Boli infecţioase caracteristica clinică, epidemiologică Şi de laborator a botulismului de tip b la adulţI În republica moldova constantin Andriuţă, Iulita Botezatu, Irina Rusu, Tiberiu Holban, Gheorghe Plăcintă, Lilia Baba
PARTICULARITĂŢILE CLINICO-EPIDEMIOLOGICE ALE YERSINIOZEI CU Y.ENTEROCOLITICA LA COPII
Yüklə 0,58 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- The clinical and epidemiological features of the yesinia disease in cildren
- Scopul lucrării
- PARTICULARITĂŢILE CLINICO-EVOLUTIVE ALE INFECŢIEI URLIENE LA ADOLESCENŢI ŞI ADULŢI Irina Rusu
- Obiectivele lucrării
- Rezultatele obţinute şi discuţii
- Tabelul 1. Frecvenţa formelor clinice a bolnavilor cu oreion
|
PARTICULARITĂŢILE CLINICO-EPIDEMIOLOGICE ALE YERSINIOZEI CU Y.ENTEROCOLITICA LA COPII
Tatiana Alexeev, Galina Rusu, Irina Bunescu, Diana Pruneanu, Valeriu Alexeev, Victor Muşuc, Maria Neaga Catedra Boli infecţioase la copii USMF “Nicolae Testemiţanu” Summary The clinical and epidemiological features of the yesinia disease in cildren Yersinia is a group of infectious diseases caused by bacteria of the genus yersinia.The disease is characterized by clinical polymorphism, including symptoms of general intoxication, gastrointestinal disorders, respiratory problems, hepatitis, arthritis. Thus yesinia in Moldova remains a current problem. Our study focused on examination of 51 observation sheets yersinia sick children, admitted during the years 2004 to 2009 and first quarter I of 2010. Were studied the clinical features,the development, diagnostic and treatment of intestinal yersinia. So, it was found that more frequently got il children aged from 3-8 years 45%, mainly were affected boys. Rezumat Yersiniozele reprezintă o grupă de boli infecţioase provocate de bacteriile din genul Yersinia.Boala se caracterizează printr-un polimorfism clinic care include simptomele de intoxicaţie generală, tulburări gastro-intestinale, respiratorii, hepatite, artralgii. Astfel în Republica Moldova yersinioza ramîne o problemă actuală. Studiul nostru s-a axat pe examenul a 51 fişe de observaţie a copiilor bolnavi de yersinioză, internaţi în perioada anilor 2004-2009 şi primul trimestru al anului 2010. S-au studiat particularitaţile clinice, evolutive, de diagnostic şi de tratament în yersinioza intestinală. S-a constatat ca s-au îmbolnavit mai frecvent copii în vârstă de la 3-8 ani în 45%, cu afectarea preponderentă a băieţaşilor.
Yersiniozele reprezintă o grupă de boli infecţioase provocate de bacteriile din genul Yersinia. În prezent sunt cunoscute trei tipuri de microorganisme din acest gen, capabile să determine boala la om:Y.Pestis – agentul cauzal al pestei, Y.Pseudotuberculosis - agentul cauzal al pseudotuberculozei, Y.Enterocolitica - agentul cauzal al yersiniozei intestinale. Boala se caracterizează printr-un polimorfism clinic care include simptomele de intoxicaţie generală, tulburări gastro-intestinale, respiratorii, hepatite, artralgii. Yersinioza sub formă de mici epidemii s-au cazuri sporadice se întilneşte pe diverse continente ale globului. Se îmbolnavesc oamenii de diferite vârste însă deseori copiii, adolescenţii şi oamenii batrâni. În Republica Moldova maladia are o răspîndire largă practic pe tot teritoriul ţării cu serovariantele cel mai frecvent întîlnite O3, O5,O9. Conform ordinului Ministrului Sănatăţii al Republicii Moldova Nr.108 