Cartea de uraniu
Yüklə 162,98 Kb.
|
|
Pașcu Balaci CARTEA DE URANIU Motto: În România, locul cel mai straniu, Îl întâlnim sub muntele Băiței: În calde grote, ca sub vrejul viței, Se-ntind ciorchini de aur şi uraniu... Mărul din rai Iar șarpele se-ntinse, rupse mărul Ce strălucea - ntre frunze ca un soare Și-l oferi cu vorbe –mbietoare Evei, ca să cunoască adevărul Puterii atomice, chiar în răspărul Poruncii aspre și neiertătoare Date de Dumnezeu cu înfocare, Pe când Adam îi desmierda ei, părul... Uimiți, descoperit-au amândoi În Paradisul cu atîtea poame, Că sunt deosebiți și că sunt goi...
Apoi cotorul, ea, l-a aruncat la noi, În muntele Băiței, pe sub coame... Spre zariștea de lumină... Noaptea era fără lună și tatăl meu mă trezise din somn. Cred că aveam în jur de 5 ani. Un tren urma să ne ducă din gară de la Sudrigiu spre Ştei , iar de acolo trebuia să mergem cu autobusul la Nucet la o mătușă din partea mamei. Mama m-a ajutat să mă îmbrac cu cele mai bune haine pe care le aveam şi să mă încalț cu opincile de gumă, învârtind într-un fel anume știut,obielele albe din pânză de cânepă peste care mi-am strâns eu nojiţele. Când am ieșit pe ulicioara spre gara din Sudrigiu, era încă întuneric. Exact în fața noastră se zărea însă o zariște de lumină ce părea că unește pământul cu cerul, cu atât mai misterioasă, cu cât în jur, domnea bezna. „ - Tată, ce e cu lumina aceea de acolo?” , am întrebat eu nedumerit. ”Nu din partea aceea răsare soarele”, am mai adăugat. Tata a râs scurt, surprins de ignoranța mea. ”- Lumina aceea e de la Ștei!”, m-a lămurit el... ” He, he, dac-ai ști tu ce-i acolo...” Episodul mi-a revenit mereu în minte înainte de a scrie această carte. Cu alte secvențe de neuitat din copilăria mea. Cu zecile de căruțe cu oiștile vârâte prin șiregle ca șirul acestora să fie mai scurt și să poată fi tras de un tractor pe ulița satului, cu țărăncile deposedate peste noapte de „haturi„ (terenuri agricole), pe post de bocitoare a cailor și boilor, la ora previzibilă, dar de neînlăturat a „cooperativizării agriculturii”. Cu marasmul care a urmat, cu bejenia modernă a țăranilor din sat care au luat drumul Banatului, Brașovului ori altor ținuturi ori mari orașe din țară,în căutare de lucru... Dar mai ales cu întețirea drumurilor spre Ștei și Băița, unde sovieticii angajau din greu mineri pentru exploatarea uraniului... Dintr-o dată, munca seculară la pământ s-a preschimbat, aproape peste noapte, în munca sub pământ... Salariile erau amețitoare, aproape de domeniul fantasticului... Un dascăl avea 400-5oo lei pe lună, pe când un miner putea să aibă un salar de 4-5.ooo de lei... Cine reușea să se angajeze ? Cei cu un dosar bun, ”cu origine sănătoasă”, fără rude în străinătate, fără ascendenți ori alte rude de orice fel cu statut de foști membri de partid în partidele istorice, ori cei care nu au fost legionari sau regaliști sau sau care nu au avut în familie astfel de ”dușmani ai poporului” ... ”Norocoșii” care se angajau la ruși , erau priviți cu un soi de uimire amestecată cu admirație chiar, pentru că după câtva timp, țăranii deveniți mineri, înălțau cu rapiditate case arătoase în locul strămoșeștilor cocioabe acoperite cu paie și cu ferestre cât palma. Pălmaşii de ieri deveniţi dintr-o dată mineri erau beneficiarii unui sincer respect, nu numai din cauza banilor pe care îi câștigau, ci și pentru pericolul real la care se expuneau la fiecare intrare în șut. Firescul salut de pe ulița satului de ”Noroc bun!”, acolo, la intrarea în mină, frumos înscris pe frontispiciu, putea să fie și ultimul salut... Mineritul și căutarea de minereuri în zona Băiței nu a început pe un teren gol. Să nu mergem până în negura timpului la agatârșii și dacii care spălau cu