Se spune că tot ceea ce facem şi/sau întreprindem în relaţiile cu mediul ambiant este şi înseamnă comunicare
Yüklə 1,3 Mb.
|
|
Se spune că tot ceea ce facem şi/sau întreprindem în relaţiile cu mediul ambiant este şi înseamnă comunicare. Practic, în şi prin tot ceea ce facem reuşim să comunicăm, cu grade diferite de persuasiune, cu mediul ambiant, îndeosebi cu semenii noştri. Drept consecinţă, eficacitatea1 tuturor acţiunilor întreprinse de noi, asemenea eficienţei acestora vor fi, decisiv, determinate de modul în care vom şti să comunicăm. Experienţa ne-a demonstrat că, analizaţi prin prisma aptitudinilor comunicative şi a rezultatelor obţinute, oamenii pot fi clasificaţi şi în următoarele categorii:
Nu arareori ne-am întrebat căreia dintre aceste cinci categorii îi aparţinem şi, finalmente, ne-am dat seama că, indiferent că o recunoaştem sau nu, ne înscriem, fără dubii, în cea de-a cincia2, respectiv în cea a oamenilor care nu înţeleg ce se întâmplă… Unul dintre cele mai importante motive pentru care suntem convinşi că noi, autorii prezentei cărţi, aparţinem acestei categorii de oameni, îl constituie multitudinea de aspecte relevate în preambul, prin care am demonstrat că, în esenţă, cu cât vei reuşi să înţelegi mai puţin din ceea ce ţi se generează şi/sau din ceea ce ţi se întâmplă, cu atât va fi (mult) mai bine pentru cei care deţin puterea şi, implicit, şi banii... Mai ales în contextul în care, de mai mulţi ani încoace, facem cam numai ceea ce ni se mai dă voie să facem… Pe de altă parte, nu am putut să nu ne întrebăm de ce3, atunci când intrăm în contact cu interlocutori din alte ţări, îndeosebi cu cei din ţări care, asemenea nouă, sunt membre ale Uniunii Europene, nu reuşim să fim, întotdeauna, foarte repede, pe aceeaşi „lungime de undă”? După o perioadă de intense căutări ale cauzelor care ne pot genera atitudini fie diferite, fie de neînţeles faţă de cele adoptate de interlocutorii noştri, mai ales după ce am fost obligaţi4 să acceptăm „calea integrării” în diferite structuri implicate de „… mondializare şi globalizare”, am ajuns la concluzia că totul este o problemă de educaţie şi, mai ales, de formare şi dezvoltare personală… Am constatat, nu odată, că avem repere educaţionale diferite faţă de cele ale majorităţii cetăţenilor care îşi spun şi se consideră „europeni”, repere provenite dintr-un sistem educaţional căruia i-am fost şi încă îi mai suntem adepţi (şi fideli şi tributari): un sistem educaţional cu caracter prioritar informativ, în care ne sunt „pompate” cât mai multe şi mai diverse informaţii, pregătirea elevilor (studenţilor/cursanţilor etc.) fiind validată, aproape exclusiv, în funcţie de capabilitatea acestora de a reproduce, cu cât mai mare fidelitate, informaţiile primite. Câţi dintre noi, însă, se pot lăuda că sunt „produsul” unui sistem educaţional formativ, în care li s-au şi/sau şi-au format abilităţi?... Mai ales în contextul în care, aşa cum viaţa o demonstrează, din ce în ce mai puţin, dacă nu chiar deloc, nu mai contează ce şi cum ai învăţat, ci ce şi cum ştii să faci… Iar faptul că nu prea ştim ce şi cum să facem este relevat, printre multe altele, inclusiv de incompetenţa existentă, la dimensiuni alarmant de ridicate, în mai toate domeniile de activitate… Iată de ce, în demersul nostru vizând dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi negociere ne-am propus să abordăm, încă din debut, unele aspecte aferente complexei problematici a condiţiilor esenţiale necesare pentru a reuşi nu numai în comunicarea interpersonală ci şi, în general, în viaţă, condiţii pe care apreciem că era necesar să le învăţăm şi să le exersăm încă din… copilărie…
|