15 condiţii esenţiale pentru a comunica eficient
-
Mai întâi, OBLIGAŢII şi, apoi, drepturi!...
Prin însăşi sistemul de pregătire juridică din România, absolvenţii acestuia au fost învăţaţi şi/sau educaţi şi, la rândul lor, prin actele legislative „emanate”, ni s-a transmis şi nouă, cu toate efectele implicate, această mentalitate pe cât de deficitară, pe atât de dăunătoare, păguboasă şi profund periculoasă: fiecare om are atât drepturi, cât şi obligaţii! Se afirmă chiar, în cursurile de specialitate predate viitorilor jurişti, faptul că orice drept se află într-un raport corelativ cu o obligaţie. Această mentalitate poate fi şi chiar este, fapt dovedit, calea cea mai sigură spre… eşec, mai ales în contextul în care înseşi prevederile clauzelor majorităţii contractelor stipulează, total anacronic şi ilogic, în primul rând, drepturi şi, abia apoi, obligaţii ale părţilor semnatare.
Opinia noastră este în totală contradicţie cu cea exprimată de specialiştii care includ, în clauzele contractuale, drepturi şi obligaţii ale părţilor semnatare şi, mai ales, cu cea care ne „educă”, prioritar, să ne cunoaştem, cât mai bine, drepturile pe care le avem. În acest context, susţinem că nimeni dintre noi nu are drepturi şi obligaţii, deoarece niciun drept nu poate fi decât consecinţa logică a îndeplinirii unor obligaţii încredinţate şi/sau asumate.
Dostları ilə paylaş: |