării de trăsături morale. Ele s-au construit pe ideea exprimată de VOELKER în 1921 că în situaţii miniaturale se pot decela importantem trăsături de personalitate, inclusiv trăsături morale. Cea mai cunoscută scală de acest gen poartă numele de BATERIA C (CEI). Ea cuprinde probe de onestitate şi cooperare. Subiectului i se dau două teste echivalente – după care fapt, unul din ele i se dă spre corectare. Diferenţele simţitoare dintre testul reţinut şi cel corectat de subiect pun în evidenţăcaracteristicile onestităţii subiectului în timpul corectării. Prin alte teste obiective de personalitate se determină gradul de fragilitate al corectitudinii. În acest sens se poate cita testul de urmărire în oglindă a unui traseu labirintic în stea (WECHSLER şi HARTINGS). Testul permite decelarea subiecţilor anxioşi, a celor ce nu pot suporta situaţia de stres sau aceea de insucces. Testul X – O de PRESSEY şi CORNELL WORDFORM sunt teste ce pot fi trecute în aceeaşi categorie. Testul de temperament al lui DOWEY conţine un număr mic de teste grafice prin care se decelează trăsături complexe de personalitate ca: fluiditatea reacţiilor, forţa şi decizia de a acţiona, grija şi persistenţa în acţiuni etc. Funcţii apropiate şi asemănătoare are testul de perseverenţă al lui R. ZAZZO şi MIRA STAMBACK. Acest test se aplică de la 6 ani la vârstele adulte. Prin intermediul lui se pot aprecia: meticulozitatea, atitudinea de bluf, instabilitatea, trăsături operative ale caracterului şi cele apropiate de cele de temperament. O baterie cuprinde 5 teste ce prevăd măsurări ale perseverenţei şi ale altor trăsături operative de caracter prin intermediul unor activităţi şi a performanţelor şi antrenării în acestea. Testul de perseveraţie CATTELL, ca şi alte teste de acest gen (SPEARMAN, ZAZZO, M. STANBACK), se bazează pe ideea că perseverenţa ( factor p) se poate măsura optimal în situaţiile de interferenţă între o activitate ce corespunde unei deprinderi automatizate şi o altă activitate – în care este implicat un factor creator. Tot printre testele obiective de personalitate se pot enumera testele ce au în atenţie alte trăsături temperamentale: testele de factor F (CATTELL), testele de fluiditate. Testul U 81 elaborat de ANDRE VIDAL se aseamănă mai mult cu testele proiective. Acesta cuprinde 15 serii de imagini prin care este antrenată “cultura afectivă” a subiectului. Pentru fiecare serie de imagini subiectul trebuie să alcătuiască o povestire implicând ceea ce îi sugerează ilustraţia. Bateria cuprinde 53 variabile aparţinând la şase categorii fiecare, 4 categorii se referă la acţiuni şi sentimente (dinamismul şi depăşirea de obstacole), 2 categorii de variabile se referă la cadrul în care se desfăşoară acţiunea. Pentru diagnoza afectivităţii, P.G. WEIL a elaborat un test ce cuprinde 22 de planşe pentru adulţi (3 dintre ele se pot înlocui prin altele mai potrivite penru copii şi adolescenţi), subiectul este solicitat să descrie planşele. În timp ce lucrează se dau şi cuvinte inductoare şi se fac înregistrări la un galvanometru. “EMPATHY TEST”, realizat de WILLINARD A. KERR, are trei secţiuni: domeniul muzicii (limbaj comun tuturor oamenilor); interese şi aspiraţii potenţiale; relaţii interpersonale, direcţii de identificare empatică a relaţiilor. Este un test fără limită de timp (se desfăşoară în 6-15 minute) şi se poate aplica şi în grup. Testele de diagnoză a tulburărilor psihice de personalitate Testul motor de structurare vizuală al lui BENDER. Lauretta Bender a folosit 9 figuri geometrice, mai mult sau mai puţin complexe, pe care subiectul trebuie să le reproducă. Într-o primă fază se cere copierea modelelor. În a doua, se solicită copierea din memorie. Testul are la bază concepţia gestaltistă, dar şi un fond latent de interpretări din arsenalul psihologiei abisale. Pune în evidenţă aspecte psihotice, schizofrenii şi chiar leziuni intracraniene, dar şi caracteristici ale inteligenţei, creativităţii şi echilibrului afectiv. Testul diagnostichează întârzierea globală a maturaţiei, incapacităţii în domeniul limbajului, fenomene de disociere perturbatoare a