Referințe bibliografice:
1.
Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților și protocolul său suplimentar.
https://www.unhcr.org/ro/194-conventia-privind-statutul-refugiatilor.html (accesat la 16.10.2019)
2.
Deng, F., Les réfugiés de l'intérieur, nouveaux horizons, Genève, 1993, p. 34.
3.
Drăgoi, V., Radu M., Integrarea refugiaţilor în societatea românească – ghid adresat funcţionarilor
publici, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2005.
4.
Dreger, C., Marcellino, M.„A macroeconomic model for the Euro economy”, Journal of Policy Modeling,
29(1), 2007 Economic Review, 75, 2, p. 173-178.
5.
Eicher,T T. S. (1996), Interaction Between Endogenous Human Capital and Technological Change, The
Review of Economic Studies, vol.63, no.1/Jan.1996, p.127-144
6.
Gould, Carol C., Globalizing Democracy and Human Rights, Cambridge Univ. Press, Cambridge, 2004.
7.
ONU, « Recueil des traités », n°14641, p. 34
8.
Survey on policy and practice related to refugee integration commissioned by European Refugee Fund
Community Actions 2001/2 and conducted By Department of Planning, Oxford Brooks University, December 2002
9.
Massey, Douglas, Arango, Joaquin, Hugo, Graeme, Kouaouci, Ali, Pellegrino, Adela Taylor, Edward J.
(1993). An evaluation of international migration theory: The North American Case. Population and Development
Review. Vol. 20, 699 – 751
CZU 341.4
UNELE CONSIDERAȚII PRIVIND RECRUTAREA COPIILOR-COMBATANȚI
ZAHARIA Virginia,
doctor în drept, conferențiar universitar,
Universitatea Cooperatist - Comercială din Moldova
REZUMAT
Crimele de război constituie o categorie importantă de fapte penale prin care se încalcă în mod grav regulile
stabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar, referitoare la modul de desfăşurare a conflictului armat şi
la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri în cadrul acestuia. Termenul crimă de război este o expresie
care desemnează încălcarea normelor de purtare a războiului de către orice persoană sau persoane, militare sau civile.
Crimele de război sunt condamnabile în temeiuri morale, etice sau religioase, întrucât ele constituie încălcări
ale normelor legale, având drept rezultat lezarea celor nevinovaţi şi neprotejaţi, duc la degradarea scopurilor şi
principiilor beligeranţilor, sunt cauză a slăbirii disciplinei propriilor forţe militare, afectează relaţiile cu alte state şi pot
cauza represalii din partea oponenţilor.
Cuvinte-cheie: recrutare, copil-combatant, crimă de război, umanitate, principiu, concept, crimă internațională,
Convenţiile de la Geneva, conflict armat.
SOME CONSIDERATIONS CONCERNING THE RECRUITMENT OF CHILDREN-COMBATANTS
ZAHARIA Virginia,
PhD in Law, associate professor,
Trade Co-operative University of Moldova
SUMMARY
The war crimes constitute an important category of criminal acts which seriously violate the rules laid down by
international treaties or of customary law relating to the conduct of armed conflict and the protection of certain
categories of persons and goods within the framework of the latter. The term war crime is an expression that denotes the
violation of the norms of war behavior by any person or persons, military or civilian.
War crimes are never justified on the grounds of moral, ethical, or religious purposes, as it constitutes a
violation of the law, with the result that the damage to the innocent and unprotected, leading to the degradation of the
purposes and principles of the belligerents, are the cause of the weakening of the discipline of their forces, affects your
36
relations with other countries and can cause retaliation on the part of opponents.
Key words: recruitment, child-combatant, war crime, humanity, principle, concept, international crime, Geneva
Conventions, armed conflict.
Crimele de război şi crimele contra umanităţii,
denumite generic crime internaţionale, datorită gradului
sporit de pericol pentru existenţa statelor şi a
populaţiilor, au fost scoase în afara legii şi, pentru a
împiedica şi descuraja comiterea lor, a fost creată o
ramură juridică nouă – Dreptul internaţional penal.
Crimele de război constituie o categorie importantă
de fapte penale prin care se încalcă în mod grav regulile
stabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter
cutumiar, referitoare la modul de desfăşurare a
conflictului armat şi la protecţia anumitor categorii de
persoane şi de bunuri în cadrul acestuia [2, p. 102].
Termenul crimă de război este o expresie care
desemnează încălcarea normelor de purtare a războiului
de către orice persoană sau persoane, militare sau civile.
Principiile şi normele de drept internaţional,
referitoare la conducerea ostilităţilor, la mijloacele şi
metodele de luptă, la care se recurge în conflictul armat,
inclusiv la limitele în care acestea pot fi folosite, ca şi
cele privind protecţia, în condiţiile speciale ale
acţiunilor de luptă, a anumitor categorii de persoane şi
bunuri, se aplică în mod egal şi nediferenţiat tuturor
părţilor implicate în conflict, menirea acestor reguli
fiind de a limita efectele distrugătoare ale confruntărilor
militare şi de a împiedica producerea de distrugeri
inutile, de a umaniza recurgerea la forţa armelor şi de a
determina pe combatanţi de a se abţine de la exces,
dincolo de orice raţiune şi justificare.
Crimele de război sunt condamnabile în temeiuri
morale, etice sau religioase, întrucât ele constituie
încălcări ale normelor legale, având drept rezultat
lezarea celor nevinovaţi şi neprotejaţi, duc la degradarea
scopurilor şi principiilor beligeranţilor, sunt cauză a
slăbirii disciplinei propriilor forţe militare, afectează
relaţiile cu alte state şi pot cauza represalii din partea
oponenţilor [1, p. 16].
La sfârşitul Primului Război Mondial conceptele de
crimă internaţională, criminali de război şi răspunderea
penală internaţională erau deja conturate în dreptul
internaţional. Pe baza acestora au fost formulate
acuzaţiile împotriva unor persoane prin Tratatul de la
Versailles şi au fost pedepsiţi principalii criminali de
război după al Doilea Război Mondial.
În acest sens, termenul de crimă de război este o
expresie care desemnează încălcarea normelor de
purtare a războiului de către orice persoană sau persoane
militare sau civile [2, p.103].
Sfera crimelor de război a fost extinsă considerabil
prin Convenţiile I, II, III, IV de la Geneva din 1949 [3],
[4], [5], [6] şi prin Protocoalele adiţionale I şi II la
aceste Convenţii din 1977 [8], [9].
În Convenţii se specifică că în conflictele armate
sunt interzise oricând şi oriunde: luarea de ostatici,
execuţiile fără judecată, tortura şi orice tratament crud şi
dezonorant. De asemenea, convenţiile prevăd în mod
categoric obligaţia statelor de a urmări şi de a pedepsi
persoanele care se fac vinovate de comiterea crimelor de
război.
Pornind de la principii general recunoscute în
materie, de incriminare şi jurisdicţie în privinţa crimelor
de război, Convenţiile de la Geneva au stabilit obligaţia
statelor de a adopta legislaţia necesară pentru pedepsirea
infracţiunilor grave pe care le prevăd, de a căuta
persoanele vinovate şi de a le deferi tribunalelor sale,
indiferent de naţionalitate, potrivit principiului
represiunii universale [1, p.16].
Protocolul adiţional (I) la Convenţiile de la Geneva
din 12 august 1949, privind protecţia victimelor
conflictelor armate internaţionale din 08 iunie 1977 [8],
stabileşte următoarele fapte ca fiind infracţiuni grave:
- îndreptarea atacurilor împotriva populaţiei civile;
- lansarea de atacuri nediscriminatorii, afectând
populaţia civilă sau bunurile sale;
- atacarea instalaţiilor ce conţin forţe periculoase
(baraje, hidrocentrale, centrale electrice nucleare, etc.);
- atacarea localităţilor neapărate şi a zonelor
demilitarizate;
- atacarea unei persoane scoase din luptă;
- folosirea cu perfidie a emblemelor şi semnelor
Crucii Roşii [1, p.17].
