Bono împotriva Franței
15 decembrie 2015
Această cauză privea o sancțiune disciplinară aplicată reclamantului, în calitate de avocat
care reprezenta o persoană suspectată de terorism, pentru observațiile făcute în
observațiile formulate în fața curții de apel. Acesta a susținut că judecătorii de instrucție
francezi au fost complici la torturarea clientului său de către serviciile secrete siriene și,
prin urmare, solicita excluderea declarațiilor obținute prin folosirea torturii. Reclamantul
s-a plâns de sancțiunea disciplinară ce i-a fost impusă.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenție. A
constatat, în special, că observațiile reclamantului, prin virulența lor, demonstrau în mod
clar o anumită doză de dispreț față de judecătorii de instrucție. Cu toate acestea, nu făceau
trimitere la judecători personal, ci doar la modul în care aceștia efectuaseră cercetarea
penală. Observațiile scrise, care aveau o bază faptică, au contribuit direct la apărarea
clientului reclamantului și nu au fost exprimate în afara sălii de judecată. Deși
reclamantului i se solicitase deja să dea dovadă de moderație în cursul ședinței la Curtea
de Apel Paris, Curtea a constatat că sancțiunea disciplinară nu a fost proporțională. În
această cauză, Curtea a reamintit totodată că, deși autoritățile judiciare și disciplinare
aveau competența, în interesul bunei funcționări a sistemului de justiție, să sancționeze
anumite comportamente ale avocaților, aceste autorități aveau obligația să se asigure că
un astfel de control nu are un efect descurajator care să-i împiedice pe avocați să apere
intereselor clienților lor.
Dostları ilə paylaş: |