personalităţii, deranjamente ale impulsurilor, ale percepţiei şi confuzionale. Labirintele PORTEUS sunt folosite datorită acceptării lor facile de către orice subiect. Testul poate măsura adaptabilitatea socială a debililor mintali, permite previziunea adaptării sociale a delincvenţilor. Există o versiune pentru copii şi una pentru subiecţii de peste 13 ani. O altă variantă, numită “scara extinsă”, cuprinde 8 labirinte grupate şi se foloseşte in controlul rezultatelor scării originale, în controlul modificărilor ce au putut surveni între timp şi pentru a completa prognosticul adaptării sociale (la subiecţii de peste 13 ani). Testul de figuri complexe REY A. (1942) constă dintr-o serie de figuri geometrice complexe pe care subiectul trebuie să le reproducă din memorie şi să le copieze. Copierea de figuri ca test clinic are la bază ideea (1900) că afazicii nu pot realiza o copiere simplă. (Aceeaşi sarcină de copiere apare şi în testele BINET-SIMON, BENTON, BENDER, OSTERRIETH P.)Testele sunt aplicabile pe subiecţii de la 4 ani la vârstele adulte şi într-o variantă ce se referea la copii între 4 şi 8 ani. Cotaţia are 8 clase ierarhice privind evidenţierea percepţiei clare globale şi percepţia detaliilor. Testul permite examinarea nivelului de dezvoltare intelectuală, perceptiv-motorie, evidenţierea tulburărilor congenitale sau dobândite, ale structurării spaţiale şi eventual apraxiile, agnoxiile şi afaziile. Testul REVERSAL de A.W.EDELFELD se poate utiliza pentru depistarea dislexiei începând cu prima clasă şcolară. Conţine 84 perechi de figuri geometrice. În unele cazuri ele sunt identice, în altele diferă ca rotaţie a ansamblului sau a detaliilor. Subiectul trebuie să pună o cruce în dreptul figurilor ce nu sunt identice. Testul evaluează fin dificultăţile ulterioare ale învăţării lecturii. Testul de retenţie vizuală al lui ARTHUR L BENTON permite diagnosticarea caracteristicilor memoriei imediate. Subiectului i se solicită să privească 10 secunde o planşă, apoi îi este luată şi i se cere să deseneze din memorie figura respectivă. Testele proiective J.E.BELL a considerat că se poate vorbi de câteva categorii de tehnici proiective în funcţie de materialul utilizat: tehnici care au la bază stimularea proiecţiei prin asociaţii de cuvinte; tehnici ce utilizează stimuli vizuali; tehnici ce utilizează mişcări expresive; tehnici ce utilizează locul şi loisirurile. Alte clasificări se fac pe criteriul naturii interpretărilor şi rezultatelor obţinute, al modului încare se elaborează răspunsul sau al scopului urmărit: teste constitutive – subiectul trebuie să aplice o structură şi să facă organizarea materialului nestructurat şi plastic în functie de această structură; teste constructive – subiectul trebuie să construiască structuri mai largi pornind de la un materila definit sau de la o sugestie; teste interpretative – subiectul trebuie să interpreteze o experienţă cu semnificaţie afectivă; teste catartice – subiectul trebuie să se exteriorizeze emoţional sub influenţa stimulilor; teste refractive – se creează condiţii de exprimare a subiectului prin distorsiuni ce au punct de plecare în comunicarea socială convenţională. Clasificarea lui Eysenk după criteriul solicitării subiectului: teste de completare (a unei fraze, a unei istorii, a unui desen etc.); teste de producţie – subiectul trebuie să deseneze, într-o situaţie de joc, de construcţie sau de activităţi; teste de observaţie – lansează subiectul într-o situaţie slab structurată, permiţând să se observe modul în care reacţionează. Există opinia că testele proiective reprezintă apotul cel mai important şi obiectiv în sondarea personalităţii. Testul RORSCHACH (ROR) a fost elaborat de psihiatrul elveţian Rorscharch Herman (1884-1922) în 1921, planşele fiind desenate chiar de el. În fapt, ideea utilizării petelor de cerneală pentru a explora caracteristici ale personalităţii se citează ca fiind emisă de Leonardo da Vinci. Ele au mai fost folosite în teste şi de către Kener, de Bartlett, fiind cunoscut faptul că percepţia vizuală este influenţată de personalitate. Testul cuprinde 10 planşe cu pete de cerneală