Novaya Gazeta și Milashina împotriva Rusiei
3 octombrie 2017
Cauza avea ca obiect procesul de calomnie împotriva unei edituri și a unui jurnalist în urma
publicării a 2 articole privind scufundarea, în august 2000, a submarinului rus Kursk cu
propulsie nucleară, purtător de rachete de croazieră, în marea Barents și a anchetei privind
incidentul. În special, articolele respective relatau declarațiile rudei uneia dintre victime și
a avocatului acesteia ce acuzau autoritățile însărcinate cu ancheta, ce fusese încheiată, de
abuz în serviciu contra intereselor publice.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenție. S-a
reținut, în special, că editura și jurnalistul au fost considerați răspunzători pentru relatarea
opiniilor unor terți. Deși ar fi fost nevoie de motive extrem de puternice pentru
sancționarea unui jurnalist ce sprijinea diseminarea mărturiilor făcute de terțe persoane,
instanțele naționale nu au furnizat astfel de motive. Acestea au considerat complet
irelevant faptul dacă jurnalistul a exprimat propria opinie ori a unei terțe persoane. Per
ansamblu, motivarea instanțelor naționale în cauză a părut că se întemeiază pe
presupunerea că protecția reputației părții vătămate are prioritate față de libertatea de
exprimare în orice circumstanță.
Fișă tematică – Protecția reputației
18
Dostları ilə paylaş: |