Vector european

Referințe bibliografice 
1. 
http://www.justice.gov.md/file/Strategii%20si%20planuri/Strategie
 (ro) 
2. 
http://lex.justice.md/md/328131
/ 
3.  Gațcan,  Iu.  Amploarea  și  consecințele  fenomenului  corupției  în  Republica  Moldova.    În: 
MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), nr.4 (LV), 2011.– Chișinău: AMSP, 2011. 
4.  Colațchi,  A.,  Sandu,  I.  Cu  privire  la  unele  aspecte  socioculturale  ale  fenomenului  corupției  în 

26 
 
Republica Moldova. În: MOLDOSCOPIE, 2013, nr.2 (LXI).– Chișinău: AMSP, 2013. 
5.  Juc,  V.  Evoluția  relațiilor  dintre  Republica  Moldova  și  Uniunea  Europeană  de  la  parteneriat  și 
cooperare  la  asociere  și  integrare.  În:  Modernizarea  social-politică  a  Republicii  Moldova  în  contextual 
extinderii procesului integraționist european. Chișinău: Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, 
2018. 
6. 
http://ntv.md/ru/index.php?newsid=3723
 
7. 
www.transparencyinternationalmoldova.md
 
8.  Legea  cu  privire  la  prevenirea  si  combaterea  spălării  banilor  si  finanțării  terorismului  nr.  308  din 
22.12.2017 
http://lex.justice.md/md/374388/
 
 
 
CZU 343.121(478) 
 
BĂNUIALA REZONABILĂ ÎN LEGISLAȚIA REPUBLICII MOLDOVA:  
ASPECTE TEORETICO-PRACTICE, TEZE ȘI CONTROVERSE 
 
PÂNTEA Andrei,  
doctor în drept, lector universitar,  
USEM 
 
REZUMAT 
Bănuiala rezonabilă, ca element de bază al procesului penal privind atragerea persoanei la răspunderea penală, 
reprezintă  formula  de asigurare a garanțiilor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în cadrul procedurilor 
penale, aducând în prim plan problema statutului făptuitorului în procesul penal. Interpretarea diferită, de la caz la caz,   
neuniformă a acestei formule de către așa-zisul ,,observator obiectiv” prevăzut de art.6 pct.4
3
 CPP al RM și împuternicit 
de a stabili existența sau inexistența bănuielii rezonabile, creează dificultăți majore la aprecierea momentului apariției, 
menținerii și a epuizării,  și/sau încetării existențe bănuielii rezonabile, condiționând aplicarea în continuare a ,,dublelor 
standarde”  la  efectuarea  actului  de  justiție,  alte  grave  probleme  de  drept  care  au  dus  la  condamnarea  Republicii 
Moldova de către CEDO, pentru violarea prevederilor art. 5 al CEDO - ,,Dreptul la libertate și la siguranță”.  
Cuvinte-cheie:  legislație,  organ  de  urmărire  penală,  procuror,  judecător,  bănuială  rezonabilă,  privare  de 
libertate,  mandat  de  arestare,  Convenția  Europeană  pentru  Drepturile  Omului  (CEDO),  Curtea  Europeană  Pentru 
Drepturile Omului (CtEDO).  
 
  
 
 
 
 
 
 
REASONABLE HAZARD IN THE LEGISLATION OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA: 
THEORETICAL-PRACTICAL ASPECTS, THESIS AND CONTROVERSIES 
PÂNTEA Andrei,  
PhD in Law, university lecturer,  
University of European Studies of Moldova 
 
 
SUMMARY 
Reasonable  suspicion,  as  an  element  of  the  criminal  process  in  terms  of  attracting  criminally  responsible 
persons,  is  then  possible  a  rapid  formula  for  guaranteeing  the  fundamental  rights  and  freedoms  of  man  in  criminal 
proceedings, raising the issue of the state of the perpetrator in punishment. Different interpretation, case by case, of a no 
uniform  formula  to  reduce  to  the  "objective  of  the  observer"  the  agreement  of  art.6  point  43  CPP  in  the  Republic  of 
Moldova and the division of a stable existence or non-existence of the reasonable suspicion, creating major difficulties 
when assessing the moment belongs , maintaining and disappearing, or charging the existence of reasonable suspicion, 
conditional on the continued application of a double standard ", carrying out the act of justice, other serious problems of 
law enforcement and returning the conviction of the Republic of Moldova to be the object of art.5 of the ECHR  - "The 
right to freedom and security". 
Key  words:  legislation,  criminal  prosecution  body,  prosecutor,  judge,  reasonable  suspicion,  deprivation  of 
liberty, arrest warrants, European Convention for Human Rights, European Court for Human Rights. 
 
