Frisk și Jensen împotriva Danemarcei
5 decembrie 2017
Cauza avea ca obiect 2 jurnaliști danezi angajați la televiziunea națională și condamnarea
acestora pentru calomnie în urma difuzării unei emisiuni ce critica tratamentul de cancer
la Spitalul Universitar din Copenhaga. Instanțele daneze au concluzionat că respectiva
emisiune a dat incontestabil impresia telespectatorilor că această practică
neregulamentară s-a întâmplat la spital. Au reținut, în special, că emisiunea îl acuza pe
specialistul de cancer la spitalului că preferă să folosească chimioterapia, care era doar un
produs de test, pentru a-și crește prestigiul profesional și în interes material; acest lucru,
s-a susținut în emisiune, a dus la deces ori la scurtarea duratei vieții în cazul unor pacienți.
Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenție,
constatând că, în cazul reclamanților, condamnarea pentru calomnie a fost justificată.
Curtea a fost de acord cu decizia instanțelor daneze, considerând că acestea au păstrat un
echilibru just între dreptul jurnaliștilor la libertatea de exprimare și dreptul spitalului și al
consultantului la protejarea reputației lor. În special, Curtea nu vede niciun motiv să
repună în discuție decizia instanțelor interne că emisiunea nu a fost corectă din punct de
vedere faptic. De asemenea, este de acord că aceste acuzații nelegale, diseminate la
televiziunea națională la o oră de audiență maximă, au avut consecințe negative
considerabile, respectiv neîncrederea publicului în chimioterapia folosită de spital.
Dostları ilə paylaş: |