din 21.05.1997. ¨Despre perfecţionarea măsurilor de combatere şi profilaxie a iersiniozelor¨ - la iersinioză necesită testare contingentele de bolnavi spitalizaţi în secţia de boli infecţioase cu erupţii neclare, febrili, cu sindrom abdominal şi sindrom articular de tip reumatoid. În municipiul Chişinău la IMSP SCMBCC în perioada anilor 2004 - 2009 şi primul trimestru al anului 2010 au fost înregistrate 51 de pacienţi. Scopul lucrării S-au studiat particularitaţile clinice, evolutive, de diagnostic şi de tratament în yersinioza intestinală. Materiale şi metode Studiul nostru s-a axat pe examenul a 51 fişe de observaţie a copiilor bolnavi de yersinioza, internaţi pe parcursul acestor ani. Toţi pacienţii au fost din municipiul Chişinău. Conform vîrstei pacienţii s-au repartizat în felul următor: 1-3 ani-14% , 3-8 ani - 45%, 8-14 ani - 27%, mai mari de 14 ani - 14%. De sex masculin au fost 55%, de sex femenin - 45%. În procesul studiului au fost cercetate datele anamnestice, epidemiologice, clinice, rezultatul analizelor bacteriologice a materiilor fecale (la necesitate a sîngelui şi urinei), reacţiile serologice, hemoleucograma, urinograma, analizele biochimice la o parte din bolnavi. Diagnosticul de yersinioză intestinală la toţi bolnavii a fost confirmat prin reacţia serologică de aglutinare (RA) cu antigenul de Y.Enterocolitică efectuată la Centrul Naţional Ştiinţifico – Practic de Medicină Preventivă. Rezultate obţinute Studiul a demonstrat,ca boala s-a înregistrat pe parcursul întregului an cu o creştere a morbidităţii în sezonul primăvară- vară cu apogeu în luna martie. Maladia s-a înregistrat preponderent în sectoarele Botanica (33% ), Buicani (18% ), Centru (16% ) şi Ciocana (13%). Frecventau şcoala-47% copii, grădiniţa-31%. Contact direct sau indirect cu rozătoarele nu a recunoscut nici un pacient,însa aproximativ 50% din copii nu au respectat igiena personală, au consumat apă nefiartă, fructe, zarzavaturi nespălate, au fost la tabere de vară, la ţară, s-au scăldat în iazuri. Analizînd ziua bolii la internare în spital am constatat, că s-au internat în primele 3 zile-20 bolnavi (39%), în a 4-7-a zi -21 (41%), dupa a 7-a zi - 10 bolnavi (20%). Durata medie de spitalizare a constituit 11zile pat. De menţionat că la 34 bolnavi (67%) maladia a evoluat mediu, la 17 bolnavi (33%) - grav. Diagnosticul de îndrumare în staţionar a fost gastroenterocolită acută (gastroenterită, enterocolită) toxiinfecţie alimentară în 28% din cazuri, hepatită virală - in 16%, amigdalite- 12%, scarlatină- 10 %, IRA- 12%, mononucleoză infecţioasă – 4%, rubeolă - 4%, yersinioză doar la 1 pacient (2%).S-au adresat singuri 12% copii. În secţia de internare diagnosticul de yersinioză a fost stabilit la 18% pacienţi, la ceilalţi scarlatină- (20%), gastroenterocolită acută (gastroenterită, enterocolită) toxiinfecţie alimentară - (25%), hepatită acută - (16%), amigdalită acută – (12%), IRA – (6%), febra tifoidă –( 4%). Diagnosticul de yersinioză intestinală a fost confirmat serologic prin reacţia de aglutinare cu diagnosticum corpuscular în care titrele de diagnostic oscilau de la 1/200 pănă la 1/1600. Creşterea titrelor de anticorpi specifici de 4 ori în dinamică a avut loc chiar de la sfîrşitul primei saptamîni de boală cu tendinţă spre creştere în a 2-a şi a 3-a saptamînă a bolii. Coprocultura s-a efectuat la 15 copii din care la 