Actualitatea  problemei  bănuielii  rezonabile  este 
confirmată de reflectarea în programele guvernamentale 
a  conceptului  respectiv  ca  pe  o  manifestare  socială 
periculoasă  şi  negativă,  utilizarea  defectuoasă  în 
practica  organelor  de  drept  a  bănuielii  rezonabile, 
încadradarea  acesteia  în  legislația  procesual-penală, 
necesitatea  aplicării  corectă  și  uniformă,  potrivit 
standartelor  Curții  Europene pentru  Drepturile  Omului, 
în  raport  cu  respectarea  dreptului  findamental  la 
libertate și la siguranța persoanei.        
Utilizarea  oficială  a  termenului  de  „bănuială 
rezonabilă”  este    motivată  prin  existenţa  viziunilor 

27 
 
conceptuale  distincte.  Totodată,  problema  expusă  în 
continuare  rezultă  din  lipsa  percepției  și  interpretării 
corecte  și  uniforme  a  termenului  respectiv  din  partea 
unor  reprezentanți  ai  organelor  de  drept,  fiind 
determinată  și  de  nivelul  scăzut  al  culturii  juridice  a 
societăţii  per  ansamblu,    fapt  ce  duce  la  aplicarea 
diferită a legii procesual penale de către diferite structuri 
ale organelor de drept. Problema mai este amplificată și 
de predispoziţiile social–psihologice şi politice și, nu în 
ultimul rând, necesitatea intervenției în cadrul legal este 
dictată  de  nivelul  de  responsabilitate  și  de  pregătire 
profesională  a  agenților  statului,  pretendenți  la  statutul 
de observator obiectiv, în raport cu respectarea dreptului 
fundamental  la  libertate  și  la  siguranță.  Trăsătura 
specifică  bănuielii  rezonabile  o  constituie,  în  opinia 
autorului,  nu  atât  capacitatea  de  a  bănui,  suspecta  pe 
cineva  de  comiterea  unei  infracțiuni,  ci  conceptul  de  a 
bănui rezonanabil pe acel cineva, cu alte cuvinte, capătă 
importanță  nu  atât  bănuirea,  ci  rezonabilitatea  bănuirii 
unui subiect de comiterea unei infracțiuni. 
Prin prisma  valorilor  de  ordin  teoretico-științific  și 
aplicativ vom argumenta necesitatea percepției corecte 
de  către  practicieni  a  noțiunii  ,,bănuielii  rezonabile”, 
cu  ulterioară  intervenție  în  cadrul  procesual  penal 
existent,  care  la  moment  lasă  loc  pentru  interpretări 
diferite și duble standarde la aplicarea legii procesual-
penale,  situații  care  pot  conduce  la  violarea  gravă  a 
dreptului  fundamental  la  libertatea  și  la  siguranța 
persoanei. 
 Astfel,  dicționarul  explicativ  al  limbii  române  ne 
dă o apreciere etimologică a termenilor ,,rezonabil” și 
,,bănuială”. Prin ,,rezonabil”se înțelege o comportare 
rațională,  adecvată,  iar  prin  ,,bănuială”  --  o 
presupunere sau suspiciune [1]. 
Prin  prisma  legislației  și  a  doctrinei  procesual-
penale, ,,bănuiala rezonabilă” reprezintă un standard 
juridic  de  apreciere  a  faptelor  care  permit  încadrarea 
unui subiect de drept în calitatea procesuală de bănuit, 
totodată  bănuiala  trebuie  să  se  bazeze  pe  fapte 
specifice  și  articulabile,  luate  împreună  cu  concluzii 
raționale,  confirmate de probe obținute  pe cale legală 
în  cadrul  instrumentării  procesului  penal.  Prin  prisma 
Codului de Procedură Penală al Republicii Moldova de 
deduce  că  „bănuiala  rezonabilă”    este  o  condiție  de 
bază în cazul măsurilor de investigare și instrumentare 
a  cauzelor  penale.  Ca  exemplu,  ar  fi  reținerea 
persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunii, bineînțeles 
dacă  există  o  bănuială  rezonabilă    privind  săvârșirea 
unei  infracţiuni  pentru  care  legislaţia  prevede  privarea 
de libertate pe un termen mai mare de un an, exclusiv în 
cazurile  prevăzute  în  art.166  al  Codului  de  procedură 
penală  al  Republicii  Moldova.  La  fel  dispunerea  şi 
