Vector european



Yüklə 2,74 Mb.
Pdf görüntüsü
səhifə8/33
tarix06.12.2019
ölçüsü2,74 Mb.
#29830
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   33
Vector European 2019 3


Referințe bibliografice: 
1. 
Convenția  de  la  Geneva  din  28  iulie  1951  privind  statutul  refugiaților  și  protocolul  său  suplimentar. 
https://www.unhcr.org/ro/194-conventia-privind-statutul-refugiatilor.html (accesat la 16.10.2019) 
2. 
Deng, F., Les réfugiés de l'intérieur, nouveaux horizons, Genève, 1993, p. 34. 
3. 
Drăgoi,  V.,  Radu  M.,  Integrarea  refugiaţilor  în  societatea  românească  –  ghid  adresat  funcţionarilor 
publici, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2005.  
4. 
Dreger, C., Marcellino, M.„A macroeconomic model for the Euro economy”, Journal of Policy Modeling, 
29(1), 2007 Economic Review, 75, 2, p. 173-178. 
5. 
Eicher,T T. S. (1996), Interaction Between Endogenous Human Capital and Technological Change, The 
Review of Economic Studies, vol.63, no.1/Jan.1996, p.127-144  
6. 
Gould, Carol C., Globalizing Democracy and Human Rights, Cambridge Univ. Press, Cambridge, 2004. 
7. 
ONU, « Recueil des traités », n°14641, p. 34 
8. 
Survey  on  policy  and  practice  related  to  refugee  integration  commissioned  by  European  Refugee  Fund 
Community Actions 2001/2 and conducted By Department of Planning, Oxford Brooks University, December 2002 
9. 
Massey, Douglas, Arango, Joaquin, Hugo, Graeme, Kouaouci, Ali, Pellegrino, Adela Taylor, Edward J. 
(1993).  An  evaluation  of  international  migration  theory:  The  North  American  Case.  Population  and  Development 
Review. Vol. 20, 699 – 751  
 
 
 
CZU 341.4 
 
UNELE CONSIDERAȚII PRIVIND RECRUTAREA COPIILOR-COMBATANȚI 
 
 
 
ZAHARIA Virginia,  
doctor în drept, conferențiar universitar, 
                                               Universitatea Cooperatist - Comercială din Moldova 
 
 
REZUMAT 
Crimele de război constituie o categorie importantă de fapte penale prin care se încalcă în mod grav regulile 
stabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar, referitoare la modul de desfăşurare a conflictului armat şi 
la  protecţia  anumitor categorii de  persoane  şi de bunuri în cadrul acestuia. Termenul crimă  de  război este o expresie 
care desemnează încălcarea normelor de purtare a războiului de către orice persoană sau persoane, militare sau civile.  
Crimele de război sunt condamnabile în temeiuri morale, etice sau religioase, întrucât ele constituie încălcări 
ale  normelor  legale,  având  drept  rezultat  lezarea  celor  nevinovaţi  şi  neprotejaţi,  duc  la  degradarea  scopurilor  şi 
principiilor beligeranţilor, sunt cauză a slăbirii disciplinei propriilor forţe militare, afectează relaţiile cu alte state şi pot 
cauza represalii din partea oponenţilor.  
Cuvinte-cheie: recrutare, copil-combatant, crimă de război, umanitate, principiu, concept, crimă internațională, 
Convenţiile de la Geneva, conflict armat. 
 
 
SOME CONSIDERATIONS CONCERNING THE RECRUITMENT OF CHILDREN-COMBATANTS 
ZAHARIA Virginia,  
PhD in Law, associate professor, 
                                                   Trade Co-operative University of Moldova 
 
 
 
SUMMARY 
The war crimes constitute an important category of criminal acts which seriously violate the rules laid down by 
international  treaties  or  of  customary  law  relating  to  the  conduct  of  armed  conflict  and  the  protection  of  certain 
categories of persons and goods within the framework of the latter. The term war crime is an expression that denotes the 
violation of the norms of war behavior by any person or persons, military or civilian.  
War  crimes  are  never  justified  on  the  grounds  of  moral,  ethical,  or  religious  purposes,  as  it  constitutes  a 
violation of the law, with the result that the damage to the innocent and unprotected, leading to the degradation of the 
purposes and principles of the belligerents, are the cause of the weakening of the discipline of their  forces, affects your 

36 
 
relations with other countries and can cause retaliation on the part of opponents. 
Key words: recruitment, child-combatant, war crime, humanity, principle, concept, international crime, Geneva 
Conventions, armed conflict. 
 
