|
CURBELE DE OCLUZIE
Arcada extraalveolară superioară circumscrie arcada extraalveolară superioară. Această diferenţă între cele două arcade rezultă şi din poziţia ţilor. Dinţii arcadei superioare au axul longitudinal înclinat supero-inferior din înăuntru în afară astfel încât curbura arcadei extraalveolare este mai mare decât cea a bazei apicale.
Dinţii arcadei inferioare au aceeaşi orientare supero-inferioară şi din inauntru în afară, dar care duce la o situaţie inversă, curbura arcadei extraalveolară este mai mică decât a bazei apicale.
Aşadar, rezultă că dinţii celor două arcade sunt dispuşi în formă de evantai: la maxilar, axele lor longitudinale sunt convergente spre apical, iar la mandibulă sunt divergente spre apical.
Nivelul la care se întâlnesc (se intercuspidează) dinţii inferiori cu cei inferiori se numeşte plan de ocluzie. Acest plan nu este perfect orizontal ci usor curb, atât în sens sagital cât şi în sens transversal, rezultând două curbe ocluzie: o curbă sagitală şi una transversală. Astăzi este unanim recunoscut că mişcările mandibulei cu contact interdentar sunt influenţate favorabil de prezenţa unor curbe corecte de ocluzie şi nefavorabil în situaţia unor blocaje ce depasesc nivelul acestor curbe si care duc in final la traume parodontale.
Dostları ilə paylaş: | 