efectuarea  măsurilor  de  investigaţie  poate  avea  loc  în 
cazul  aplicării  arestării  preventive  şi  măsurilor 
alternative  inculpatului  sau  învinuitului  care  s-a  ascuns 
de instanţă sau de organele de drept, astfel împiedicând 
stabilirea  adevărului  în  procesul  penal,  la  fel  aceste 
măsuri  pot  fi  întreprinse  dacă  există  o  bănuială 
rezonabilă  că  se  pregătește  săvârşirea  infracţiunilor 
grave, deosebit de grave şi/sau excepțional de grave [2]. 
Astfel,  în  literatura  de  specialitate,  termenul  de 
bănuială  este  adesea  identificat  cu  sinonimul  său  – 
suspiciune. 
Substantivul suspiciune 
vine 
din 
latinescul „suspicio” şi înseamnă „lipsă de încredere în 
cineva,  îndoială  sau  neîncredere  în  ceea  ce  priveşte 
corectitudinea,  legalitatea  faptelor  sau  onestitatea 
intenţiilor  cuiva;  presupunere,  bănuială,  neîncredere, 
circumspecţie,  nesiguranţă”,  având  în  limbajul  juridic 
descris într-un dicţionar din 1939  sensul de  „bănuială, 
suspiciune  legală, bănuială  permisă  de  lege,  cum  ar  fi 
când acuzatul ar avea siguranţa că va fi condamnat ori 
achitat  de  juraţi  şi  atunci  e  trimis  la  judecată  în  alt 
oraș” [3]. 
Adjectivul  „rezonabil”  a  fost  preluat  din  limba 
franceză  „raisonnable” şi  înseamnă „cu  judecată; 
cumpănit, cuminte, care se menţine în limitele normale, 
obişnuite;  care  nu  are  nimic  ieşit  din  comun;  fără 
exagerări” şi, 
prin 
extensie, 
referitor 
la 
preţuri, „accesibil, acceptabil”. Încă din 1939, în acelaşi 
Dicţionar  citat,  cuvântul  „rezonabil”  era  considerat  un 
franţuzism 
snob, 
care 
ar 
fi 
înlocuit 
cu 
cuvântul „raţionabil”, 
preluat 
din 
latinescul „rationabilis”,  ce  trimite  la  substantivul 
„raţio” care înseamnă „raţiune, gândire” [4]. 
Legea  de  procedură  penală  a  Republicii  Moldova 
utilizează  aproximativ  în  26  de  cazuri-20  partea 
generală și 6 partea specială CPP incude noțiunile:  
-bănuială  rezonabilă/art.art.6,  132
1
,132
6
,  166,  169, 
176, 205, 262, 265,  274, 308; 
-temeiuri rezonabile /art.art.133, 168,CPP/; 
-caracter rezonabil /art.176 CPP/; 
-îndoială rezonabilă /art.33 /;  
-presupunere rezonabilă /art.125 CPP/; 
-conduce rezonabilă /art. 138
1
CPP/.[5] 
Chiar  și  Legislația  Contravențională  a  Republicii 
Moldova, mai  mult sau mai puțin, are  o diversificare  a 
noțiunilor:  
-Presupunere 
rezonabilă 
- 
art.428 
Cod 
Contravențional, 
Temeiurile 
pentru 
efectuarea 
percheziției; 
-  Motive  rezonabile  -  art.429  CC  Percheziția 
corporală și ridicarea de obiecte și documente,  
-  Temeiuri  rezonabile  -  art.454  CC  Terrmenul  de 
judecare a cauzei contravenționale [6]. 
Convenția  Europeană  pentru  Drepturile  Omului, 
versiunea  română,  operează  cu  noțiunile  motive 
temeinice,  motive  verosimile,    versiunea  franceză-
motive  plauzibile  sau  rațiuni  plauzibile/des  raison 
plausibles/, 
versiunea 
engleză 
- 
,,Bănuială 
rezonabilă”/reasonable  suspicion/,  deși  versiunile 
oficiale  se  consideră  cele  în  limba  engleză  și/sau 
franceză [7]. 
În  interpretarea  art.5  pct.1  lit.c)  din  Convenția 
Europeană  pentru  Drepturile  Omului,  în  afară  de 
diferențe  de  ordin  formal,  semnatic,  ar  exista  și 
deosebiri  esențiale,  de  fond,  de  ordin  juridic  în 
interpretarea  sintagmei  de  raison  plausibles,  supoziții 
plauzibile,  resonable  suspicion,  bănuială  logică, 
bănuială  rezonabilă,  motive  verosimiele,  motive 
întemeiate,  justificate,  motive  raționale,  indici 
rezonabili,  cauză  probabilă./Cauza  TERRY  vs  OHIO 
contra SUA/ [8]. 
Împărtășim opinia cercetătorului român D. Ciuncan, 
care afirmă că în toate cazurile este voba de raportare la 