 
Crimele  de  război  şi  crimele  contra  umanităţii, 
denumite generic crime internaţionale, datorită gradului 
sporit  de  pericol  pentru  existenţa  statelor  şi  a 
populaţiilor,  au  fost  scoase  în  afara  legii  şi,  pentru  a 
împiedica  şi  descuraja  comiterea  lor,  a  fost  creată  o 
ramură juridică nouă – Dreptul internaţional penal. 
Crimele  de  război  constituie  o  categorie  importantă 
de fapte penale prin care se încalcă în mod grav regulile 
stabilite  prin  tratatele  internaţionale  sau  cu  caracter 
cutumiar,  referitoare  la  modul  de  desfăşurare  a 
conflictului  armat  şi  la  protecţia  anumitor  categorii  de 
persoane şi de bunuri în cadrul acestuia [2, p. 102]. 
Termenul  crimă  de  război  este  o  expresie  care 
desemnează încălcarea normelor de purtare a războiului 
de către orice persoană sau persoane, militare sau civile.  
Principiile  şi  normele  de  drept  internaţional, 
referitoare  la  conducerea  ostilităţilor,  la  mijloacele  şi 
metodele de luptă, la care se recurge în conflictul armat, 
inclusiv  la  limitele  în  care  acestea  pot  fi  folosite,  ca  şi 
cele  privind  protecţia,  în  condiţiile  speciale  ale 
acţiunilor  de  luptă,  a  anumitor  categorii  de  persoane  şi 
bunuri,  se  aplică  în  mod  egal  şi  nediferenţiat  tuturor 
părţilor  implicate  în  conflict,  menirea  acestor  reguli 
fiind de a limita efectele distrugătoare ale confruntărilor 
militare  şi  de  a  împiedica  producerea  de  distrugeri 
inutile, de a umaniza recurgerea la forţa armelor şi de a 
determina  pe  combatanţi  de  a  se  abţine  de  la  exces, 
dincolo de orice raţiune şi justificare.  
Crimele  de  război  sunt  condamnabile  în  temeiuri 
morale,  etice  sau  religioase,  întrucât  ele  constituie 
încălcări  ale  normelor  legale,  având  drept  rezultat 
lezarea celor nevinovaţi şi neprotejaţi, duc la degradarea 
scopurilor  şi  principiilor  beligeranţilor,  sunt  cauză  a 
slăbirii  disciplinei  propriilor  forţe  militare,  afectează 
relaţiile  cu  alte  state  şi  pot  cauza  represalii  din  partea 
oponenţilor [1, p. 16]. 
La sfârşitul Primului Război Mondial conceptele de 
crimă internaţională,  criminali de război şi răspunderea 
penală  internaţională  erau  deja  conturate  în  dreptul 
internaţional.  Pe  baza  acestora  au  fost  formulate 
acuzaţiile  împotriva  unor  persoane  prin  Tratatul  de  la 
Versailles  şi  au  fost  pedepsiţi  principalii  criminali  de 
război după al Doilea Război Mondial.  
În  acest  sens,  termenul  de  crimă  de  război  este  o 
expresie  care  desemnează  încălcarea  normelor  de 
purtare a războiului de către orice persoană sau persoane 
militare sau civile [2, p.103]. 
Sfera  crimelor  de  război  a  fost  extinsă  considerabil 
prin Convenţiile I, II, III, IV de la Geneva din 1949 [3], 
[4],  [5],  [6]  şi  prin  Protocoalele  adiţionale  I  şi  II  la 
aceste Convenţii din 1977 [8], [9]. 
În  Convenţii  se  specifică  că  în  conflictele  armate 
sunt  interzise  oricând  şi  oriunde:  luarea  de  ostatici, 
execuţiile fără judecată, tortura şi orice tratament crud şi 
dezonorant.  De  asemenea,  convenţiile  prevăd  în  mod 