simetrice, mari, colorate şi necolorate. Subiectul este solicitat să spună ce anume îi sugerează fiecare pată în parte. Interesează faptul dacă subiectul se referă la ansamblul sau al detalii ale petelor, dacă atribuie formelor percepute identităţi vegetale ori animale, raporturile dintre forme şi culori ce intervin în răspunsuri, originalitatea sau banalitatea răspunsurilor, numărul răspunsurilor sau productivitatea proiecţiei impregnate de factori emotivi şi intelectuali (număr redus de răspunsuri – reţinere, lipsă de expansivitate şi energie mentală, răspunsuri puţine, dar calitativ deosebite – preocupare pentru perfecţionare, răspunsuri numeroase – bogăţie imaginativă). Dintre cele 10 planşe ale testului, 5 sunt negre, gri şi albe, 2 au în plus culoarea roşu şi trei sunt multicolore. Se fac notaţii anumite privind modul de aprehensiune (percepere), determinanţii prin care se fac referiri la caracteristici de formă, conţinutul, clar-obscurul, rezonanţa intimă. Un grafic permite să se raporteze numărul de interpretări de planşe (se cotează timpul total, timpul mediu de reacţie, numărul total de banalităţi şi numărul total de răspunsuri, inclusiv răspunsurile originale). Testul pune in evidenţă tipul de aprehensiune, de rezonanţe intime, interesele, tendinţele nevrotice, tensiuni conflictuale minore şi majore, aspecte ale inteligenţei etc. Testul BEHN-RORSCHACH, elaborat de Hanz Zullinger, şi testul FUCHS-RORSCHACH constituie forme paralele teste cu pete de cerneală bazate pe aceleaşi pricipii, la fel ca şi testul lui HOLTZMANN W.H. (H.J.T.), testul Z (ZULLINGER) – probă colectivă cu răspunsuri la alegere. TAUTOFONUL (SHAKOV şi ROSENZWEIG, 1940) constă tehnic din emiterea unor sunete incerte la care subiectul investigat trebuie să aprecieze tot ce îi vine în minte. Sunetele se dau foarte slab şi în mod repetat din care motiv se pot produce efecte de sumare. T.A.T. sau THEMATIC APPERCEPTION TEST dezvoltat de CHRISTINA D. MORGAN şi HENRY A MURRAY (1935), spre deosebire de testul Rorchach – cu care a fost adeseori comparat ca importanţă – este o probă psihosocială şi interpretativă. Constă din 30 de ilustraţii ce reprezintă una sau două persoane în atitudini ce au semnificaţii incerte. Se cere subiectului să povestească istorioare corespunzătoare inventate sub impulsul momentului. Răspunsul cuprinde tendinţa de a integra în interpretarea situaţiilor ambigue din ilustraţii propria experienţă, cerinţe de moment, conştiente şi inconştiente, fapt ce permite să se pună în evindenţă aspecte importante ale personalităţii ca pulsiunile, emoţiile, sentimentele, complexele şi conflictele. Există un sistem de interpretare de cinci puncte ale răspunsurilor: eroii povestirii (care se identifică cu subiectul în mod cert; trebuinţele ; forţele ce acţionează asupra eroilor; tema generală a istorioarei elaborate de subiectul considerat; deznodământul. În relatare interesează forma relatării, lungimea ei, gradul de organizare, orientarea şi detaliile. Testul lui PERCIVAL SYMONDS (PST) este destinat adolescenţilor şi are la bază tot imagini (20). Acestea sunt împărtite în două serii de câte 10 care se administrează la interval de o zi. În conţinut se studiază pe rând eroii, sistemul de forţe psihice pus în joc, în relaţiile dintre personaje, atitudinile acestora şi atitudinile subiectului fată de fiecare personaj, interesele ce acţionează şi deznodământul. În analiza formei se ţine seama de metoda utilizată de subiect in expunere, de atitudinea faţă de examen, de comentariile şi conduita generală a subiectului. Testul de atitudini familiale (F.A.T.) de L. JACKSON cuprinde 8 desene simple privind aspecte uşor tensionale ale vieţii de familie. Testul de apercepţie pentru copii (C.A.T.) şi suplimentul său C.A.T.S. de LEOPOLD şi SONIA BELLAK se bazează pe ideea că în copilărie identificarea şi proiectarea sunt facile dacă li se sugerează copiilor să alcătuiască povestiri în care personajele sunt animale. Testul conţine 13 ilustraţii şiare la copiii de 3-10 ani funcţiile pe care le are T.A.T. la adulţi şi testul Symonds la adolescenţi. Testul lui CORMAN (PAT) se aplică la