28 
 
existența  unor  date,  informații  care  să  convingă  un 
observator  obiectiv  și  imparțial    că  este  posibil  ca  o 
persoană să fi săvîrțit o infracțiune [9]. 
Evident  că  scopul  este  același,  protejarea 
individului  în  fața  oricărui  arbitrariu,  când  poate  fi 
adusă  atingerea  libertății  și  siguranței  persoanei, 
care,spre regret,mai are loc în practica de aplicare.  
Legislația 
Germaniei 
cunoaște: 
bănuială 
inițială/probabilitatea  săvârșirii  unei  infracțiuni/, 
esențială/probabilitate mare că învinuitul a comis fapta/ 
și  suficientă/inculpatul  mai  degrabă  va  fi  condamnat 
decât achitat/.  
Franța,  Suedia,  Federația  Rusă,  Ucraina  nu  cunosc 
noțiunea de ”bănuială întemeiată” [10]. 
Legislația  României,  prin  Legea  135/2010,  în 
vigoare  din  2015,  a  revenit  la  ”motive  temeinice  care 
justifică  suspiciunea  rezonabilă”/art.493  CPP  - 
Măsurile preventive/ [11]. 
Potrivit 
dreptului 
american, 
suspiciunea 
rezonabilă/Reasonable suspicion/ este un standard legal 
de  probă,  care  este  mai  puțin  decât  așa-numita  cauză 
probabilă, standardul pentru arestări și mandate juridice, 
dar  mai  mult  decât  o  suspiciune  incipientă  și 
neparticularizată  sau  o  simplă  bănuială,  trebuie  să  se 
bazeze  pe  „fapte  specifice  și articulabile”(specific  and 
articulable facts), luate împreună cu concluzii raționale 
din aceste fapte, ducând în mod rezonabil la o concluzie 
că  o  persoană  a  fost  sau  este  pe  cale  să  se  angajeze  în 
activități  criminale;  aceasta    depinde  de  totalitatea 
circumstanțelor;  în  cazul  în  care  poliția  are  în  plus 
suspiciune rezonabilă că o persoană oprită este înarmată 
și prezintă un pericol public, ea poate fi controlată dacă 
deține arme [12]. 
La  îmbunătățirea  sistemului  juridic  din  Republica 
Moldova  trebuie  să  se  țină  cont,  mai  întâi  de  toate,  de 
gradul  consolidării  garanțiilor  drepturilor  și  libertăților 
fundamentale  ale  omului  în  cadrul  procedurilor  penale 
și  trebuie  adus  în  prim-plan  problema  statutului 
participanților  în  procesul  penal.  Din  multitudinea 
subiecților la un proces penal, la moment, bănuitul este 
cel ce ridică cele mai multe întrebări, deoarece anume la 
etapa  bănuielii,  după cum ne demonstrează practica, se 
încalcă  cel  mai  des  drepturile  persoanei.  Principalul 
motiv fiind lipsa de reglementare normativă a procedurii 
penale la etapa bănuielii. 
Modificările  efectuate  în  ultimii  ani  în  ceea  ce 
privește  statutul  bănuitului  așa  ca:  extinderea  dreptului 
la apărare, controlul jurisdicțional al reținerii, ș.a. nu au 
eliminat  cauzele  problemei  –  bănuiala  ca  o  instituție  a 
procesului  penal  rămâne  în  esență  acea  „pată  albă”, 
”vid normativ” în legislația procesual penală. 
Practica  organelor  de  investigație  a  ridicat  în 
legătură  cu  conceptul  de  bănuială  rezonabilă  suficient 
de multe întrebări, la care Codul de procedură penală nu 
oferă răspunsuri. Vom enumera doar unele dintre ele.  
Legea  nu  conține  o  definiție  expresă  a  bănuielii, 
oferindu-ne  doar  posibilitatea  de  a  o  concepe  din 
definiția  bănuitului,  prevăzută  de  art.  63  CPP  al 
Republicii Moldova: „Bănuitul este persoana fizică faţă 
de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune 
până la punerea ei sub învinuire” [13].  
Această  abordare  a  conceptului  de  bănuială  nu 
dezvăluie adevărata sa natură, în primul rând, pentru că 