categoric  obligaţia  statelor  de  a  urmări  şi  de  a  pedepsi 
persoanele care se fac vinovate de comiterea crimelor de 
război.  
Pornind  de  la  principii  general  recunoscute  în 
materie, de incriminare şi jurisdicţie în privinţa crimelor 
de război, Convenţiile de la Geneva au stabilit obligaţia 
statelor de a adopta legislaţia necesară pentru pedepsirea 
infracţiunilor  grave  pe  care  le  prevăd,  de  a  căuta 
persoanele  vinovate  şi  de  a  le  deferi  tribunalelor  sale, 
indiferent  de  naţionalitate,  potrivit  principiului 
represiunii universale [1, p.16].   
Protocolul adiţional  (I) la  Convenţiile  de  la Geneva 
din  12  august  1949,  privind  protecţia  victimelor 
conflictelor armate internaţionale din 08 iunie 1977 [8], 
stabileşte următoarele fapte ca fiind infracţiuni grave:  
-  îndreptarea atacurilor împotriva populaţiei civile; 
-  lansarea  de  atacuri  nediscriminatorii,  afectând 
populaţia civilă sau bunurile sale; 
-  atacarea  instalaţiilor  ce  conţin  forţe  periculoase 
(baraje, hidrocentrale, centrale electrice nucleare, etc.); 
-  atacarea  localităţilor  neapărate  şi  a  zonelor 
demilitarizate; 
-  atacarea unei persoane scoase din luptă; 
-  folosirea  cu  perfidie  a  emblemelor  şi  semnelor 
Crucii Roşii [1, p.17].   
Semnificativ  este  şi  faptul  că  Protocolul  I din 1977 
de  la  Geneva  incriminează  practicile  de  apartheid  [1, 
p.17]   
Scopul Protocolului adiţional (I) la Convenţiile de la 
Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor 
conflictelor armate internaţionale din 08 iunie 1977 [8] 
nu este de a înlocui sistemul represiv al Convenţiilor din 
1949,  ci  de  a-l  dezvolta  şi  consolida.  Protocolul 
proclamă ca infracţiuni grave acţiunile definite ca atare 
de  Convenţiile  de  la  Geneva,  la  care  adaugă  noi 
infracţiuni  grave,  extinzându-le  la  noi  categorii  de 
persoane şi bunuri.  
Protocolul  I  de  la  Geneva  din  1977,  deşi  nu 
reprezintă un maximum dorit, constituie un compromis 
satisfăcător, crimele de război ocupând un loc distinct în 
dreptul internaţional umanitar [1, p.17].   
Datorită  gradului  de  pericol  ridicat  pe  care  îl 
reprezintă, crimele de război şi crimele contra umanităţii 
au fost declarate imprescriptibile. Aceasta presupune că 
făptuitorii  lor  pot  fi  urmăriţi  şi  judecaţi  oricând, 
indiferent de timpul trecut de la comiterea acestora.  
Principiul  imprescriptibilităţii  acestor  crime  a  fost 
consacrat  într-o  serie  de  instrumente  postbelice,  printre 
care  şi  Convenţia  ONU  asupra  imprescriptibilităţii 
crimelor  de  război  şi  crimelor  contra  umanităţii  [1, 
p.18].   
Desigur,  lista  încălcărilor  principiilor  şi  normelor 
convenţionale  şi  a  interdicţiilor  exprese  privind 
utilizarea  unor  anumite  arme  care  sunt  considerate 
crime  internaţionale  rămâne  deschisă  şi  ea  va  fi,  fără 
îndoială,  tot  mai  completă  în  anii  ce  vin,  fie  pe  calea 
incriminării 
directe 
în 
baza 
unor 
convenţii 
internaţionale,  fie  prin  convenirea  unor  dispoziţii  ca  să 
oblige  statele  să  includă  în  legislaţia  lor  naţională 