Semnificativ este şi faptul că Protocolul I din 1977
de la Geneva incriminează practicile de apartheid [1,
p.17]
Scopul Protocolului adiţional (I) la Convenţiile de la
Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor
conflictelor armate internaţionale din 08 iunie 1977 [8]
nu este de a înlocui sistemul represiv al Convenţiilor din
1949, ci de a-l dezvolta şi consolida. Protocolul
proclamă ca infracţiuni grave acţiunile definite ca atare
de Convenţiile de la Geneva, la care adaugă noi
infracţiuni grave, extinzându-le la noi categorii de
persoane şi bunuri.
Protocolul I de la Geneva din 1977, deşi nu
reprezintă un maximum dorit, constituie un compromis
satisfăcător, crimele de război ocupând un loc distinct în
dreptul internaţional umanitar [1, p.17].
Datorită gradului de pericol ridicat pe care îl
reprezintă, crimele de război şi crimele contra umanităţii
au fost declarate imprescriptibile. Aceasta presupune că
făptuitorii lor pot fi urmăriţi şi judecaţi oricând,
indiferent de timpul trecut de la comiterea acestora.
Principiul imprescriptibilităţii acestor crime a fost
consacrat într-o serie de instrumente postbelice, printre
care şi Convenţia ONU asupra imprescriptibilităţii
crimelor de război şi crimelor contra umanităţii [1,
p.18].
Desigur, lista încălcărilor principiilor şi normelor
convenţionale şi a interdicţiilor exprese privind
utilizarea unor anumite arme care sunt considerate
crime internaţionale rămâne deschisă şi ea va fi, fără
îndoială, tot mai completă în anii ce vin, fie pe calea
incriminării
directe
în
baza
unor
convenţii
internaţionale, fie prin convenirea unor dispoziţii ca să
oblige statele să includă în legislaţia lor naţională
37
incriminarea
faptelor
interzise
prin
convenţii
internaţionale.
Un exemplu elocvent în acest sens serveşte
Convenţia privind muniţiile cu fragmentare, deschisă
spre semnare la Oslo la 03 decembrie 2008, care
interzice utilizarea muniţiilor care se împrăştie sau
eliberează submuniţii explosive, fiecare cântărind mai
puţin decât 20 kg şi include acele submuniţii explosive
[2, p.112].
În concluzie, putem menţiona că crimele de război
constituie o categorie importantă de fapte penale, prin
care se încalcă, în mod grav, regulile stabilite prin
tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar,
referitoare la modul de desfăşurare a conflictului armat
şi la protecţia anumitor categorii de persoane şi bunuri
în cadrul acestuia [2, p.112].
Crimele de război sunt condamnabile pe temeiuri
morale, etice sau religioase, întrucât ele constituie
încălcări ale normelor legale, au drept rezultat lezarea
celor nevinovaţi şi neprotejaţi, conduc la degradarea
scopurilor şi principiilor beligeranţilor, sunt cauze a
slăbirii disciplinei propriilor forţe militare, afectează
relaţiile cu alte state şi pot cauza represalii din partea
oponenţilor [2, p.112].
În termenii teoriei, apariţia normelor ce au
încriminat utilizarea copiilor în cadrul conflictelor
armate a fost generată în contextul istoric, social şi
juridic al anilor postbelici – ocasiolegis – ca reacţie a
comunităţii internaţionale faţă de pierderile în rândurile
copiilor şi menirea normei, scopurile urmărite de
aceasta – ratiolegis – au fost de a preîntâmpina şi
combate practicile de implicare a copiilor în conflictele
armate atât în plan naţional, precum şi la eşalon
mondial, în conformitate cu obligaţiile asumate de state
prin semnarea Convenţiei cu privire la drepturile
copilului [10, p. 37].
Normele juridice în materia copiilor implicaţi în
ostilităţi au cunoscut o evoluţie graduală, la momentul
de faţă ajungându-se la crearea restricţiilor şi
sancţiunilor
mult
mai
riguroase.
Suplimentar
convenţiilor internaţionale, statele au subscris
principiilor şi angajamentelor internaţionale.
Deşi nu deţin elementul de constrângere, aceste
principii, odată fiind adoptate, indică voinţa şi un
angajament asumat de state cu scopul de a proteja mai
bine copiii şi de a adera la norme mai severe în materie
de protecţie [12, p. 153].