bănuiala  este  formulată  prin  intermediul  constrângerii, 
mai ales că nu constrângerea este cea care ar sta la baza 
apariției  bănuielii,  ci  invers,  bănuiala  poate  impune  o 
măsură  de  constrângere,  pe  de  altă  parte,  reținerea 
bănuitului și utilizarea unei măsuri de constrângere față 
de acesta nu este exhaustivă tuturor situațiilor în care o 
persoană  cade  sub  suspiciunea  organelor  de  urmărire 
penală. Or, e timpul să depășim postulatul: ”Om să fie,  
articol  se  va  găsi”,  ,,Был  бы  человек,  статья 
найдётся”.  Sau,  potrivit  profesorului  Corneliu  Bîrsan, 
,,…pentru ca au fost arestate pe baza unor denunțuri, in 
special  ale  unor  copii,  mai  multe  persoane,  vreo  7-8 
persoane, a și murit una dintre aceste persoane in arest 
preventiv,  pentru  ca  arestul  preventiv  a  fost  dispus  de 
judecătorul  de  instrucție  și  pentru  ca  judecătorul  de 
instrucție - nu știu cum, au făcut rost de înregistrare cei 
de  la Le Point - i-a spus unei persoane:  „Treci la beci, 
pentru  că  beciul  te  face  să  reflectezi  și  cu  privire  la 
recunoașterea faptelor” [14].  
Actuala  lege  procesual-penală  nu  menționează 
punctele  de  referință  de  la  care  începe  bănuială,  ea  nu 
oferă un act juridic prin care unei persoane i se conferă 
statutul  de  bănuit/calitatea  și  greutatea  specifică 
probatoriului, ea nu conține exact începutul perioadei de 
existență  a  persoanei  bănuite;  nu  prevede  clar  forma 
imperativă  de  scoatere  de  sub  incidența  bănuielii,  dacă 
aceasta nu s-a confirmat. Ca rezultat al imperfecțiunilor 
existente  în  legislația  procesual-penală,  sunt  afectate 
ambele  părți  implicate  la  etapa  de  bănuire  atât 
autoritățile de urmărire penală, precum și persoana ce a 
fost bănuită. 
Organele  de  urmărire  penală  completează  vidul 
juridic  existent prin metodele  și mijloacele  generate  de 
practică și care, de cele mai multe ori, nu oferă eficiența 
procedurii  penale  și  nu  îndeplinește  cerințele  de 
protecție  a  drepturilor  și  intereselor  individului,  iar 
persoana  bănuită  interacționează  cu  un  oarecare 
arbitrariu din partea organelor de drept. 
Necesitatea  de  completare  a  cunoştinţelor  deja 
existente  şi  efectuarea  de  noi  cercetări  juridice, 
teoretice  și  practice,  legate  de  geneză,  esenţă,  și 
formele de manifestare a bănuielii rezonabile în cadrul 
societăţii 
contemporane 
determină 
relevanţa 
subiectului tezei. 
Astfel,  precum  s-a  menționat,  bănuiala  rezonabilă  a 
suferit mai multe schimbări,  metamorfoze de-a  lungul 
timpului  în  contextul  în  care  a  fost  sau  nu  a  fost 
respectat dreptul la libertate și la siguranță, prin prisma 
art.5  a  Convenției  Europene  pentru  Drepturile  Omului, 
practica  aplicativă  în  domeniu.  Acest  institut  al 
procesului  penal  răspunde  de  legalitatea  aplicării 
măsurii  procesuale  de  constrângere,  în  special  a  celei 
privative  de  libertatea    persoanei,  și  nu  este  numai  un 
concept aflat la baza pornirii procesului sau a urmăririi 
penale, precum este larg perceput în practica de aplicare 
în  rândurile  reprezentanților  organelor  de  drept. 
Insuficiența  studierii  acestei  probleme  este  suficient  de 
acut resimțită în practică. 
Ne-am  propus  încadrarea  acesteia  într-un  standard 
legal,în  care  legislatorul  a  încercat  să  o  formuleze  în 
redacția codului de procedură penală. 