toate vârstele, dar mai ales la copii, conţinând 18 planşe cu scene ale unui singur animal, totdeauna acelaşi. Temele cuprinse în planşe se referă la: frustraţie; temă pentru copiii ce se vor unici; temă privind rivalitatea între fraţi; temă cu motiv depresiv de excludere; tema tatălui care înlocuieşte mama; temă ce evocă culpabilitatea; temă de refulare oedipiană; temă depresiv-anxioasă; caz de nevroză, de îndoială, de scrupule; nevroza de teamă; temă erotică ; rivalitatea oedipiană şi fraternală. Testul ROZENWEIG de frustraţie pentru adulţi (1944) cuprinde 24 imagini desene. În fiecare din ele sunt prezebtate două personaje în situaţii de frustrare de tip curent. Subiectului i se cere să spună ce ar răspunde dacă ar fi cel frustrat.Răspunsurile se analizează din punctul de vedere l timpului de reacţie şi al direcţionării agresiunii. Testul SZONDY (LEOPOLD) are la bază teoria “destinului”. Autorul considera că există 3 substraturi ale inconştientului: inconştientul personal, conturat ca substrat sexual şi constituit în prima copilărie; inconştientul familial; sistemul pulsional arhaic colectiv. În sistemul pulsional al analizei destinului prin testul Szondy se disting aspiraţii sau tendinţe pulsionale (determinate de o genă maternă sau paternă), nevoi sau factori pulsionali (perechi de gene pulsionale analoage), pulsiuni sau factori pulsionali rezultaţi din aliajul a două reuniri de factori pulsionli. Testul dispune de 48 de fotografii împărţite în 6 serii de câte 8, iar subiectul est rugat să aleagă din fiecare serie câte 2 fotografii cu persoana cea mai simpatizată şi cu cea contrarie. Alegerile pun în evidenţă un profil pulsional, Szondy stabilind 4000 de asemenea profiluri. Testul mozaic de LOWENFELD MARGARETA are la bază teoria gestaltistă ce cuprinde 456 piese de materie plasică de 5 forme, în 6 culori. Subiectul trebuie să facă un model cu piesele folosind câte vrea dintre ele. Există în total 3 categorii semnificative de desene (modele), iar fiecare din acestea se analizează prin sistemul de evaluare: prezenţa simetriei în formă sau culoare; asimetria în formă sau culoaer; hipersimetria; neexistenţa niciunui gestalt; prezenţa unui efect de simetrie sau de perspectivă. Testul cotează: maturaţia la coipii normali, particularităţi individuale, prezenţa nevrozelor, a psihozelor, influenţe culturale. Testul arborelui al lui K. KHOCH constă din instruirea subiectului în a desena un arbore fructifer. Există în sistemul de interpretare proiectivă al acestui test o semnificaţie ce se acordă desenului în ansamblu, faptului dacă arborele are sau nu implantatie puternică în sol, raportul dintre rădăcină şi coroană, dintre acestea şi tulpină, formelor de înclinaţie al arborelui, dominaţie etc. în interpretare se ţine seama de plasarea desenului în pagină, de dimensiuni, formă, ritm de execuţie, înclinaţie, forma rădăcinilor, a trunchiului, a coroanelor, prezenţă de flori, ramuri etc. Testul grădinii este de asemanea un test proiectiv în care se pot analiza diferitele modalităţi de desenare a unei grădini. În testul familiei se solicită copilului să facă un desen în care să figureze întrega sa familie. Se interpretează proiectiv în funcţie de mărimea, distanţa şi directia personajelor, plasarea copilului sau a tânărului în contextul desenului, prezenţă de bariere sau diferenţe de detalii acordate fiecărui membru al familiei. Testul F.BIRREN este un test proiectiv verbal de psihodiagnosticare prin intermediul atitudinilor faţă de culori. Se cer preferinţele cu privire la 11 culori şi 4 situaţii coloristice. Răspunsurile sunt cotate ca referind – culoare plăcută şi neplăcută. Combinaţiile care apar în urma acestui sondaj pun în evidenţă conflicte sau concordanţe. Interpretarea evocă o foarte largă experienţă social simbolistică privind culorile. Piramida culorilor PFISTER-HEISS constă dintr-o piramidă desenată din 15 careuri ce se pot asambla din eşantioane colorate de hârtie aflate la dispoziţia subiectului. Compoziţia se analizează proiectiv. Se interpretează dominaţia coloristică pe secvenţa inferioară, medie şi superioară, la dreapta şi la stânga