2 (4%) s-a depistat Y.Enterocolitica. Yersinioza cu y.enterocolitica la pacienţii din studiu a evoluat cu semne clinice tipice. Sindromul de intoxicaţie era prezent la toţi pacienţii, febra s-a înregistrat la toţi inclusiv intre 37,0°C - 37,9°C la 6 bolnavi (12%), 38,0°C - 38,9°C la 17 (33%) bolnavi, 39,0 - 40,0°C la 28 (55%) bolnavi. Febra a durat 1-3 zile la 15 pacienţi (29%), 3-7 zile la 23 pacienţi (45%), mai mult 7 zile la 13 pacienţi (26%). Sindromul digestiv s-a manifestat prin dureri abdominale cu localizări variate în special în hipogastru stîng- 31 bolnavi (61%), vome de 4-5 ori - 30 bolnavi (59%), diaree s-a înregistrat doar la (22%). Exantemul s-a observat la 57% din pacienţi, fiind predominant localizat în fosele axilare, pe torace, periarticular avînd un caracter rozeolos, micromaculo-papulos, rareori hemoragic. Aspectul zmeuriu al limbei a fost prezent la 20% din pacienţi, în 61% din cazuri limba a fost saburală. Sindromul respirator s-a observat în 78% din cazuri din primele zile ale bolii şi s-a caracterizat prin apariţia modificarilor în orofaringe cu hiperemia stâlpilor palatini, a palatului moale şi granulaţii pe peretele posterior al faringelui. Depuneri alb-galbui pe amigdale au fost observate în 25% din cazuri. Limfadenopatia a fost prezentă la 59% din bolnavi, fiind exprimată prin marirea moderată a ganglionilor limfatici submandibulari şi laterocervicali (0,5 - 1,5 - 2,0 cm). Hepatomegalia (+1 - 2 - 2, 5 cm de sub rebordul costal) s-a depistat la 34 copii (67%), splenomegalia- doar la 5 copii (10%). Sindromul articular a fost prezent la 14% din copii. În hemoleucogramă s-a determinat: leucocitoză moderată în 39% din cazuri, neutrofilie cu devierea formulei leucocitare spre stînga - în 20%, VSH accelerat – în 18% din cazuri. Modificări în urinogramă exprimate prin proteinurie moderată, leucociturie şi eritrociturie neînsemnată s-a depistat la 39% copii. Investigaţiile biochimice au fost efectuate la 34 copii (63%): hipertransaminazemia (ALAT 50,4-309, ASAT 67,9-408) s-a evedenţiat la 14copii (27% ) la 2 din ei s-au detectat markerii hepatitelor virale – anti HBcor sum pozitiv, antiHAV IgM pozitiv, la 1copil s-a depistat EBVVCA IgG–pozitiv, EBNAIgG–pozitiv. Din 15 copii la care s-a depistat Y.yenterocolitica la 10 copii (20%) s-au depistat şi alţi agenţi patogeni: E.coli haemolizantă, Kl .cryocrescens + St.aureus, Kl.oxytoca + Rotavirus, Salmonela gr. “rare”, Enterococus fecalis + St.hemolitic, realizându-se infecţie mixtă. În tratamentul copiilor cu yersinioză s-au administrat antimicrobiene inclusiv doar antibiotice în 46 cazuri (90%), antibiotice şi cotrimoxazol sau nitroxolină sau enterofuril la 18 copii (35%). Din antibiotice au fost utilizate mai frecvent cefalosporine (cefazolină, cefatoxim, ceftriaxon), ampicilină, levomicetină. Durata antibioterapiei în medie - 7zile. Terapia de detoxicare s-a efectuat la 23 copii (45,1%), corticosteroizi s-au administrat la 3 copii (5,9%). Deasemenea s-au indicat antihistaminice, simtomatice, vitaminoterapia la toţi pacienţii. Yersinioza cu Y.enterocolitica la pacienţii monitorizaţi a evoluat cu complicaţii in cazuri: pancreatită reactivă la 5 copii, artrita-1, bronhopneumonie-1, miocardită-1, nefrita toxică-1. Externarea pacienţilor o fost efectuată dupa normalizarea temperaturii şi dispariţia semnelor clinice. Cazuri letale nu au fost.