Cu toate acestea, astăzi statele dau dovadă de
reticenţă în implementarea standardelor internaţionale în
materie. Aşa, în anul 1994, Salvadorul, care era parte
atât la Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului,
1989 [7], precum şi la Protocolul Adiţional II, a stabilit
vârsta minimă pentru recrutare de 18 ani, însă rapoartele
martorilor din teritoriu arătau că copiii erau atraşi de
forţele armate de la vârsta de 14 ani. Uneori o energie
disproporţionată este pierdută pentru stabilirea
resurselor, lăsând astfel mai puţine resurse pentru
implementarea lor.
Pornind de la această experienţă, fostul Secretar
General al Amnesty International, membrul Suediei în
Comitetul pentru drepturile copilului a insistat asupra
creării procedurii ce instituia ”răspunsurile urgente”,
care apar ca măsură excepţională utilizată de Comitet în
situaţiile serioase şi urgente, care presupun riscuri a
încălcărilor grave a prevederilor normative, în special,
în cadrul conflictelor armate. În asemenea situaţii,
Comitetul adresează Guvernului în cauză o scrisoare
prin care aduce la cunoştinţă informaţia de care dispune
cu referire la articolele relevante din Convenţie şi
solicită un răspuns. Răspunsul trebuie privit ca o parte a
dialogului dintre un stat parte la convenţie şi Comitetul.
Asemenea măsuri intermediare sunt necesare, în special,
deoarece în baza rapoartelor iniţiale, statele au obligaţia
de a raporta doar fiecare cinci ani [11, p. 826].
Întru a exclude în perspectivă, asemenea atitudini
periculoase, Statutul de la Roma al Curţii Penale
Internaţionale din 17.07.1998, fiind adoptat cu scopul
creării unei instanţe internaţionale competente şi
permanente, menite să judece indivizii care au comis
cele mai odioase crime împotriva umanităţii, a
recunoscut natura criminală şi inumană a recrutării şi
utilizării copiilor în război [12, p. 17].
Elementul de noutate, care-i adus prin Statut, este
extinderea sferei noţiunii de criminal de război şi asupra
persoanelor civile, chiar dacă acestea nu participă la
acţiuni militare. Această extindere rezultă din
incriminarea deportărilor pentru munci forţate sau în
alte scopuri, care pot fi săvârşite, mai ales de persoanele
investite cu aceste competenţe de către autorităţile
publice statale [2, p.104].
Potrivit articolului 8 din Statut, întitulat ”Crime de
război”, sunt pasibile de răspundere:
În temeiul alin. 2 lit. a) p. (XXVI) fapta de a proceda
la recrutarea şi înrolarea copiilor de vârstă mai mică de
15 ani în forţele armate naţionale sau de a-i face să
participe activ la ostilităţi;
În temeiul alin. 2 lit. e) p. (VII) fapta de a proceda la
recrutarea şi înrolarea copiilor în vârstă mai mică de 15
ani în forţele armate sau în grupări armate ori de a-i face
să participe activ la ostilităţi.
Prima învinuire pronunţată de Curte a fost cea a lui
Tomas Lubanga pentru recrutarea şi utilizarea copiilor
în Republica Democrată Congo. Acest caz a fost ales
pentru realizarea urmăririlor cu scopul de a semnala
dezaprobarea
comunităţii internaţionale a unei
asemenea crime şi de a recunoaşte această crimă ca cea
mai gravă ce poate fi săvârşită în perioada unui conflict
armat. Această sancţiune legală a avut un efect
important [12, p. 17].
Cu referire la cadrul juridic al statului nostru pe
marginea subiectului tratat, menţionăm că articolul 137
litera f) din Codul penal al Republicii Moldova, 2002
întitulat ”Infracţiuni de război contra persoanelor”
prevede
răspunderea
pentru:
” recrutarea
şi
încorporarea copiilor care nu au împlinit vârsta de 18
ani în forţele armate naţionale, precum şi determinarea
acestora, prin orice mijloace, să participe activ la
operaţiuni militare”.