29 
 
Legislația  anului  1961/procedura  penală/  nu  a 
cunoscut  noțiunea  „bănuielii  rezonabile”.  Legea 
procesual-penală  din  anul  2003  a  aplicat  acest  clișeu, 
,,șablon”în  textul  legii  fără  o  definiție,  tratare  clară  și 
explicită,  ca  atare.  Prin  modificările  și  completările 
Codului  de  procedură  penală  Legea  nr.100  din 
26.05.2016,  publicate  în  Monitorul  Oficial  din 
29.07.2016  prin  care  s-a  introdus  definiția  bănuielii 
rezonabile  /art.6  pct.4
3
  CPP/,  legislatorul  a  încercat  să 
identifice anumite criterii de conturare a acestui institut 
procesual-penal.  
De  ce  zicem  „aproape”,  pentru  că  prin  aceste 
completări  prin  pretinsa  prismă  a  practicii  și 
jurisprudenței  CtEDO,  fără  a  aduce  critici,  legislatorul 
nu a fost suficient  de explicit și complet. Prin operarea 
noțiunii    „observatorului  obiectiv”  în  calitate  de  factor 
decisiv  la  aprecierea  existenței  sau  inexistenței  unei 
bănuieli  rezonabile,  ajustând  într-un  fel  acest  institut 
procesual-penal 
la 
rigorile 
cerințelor 
actelor 
internaționale  și  a  standardelor  europene,  acest 
observator  este  reprezentat  de  ofițerul  de  urmărire 
penală  sau  procuror,  care  „îmbracă”  în  haină  penala  o 
anumită  faptă  infracțională,  aplicând  procedura  penală,  
omițând  faptul  că,  de  multe  ori,  acești  subiecți 
procesuali 
nu 
întotdeauna 
corespund 
criteriului 
parțialității, or aceasta este foarte important și principial 
în  acest  domeniu  al  procedurii  penale.  Și  dacă  în 
practică,  la  moment  în  Republica  Moldova  activează 
peste  aproximativ  600  de  ofițeri  de  urmărire  penală  în 
cadrul  organelor  de  urmărire  penală  a  Ministerului 
Afacerilor  Interne,  Serviciului  Vamal  și  Centrului 
Național  Anticorupție,  peste  600  de  procurori  și  400-
500    de  judecători,  atunci  calitatea  observatorului 
obiectiv ar putea fi supusă anumitor critici în funcție de 
pregătirea  profesională  a  fiecăruia,  aplicarea  unitară  și 
uniformă  a  legislației  procesual-penale,  etc.  Actul  de 
justiție nu tolerează, ca exemplu,  o interpretare diferită 
la  Briceni,  Ocnița într-un fel și la  Vulcănești, Taraclia, 
etc. în alt fel. 
Ca  punct  de  reper  în  studierea  acestei  probleme 
avem art.5  pct.1, lit.c. și art.3  din Convenția Europeană 
pentru  Drepturile  Omului.  În  versiunea  română  este 
stipulată  expres  noțiunea  de  „motive  verosimile”    de  a 
se  bănui  că  a  fost  săvârșită  o  infracțiune  și  „motive 
temeinice”  ale  necesității  de  a-l  împiedica/pe  făptuitor/ 
să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea 
ei [15]. 
Nu  este  o  noutate  că  practicienii,  cu  statut  de 
,,observator  obiectiv”,  recurg  uneori  și  la  anumite 
„acrobații procesuale”, evitând acest institut procesual-
penal. Persoana, adusă în fața reprezentantului organului 
de drept sau prezentă potrivit citației, este pusă imediat 
sub  acuzare,  reținută  și  dusă  în  arest,    instanța  de 
judecată  aplicându-i  măsura  preventivă  privativă  de 
libertate,  fără  a  i  se  mai  atribui  calitatea  de  bănuit 
propriu-zis, 
deși  acesta  este  absolut  necesar. 
,,Observatorul  obiectiv”  evită  atribuirea  statutului  de 
bănuit  persoanei,  deoarece  în  privința  bănuitului  el  nu 
poate  solicita  instanței  de  judecată  aplicarea  măsurii 
preventive sub formă de arest și eliberarea unui mandat 
