Fiziologia sistemului circulator Prof. Pop Aurel

Yüklə 445 b.

tarix	07.04.2017
ölçüsü	445 b.
	#13545

Fiziologia sistemului circulator

Prof.Pop Aurel

Printre alte roluri pe care le îndeplineşte în organism, sângelui îi revine şi acela de a aproviziona ţesuturile cu substanţele nutritive necesare.
De circulaţia sângelui depinde buna funcţionare a organelor şi viaţa organismului în totalitate.

Activitatea inimii
Activitatea inimii, ritmică şi involuntară, se desfăşoară în trei timpi:
contracţia celor două atrii (sistola atrială)
contracţia celor două ventricule (sistola ventriculară)
repausul general al atriilor şi ventriculelor (diastola generală)

Inima este un muşchi, care, ca toţi muşchii, are nevoie de repaus pentru eliminarea toxinelor rezultate în urma contracţiei şi pentru a-şi reface rezervele.
Această recuperare se face în diastola generală.
Cei trei timpi în care inima îşi desfăşoară activitatea formează revoluţia cardiacă (ciclul cardiac).

În sistola atrială, pereţii atriilor se contractă, împingând sângele în ventricule.
În acest moment, peretele ventricular este relaxat (diastolă ventriculară).

În sistola ventriculară, pereţii ventriculelor se contractă şi sângele este împins în aortă şi artera pulmonară; ventriculele se golesc, urmând ca imediat sângele din atrii să le umple.
În momentul sistolei ventriculare, peretele atriilor este relaxat (diastolă atrială), iar valvulele închid orificiile dintre atrii şi ventricule, sângele fiind împiedicat să revină în atrii.

Sângele, împins cu putere prin contracţia pereţilor ventriculelor şi având presiune mare, reuşeşte să deschidă valvulele aflate la baza arterelor aortă şi pulmonară.
Acum vă puteţi explica de ce peretele ventriculelor, şi mai ales al celui stâng, este aşa de gros.
În timpul diastolei generale, sângele din vene curge în atrii, iar prin valvulele dintre atrii şi ventricule, care sunt deschise, curge în ventricule, datorită forţei de gravitaţie.

Ritmul cardiac (numărul contracţiilor inimii pe minut) depinde de activitatea persoanei, vârsta, starea psihică, sexul acesteia.
Ascultând bătăile inimii, constataţi că se aud nişte zgmote mai deosebite, care se repetă ritmic.
Primul zgomot, mai lung şi mai profund, se produce datorită închiderii valvulelor dintre atrii şi ventricule şi pulsării sângelui din ventricule în artere.

Al doilea zgomot corespunde diastolei ventriculare.
Acesta este mai scurt şi are un ton mai înalt.
El este produs de închiderea valvulelor de la baza arterelor (aortă şi pulmonară), ceea ce nu permite sângelui să se întoarcă în ventricule.
Aceste zgomote se pot exprima prin silabele lup-dup.
Înregistrarea lor este importantă pentru analiza revoluţiei cardiace, folosindu-se în prevenirea şi tratarea bolilor inimii.

Pulsul corespunde contracţiilor ventriculelor, al căror şoc se transmite în artere datorită elasticităţii acestora.
Luând pulsul unei persoane numărăm 70 de pulsaţii, care corespund celor 70 de bătăi ale inimii pe minut.

Circulaţia sângelui
Sângele efectuează în orgnanism un dublu circuit: de la inimă la diversele organe, şi, înapoi, de la acestea la inimă.
Acest dublu circuit este prezentat în figura de mai jos.

Mica circulaţie (circulaţia pulmonară).
Ventriculul drept împinge în artera pulmonară sânge venos (încărcat cu dioxid de carbon).
La nivelul plămânului, sângele lasă dioxid de carbon, fixează oxigen în hemoglobina din hematii şi devine roşu aprins datorită oxihemoglobinei.
Venele pulmonare îl aduc în atriul stâng, de unde, prin sistola atrială, trece în ventricululul stâng.
Durata acestui circuit este de 11 secunde.

Marea circulaţie.
Ventriculul stâng, prin sistola ventriculară, împinge sângele în artera aortă şi ramificaţiile acesteia.
La nivelul organelor, prin intermediul capilarelor, sângele lasă oxigenul, cu care s-a încărcat în plămâni, şi nutrimentele, cu care s-a îmbogăţit la nivelul intestinului subţire (prin absorbţia intestinală).
Imaginile alăturată prezintă această vascularizaţie la nivelul creierului şi al mâinii.

Sângele capătă o culoare închisă datorită dioxidului de carbon cu care se încarcă în ţesuturi (carbohemoglobina).
Venele cavă superioară şi inferioară dirijează sângele venos spre atriul drept.
Durata acestui circuit este de 22 secunde.
În cursul marii circulaţii, sângele asigură eliminarea substanţelor nefolositoare, conducându-le la rinichi.

Paralel cu sistemul circulator sangvin, în corp se găseşte o reţea de vase care constituie sistemul circulator limfatic.
Circulaţia limfei în acest sistem este determinată tot de activitatea ritmică a inimii.

Sistemul limfatic este alcătuit din vase limfatice, pe traiectul cărora există ganglioni limfatici.
În traiectul său, limfa străbate glanda endocrină timus, care joacă şi rol de ganglion limfatic, precum şi splina, organ care produce limfocite.

Circulaţia limfei se face de la periferie spre centru, deci, spre deosebire de sânge, limfa nu mai revine la locul de plecare.

