Suport de curs

Fig. V.1.: Părţile modelului
CLASIFICAREA MODELELOR
Se poate face după mai multe criterii:

1.După destinaţie:

• 
  Documentar;
  
• 
  De studiu şi diagnostic;
  
• 
  Preliminar;
  
• 
  De lucru;
  
• 
  Ale arcadelor antagoniste;
  
• 
  Pentru analiza funcţională a ocluziei;
  
• 
  Duplicat.
  

2. După materialul din care sunt confecţionate:

• 
  Gips;
  
• 
  Metale/aliaje: amalgame, aliaje uşor fuzibile, aliaje depuse pe cale galvanică, aliaje depuse prin topire şi pulverizare;
  
• 
  Mase plastice: răşini acrilice, poliuretani, răşini epoxidice, răşini epiminice;
  
• 
  Materiale compozite;
  
• 
  Mase ceramice;
  
• 
  Cimenturi.
  

3. După tehnologia de obţinere:

• 
  Turnare: cele din gips, mase plastice, materiale compozite, aliaje uşor fuzibile;
  
• 
  Îndesare: cimenturile, amalgamurile;
  
• 
  Galvanizare: metale;
  
• 
  Pulverizare: aliaje uşor fuzibile;
  
• 
  Ardere (coacere): masele ceramice.
  

Modelele se mai pot clasifica în:

• 
  Model monobloc (cu bonturi fixe);
  

Fig. V.2.: Model cu bonturi fixe

• 
  Model cu bonturi mobilizabile.
  

DEZINFECŢIA AMPRENTELOR

Colaborarea strânsă dintre medicul stomatolog şi tehnicianul dentar include posibilitatea transmiterii de germeni de la pacient spre laboratorul de tehnică dentară. Există astfel un pericol potenţial de infectare, mai ales dinspre cabinet spre laborator. Posibilitatea transmiterii agenţilor patogeni prin amprente de alginat a fost clar dovedită. Germenii nu sunt înlăturaţi prin spălarea amprentelor cu apă, ei rămânând activi mult timp chiar şi după aceea. Cele mai expuse zone ale laboratorului de tehnică dentară sunt:

• 
  Masa pentru gips;
  
• 
  Masa de lucru a tehnicianului;
  
• 
  Locul de prelucrare;
  
• 
  Telefonul.
  

Calităţile pe care trebuie să le îndeplinească substanţele dezinfectante sunt următoarele:

• 
  Timpul scurt de acţiune;
  
• 
  Spectrul larg de acţiune, cu certificat de aprobare de la o instituţie recunoscută;
  
• 
  Efect ireversibil, sigur;
  
• 
  Lipsa efectelor dăunătoare faţă de om şi faţă de mediu;
  
• 
  Absenţa lezării tegumentelor;
  
• 
  Avantaj economic.
  

Dezinfecţia amprentei ridică anumite probleme deoarece unele materiale sunt pe bază de apă (hidrocoloizi), altele sunt susceptibile la absorbţia de apă sau desicare, dacă sunt expuse la condiţii inadecvate (hidrocoloizii şi polieterii).

Primul pas al dezinfecţiei implică spălarea cu grijă a amprentei, pentru îndepărtarea sângelui şi salivei, la presiune minimă, pentru a limita formarea şi împrăştierea aerosolilor şi a micropicăturilor. De asemenea se evită şi deteriorarea amprentei. Dezinfecţia amprentei se face în două moduri:

1. Prin metode externe fizico-chimice.

2. Autodezinfectarea.

1. Prin metode externe fizico-chimice:

• 
  Sterilizarea termică – materialele de amprentă, cu excepţia gipsului, nu suportă acest tip de dezinfecţie;
  
• 
  Sterilizarea prin radiaţii – se foloseşte doar în cazuri speciale şi este contraindicată pentru alginate;
  
• 
  Sterilizarea gazoasă (oxid de etilenă) – nu se foloseşte la alginate, în special datorită riscurilor igienice şi ecologice;
  
• 
  Soluţia de formaldehidă – poate modifica alginatele. De asemenea poate provoca alergii, dermatoze şi eczeme.
  

Dezinfectarea prin imersie

Această metodă nu a avut succes de la început datorită:

• 
  Apariţiei unor modificări în materialul de amprentă;
  
• 
  Spectrului redus de acţiune al mijloacelor de dezinfectare.
  

Dezavantajele metodei sunt:

• 
  Nu e indicată tuturor tipurilor de materiale;
  
• 
  Nu presupune clătirea înainte de dezinfecţia propriu-zisă, impurităţile rămânând pe amprentă, ceea ce poate duce la realizarea unor modele deficitare din gips;
  
• 
  Nu e indicată tuturor tipurilor de materiale;
  
• 
  Nu presupune clătirea înainte de dezinfecţia propriu-zisă, impurităţile rămânând pe amprentă, ceea ce poate duce la realizarea unor modele deficitare din gips;
  

Tehnica imersiei: se introduce amprenta în întregime (inclusiv şi mânerul lingurii când se foloseşte la amprentare) într-un vas care conţine una din soluţiile folosite în practică. Timpul de lucru este de 10 minute, după care amprenta va fi clătită energic cu apă de robinet. Creşterea timpului de dezinfecţie la 20 de minute sau chiar mai mult se soldează cu afectarea stabilităţii dimensionale a materialului de amprentă. Soluţii folosite la tehnica imersiei:

• 
  Sărurile peracide – au fost folosite de peste 20 de ani în stomatologie cu rezultate bune. Au totuşi o arie restrânsă de utilizare şi pot da reacţii adverse la unele persoane;
  
• 
  Soluţia de glutaraldehidă alcalină 2% - pentru hidrocoloizii reversibili. Prezintă riscuri pentru personalul care o manipulează;
  
• 
  Hipocloritul de sodiu – duce la inactivarea majorităţi germenilor orali, inclusiv HIV şi HBV, modificările dimensionale ale amprentei fiind evitate;
  
• 
  Soluţii de hipoclorit de sodiu şi fenoli – amprentele luate cu polieteri;
  
• 
  Soluţii de hipoclorit de sodiu, glutaraldehidă, iodoform sau fenoli – pentru amprentele cu polisulfuri;
  
• 
  Peroximonosulfatul de sodiu – este activ ca soluţie 2% asupra bacteriilor, virusurilor şi fungilor, fiind indicat pentru toate materialele de amprentă cu excepţia hidrocoloizilor reversibili.
  
• 
  Produse comerciale de soluţii dezinfectante gata preparate care se utilizează ca atare sau concentrate, urmând a fi diluate în momentul folosirii: MUCALGIN, IMPRE SEPT, MD 250, PRINTO SEPT, STERIGUM, etc.
  
• 
  Produse sub formă de granule ce se dizolvă în apă: SILO SEPT, etc.
  

Dezinfectarea prin pulverizare: se face cu spray-uri speciale care se pulverizează pe suprafaţa amprentei care apoi este închisă ermetic într-o pungă sterilă unde este păstrată 10 minute. Astfel sunt rezolvate problemele de natură igienică (inhalarea substanţei) şi ecologică. Dezinfecţia prin pulverizare este considerată nesatisfăcătoare datorită posibilităţii de a evita anumite porţiuni din amprentă, precum şi riscului inhalării dezinfectanţilor puternici, sub formă de aerosoli.