de  arestare,    deși  această  măsură  ar  trebui  aplicată,  ca 
excepție,  în  condiții  legale  atunci  când  posibilitățile 
aplicării  unor  măsuri  preventive  mai  ușoare  au  fost 
epuizate [16]. 
Nota  de  argumentare  a  Ministerului  de  Justiție 
pentru  modificările  din  26.05.2016  în  vigoare  din 
29.07.2016, cu părere de rău, nu conține nici un studiu 
al bănuielii rezonabile, ea se referă doar la modificarea 
cadrului  legal  ce  ține  de  măsura  preventivă  arestul,  în 
privința  bănuitului.  De  fapt,  s-a  exclus  posibilitatea 
arestării  bănuitului.  Această  notă  nu  argumentează  în 
nici  un  fel  formularea  bănuielii  rezonabile,  în  redacția 
respectivă pct.4
3
 al art. 6 CPP, prezumându-se că ea este 
completă și că acoperă tot spectrul problemelor de drept 
[17]. 
Astfel,  bănuiala  rezonabilă  trebuie  privită  prin 
prisma unui standard juridic de apreciere a faptelor care 
permit  încadrarea  unui  subiect  de  drept  în  calitatea 
procesuală  de  bănuit,  garantarea  și  intervenția  în 
anumite  drepturi  și  libertăți.  Totodată  bănuiala  trebuie 
să  se  bazeze  pe  fapte  specifice  și  articulabile,  luate 
împreuna  cu  concluzii  raționale  confirmate  de  acte 
faptice,  obținute  pe  cale  legală  în  cadrul  instrumentării 
procesului penal. 
Studiind  efectele  și  limitele  bănuielii  rezonabile  
conchidem că acestea variază între:  
−  Definirea  statutului  de  bănuit  (art.63  CPP  al 
R.M.); 
−  Instituirea măsurilor procesuale de constrângere, 
cu toate consecințele ce reies din ele; 
−  Începerea  urmăririi  penale  (art.274  CPP  al 
R.M.); 
−  Dispunerea  măsurilor  speciale  de  investigații 
sau procedeele probatorii. 
Cel  mai  elocvent  exemplu,  în  acest  sens,  este 
practica deficientă de motivare a mandatelor de arestare 
și  a  prelungirilor  termenelor  de  arest,  unde  termenii 
utilizați  în  hotărârile  judecătorești  sunt  deseori 
abstracte,  cu  citarea  generală  a  normelor  din  Codul  de 
Procedură Penală,  dar care nu reflectă în detaliu situația 
individuală  a  persoanei  plasate  în  detenție.  În 
consecință,  aceste  situații  duc  la  un  arest  nejustificat, 
unde,  deși  legea  procesual-penală  prevede  o  serie  de 
elemente  justificative  (cum  ar  fi  de  exemplu  „riscul 
evadării”  sau  „interferenței  în  actul  de  justiție”),  
judecătorul și procurorul nu le dezvoltă în hotărârile sale 
cu  referire  la  circumstanțele  individuale,  nu  le 
argumentează plauzibil, nu aduc o motivare suficientă a 
bănuielii rezonabile ori de câte ori se purcede la aceste 
procedee  de  intervenție  în    siguranța  și  libertatea 
persoanei, nu se aduc probe privind menținerea bănuielii 
rezonabile.  În  viziunea  jurisprudenței  Curții  Europene 
pentru  Drepturile  Omului,    acest  aspect  nu  conduce  la 
concluzia că legislația este incompatibilă, ci modalitatea 
de  aplicare  a  legislației  ridică  semne  de  întrebare.  În 
orice  caz,  chiar  dacă  nu  este  pusă  la  îndoială  calitatea 
legii  de  către  Curtea  Europeană  pentru  Drepturile 
Omului, asigurarea unei coerențe în practici de aplicare 
a legislației poate fi și trebuie să fie în mai multe situații 
garantată  prin  modificarea  corpului  legislativ.  Aici 
bănuiala  rezonabilă  trebuie  să  fie  motivată  în 
permanență.  Și  imperativul  respectiv  este  stipulat 
inclusiv în Hotărârea Curții Constituționale a Republici 
Moldova  nr.3  din  23.02.2016  ,,Privind  excepția  de 

