Introducere

3.1.2. PNEUMOCONIOZE
CU OBSTRUCŢIA CĂILOR MICI.

Antracoza şi bisinoza sunt principalele tipuri de pneumoconioze cu obstrucţia căilor mici.


PNEUMOCONIOZA MINERILOR DE CĂRBUNE
(ANTRACOZA)


Definiţie: Antracoza, este acumulare de praf complex de cărbune în plămân şi reacţiile consecutive prezenţei pulberilor.
Praful de cărbune din mine este o pulbere mixtă constituită în cea mai mare parte din:

• 
  cărbune,
  
• 
  cantităţi reduse de pirită (FeS2),
  
• 
  magnetită (Fe3O4),
  
• 
  calcit (CaCO3),
  
• 
  dolomit [CaMg(CO3)2],
  
• 
  sulfuri,
  
• 
  apă,
  
• 
  urme de aluminiu şi cuarţ în cantităţi variabile.
  

În ordinea descrescândă a densităţii există următoarele tipuri de praf în minele de cărbune:

• 
  antracit;
  
• 
  şist bituminos;
  
• 
  lignit.
  

Pneumoconioza minerilor de cărbune se clasifică în două forme:

• 
  simplă, reprezentată prin mici opacităţi constituite din manşoane (macule) de macrofage ce au fagocitat praful de cărbune şi s-au agregat în jurul bronhiolelor.
  
• 
  complicată (fibroza masivă progresivă - FMP), maculele formând noduli masivi, procesul fibrotic se extinde obstruând bronhiolele, iar vasele sunt invadate de fibroblaşti formând o endarterită obliterantă cu tromboze locale afectând perfuzia şi conducând la hipertensiune arterială pulmonară (HAP) şi cord pulmonar cronic (CPC).
  

Sub raport funcţional este greu să se analizeze ce ţine de inhalarea prafului de cărbune în determinismul disfuncţional şi ce ţine de BPOC; atât de frecvent asociat antracozei, nu datorită inhalării prafului ci mai ales fumatului. În antracoză, nu se poate face nici o corelaţie între imaginea radiografică a plămânului şi funcţia pulmonară, mai ales în primele etape ale bolii.
Studiile făcute asupra minerilor de cărbune nefumători au arătat variate tablouri funcţionale începând cu absenţa totală a oricărui deficit, trecând prin existenţa “bolii obstructive a căilor mici” ca fază premonitorie a BPOC, ajungând până la instalarea unor deficite importante, dar numai în formele avansate şi complicate de antracoză.
Antracoza simplă. Caracteristice sunt tulburările funcţionale determinate de obstrucţia căilor mici:

• 
  creşte volumul rezidual (VR);
  
• 
  creşte volumul de închidere “closing volume”;
  
• 
  închiderea precoce a căilor mici în cursul expirului maxim;
  
• 
  VEMS, ca şi raportul VEMS x 100/CV, pot fi normale;
  
• 
  schimbul gazos nu este efectat.
  

Sindromul obstructiv distal din antracoza simplă este datorat îngustării bronhiolelor şi nu scăderii reculului elastic.
Antracoza complicată, forma fibroasă, masivă, progresivă, de cele mai multe ori are tulburări ale funcţiei respiratorii nete şi severe. Nodulii sunt formaţi din macule masive, bronhiolele sunt obstruate în masa de fibroză, structurile vasculare sunt invadate de fibroblaşti, constituindu-se o endarterită obliterantă. Perfuzia pulmonară este afectată de tromboze locale. Leziunile fibroase ocupă spaţiile aeriene reducând volumele pulmonare (determinând deci fenomene de DVR) şi în acelaşi timp, dezvoltând emfizem compensator, ca şi distorsii de bronhii, ceea ce determină disfuncţionalităţi de tip DVO. Deci, sub raport ventilator, avem de-a face cu DVM. Distribuţia aerului este afectată, gazele sanguine semnează diagnosticul de insuficienţă respiratorie hipoxemică şi hipercapnică, se instalează cord pulmonar cronic (CPC). Desigur la aceşti bolnavi dispneea este evidentă, capacitatea lor de efort fiind foarte scăzută.
Acest tablou nu mai este propriu antracozei, ci fibrozei masive progresive (FMP) proces însă mai caracteristic altor pneumoconioze (cu kaolin, grafit, siliciu etc.) ca şi unor colagenoze.
BISINOZA


Definiţie: bisinoza sau pneumoconioza cu praf vegetal textil (bumbac, cânepă, in, iută) se manifestă la început prin clasicul semn al “febrei de luni” adică prin apariţia semnelor pulmonare:

• 
  tuse,
  
• 
  wheezing,
  
• 
  dispnee,
  
• 
  opresiune toracică, la reluarea lucrului după o perioadă de absenţă.
  

Semnele dispar după încetarea lucrului.
Acest tablou clinic, justifică părerea că la baza lui stă:

• 
  spasmul şi
  
• 
  edemul căilor aeriene periferice.
  

Debitele expiratorii maxime sunt reduse. Medicaţia beta-adrenergică previne instalarea obstrucţiei. Cu timpul, reversibilitatea fenomenului obstructiv dispare şi se instalează DVO cronic, cu VR crecut, cu perturbarea V/Q şi apariţia insuficienţei respiratorii. De remarcat că bisinoza, deşi prezintă o evidentă tulburare funcţională, are o imagine radiologică pulmonară normală.