Morfologia funcţională a arcadelor dentare

POZIŢIILE AXIALE ALE DINŢILOR

Diferenţele dintre cele două arcade (în favoarea arcadei superioare) rezultă ca urmare a poziţiei de implantare a dinţilor.

Axele longitudinale ale dinţilor superiori sunt convergente incizo (ocluzo)-apical, în timp ce dinţii mandibulari au axele longitudinale divergente în sens incizo (ocluzo)-apical. Prelungite superior, axele dinţilor superiori şi inferiori se întâlnesc într-un punct la nivelul apoflzei crista galii a etmoidului. Face excepţie grupul frontal inferior.



Dinţii arcadei superioare au axul longitudinal înclinat supero-inferior şi din înăuntru în afară. Arcada extraalveolară este mai mare decât arcada intraalveolară, la maxilar.

Dinţii arcadei inferioare au axul longitudinal înclinat tot supero-inferior din înăuntru în afară. Adică arcada extraalveolară este mai mică decât cea intraalveolară la mandibulă.

Faţă de o linie verticală, dinţii arcadelor naturale, prezintă poziţii de implantare (grade diferite de înclinare) atât in sens mezio-distai cât şi în sens vestibulo-oral.

Dempsters si colaboratorii, au pus la punct o metodă ingenioasă de masurare a înclinării şi angulaţiei radiculare a dinţilor.

Statistic, dinţii superiori par să prezinte cele mai mici variaţii cu privire gradul de oblicitate radiculară, în timp ce incisivii centrali şi caninii inferiori prezinta cele mai mari variaţii.

La arcada superioară, cu excepţia molarului trei, incisivii au cel mai mare grad de angulaţie radiculară (29°). Premolarii au de obicei axul longitudinal aproape perpendicular pe planul ocluzal. Angulaţia radiculară a molarilor superiori depăşeşte rareori 15°. Toate rădăcinile sunt înclinate palatinal, cu excepţia rădăcinii disto-vestibulare.

In cazul arcadei inferioare, incisivii şi caninii prezintă cea mai pronunţată oblicitate radiculară şi cea mai semnificativă angulaţie radiculară. Apexurile incisivilor sunt înclinate spre lingual.

Premolarii inferiori, ca şi omologii lor maxilari, au de asemenea axele longitudinale aproape perpendiculare pe planul de ocluzie.

Premoiarui prim inferior are apexul radicular înclinat spre lingual. Molarii inferiori prezintă o înclinare apicală înspre vestibulär, mai mare decât înclinarea apicală palatinală a omologilor lor superiori

Daca dintii ar fi implantati in pozitie verticala fata de planul de ocluzie, fortele din cursul masticatiei ar avea componente orizontale, cu consecinte nefaste asupra perodontiului de sustinere ( deoarece aceste forte nu s’ar transmite doar in axul longitudinal al dintelui ci si perpendicular pe acest ax )

Datorita acestui fapt, cand fortele infunda dintele in alveola, parodontiul la diferite nivele este solicitat in mod egal si nu inegal cum s’ar intampla daca dintele ar fi implantat vertical.

Pentru a intelege mai usor cele expuse, Costa da urmatorul exemplu : daca un om care sta in picioare este impins pe spate de o forta care actioneaza la nivelul pieptului, ca sa nu fie doborat, ia o pozitie cu capul inainte si cu piciorul inapoi prin aceasta inclinare inainte a corpului, forta care in momentul actiunii era orientata perpendicular pe axul longitudinal al corpului este transformata intr’o forta care va avea o componenta si in axul longitudinal al corpului