Bibliografie
PARTICULARITĂŢILE CLINICO-EVOLUTIVE ALE INFECŢIEI URLIENE LA ADOLESCENŢI ŞI ADULŢI Irina Rusu Catedra Boli infecţioase, tropicale şi parazitologie medicală USMF „N.Testemiţanu” Summary The clinical and evolutionary peculiarity of mumps in teenagers and adults Out of 731 patient with mumps admitted to the T.Ciorba Clinical Hospital of the Infectious Diseases between November 2007-April 2008 most frequently were affected the men (69,5%), their age being between 12-45 years old; they being students and pupils. The combined form (parotiditis + submaxilitis + orhitis + pancreatitis + meningitis) has been revealed in 72% of cases. Orhitis was the most frequent extra salivary manifestation in men, affecting 51% patients in post-puberty. Meningitis, as a rule, appeared on the 6-9 day. Meningitis symptoms have been diagnosed in 55,5% of cases. The lumbar punction has revealed hypertensive transparent liquor, lymphocytosis and insignificant modifications of the glucose and chloride levels. Rezumat Au fost examinaţi 731 de bolnavi cu oreion , spitalizaţi în SCBI ”T. Ciorbă” pe parcursul lunilor noiembrie 2007 – aprilie 2008. Vârsta pacienţilor a variat între 12 – 45 ani, majoritatea fiind elevi şi studenţi din diferite colectivităţi, printre care predominau bărbaţi (69,5%). La majoritatea (72%) pacienţilor s-a stabilit forma combinată a maladiei (oreion + submaxilită + meningită + pancreatită +orhită). Orhoepididimita a fost cea mai frecventă manifestare extrasalivară la bărbaţi, apărând la 51% dintre bărbaţii infectaţi cu virus urlian după pubertate. Meningita s-a declanşat, de regulă, la a 6-9 zi de boală. Semnele meningiene s-au depistat la doar 55,5% pacienţi. LCR s-a caracterizat printr-o pleiocitoză limfocitară şi modificări neesenţiale a glucozei şi hlorizilor. Actualitatea Infecţia urliană este o maladie virală epidemică, cu caracter ciclic, care se manifestă în formă de erupţii în grup şi epidemii. Majoritatea cazurilor se identificau la copiii de 5 10 ani, iar aproximativ 85 la sută dintre îmbolnăviri apăreau la copii sub 15 ani. Deşi morbiditatea prin oreion a fost redusă esenţial odată cu aplicarea programului de imunizare cu o doză de vaccin antiurlian, se mai înregistrează erupţii prin această maladie în diferite ţări. Din anul 2002 monovaccinul a fost înlocuit cu vaccinul combinat contra rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR) cu administrarea a două doze la vârstele de 1 şi 7 ani. Reieşind din disponibilitatea vaccinului şi mijloacelor financiare cu doza a doua au fost cuprinşi numai copii, începând cu anul naşterii 1995. Creşterea păturii imune a populaţiei în urma circulaţiei naturale a virusului urlian în anii 1996-1998, aplicarea a două doze de vaccin cu componentul parotiditic din 2002 au contribuit la diminuarea continuă a morbidităţii pe parcursul a 8 ani de la 3198 cazuri (74,6%000) în 1999 la 296 cazuri în (7,05%000) în 2006. Începând cu anul de studii 2007-2008 în instituţiile de învăţământ situaţia epidemică în infecţia urliană a luat o tendinţă de agravare. În luna octombrie 2007 morbiditatea prin oreion a crescut de 3,8 ori în comparaţie cu luna septembrie, declanşându-se o nouă epidemie de infecţie urliană, ce a cuprins întreaga republică, înregistrându-se 30 633 bolnavi de oreion. Majoritatea cazurilor au fost înregistrate la persoanele născute în anii 1985-1994, care au primit doar o singură doză de vaccin parotiditic, conform calendarului existent până în 2002. O măsură de stopare a epidemiei de oreion a fost realizarea unei campanii de imunizare a celor mai afectate contingente. Odată cu începerea vaccinării din luna martie declararea cazurilor de oreion a scăzut. Însă acoperirea populaţiei cu două doze de vaccin antiurlian încă nu asigură imunitate durabilă. Fapt ce poate fi confirmat prin erupţia de oreion declanşată în SUA în anul 2006, când au fost raportate 6584 cazuri de oreion printre persoanele de 18-24 ani, care au primit două doze de vaccin antiurlian. La declanşarea epidemiei au putut contribui mai mulţi factori, printre care : reducerea imunităţii, densitatea înaltă a populaţiei, contactul larg în instituţiile de învăţământ şi imunitatea incompletă indusă de vaccinul antiurlian către virusul sălbatic. Acoperirea vaccinării cu 2 doze a demonstrat crearea imunităţii în 90% cazuri, dar e posibilă descreşterea titrului anticorpilor antiurlieni chiar şi după a II doză de vaccin. Virusul urlian în epidemia din SUA a fost asemenea genotipului G, virus care a circulat în aa.2004-2006 în Marea Britanie. Cercetările virusologice au demonstrat, că vaccinul antiurlian induce imunitate care derivă de la virusul genotip A şi poate fi mai puţin efectiv împotriva altor genotipuri (inclusiv genotipul G).