30 
 
neconstituționalitate  a  alineatelor  (3),  (5)  și  (9)  ale 
art.186  CPP(termenul  arestului  preventiv),  (Sesizarea 
nr.7.d/20160)”,  Hotărârea  nr.1  a  CSJ  din  15.04  .2013 
,,Despre  aplicarea  de  către  instanțele  judecătorești  a 
unor  prevederi  ale  legislației  de  procedură  penală 
privind  arestarea  preventivă  și  arestarea  la  domiciliu” 
[18], [19], 
În contextual studiului efectuat s-au propus anumite 
intervenții  de  lege  ferenda  la  determinarea  bănuielii 
rezonabile,  prin  prisma  art.6  pct.4
3 
CPP  în  următoarea 
redacție:„Bănuiala rezonabilă - suspiciune care rezultă 
din existența unor fapte și/sau informații bazate pe date 
reale  și  articulabile  ce  rezultă    din    surse  și  mijloace 
procesuale  care  ar  convinge  un  observator  obiectiv  și 
imparțial  cu  privire    la  comiterea,  tentativa  sau 
pregătirea  unei  infracțiuni,  la  existența  temeiurilor 
legale de aplicare și menținere a măsurilor procesuale 
de  constrângere,  bazată  pe  respectarea  principiului 
general  al  securității  raporturilor  juridice  și  protecției 
persoanei  împotriva  oricăror  atingeri  arbitrare  a 
drepturilor și libertăților ei”  [20]. 
Scoaterea în relevanță  a  existenței unor fapte  și/sau 
informații bazate pe date reale și  articulabile ce rezultă  
din    surse  și  mijloace  procesuale,  care  ar  convinge  un 
observator obiectiv și imparțial cu privire  la comiterea, 
tentativa  sau  pregătirea  unei  infracțiuni,  la  existența 
temeiurilor  legale  de  aplicare  și  menținere  a  măsurilor 
procesuale de constrângere, asigurarea reală a securității 
raporturilor  juridice  stat-individ  și  invers,  ar  contribui 
efectiv  la  consolidarea  garanțiilor  cetățeanului  în 
asigurarea  drepturilor  sale  fundamentale,  indiferent  de 
conjunctura  politică.  Aceasta  ar  asigura  cu  adevărat 
standardele  democratice la  înfăptuirea justiției, evitarea 
aplicării dublelor standarde,  fapt ce reprezintă un semn 
distinctiv al unui stat de drept, unde  cu adevărat există 
siguranța cetățeanului contra unor eventuale abuzuri din 
partea  organelor  de  drept,  prin    tălmăcirea  arbitrară  de 
către reprezentanții acestora a normei legale.