Fs reputation ron

Jurnaliști 

Pfeifer împotriva Austriei

 

15 noiembrie 2007 

Redactor-șef al revistei oficiale a comunității evreiești din Viena, reclamantul a publicat un 

comentariu în care critica în termeni duri un profesor care scrisese un articol care susținea 

că evreii au declarat război Germaniei în 1933 și banaliza crimele regimului nazist. A fost 

pusă  în  mișcare  acțiunea  penală  împotriva  profesorului,  care  s-a  sinucis  cu  puțin  timp 

înainte  de  data  prevăzută  pentru  procesul  său.  Reclamantul  a  susținut  că  instanțele 

austriece  nu  i-au  protejat  reputația  împotriva  declarațiilor  calomnioase  făcute  de 

redactorul-șef al unei alte reviste, care afirmase, în special, că reclamantul și alte persoane 

l-au împins pe profesor să se sinucidă. 

Curtea  a  hotărât  că  a  fost  încălcat  art. 8  (dreptul  la  respectarea  vieții  private)  din 

Convenție, întrucât nu a fost convinsă că motivele invocate de instanțele austriece pentru 

protejarea  libertății  de  exprimare  primau  față  de  dreptul  reclamantului  la  protecția 

reputației  sale.  A  observat,  în  special,  că,  fie  și  în  contextul  unei  dezbateri  publice, 

reputația unei persoane face parte din identitatea sa personală și integritatea psihologică 

și,  prin  urmare,  intră  în  domeniul  de  aplicare  al  „vieții  private”  a  acesteia.  Instanțele 

interne au considerat că declarația în litigiu era o judecată de valoare cu o bază faptică 

suficientă pentru a nu fi considerată calomnioasă. Curtea nu a fost convinsă de o astfel de 

apreciere,  întrucât  declarația  stabilea  în  mod  clar  o  legătură  cauzală  între  acțiunile 

reclamantului  și  sinuciderea  profesorului.  O  astfel  de  legătură  nu  era  un  subiect  de 

speculație, ci un fapt care trebuia probat și pentru care nu fusese oferită nicio dovadă a 

existenței sale. În plus, deși era adevărat că declarațiile care șocau sau erau ofensatoare 

erau  protejate  de  dreptul  la  libertatea  de  exprimare,  declarația  depășise  în  acest  caz 

limitele acceptabilului acuzându-l pe reclamant de acte echivalente cu un comportament 

infracțional, întrucât se susținea că reclamantul l-ar fi împins în cele din urmă pe profesor 

la sinucidere.