Suport de curs


DISPOZITIVE ŞI APARATE UTILIZATE LA DUPLICAREA MODELULUI



Yüklə 9,22 Mb.
səhifə20/53
tarix19.02.2020
ölçüsü9,22 Mb.
#30492
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   53
Carte-Aparate-de-Tehnica-Dentara-I


DISPOZITIVE ŞI APARATE UTILIZATE LA DUPLICAREA MODELULUI
Tehnologiile moderne impun realizarea machetelor unor lucrări protetice pe modele duplicate, confecţionate din masă de ambalat. În acest fel machetele nu vor fi mobilizate de pe model, ci ambalate cu acesta, care va face parte integrantă din tipar.

Modelele duplicat se obţin prin amprentarea modelelor de lucru cu ajutorul unui material de amprentare elastic, în interiorul unor conformatoare. Duplicarea se execută cu hidrocoloizi reversibili, dar mai nou şi cu materiale siliconice.



Amprentarea modelului de lucru necesită următoarele aparate:
CONFORMATORUL PENTRU DUPLICARE


  • Este o cutie metalică sau din material plastic de formă relativ tronconică;

  • Este alcătuită dintr-o placă bazală în formă de triunghi echilateral cu unghiuri rotunjite;

  • Laturile conformatorului sunt de 10 cm, iar înălţimea interiorului este de 5,5 cm;

  • Suprafaţa superioară a cutiei prezintă trei orificii corespunzătoare unghiurilor, iar între ele o zonă concavă;

  • Prezintă şi un capac de forma şi dimensiunea suprafeţei bazale care este prevăzut cu trei mici tije de ghidare, care pătrund în orificiiile marginii cutiei;

  • Unele conformatoare prezintă o pâlnie care prefigurează viitorul canal de turnare.




Fig. IV. 30.: Conformator pentru duplicarea cu siliconi

Tehnica de lucru:



  • Modelul de lucru este aşezat pe capac;

  • Cutia este fixată prin intermediul tijelor de ghidaj;

  • Prin orificiile suprafeţei superioare se toarnă materialul duplicator în interiorul conformatorului;

  • Tot prin acele orificii iese aerul din interior.

Forma tronconică a conformatorului şi pereţii interiori netezi permit ca, după dechiderea capacului şi îndepărtarea modelului, amprenta duplicatoare de consistenţă elastică să poată fi uşor eliberată.
APARATUL PENTRU PREPARAREA HIDROCOLOIZILOR REVERSIBILI
Este prevăzut cu un sistem de încălzire termostat şi are următoarele părţi componente:

  • Instalaţie de alimentare la 220V/50 Hz;

  • Sursa de căldură reprezentată de o rezistenţă electrică;

  • Cuva pentru agar-agar (Dublaga, Vidur, Virodouble), izolată termic;

  • Termometru cu termostat;

  • Jgheabul prin care se livrează materialul fluid;

  • Instalaţia de comandă, reglaj şi control, cu întrerupător general, reglaje şi indicatoare de temperatură şi de timp.

Aparatul Gelovit (pe care îl avem in laborator), este înalt de 50 cm, cu laturile de 36 cm şi greutatea de 22 kg. Poate fi plasat pe o masă sau fixat de perete. În el se pot introduce 3 – 6 kg de gel duplicator. Temperatura se reglează în trei trepte, pentru a se produce o contracţie minimă la solidificarea gelului. În timpul topirii materialul este amestecat de un malaxor care se roteşte cu 75 ture/minut. După fluidificare materialul este proiectat prin rotirea unei manete. Răcirea integrală a materialului se face printr-un sistem de jeturi de aer încrucişate, care asigură o răcire rapidă.

Fig. IV.31.: Aparat pentru prepararea hidrocoloizilor reversibili
Dacă nu avem astfel de aparate, prepararea materialului se face în vase emailate, ţinute pe o baie de apă la temperatura de 80 grade Celsius.
APARATUL PENTRU AMESTECAREA SILICONILOR CU REACŢIE DE ADIŢIE
Este format din următoarele componente:

  • Instalaţia de alimentare la 220 V/50 Hz;

  • Rezervorul cu silicon – conţine atât baza cât şi acceleratorul;

  • Pompa electrică cu dublă roată dinţată;

  • Dispozitivul de amestecare;

  • Panoul cu întrerupătorul general.

SISTEMUL DE DUPLICARE VARIO


Firma Heraeus – Kulzer a elaborat un sistem propriu de duplicare cu silicon:

  • Modelul pregătit pentru duplicare se introduce într-un conformator;

  • Spaţiul dintre conformator şi model (de circa 3 mm) se umple cu un silicon chitos;

  • Modelul cu conformatorul se pun pe soclu şi se aşează manşonul (partea verticală a conformatorului);

  • Se aplică placa Vario la o distanţă de 2 – 3 mm de porţiunea cea mai înaltă a modelului;

  • Siliconul fluid pregătit pentru duplicare se toarnă de la o înălţime de 30 de cm deasupra mijlocului modelului, până se umple tot spaţiul;

  • După priza siliconului (30 de minute) se înlătură soclul şi manşonul;

  • Se scoate apoi şi conformatorul;

  • Prin orificul de pe suprafaţa inferioară a conformatorului se toarnă apoi masa de duplicare;

  • Modelul se îndepărtează prin presiune de aer, astfel încât placa Vario rămâne ataşată la masa de silicon.


CAPITOLUL V
INSTRUMENTE, DISPOZITIVE ŞI APARATE NECESARE CONFECŢIONĂRII MODELELOR
Modelul reprezintă copia pozitivă, fidelă a câmpului protetic. Pe model se confecţionează macheta viitoarei piese protetice, iar în unele tehnologii, modelele împreună cu machetele vor fi incluse în tipare. Modelul este compus din:

  • Modelul propriu-zis;

  • Soclul.




Yüklə 9,22 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   53




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azkurs.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin