Obstetrică Şi ginecologie

3) Factorii comportamentali 
La acest capitol se poate vorbi despre dietele extenuante, tabagismul şi consumul exagerat 
de alcool. 
* Alimentaţia duc la carenţe alimentare ce pot condiţiona oprirea în evoluţie a sarcinii fie 
prin  denutriţie  generală,  fie  prin  lipsa  de  elemente  energetice  biocatalitice  sau  neofotmatoare 
imposibil  de  sintetizat  de  organismul  matern.  Acestea  sunt  acizi  aminaţi  de  tipul  cistină, 
triptofan, substanţe lipidice, ca acidul linoleic (vitamina F), a cărei absenţă produce experimental 
o  topire  a  mucoasei  uterine  şi  a  placentei,  vitamina  E  a  cărei  deficienţă  produce  întreruperea 
sarcinii cu resorbţia embrionului, vitaminele C, A, B, acidul folic, care prin deficit pot produce 
alterări sau malformaţii ale oului, insuficienţele minerale ca deficienţa de iod [1] etc. 
*  Tabagismul.  Consumul  tutunului  este  unul  din  factorii  ce  pot  cauza  hematoame 
retroplacentare  sau  placenta  praevia,  fapt  ce  poate  duce  ocazional  la  deces  fetal.  Aceasta  se 
explică  prin  acţiunea  nicotinei  şi  monoxidului  de  carbon  asupra  diminuării  fluxului  sanguin  la 
nivelul  placentei,  fapt  ce  cauzează  hipoxia.  Acest  risc  este  apoi  compensat  prin  hipertrofia 
placentei, putând, astfel, să se producă o inserţie a ei pe o arie prea mare. 
*  Alcoolismul.  Despre  o  relaţie  directă  dintre  mortalitatea  produsului  de  concepţie  şi 
consumul de alcool pe parcursul sarcinii se relatează în mai multe studii (Harlap şi Shino, 1980) 
ceea ce poate duce la formarea unui hematom retroplacentar (Kaminski et al., 1976; Little et al., 
1986). 
Din  acest  scurt  reviu  de  literatură  reiese  că  produsul  de  concepţie  se  poate  opri  opri  în 
dezvoltare  în  orice  perioadă  de  evoluţie  a  sa  sub  influienţa  factorilor  unici  sau  multipli  ce 
acţionează până la sarcină sau pe parcursul ei. 

94 
 
Astfel,  elucidarea  factorilor  care  determină  sau  predispun  către  moartea  produsului  de 
concepţie,  a  complicaţiilor  sarcinii,  ce  pot  potenţia  acţiunea  nefavorabilă  a  altor  factori  vor 
permite  stabilirea  unei  dependenţe  între  frecvenţa  complicării  sarcinii  cu  diverse  patologii  şi 
stoparea în dezvoltare a sarcinii. 
Aşa  dar,  interpretarea  adecvată  a  gradului  de  risc  pentru  oprirea  în  evoluţie  a  sarcinii  în 
fiecare caz concret, precum şi alcătuirea unui algoritm de conduită a femeilor cu sarcină stagnată 
în anamneză ar putea contribui la diminuarea incidenţei sarcinii oprite în evoluţie. 
 
Bibliografie  
1. Gourbin  Catherine.  La mortalité foetale //  Les déterminants  de la fécondité,  Vol.  II,  capitol 
32, 2000,  p. 211-242. 
2. Luca Vasile, Avortul – complicaţii majore, Bucureşti, 1999, p. 21-26. 
3. Кэмпбели Стюарт и Монга Эш., Патология ранних сроков беременности // Гинекология 
от десяти учителей.,  М., 2003, р. 115-131. 
4. Bennett W.A., Lagoo-Deenadaylan S., Whitwoth N.S. et al. // Am. J. Reprod. Imunol. Vol. 41, 
Nr. 1, 1999, p. 70-78. 
5.  Boué  Joëll  et  Leridon  Henri,  1971.,    La  mortalité  intra-utérine  d’origine  chromosomique, 
Population, vol. 26, n. 1, p. 113-138. 
6. Мещерякова А.В. Иммунологические аспекты неразвивающейся беременности первого 
триместра: Дис… канд. мед. наук. – 2000, р. 22-24. 
7. Сeдельникова В.М., Привычная потеря беременности., М., 2000, р. 51-53. 
8.  Симакова  М.Г.,  Смирнова  В.С.,  Дурова  А.А.,  Овечко-Филлипова  Л.Н.,  Клиника, 
диагностика  и  лечение  внутриутробной  инфекции.  //  Акушерство  и  гинекология.  М., 
Медицина. ,№ 4,1995, р. 7-10. 
9.  Gladun  E.,  Probleme  actuale  şi  posibilităţi  de  diagnostic  medico-genetic  //  Buletin  de 
perinatologie, nr. 2, 2000, p. 41-43. 
10. Милованов А.П., Радзинский В.Е., Балтовская М.Н., Серябряков С.Н., Назимова С.В., 
Маршицкая М.И., Мустафа Мухамед-Мухамед, Липовенко Л.Н., Обернихин С.С., Роль 
микроокружения  в  жизнеобеспечении  эмбриона  человека  /  Резюме.,  р.  15.    http: 
//www.medlit.ru/medrus/ag/ago4.htm 
 11. Воскресенская С.В. etc., Пренатальная диагностика хромосомной патологии плода в 
группе беременных старше 35 лет / Акушерство и Гинекология., № 5,2002,  р. 54-56. 
12.  Vladoreanu  Radu,  Ancăr  Eduard.  Screening-ul  serologic  în  anomaliile  genetice  fetale  şi 
defectele de tub neural // Infomedica., Nr. 3,1993, p. 30-34. 
13.  Федорина  Т.А.  etc.  Морфологические  критерии  патогенетических  вариантов 
неуточненных 
абортов 
// 
Акушерство 
и 
Гинекология, 
http: 
//www.medlit.ru/medrus/ag/ago6.htm 
14.  Bross  Dean  S.  Et  Shapiro  Sam,  1982.,  Direct  and  indirect  association  of  five  factors  with 
infant mortality, American Journal of Epidemiology, vol. 115, n
0
 1, p. 78-91. 
15. Alexander Sophie et keikse Marc J.N.C., 1989.,  Formal risk scoring during pregnancy, in: 
Jain  Chalmers,  Murray  Enkin  et  Marc  Klirse  (éd.),  Effective  care  in  pragnancy  and 
childbirth, vol. 1: Pregnancy, p. 347-365, Oxford, Oxford University Press, p. 791.  
16. Research on reproductive health at  WHO: biennial  report 2000-2001,  World  Bank Special 
Programme  of  Research,  Developpement  and  Research  Training  in  Human  Reproduction, 
Geneva, 2002, p. 67. 
17.  Bréart  Gérard,  1996.,  Prématurité  spontanée,  prematurité  induite,  in:  Godelieve  Masuy-
Stroobant,  Cathrine  Gourbin  et  Pierre  Buekens  (éd.),  Santé  et  mortalité  des  enfants  en 
Europe.  Inégalité  sociales  d’hier  et  d’aujourd’hui,  p.  539-550  –  Louvain-la-Neuve, 
Academia-Btuylant, L’Harmattan, p. 560. 

95 
 
18. Серов В.Н. и др., Цитомегаловирисная инфекция в патологии беременности и плода // 
Акушерство и Гинекология , № 6, 1997, р. 16-19. 
19. Сигуа Ди., Перинатальные исходы после перенесения матерью гриппозной инфекции // 
Акушерство и Гинекология , № 6,2002,  р. 50-51. 
20. Белокриницкая Т.Е., Витковский Ю.А., Цитокины в системе мать-плод при синдроме 
задержки развития плода // Акушерство и Гинекология, № 5,1999, р. 15-17. 
21. Surcel L.V. etc., Sindromul antifosfolipidic – implicaţiile sale obstetricale // Clujul Medical, 
V. 73, № 1,2000,  p. 16-25. 
22.  Alexander  Sophie,  Stanwell-Smith  Rosalind,  Buekens  Pierre  et  Keirse  Mark  J.N.C.,  1989,  
Biochemical assessment of fetal well-being, in: Jain Chalmers, Murray Enkin et Marc Keirse 
(éd.)  Effective  care  in  pregnancy  and  childbirth,  vol.  1:  Pregnancy,  p.  456-476.,  Oxford, 
Oxford University Press, p. 791. 
23. V. Friptu, I. Bologan, O. Popuşoi, V. Baltag, L. Catrinici, T. Belousova, Diabetul zaharat şi 
sarcina, Chişinău, 2002, p. 12-13. 
24.  Boutroy  M.J.,  1995.,  L’enfant  de  mère  hypertendue,  in:  Alain  Treisser  et  Bernard  Blanc 
(dir.), 25
es
 Journées nationales de la Société française de médecine périnatale. Paris, 1995, p. 
49-58., Paris, Arnette Blackwell, p. 325. 
25. Дурова А.А., Симакова М.Г., Смирнова В.С., Этиология и патогенез внутриутробной 
инфекции. // Акушерство и Гинекология. М., Медицина. № 6, 1995, р. 9-13. 
26.  Патрушева  Е.Н.,  Евсюкова  И.И.,  Башмакова  М.А.,  Савичева  А.М.,  Последствия 
внутриутробного  инфицирования  ребенка  хлaмидиями.  //  Российский  вестник 
перинатологии и педиатрии. № 4,1993,  р. 9-11. 
27.  Boulot  P.,  Dechaud  H.,  Giacalone  P.L.,  Pereira  M.,  Hedon  B.,  Montoya  F.  et  Molenat  F., 
1995.,Réduction embrionnaire et grossesse triples, in: Alain Treisser et Bernard Blanc (dir.) 
25
es
 Journées  nationales  de la Société française de médecine périnatale, Paris, 1995, p. 207-
221., Paris, Arnett Blackwell, p. 325. 
28.  Alan  Guttmacher  Institute,  1999.,  Sharing  responsibility:  women,  society  and  abortion 
worldwide.,  New York, Alan Guttmacher Institute, p. 57. 
29. Axelsson Gösta, 1984, Selection bias in studies of spontaneous abortion among occupational 
groups, Journal of Occupational Medecine, vol. 26, p. 525-528. 
30. Baker Edward L., 1994,  A review of recent research on health efects of human occupational 
exposure to organic solvents, Journal of Occupational Medicine, vol. 36 n
0
 10, p. 1079-1092. 
31. Gh. Paladi, U. Topor, O. Cerniţchi., Medicamentele şi sarcina, Chişinău, 2000, p. 11-15. 
 
 
 
MANAGEMENTUL NAŞTERII ÎN PREZENTAŢIE PELVINĂ 
Tatiana Savin, Natalia Bursacovschi, Victor Ciobanu  
Catedra Obstetrică şi Ginecologie FECMF, USMF “N. Testemiţanu” 
 
Summary 
Management of breech delivery 
Objective: To evaluate management of breech delivery. Study design: The article presents the 
results  of  an  retrospective  study  based  on  the  analysis  of  202  obstetric  records  from  all  breech 
pregnancies delivered in the 1-st and 2-nd maternity wards of the  Scientific Research Institute of 
Mother and Child Health Care in the  year 2011  (1.01.-31.12.2011).  Conclusions:  According to 
the retrospective study, the overall breech presentation rate in the Scientific Research Institute of 
Mother and Child Health Care was 3,85 %. Breech presentation is encountered more frequently 
in  primigravidas  (65,8  %),  however  parity  doesn’t  represent  criterion  of  the  evaluation    of 
management  in  labor  with  breech  presentation.  Estimated  fetal  weight  ≥  3500g    is  the  cut-off 

96 
 
point for cesarean section  (88%). The overall cesarean section rate was 78%. Planned C- section 
compared with planned vaginal birth for singleton term breech presentation is associated with a 
decrease in perinatal morbidity and mortality with a modest increase in maternal morbidity. 
 
Rezumat  
Scopul:  Evaluarea  managementului  naşterii  în  prezentaţie  pelvină.  Designul  studiului: 
Studiul  a  fost  orientat  asupra  analizei  retrospective  a  202  fişe  medicale  la  pacientele 
diagnosticate  cu  sarcină  în  prezentaţie  pelvină  ce  au  născut  în  secţia  obstetricală  №  1-2  a 
IMSPICŞDOSMşiC or.Chişinău pe o perioadă de 1 an (1.01.-31.12.2011). Concluzii: Incidenţa 
prezentaţiei pelvine în IMSP ICŞDOSM şi C în cadrul studiului retrospectiv a constituit 3,85% . 
Prezentaţia pelvină este întîlnită mai frecvent la nulipare (65,8 %),  paritatea însă nu reprezintă 
un criteriu de evaluare a managementului naşterii în prezentaţie pelvină. Masa probabilă a fătului 
≥ 3500g  constituie limita începînd cu care se indică finisarea sarcinii în prezentaţie pelvină prin 
operaţie cezariană  (88%).  Rata operaţiei  cezariene la sarcina în  prezentaţie pelvină a constituit 
78%.  În  cadrul  prezentaţiei  pelvine  monofetale  la  termen  operaţia  cezariană  programată,  în 
comparaţie  cu  naşterea  per  vias  naturalis  programată,  reduce  rata  mortalităţii  şi  morbidităţii 
perinatale cu creşterea neînsemată a morbidităţii materne. 
 