Iar articolul 206 ”Traficul de copii” prevede
răspunderea
penală
pentru:
”(1)
Recrutarea,
transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea
unui copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi
ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei
persoane care deţine controlul asupra copilului, în
38
scopul: …d) folosirii în conflicte armate”.
În aşa mod, legiuitorul nostru a încriminat toate
formele de implicare a copiilor în ostilităţi, asigurând în
aşa mod respectarea angajamentelor asumate în baza
instrumentelor internaţionale ratificate.
Referințe bibliografice:
1.
Balan, O. Protecţia drepturilor omului prin reprimarea crimelor de război şi crimelor contra umanităţii. În:
Revista Naţională de Drept, nr.1 (28), 2003, p.16-18.
2.
Balan,O. Protecţia drepturilor omului în conflictele armate. Chişinău: CEP USM, 2009.
3.
Convenţia I de la Geneva privind îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în
campanie, 12 august 1949, ratificată de Republica Moldova la 24 mai 1993. 194 state-părţi. [On-line]:
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Conventia-de-la-Geneva-I.pdf
. (Vizitat la 12.09.2019).
4.
Convenţia a II-a de la Geneva privind îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor
armate pe mare, 12 august 1949, ratificată de Republica Moldova la 24 mai 1993. 194 state-părţi. [On-line]:
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Conventia-de-la-Geneva-II.pdf
. (Vizitat la 13.09.2019).
5.
Convenţia a III-a de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război, 12 august 1949, ratificată de
Republica Moldova la 24 mai 1993. 194 state-părţi. [On-line]:
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Conventia-de-la-
Geneva-III.pdf
. (Vizitat la 14.09.2019).
6.
Convenţia a IV-a de la Geneva privind protecţia persoanelor civile în timp de război, 12 august 1949,
ratificată
de
Republica
Moldova
la
24
mai
1993.
194
state-părţi.
[On-line]:
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Conventia-de-la-Geneva-IV.pdf
. (Vizitat la 11.09.2019).
7.
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.408 din
12.12.1990.
În:
Monitorul
Oficial
al
Republicii
Moldova,
30.12.1990,
nr.12.
[On-line]:
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=356341
. (Vizitat la 16.09.2019).
8.
Protocolul adiţional (I) la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor
conflictelor armate internaţionale din 08 iunie 1977, ratificată de Republica Moldova la 24.05.1993. 170 state-părţi.
[On-line]:
https://lege5.ro/Gratuit/he3daojy/protocolul-nr-1-1977-aditional-la-conventiile-de-la-geneva-din-12-august-
1949-privind-protectia-victimelor-conflictelor-armate-internationale
. (Vizitat la 24.08.2019).
9.
Protocolul adiţional (II) la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor
conflictelor armate fără caracter internaţional din 08 iunie 1977, ratificată de Republica Moldova la 24.05.1993. 165
state-părţi. [On-line]:
https://lege5.ro/Gratuit/he3daojz/protocolul-nr-2-1977-aditional-la-conventiile-de-la-geneva-din-
12-august-1949-privind-protectia-victimelor-conflictelor-armate-fara-caracter-international
. (Vizitat la 24.08.2019).
10. Zaharia, V. Condiţiile angajării răspunderii juridice pentru implicarea copiilor în conflictele armate. În:
Conferinţă ştiinţifică”Integrare prin cercetare şi inovare”. Rezumate ale comunicărilor. Ştiinţe juridice. Ştiinţe
economice. Chişinău, 26-28 septembrie 2013. Chişinău: CEP USM, 2013, p. 37-39.
11. Van Bueren Geraldine. The international legal protection of children in armed conflicts. În: International
and Comparative Law Quarterly. Cambridge University Press, 1994, nr. 43(4). p.809-826.
12. Les enfans et les conflicts armés. Nouvelle édition. Un quide en materie de droit international humanitaire
et de droit international des droits de la personne. Bureau international des droit des enfants. Montréal, Québec, H39
1B6, Canada, 2010. [On-line]:
http://www.ibcr.org/wp-content/uploads/2016/06/Guide-droit-international-2010-
fran%C3%A7ais.pdf
. (Vizitat la 18.09.2019).
39
ȘTIINȚE ECONOMICE
Dostları ilə paylaş: |