etc. Alături de tehnicile proiective relativ diferite, capătă o difuzare tot mai largă tehnicile proiective verbale. SMITH (1933) a analizat vorbirea copiilor de 2-6 ani în timpul jocului grupând proporţia de negativism, agresivitate, criticism, ca materiale proiective. WOLFESTEIN (1954) a elaborat o metodică bazată pe glume şi ghicitori, pentru copii de 5-12 ani, prin care se obţinea un material verbal proiectiv interesant, prin solicitarea copiilor de a reproduce produsele verbale comunicate şi să motiveze preferinţele făcute de fiecare. WRIGHT (1942) a utilizat mici povestiri cu jucării, decupând un material proiectiv reacţiile de conflict. Completările de istorioare, mai exact terminările de povestiri au fost utilizate de L.DESPERT, D.R.MILLER, MARGARET E. STONNE, M.ENGEL, H.D.SERGENT. Un test verbal de acest gen a fost proiectat de T.BOGDAN, ANA T.BOGDAN, M. CRISTEA în vederea probării sensibilităţii proiecţiei la tinerele delincvente minore. Testul proiectiv pentru diagnoza unor trăsături de caracter (A.COSMOVICI şi colaboratorii) constă dintr-o povestire în 4 variante în care fondul rămâne acelaşi schimbându-se doar vârsta şi sexul personajelor după vârsta şi sexul celor testaţi. Povestirea evoluează pe linia descrierii evoluţiei prieteniei dintre două persoane şi a inserţiei ambiţiei sociale. Testul proiectiv TST (TWENTY STATEMENTS TEST) utilizat şi descris mai întâi de KUHN şi McPARTLAND, apoi preluat de LOUIS A. ZURCHER (1972), se bazează pe proiecţia încorporată în sarcina de a completa 20 de propoziţii care încep cu “Eu sunt...”. În test se pun în evidenţă 4 categorii de răspunsuri din punctul de vedere al enunţului: caracteristici fizice sau exterioare; situaţia profesională, socială; caracteristici de genul: “eu sunt harnică”, “eu sunt nervos”etc.; pun în evidenţă un spirit filozofic, adaptare la mediul apropiat. În afară de determinarea dominanţei, testul permite să se evidenţieze unele tendinţe psihotice, interese profesionale, nivel de inteligenţă etc. Psihodiagnosticul miokinetic după tehnica LOPEZ (PMK) utilizează un test mental de expresie grafică, folosind concepţia ce priveşte semnificaţia psihologică a tonusului postural pentru personalitate. Testul cuprinde 6 foi pa care subiectul trebuie să continue a desena pornind de la un punct de plecare dat. se măsoară deviaţiile în milimetri. Testul pune în evidenţă reacţiile constituţionale permanente, cele tranzitorii, coerenţa şi coeziunea intrapsihică şi valoarea agresivităţii, depresiunii sau excitaţiei euforice, tensiunea, emotivitatea constituţională, tendinţe spre anxietate sau apatie, nivel de inteligenţă etc. Tehnici de sondare a sociabilităţii Teste obiective de relaţii sociale conţin materiale prin care se pot evalua subiecţii în condiţii de performanţă şi colaborare, pe subgrupuri. Testul lui RUSSEL (SAGE SOCIAL RELATION TEST – 1951) foloseşte 36 cuburi diferite ca formă din care trebuie să se facă 3 construcţii cu model dat de către grupul aflat în studiu. Testul ZWEI PERSONUNE al lui H.HENNING (1927) constă din cerinţa ca două persoane să colaboreze în activitatea ce trebuie să se desfăşoare cu ajutorul unor aparate. Astfel, se poate analiza spiritul de colaborare, amabilitatea, serviabilitatea, brutalitatea etc. Testul F.BENE şi A. ANTONY (THE FAMILY RELATIONS) cuprinde desene cu personaje ce trebuie aranjate în scene de familie. Testul dezvăluie aspecte ale sociabilităţii prin elemente primitive, având şi elemente specifice testelor proiective. Există chestionare de sociabilitate sociometrice, teste sociometrice, teste de măsurare a reputaţiei; teste de percepţie sociometrică. BIBLIOGRAFIE : Institutul de ştiinţe ale educaţiei, secţia orientare şcolară şi profesională – Inventare multifazice de personalitate, Bucureşti, 1991 Institutul de ştiinţe ale educaţiei, secţia orientare şcolară şi profesională – Scări psihometrice de inteligenţă, Bucureşti, 1991 Institutul de ştiinţe ale educaţiei, secţia orientare şcolară şi profesională – Teste de inteligenţă, Bucureşti, 1991 Roşca M. – Metode de psihodoagnostic, E. D. P., Bucureşti Şchiopu Ursula - Psihodiagnostic