37 
 
incriminarea 
faptelor 
interzise 
prin 
convenţii 
internaţionale.  
Un  exemplu  elocvent  în  acest  sens  serveşte 
Convenţia  privind  muniţiile  cu  fragmentare,  deschisă 
spre  semnare  la  Oslo  la  03  decembrie  2008,  care 
interzice  utilizarea  muniţiilor  care  se  împrăştie  sau 
eliberează  submuniţii  explosive,  fiecare  cântărind  mai 
puţin decât 20 kg şi include acele submuniţii explosive 
[2, p.112]. 
În  concluzie,  putem  menţiona  că  crimele  de  război 
constituie  o  categorie  importantă  de  fapte  penale,  prin 
care  se  încalcă,  în  mod  grav,  regulile  stabilite  prin 
tratatele  internaţionale  sau  cu  caracter  cutumiar, 
referitoare la modul de desfăşurare a conflictului armat 
şi la  protecţia  anumitor categorii de  persoane  şi bunuri 
în cadrul acestuia [2, p.112]. 
Crimele  de  război  sunt  condamnabile  pe  temeiuri 
morale,  etice  sau  religioase,  întrucât  ele  constituie 
încălcări  ale  normelor  legale,  au  drept  rezultat  lezarea 
celor  nevinovaţi  şi  neprotejaţi,  conduc  la  degradarea 
scopurilor  şi  principiilor  beligeranţilor,  sunt  cauze  a 
slăbirii  disciplinei  propriilor  forţe  militare,  afectează 
relaţiile  cu  alte  state  şi  pot  cauza  represalii  din  partea 
oponenţilor [2, p.112]. 
În  termenii  teoriei,  apariţia  normelor  ce  au 
încriminat  utilizarea  copiilor  în  cadrul  conflictelor 
armate  a  fost  generată  în  contextul  istoric,  social  şi 
juridic  al  anilor  postbelici  –  ocasiolegis  –  ca  reacţie  a 
comunităţii internaţionale faţă de pierderile în rândurile 
copiilor  şi  menirea  normei,  scopurile  urmărite  de 
aceasta  –  ratiolegis  –  au  fost  de  a  preîntâmpina  şi 
combate practicile de implicare a copiilor în conflictele 
armate  atât  în  plan  naţional,  precum  şi  la  eşalon 
mondial, în conformitate cu obligaţiile asumate de state 
prin  semnarea  Convenţiei  cu  privire  la  drepturile 
copilului [10, p. 37]. 
Normele  juridice  în  materia  copiilor  implicaţi  în 
ostilităţi  au  cunoscut  o  evoluţie  graduală,  la  momentul 
de  faţă  ajungându-se  la  crearea  restricţiilor  şi 
sancţiunilor 
mult 
mai 
riguroase. 
Suplimentar 
convenţiilor  internaţionale,  statele  au  subscris 
principiilor şi angajamentelor internaţionale.  
Deşi  nu  deţin  elementul  de  constrângere,  aceste 
principii,  odată  fiind  adoptate,  indică  voinţa  şi  un 
angajament  asumat  de  state  cu  scopul  de  a  proteja  mai 
bine copiii şi de a adera la norme mai severe în materie 
de protecţie [12, p. 153]. 
Cu  toate  acestea,  astăzi  statele  dau  dovadă  de 
reticenţă în implementarea standardelor internaţionale în 
materie.  Aşa,  în  anul  1994,  Salvadorul,  care  era  parte 
atât la Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, 
1989 [7], precum şi la Protocolul Adiţional II, a stabilit 
vârsta minimă pentru recrutare de 18 ani, însă rapoartele 
martorilor  din  teritoriu  arătau  că  copiii  erau  atraşi  de 
forţele  armate  de  la  vârsta  de  14  ani.  Uneori o  energie 
disproporţionată  este  pierdută  pentru  stabilirea 
resurselor,  lăsând  astfel  mai  puţine  resurse  pentru 
implementarea lor.  
Pornind  de  la  această  experienţă,  fostul  Secretar 
General  al  Amnesty  International,  membrul  Suediei  în 
Comitetul  pentru  drepturile  copilului  a  insistat  asupra 
creării  procedurii  ce  instituia  ”răspunsurile  urgente”, 