șaitrocurile nisipurille aurifere ale râurilor ce izvorăsc din Apuseni, ci să ne referim la litera exactă a cronicilor care amintesc că în anul 1270 exista deja o exploatare de aur și argint în aceste locuri despre care scriem acum. Apoi din anul 154l au început lucrări miniere complexe și susținute de exploatare a minereurilor care conțin cupru,plumb și zinc și care au continuat cu mici sincope până la finele secolului XIX în locuri cunoscute de oamenii de aici sub numele de Baia Roșie, Valea Seacă, Coșuri, Sturzu, Corlatu, Pregna, la acestea adăugându-se apoi exploatările de la Vașcău,Vărzari și Sighiștel. După anul l900,cerințele acute de molibden și bismut pentru industria metalurgică au favorizat deschiderea unor mine permanente. In anul l935 ,încep lucrările de redeschidere a unor galerii din cadrul minei Băița pentru intensificarea exploatării molibdenului și bismutului, iar în anul l938, ”anul de vârf al producției capitaliste”, începe exploatarea și chiar stocarea respectivelor minereuri. In anul l939 se construiește prima instalație de concentrare a molibdenului... Tot în această perioadă inginerul minier cu nume parcă predestinat Cornel Munte născut în județul Cluj , dar cercetător în munții Băiței trimite niște eșantioane de rocă la profesorul Ruth de la Universitatea din Heidelberg. Rezultatul așteptat de inginerul român se confirmă din plin: eșantioanele de minereuri trimise de la Băița sunt foarte bogate în uraniu ! Aceste lucruri mi-au fost dezvăluite de către ing. miner Ioan Borza din Ştei,specialist în energia atomică. Dar nemții nu mai apucă să exploateze uraniul,pentru că suferă înfrângeri pe frontul din Răsărit și vor fi siliți să capituleze. Se crede , într-o variantă, că sovieticii ar fi dat peste schițele și hărțile cu minereurile de uraniu din Apuseni la Berlin. O altă variantă se referă la analiza spectrometrică a munților Băiței din avioane utilitare sovietice și care au relevat prezența masivă a minereurilor de uraniu din zonă. Cert este că în toamna anului l952 ,sovieticii vin în satul Ștei pe care-l vor preschimba în scurt timp în orașul cu străzi lungi și drepte de astăzi, din care se evidenţiază bulevardul Lenin, împreună cu toate imobilele impozante din centru. În 1 ianuarie l952 deja se înființase societatea mixtă sovieto-română(SOVROMKWARȚIT) și din anul următor începe o exploatare fără precedent în istoria României. După trei ani, în plină ofensivă a zeci de mii de oameni asupra munților Apuseni în căutarea uraniului, am venit și eu pe lume, la 8 mai 1956... cunoscut în sat drept Paşcu Tiţii Sicului Ghiurchii lui Costan ( Tiţa era mama mea Catiţa, mama era a tatii Moise (Sicu), tata era al lui Gheorghe (Ghiurca) bunicul meu , iar Ghiurca era a lui Costan, stră-bunicul meu)... Cam aşa se stabilea pe scurt arborele genealogic al feciorilor de pe satele din jur... Tata și mama se hotărâseră să mă lase pentru o vreme în grija mătușii Floarea, din Nucet, cea mai mare colonie de mineri din România acelor vremuri... Uraniu - aur nou Prin anagramă ura-nseamnă aur Iar niu este engleza pronunțare Pentru cuvântul nou. În rezolvare, Ar fi aurul nou. Dar care faur Înnobilat de Dumnezeu cu laur Ar fi de-aici încolo, singur, care Să-mpodobească - a păcii sărbătoare Și nu s - asmuţe- atomicul balaur... E iad și rai deopotrivă-n piatră, Distrugere, dar și putere blândă, Trăgaci al generalilor ce latră, Însă și dragoste și bună-orândă. Încerc s-aprind pe a Băiței vatră Un foc din suvenirea mea plăpândă ... Amintire din Piața Roșie În martie optzecișitrei am fost La Moscova cu turlele –i de aur , Metropolă cu înger și balaur, A treia Romă, așteptând glasnost.1
Să-l văd pe bolșevicul minotaur ? Yüklə 162,98 Kb. Dostları ilə paylaş:
|