În studiu au fost incluşi 731 pacienţi cu infecţie urliană, internaţi în IMSP SCBI „Toma Ciorbă” în perioada noiembrie 2007 - aprilie 2008. Gradul de severitate al maladiei a fost stabilit luând în consideraţie acuzele bolnavului, datele clinice, paraclinice şi de laborator. Rezultatele obţinute şi discuţii Vârsta pacienţilor varia între 12 - 45 ani. De 12 – 15 ani au fost 61 (8,3%) bolnavi, de 16-20 ani – 519 (70,9%), 21 – 25 ani – 119 (16,3%), 26-30 ani – 20 (2,7%) şi peste 30 de ani erau 12 (1,8%). Bărbaţi au fost 508 (69,5%) şi femei - 223 (30,5%). Din cei examinaţi au predominat elevii şi studenţii care au alcătuit 536 bolnavi (73,3%) din diferite colectivităţi , încadraţi în câmpul muncii au fost 83 (11,4%), neangajaţi – 91 (12,4%), ostaşi au fost 21 (2,9%). La pacienţii examinaţi au fost stabilite următoarele forme clinice: Tabelul 1. Frecvenţa formelor clinice a bolnavilor cu oreion
Forma glandulară de oreion a fost diagnosticată la 191 (26,2%) bolnavi, forma combinată a maladiei (parotidită + submaxilită + meningită + pancreatită + orhită) s-a stabilit la 527 (72%). La 13 (1,8%) bolnavi infecţia urliană a evoluat cu manifestări extraglandulare. Maladia, de regulă, a debutat cu dureri in regiunea paraauriculară şi tumefiere a glandelor parotidiene, după care apăreau semnele de intoxicaţie cu febră, fatigabilitate, xerostomie. Febra a fost prezentă la 646(88,4%) pacienţi şi in majoritatea cazurilor a apărut in primele 2 zile. Maladia a evoluat afebril – la 85 (11,6%) pacienţi, majoritatea având forme uşoare de boală. Tumefierea glandelor parotidiene s-a stabilit la 686 (93,8%) bolnavi, în rest oreionul a debutat cu afectarea glandelor submaxilare la 22 (3,1%), cu afectarea testiculelor la 12 (1,6%), cu pancreatită şi orhită – la 8(1,1%), cu meningită – la 3 (0,4%). Afectarea glandelor parotidiene a început, de regulă, unilateral apoi a fost afectată şi cea dea doua glandă. Parotidită bilaterală a fost stabilită la 526 (76,7%) pacienţi iar la 23,2% - afectarea parotidiană a rămas unilaterală. Parotidita s-a instalat la majoritatea pacienţilor 668 (97,4%) în primele 2 zile de boală, în a 3-5 zi – la 13(1,9%) şi în a 6-8 zi – la 5 (0,7%). Semnele de parotidită s-au menţinut timp de 2-3 zile la 8 (1,1%) bolnavi, 4-5 zile – la 69 (10,1%), 6-7 zile – la 117 (17,1%), 8-9 zile – la 255 (37,1%), 10-11 zile – la 191(27,8%), 12-18 zile – la 46(6,7%). La 45 (6,2%) pacienţi nu au fost afectate glandele parotidiene, diagnosticul fiind stabilit în baza afectării altor organe, luându-se în consideraţie şi anamneza epidemiologică. Submaxilita, stabilită la 280 (38,3%) bolnavi, a apărut mai frecvent concomitent cu parotidita în primele 3 zile de boală – la 215 (76,8%) pacienţi, mai rar s-a instalat la a 4-8 zi. Tumefierea glandelor submaxilare a persistat 3-4 zile – la13 (4,6%) bolnavi, 5-7 zile – la 128 (45,7%), 8-10 zile – la 108 (38,6%) timp de 11-14 zile - la 31(11,1%). Pancreatita urliană a fost stabilită la 501 (68,5%) bolnavi in baza acuzelor la dureri abdominale, modificări ale scaunului (diaree sau constipaţii), majorării amilazei sângelui şi a urinei. Amilaza sângelui a variat intre 45,6 – 1200,4 mcmol/l, in medie fiind 236,8 mcmol/l. Amilaza urinei a fost în limitele 400- 6500 mcmol/l, în medie fiind 1087,5 mcmol/l. Oreionul a evoluat cu manifestări clinice de pancreatită, fiind confirmată şi prin date de laborator la 240 (47,9%) bolnavi. La 261(52,1%) pacienţi diagnosticul de pancreatită a fost stabilit doar în baza datelor de laborator. Afectarea testiculelor s-a înregistrat destul de frecvent – la 265 (52,1%) din 508 bărbaţi bolnavi cu oreion. Din ei orhite unilaterale au suportat 188 (71%) pacienţi şi bilaterale – la 77(29%). Semnele de orhită au apărut în primele 2 zile de boală la 28(10,5%) pacienţi, în a 3-5 zi de boală – la 78 (29,5%), în a 6-8 zi – la 101 (38,1%), în a 9-10 zi – la 31 (11,7%), în a 11-13 zi – la 17(6,4%) şi peste 14 zile la 10 (3,8%). Deci în 2/3 din cazuri orhita s-a instalat la a 3-8 zi de boală. Semnele de orhită au regresat timp de 4-18 zile. Mai frecvent orhita unilaterală s-a menţinut 4-10 zile, iar cea bilaterală 6-15 zile. La pacienţii din lotul examinat meningita urliană a fost diagnosticată la 119 (16,3%) bolnavi cu infecţie urliană. 81,5% din ei au fost băieţi şi doar 18,5% - fete. Meningita a fost însoţită, de regulă, de greţuri, vome repetate, cefalee intensă, semne meningiene pozitive, nistagm. . La majoritatea bolnavilor 76,6% meningita a evoluat in forme semigrave cu diminuarea şi dispariţia semnelor de intoxicaţie timp de 1-2 zile. La 23,4% meningita a evoluat grav, cu febră durabilă pana la 6-9 zile, cefalee persistentă pană la 10-16 zile şi menţinerea semnelor meningiene pană la 6-13 zile. La 12 pacienţi diagnosticul de meningită a fost stabilit doar în baza prezenţei ascensiunilor termice, nistagmului orizontal sau vertical şi modificărilor LCR. La ei au lipsit greţurile, vomele şi semnele meningiene au fost negative. Lichidul cefalorahidian la bolnavii cu meningită urliană s-a caracterizat printr-o pleiocitoză limfocitară in mediu 460 leucocite, variind de la 20 pană la 2502 celule. Nivelul proteinei in LCR a variat intre 0,66 – 2,42, in mediu fiind 0,89. In hemoleucogramă a fost stabilită anemia feriprivă – la 12,2% bolnavi, leucopenia – la 5,7%, leucocitoza – la 33,3% , leucocitele normale cu devierea spre stânga – la 43,7%, limfocitoză – la 27,7%, limfopenie – la 23,3%, monocitoză – la 25,5%. VSH majorat – la 54,4%. Modificări în analiza generală a urinei s-au stabilit la 34,4% bolnavi.
Yüklə 0,58 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