care apar ca măsură excepţională utilizată de Comitet în 
situaţiile  serioase  şi  urgente,  care  presupun  riscuri  a 
încălcărilor  grave  a  prevederilor  normative,  în  special, 
în  cadrul  conflictelor  armate.  În  asemenea  situaţii, 
Comitetul  adresează  Guvernului  în  cauză  o  scrisoare 
prin care aduce la cunoştinţă informaţia de care dispune 
cu  referire  la  articolele  relevante  din  Convenţie  şi 
solicită un răspuns. Răspunsul trebuie privit ca o parte a 
dialogului dintre un stat parte la convenţie şi Comitetul. 
Asemenea măsuri intermediare sunt necesare, în special, 
deoarece în baza rapoartelor iniţiale, statele au obligaţia 
de a raporta doar fiecare cinci ani [11, p. 826]. 
Întru  a  exclude  în  perspectivă,  asemenea  atitudini 
periculoase,  Statutul  de  la  Roma  al    Curţii  Penale 
Internaţionale  din  17.07.1998,  fiind  adoptat cu  scopul 
creării  unei  instanţe  internaţionale  competente  şi 
permanente,  menite  să  judece  indivizii  care  au  comis 
cele  mai  odioase  crime  împotriva  umanităţii,  a 
recunoscut  natura  criminală  şi  inumană  a  recrutării  şi 
utilizării copiilor în război [12, p. 17].  
Elementul  de  noutate,  care-i  adus  prin  Statut,  este 
extinderea sferei noţiunii de criminal de război şi asupra 
persoanelor  civile,  chiar  dacă  acestea  nu  participă  la 
acţiuni  militare.  Această  extindere  rezultă  din 
incriminarea  deportărilor  pentru  munci  forţate  sau  în 
alte scopuri, care pot fi săvârşite, mai ales de persoanele 
investite  cu  aceste  competenţe  de  către  autorităţile 
publice statale [2, p.104]. 
Potrivit  articolului  8  din  Statut,  întitulat  ”Crime  de 
război”, sunt pasibile de răspundere: 
În temeiul alin. 2 lit. a) p. (XXVI) fapta de a proceda 
la recrutarea şi înrolarea copiilor de vârstă mai mică de 
15  ani  în  forţele  armate  naţionale  sau  de  a-i  face  să 
participe activ la ostilităţi; 
În temeiul alin. 2 lit. e) p. (VII) fapta de a proceda la 
recrutarea şi înrolarea copiilor în vârstă mai mică de 15 
ani în forţele armate sau în grupări armate ori de a-i face 
să participe activ la ostilităţi. 
Prima învinuire pronunţată de Curte a fost cea a lui 
Tomas  Lubanga  pentru  recrutarea  şi  utilizarea  copiilor 
în  Republica  Democrată  Congo.  Acest  caz  a  fost  ales 
pentru  realizarea  urmăririlor  cu  scopul  de  a  semnala 
dezaprobarea 
comunităţii  internaţionale  a  unei 
asemenea crime şi de a recunoaşte această crimă ca cea 
mai gravă ce poate fi săvârşită în perioada unui conflict 
armat.  Această  sancţiune  legală  a  avut  un  efect 
important [12, p. 17]. 
Cu  referire  la  cadrul  juridic  al  statului  nostru  pe 
marginea subiectului tratat, menţionăm că articolul 137 
litera  f)  din  Codul  penal  al  Republicii  Moldova,  2002 
întitulat  ”Infracţiuni  de  război  contra  persoanelor” 
prevede 
răspunderea 
pentru: 
” recrutarea 
şi 
încorporarea  copiilor  care  nu  au  împlinit  vârsta  de  18 
ani în forţele armate naţionale, precum şi determinarea 
acestora,  prin  orice  mijloace,  să  participe  activ  la 
operaţiuni militare”.  
Iar  articolul  206  ”Traficul  de  copii”  prevede 
răspunderea 
penală 
pentru: 
”(1) 
Recrutarea, 
transportarea,  transferul,  adăpostirea  sau  primirea 
unui  copil,  precum  şi darea  sau primirea  unor  plăţi 
ori beneficii  pentru  obţinerea  consimţământului  unei 
persoane  care  deţine  controlul  asupra  copilului,  în 

