Morfologia funcţională a arcadelor dentare

CURBA SAGITALA DE OCLUZIE

Curbura anatomica sagitala a aliniamentului feţelor ocluzale ale dinţilor laterali mandibulari a fost descrisă pentru prima oară de către von Spee şi cercetată ulterior de către Balkwell. In literatura de specialitate este cunoscută sub numele de curba lui von Spee sau curba lui Spee-Balkwell. Această curbă abia schiţată în dentaţia temporară, se definitivează după erupţia dinţilor permanenţi. Ea este concavă superior la mandibulă şi convexa inferior la maxilar şi poate fi evidenţiată clinic sau pe modele prin aşezarea unei rigle pe cuspidul vestibular al primului premolar şi pe faţa ocluzală a ultimului molar de pe aceeaşi hemiarcadă inferioară. Adâncimea ei maximă se află la nivelul molarului prim inferior permanent fiind de 1-3 mm

Curba sagitală de ocluzie este considerată corectă dacă dinţii se desfăşoară cu fata ocluzala în contact cu arcul curbei şi incorectă dacă există dinţi în supra sau infraocluzie (în raport cu restul unităţilor funcţionale de pe arcadă). Curba sagitală de ocluzie este foarte bine reprezentată la carnivore. Introducerea regimului alimentar cu proteine animale la Homo Sapiens fosilis a dus la apariţia ei aşa cum este şi la omul zilelor noastre - uşor mai atenuată şi datorită alimentaţie „omnivore”.

Curba sagitală şi înclinarea mezio-distală a caninilor şi dinţilor laterali sunt factori determinanţi în stabilirea arcadelor

O curbă prea accentuată sau întreruperea acesteia datorită unor migrari dentare poate genera tulburări funcţionale ale ocluziei. Cu cât curba este mai pronunţată, cu atât relieful ocluzal al dinţilor laterali trebuie să fie mai şters, deoarece dezocluzia în timpul mişcărilor de propulsie este mică. O curbă mai aplatizată permite existenţa unor cuspizi mai înalţi şi a unor fose mai adânci.

Importanţa curbei sagitale de ocluzie constă în faptul că permite ca fortele ocluzale ale molarilor să aibă o poziţie optimă pentru preluarea şi transmiterea forţelor masticatorii. Molarii sunt poziţionaţi în câmpul principal de forţa al muşchilor mobilizatori ai mandibulei cu feţele lor ocluzale situate pendicular pe direcţia rezultantei forţelor musculare.

Mobilitatea fiziologică a dinţilor determină apariţia fenomenului de uzură proximală care duce la mărirea în suprafaţă a ariilor de contact şi la scaderea diametrului meziodistal al dinţilor. Datorită direcţiei axelor de implantare a dinţilor şi al direcţiei forţelor de acţiune a muşchilor mobilizatoricare tind să propulseze mandibula, dinţii tind să se deplaseze continuu spre mezial (aşa-zisa mişcare de mezializare continuă), ceea ce împiedică apariţia tremelor.

Spee a considerat că forma curbei descrise de el s-ar datora dezvoltării pantei tuberculului articular. Inclinarea acestei pante se încadrează în lungirea curbei de ocluzie, având acelaşi centru cu prelungirea axelor dinţilor la nivelul apofizei crista galii.

Browill stabileşte o relaţie direct proporţională între gradul de supra- acoperire (supraocluzie) frontală şi adâncimea curbei şi o denumeşte curbă de compensaţie a mişcărilor sagitaie a condililor mandibulari, deoarece traiectoriile acestora se înscriu pe aceeaşi curbă cu direcţia forţelor ocluzale ale lateralilor inferiori (de la cuspidul caninului la ultimul molar).

Katz susţine că formarea curbei sagitaie este urmarea curburii corpului mandibulei datorită creşterii inegale a osujui de o parte şi solicitărilor funcţionale a musculaturii pe de altă parte. într-o ocluzie normală, curba sagitală este simetrică în cele două zone laterale. Curba sagitală de ocluzie poate fi dreaptă sau cu concavitatea inferioară (inversă) datorită unor tulburări în erupţia molarilor şi caninilor. Se consideră curbe sagitaie normale şi cele la care punctul cel mai decliv este situat mai mezial sau mai distal de molarul prim permanent, dar acestea pot genera anumite alterări în dinamica mandibulară.

In literatura de specialitate există unele referiri în legătură cu relaţiile dintre curba sagitală de ocluzie, gradul de supraacoperire frontală şi înălţimea cuspizilor.

In trecut, curba sagitală de ocluzie era socotită o curbă de compensaţie sagitală cu rol protector şi profilactic asupra parodonţiului dinţilor frontali