Sfârșit

Yüklə 445 b.

Dostları ilə paylaş:

Fiziologia sistemului circulator Prof. Pop Aurel

Fiziologia sistemului circulator

Prof.Pop Aurel

Printre alte roluri pe care le îndeplineşte în organism, sângelui îi revine şi acela de a aproviziona ţesuturile cu substanţele nutritive necesare.

De circulaţia sângelui depinde buna funcţionare a organelor şi viaţa organismului în totalitate.

Activitatea inimii

Activitatea inimii, ritmică şi involuntară, se desfăşoară în trei timpi:

contracţia celor două atrii (sistola atrială)

contracţia celor două ventricule (sistola ventriculară)

repausul general al atriilor şi ventriculelor (diastola generală)

Inima este un muşchi, care, ca toţi muşchii, are nevoie de repaus pentru eliminarea toxinelor rezultate în urma contracţiei şi pentru a-şi reface rezervele.

Această recuperare se face în diastola generală.

Cei trei timpi în care inima îşi desfăşoară activitatea formează revoluţia cardiacă (ciclul cardiac).

În sistola atrială, pereţii atriilor se contractă, împingând sângele în ventricule.

În acest moment, peretele ventricular este relaxat (diastolă ventriculară).

În sistola ventriculară, pereţii ventriculelor se contractă şi sângele este împins în aortă şi artera pulmonară; ventriculele se golesc, urmând ca imediat sângele din atrii să le umple.

În momentul sistolei ventriculare, peretele atriilor este relaxat (diastolă atrială), iar valvulele închid orificiile dintre atrii şi ventricule, sângele fiind împiedicat să revină în atrii.

Sângele, împins cu putere prin contracţia pereţilor ventriculelor şi având presiune mare, reuşeşte să deschidă valvulele aflate la baza arterelor aortă şi pulmonară.

Acum vă puteţi explica de ce peretele ventriculelor, şi mai ales al celui stâng, este aşa de gros.

În timpul diastolei generale, sângele din vene curge în atrii, iar prin valvulele dintre atrii şi ventricule, care sunt deschise, curge în ventricule, datorită forţei de gravitaţie.

Ritmul cardiac (numărul contracţiilor inimii pe minut) depinde de activitatea persoanei, vârsta, starea psihică, sexul acesteia.

Ascultând bătăile inimii, constataţi că se aud nişte zgmote mai deosebite, care se repetă ritmic.

Primul zgomot, mai lung şi mai profund, se produce datorită închiderii valvulelor dintre atrii şi ventricule şi pulsării sângelui din ventricule în artere.

Al doilea zgomot corespunde diastolei ventriculare.

Acesta este mai scurt şi are un ton mai înalt.

El este produs de închiderea valvulelor de la baza arterelor (aortă şi pulmonară), ceea ce nu permite sângelui să se întoarcă în ventricule.

Aceste zgomote se pot exprima prin silabele lup-dup.

Înregistrarea lor este importantă pentru analiza revoluţiei cardiace, folosindu-se în prevenirea şi tratarea bolilor inimii.

Pulsul corespunde contracţiilor ventriculelor, al căror şoc se transmite în artere datorită elasticităţii acestora.

Luând pulsul unei persoane numărăm 70 de pulsaţii, care corespund celor 70 de bătăi ale inimii pe minut.

Circulaţia sângelui

Sângele efectuează în orgnanism un dublu circuit: de la inimă la diversele organe, şi, înapoi, de la acestea la inimă.

Acest dublu circuit este prezentat în figura de mai jos.

Mica circulaţie (circulaţia pulmonară).

Ventriculul drept împinge în artera pulmonară sânge venos (încărcat cu dioxid de carbon).

La nivelul plămânului, sângele lasă dioxid de carbon, fixează oxigen în hemoglobina din hematii şi devine roşu aprins datorită oxihemoglobinei.

Venele pulmonare îl aduc în atriul stâng, de unde, prin sistola atrială, trece în ventricululul stâng.

Durata acestui circuit este de 11 secunde.

Marea circulaţie.

Ventriculul stâng, prin sistola ventriculară, împinge sângele în artera aortă şi ramificaţiile acesteia.

La nivelul organelor, prin intermediul capilarelor, sângele lasă oxigenul, cu care s-a încărcat în plămâni, şi nutrimentele, cu care s-a îmbogăţit la nivelul intestinului subţire (prin absorbţia intestinală).

Imaginile alăturată prezintă această vascularizaţie la nivelul creierului şi al mâinii.

Sângele capătă o culoare închisă datorită dioxidului de carbon cu care se încarcă în ţesuturi (carbohemoglobina).

Venele cavă superioară şi inferioară dirijează sângele venos spre atriul drept.

Durata acestui circuit este de 22 secunde.

În cursul marii circulaţii, sângele asigură eliminarea substanţelor nefolositoare, conducându-le la rinichi.

Paralel cu sistemul circulator sangvin, în corp se găseşte o reţea de vase care constituie sistemul circulator limfatic.

Circulaţia limfei în acest sistem este determinată tot de activitatea ritmică a inimii.

Sistemul limfatic este alcătuit din vase limfatice, pe traiectul cărora există ganglioni limfatici.

În traiectul său, limfa străbate glanda endocrină timus, care joacă şi rol de ganglion limfatic, precum şi splina, organ care produce limfocite.

Circulaţia limfei se face de la periferie spre centru, deci, spre deosebire de sânge, limfa nu mai revine la locul de plecare.

Sfârșit