38 
 
scopul: …d) folosirii în conflicte armate”.  
În  aşa  mod,  legiuitorul  nostru  a  încriminat  toate 
formele de implicare a copiilor în ostilităţi, asigurând în 
aşa  mod  respectarea  angajamentelor  asumate  în  baza 
instrumentelor internaţionale ratificate.  
 
Referințe bibliografice: 
1. 
Balan, O. Protecţia drepturilor omului prin reprimarea crimelor de război şi crimelor contra umanităţii. În: 
Revista Naţională de Drept, nr.1 (28), 2003, p.16-18. 
2. 
Balan,O. Protecţia drepturilor omului în conflictele armate. Chişinău: CEP USM, 2009.  
3. 
Convenţia  I  de  la  Geneva  privind  îmbunătăţirea  sorţii  răniţilor  şi  bolnavilor  din  forţele  armate  în 
campanie,  12  august  1949,  ratificată  de  Republica  Moldova  la  24  mai  1993.  194  state-părţi.  [On-line]:  
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Conventia-de-la-Geneva-I.pdf
. (Vizitat la 12.09.2019). 
4. 
Convenţia a  II-a de  la  Geneva  privind îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor 
armate  pe  mare,  12  august  1949,  ratificată  de  Republica  Moldova  la  24  mai  1993.  194  state-părţi.  [On-line]:  
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Conventia-de-la-Geneva-II.pdf
. (Vizitat la 13.09.2019). 
5. 
Convenţia a III-a de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război, 12 august 1949, ratificată de 
Republica  Moldova  la  24  mai  1993.  194  state-părţi.  [On-line]:   
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Conventia-de-la-
Geneva-III.pdf
. (Vizitat la 14.09.2019). 
6. 
Convenţia  a  IV-a  de  la  Geneva  privind protecţia  persoanelor  civile  în  timp  de  război,  12  august  1949, 
ratificată 
de 
Republica 
Moldova 
la 
24 
mai 
1993. 
194 
state-părţi. 
[On-line]: 
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Conventia-de-la-Geneva-IV.pdf
. (Vizitat la 11.09.2019). 
7. 
Convenţia  ONU  cu  privire  la  drepturile  copilului,  adoptata  de  Adunarea  Generală  a  Organizaţiei 
Naţiunilor  Unite  la  20  noiembrie  1989,  ratificată  de  Republica  Moldova  prin  Hotărârea  Parlamentului  nr.408  din 
12.12.1990. 
În: 
Monitorul 
Oficial 
al 
Republicii 
Moldova, 
30.12.1990, 
nr.12. 
[On-line]: 
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=356341
. (Vizitat la 16.09.2019). 
8. 
Protocolul  adiţional  (I)  la  Convenţiile  de  la  Geneva  din  12  august  1949  privind  protecţia  victimelor 
conflictelor  armate  internaţionale  din  08  iunie  1977,  ratificată  de  Republica  Moldova  la  24.05.1993.  170  state-părţi. 
[On-line]:   
https://lege5.ro/Gratuit/he3daojy/protocolul-nr-1-1977-aditional-la-conventiile-de-la-geneva-din-12-august-
1949-privind-protectia-victimelor-conflictelor-armate-internationale
. (Vizitat la 24.08.2019). 
9. 
Protocolul  adiţional  (II)  la  Convenţiile  de  la  Geneva  din  12  august  1949  privind  protecţia  victimelor 
conflictelor  armate  fără  caracter  internaţional  din  08  iunie  1977,  ratificată  de  Republica  Moldova  la  24.05.1993.  165 
state-părţi.  [On-line]:   
https://lege5.ro/Gratuit/he3daojz/protocolul-nr-2-1977-aditional-la-conventiile-de-la-geneva-din-
12-august-1949-privind-protectia-victimelor-conflictelor-armate-fara-caracter-international
. (Vizitat la 24.08.2019). 
10.  Zaharia,  V.  Condiţiile  angajării  răspunderii  juridice  pentru  implicarea  copiilor  în  conflictele  armate.  În: 
Conferinţă  ştiinţifică”Integrare  prin  cercetare  şi  inovare”.  Rezumate  ale  comunicărilor.  Ştiinţe  juridice.  Ştiinţe 
economice. Chişinău, 26-28 septembrie 2013. Chişinău: CEP USM, 2013, p. 37-39.  
11.  Van Bueren Geraldine. The international legal protection of children in armed conflicts. În: International 
and Comparative Law Quarterly. Cambridge University Press, 1994, nr. 43(4). p.809-826.  
12.  Les enfans et les conflicts armés. Nouvelle édition. Un quide en materie de droit international humanitaire 
et  de  droit  international des  droits  de  la  personne.  Bureau  international des  droit  des  enfants.  Montréal,  Québec,  H39 
1B6,  Canada,  2010.  [On-line]:   
http://www.ibcr.org/wp-content/uploads/2016/06/Guide-droit-international-2010-
fran%C3%A7ais.pdf
. (Vizitat la 18.09.2019). 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

39 
 
ȘTIINȚE ECONOMICE 
Yüklə 2,74 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   33




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azkurs.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin