Morfologia funcţională a arcadelor dentare

ARIILE DE CONTACT

Şirul coroanelor dentare acţionează ca un ansamblu datorită existenţei ariilor de contact interdentar (area continges) prin intermediul cărora fiecare dinte realizează contacte meziale şi distale (acestea din urmă cu excepţia molarilor trei) cu dinţii adiacenţi.

Ariile de contact dispersează forţele orizontale care rezultă din descompunerea presiunilor ocluzale, menţin continuitatea arcadelor dentare şi păstrează integritatea tisulară a gingiei interdentare. Ele pot fi comparate cu rulmenţii unei roţi.

Ariile de contact permit mobilitatea fiziologică proprie fiecărui dinte, dar acţionează şi ca dispersori de forţe, contribuind la realizarea acestui isamblu morfofuncţional care este arcada dentară.

Feţele proximale (mezială şi distală) ale dinţilor prezintă o convexitate ai atenuată comparativ cu suprafeţele vestibulare şi orale. Această convexitate diminuată contribuie la realizarea unui spaţiu corespunzător gingiei interdentare, denumit ambrazura cervicală.

Feţele proximale ale coroanelor dentare prezintă o convergenţă spre cervical, ceea ce atrage după sine situarea convexităţii lor maxime mai aproape de incizal (respectiv ocluzal). Prin aceste convexităţi se realizează ariile de contact.

Convexitatea maximă a feţelor meziale este mai aproape de incizial ocluzal), în timp cea de pe faţa distală se situează mai aproape de cervical.

Aşadar aria de contact este o zonă situată pe feţele proximale ale dinţilor, in treimea incizală (ocluzală) sau medie, prin care se realizează contactul între doi dinţi vecini. Fiecare dinte de pe o arcadă realizează arii de contact cu vecinii săi mezial şi distal, cu excepţia molarului trei care face contact doar mezial.

Noi opinăm pentru utilizarea termenului de arie de contact, deoarece noţiunea de „punct” în sens strict geometric reprezintă ceva fără dimensiuni şi se admite că dinţii - chiar în morfologie primară - realizează contacte sub formă de suprafeţe mici şi nicidecum sub formă de puncte. Totalitatea suprafeţelor şi ariilor de contact (în morfologia primară) este de aproximativ 2-3 cm². Aceste date matematice, fără importanţă la prima vedere, devin de interes major când pentru refacerea acestor arii de contact se folosesc diferite materiale nemetalice sau metalice. Aceste mici suprafeţe de contact, datorită mobilităţii dentare fiziologice cresc în timp, transfor- mându-se în suprafeţe mai mari (mai largi) prin fenomenul de „uzură proximală”.

Fenomenul de uzură proximală reduce dimensiunea mezio-distală a dinţilor, favorizând mezializarea lor. Uneori, în timp, aceasta poate genera chiar înghesuiri dentare. Mişcarea de mezializare a dinţilor se poate materializa prin reducerea dimensiunilor unei arcade de la câţiva milimetri până la 1 cm.

Ariile de contact lipsesc în mod fiziologic în dentaţia temporară între 4-6 ani când procesele alveolare se dezvoltă în sens sagital şi transversal, apărând diasteme şi treme mai ales în regiunea frontală. Aceste spaţii vor compensa diferenţa de gabarit mezio-distal dintre frontalii temporari şi cei permanenţi (aproximativ 4,4 mm la arcada maxilară şi 4,6 mm la arcada mandibulară).

Uneori, ariile de contacrt lipsesc şi în dentaţia permanentă în cazul incongruenţelor dento-alveolare cu spaţiere. Studiul acestor anomalii netratate suscită şi azi o serie de discuţii cu privire la instalarea (sau nu) mai frecventă a unor procese de parodontopatie marginală la aceste cazuri. Pierderea unui dinte şi implicit a contactelor proximale, face ca dinţii vecini să migreze, tinzând să închidă breşa edentată.

Referitor la ariile de contact, trebuie însuşite mai multe reguli:

Reguli generale:

Cu cât dinţii ocupă pe arcadă o poziţie mai anterioară cu atât ariile lor de contact sunt situate mai aproape de incizal, respectiv ocluzal.

Pentru orice dinte aria de contact mezială este mai aproape de incizal (ocluzal) decât aria de contact distală.

Celelalte reguli:

La frontali în sens cervico-incizal, ariile de contact se situează în treimea incizală, iar în sens vestibulo-oral în treimea vestibulară.

La dinţii laterali în sens cervico-ocluzal, ariile de contact se situează la joncţiunea treimii ocluzale cu treimea medie, iar în sens vestibulo-oral la jocţiunea treimii vestibulare cu treimea medie

Fac excepţie de la regula precedentă ariile de contact dintre fata distala molarilor primi şi faţa mezială a molarilor secunzi care sunt situate ambele sensuri in treimea medie .

Şcoala americană de morfologie dentară din Oregon (SUA), consideră molarii realizează arii de contact în zona mijlocie a treimii medii, spre osebire de premolari care le au în zona ocluzală a treimii medii. Această inie, completată cu aprecieri referitoare la dinţii frontali este redată în .

Ariile de contact au trei funcţii importante:

• 
  dispersează componentele orizontale care rezultă din descompunerea forţelor ocluzale pe un număr mai mare de dinţi;
  
• 
  menţin continuitatea arcadelor şi în consecinţă orientarea axiala (direcţia de implantare) a unităţilor (fixarea fiziologică a lui Eismann);
  

• 
  păstrează integritatea tisulară a parodonţiului de înveliş, reprezentând un obstacol în calea impactelor alimentare.