Introducere 
Managementul  naşterii  în  prezentaţie  pelvină,  atît  la  termen  cît  şi  pretermen,  rămîne 
discutabil  şi  în  secolul  XXI.  Mulţi  cercetători  în  studiile  lor,  au  demonstrat  că  mortalitatea  şi 
morbiditatea perinatală la prezentaţie pelvină, indiferent de vîrsta gestaţională, este mai înaltă în 
comparaţie cu cea din prezentaţia craniană [2]. Astfel, incidenţa naşterii feţilor pe cale naturală 
cu  scorul  Apgar  jos  la  naştere  este  semnificativ  mai  mare,  iar  mortalitatea  perinatală  în 
prezentaţie  pelvină  este  de  5  ori  mai  înaltă  în  comparaţie  cu  cea  în  prezentaţie  craniană.  În 
legătură  cu  aceasta  la  prezentaţie  pelvină  au  fost  semnificativ  lărgite  indicaţiile  către  naşterea 
prin  operaţie  cezariană  la  prezentaţie  pelvină.  În  prezentaţia  pelvină,  conform  literaturii  de 
specialitate,  incidenţa  operaţiei  cezariene  variază  între  45  şi  83  %  [18].  Totodată,  incidenţa 
crescută  a  operaţiei  cezariene  măreşte  riscul  apariţiei  complicaţiilor  materne.  Astăzi,  uterul  
cicatriceal  postcezarian  reprezintă  o  indicaţie  principală  pentru  operaţie  cezariană  repetată. 
Sarcina  pe  fon  de  uter  cicatriceal  frecvent  se  complică  cu  iminenţă  de  naştere  prematură, 
insuficienţa cicatricei, insuficienţa feto-placentară etc.[15, 18].  
O  mare  parte  din  autori  atribuie  naşterea  în  prezentaţie  pelvină  către  cea  patologică,  iar 
gravidele - la grupa cu risc înalt [19]. 
 
Scopul  
Scopul  studiului  nostru  a  fost  evaluarea  managementului  naşterilor  în  prezentaţie  pelvină 
înregistrate in clinica  IMSP ICŞDOSM şi C pe parcursul anului 2011. 
 Pentru realizarea scopului s-au trasat următoarele obiective: 
•
 
Evaluarea ponderii prezentaţiei pelvine şi conduitei naşterii în cadrul IMSPICȘDOSMşiC 
pe parcursul anului 2011; 
•
 
Influenţa parităţii asupra managementului naşterii în prezentaţie pelvină; 
•
 
Conduita naşterii în prezentaţie pelvină în dependenţă de masa probabilă a fătului; 
•
 
Determinarea ratei operaţiei cezariene în IMSP ICŞDOSM şi C; 
•
 
Elucidarea  impactului  operaţiei  cezariene  programate  asupra  mortalităţii/morbidităţii 
perinatale  şi  morbidităţii  materne  în  comparaţie  cu  naşterea  per  vias  naturalis  în 
prezentaţie pelvină conform ultimelor studii randomizate. 
 

97 
 
Material şi metode de investigare 
Studiul  a  fost  orientat  asupra  analizei  retrospective  a  202  fişe  medicale  a  pacientelor  cu 
sarcina în prezentaţie pelvină,  ce au născut în secţia obstetricală № 1-2 a IMSP ICŞDOSM şi C 
or.Chişinău pe o perioadă de 1 an (1.01.-31.12.2011). 
Designul studiului este reprezentat în Fig. 1 
 
 
Criteriile de includere: 
•  Gravide cu vîrsta gestaţională 26-41 săptămîni de amenoree 
•  Sarcina monofetală în prezentaţie pelvină 
Criteriile de excludere: 
•  Gravide cu vîrsta gestaţională mai mică de 26 săptămîni de amenoree 
•  Sarcina multiplă 
•  Sarcina în prezentaţie craniană, oblică, transversă, prezentaţii craniene deflectate 
La  toate  gravide  au  fost  studiate  datele  anamnezei,  complicaţiile  gravidităţii,  naşterii  şi 
perioadei postpartum, la fel ca şi starea sănătăţii nou-născuţilor în perioada neonatală. 
Termenul  gestaţiei a fost determinat după prima zi a ultimei menstruaţii, data primei mişcări 
a fătului, luarea timpurie la evidenţă, datele examenului obstetrical extern şi USG-ei. 
Evaluarea paraclinică s-a efectuat conform unui program de cercetare clinică amplă, realizat 
în  secţiile  patologia  gravidelor  VII  (patologia  inflamatorie  asociată  sarcinii),  III  (patologia 
generală),  IV  (patologia  cardio-vasculară  asociată  sarcinii),  secţia  obstetricală  №1-2  a  IMSP 
ICŞDOSM  şi  C.  Pe  lîngă  metodele  tradiţionale  de  evaluare  a  stării  intrauterine  a  fătului 
(auscultarea  BCF,  evaluarea  caracterului  activităţii  de  mişcare  a  fătului),  la    toate  pacientele  a 
fost efectuată cardiotocografia.  
N total de fişe 
(n = 202) 
Naştere la termen 
37-41 s. 
(n = 175) 
Naştere 
prematură 
(n = 27) 
 
26 -32 s.  
(n = 8) 
32-36
6
s.  
(n = 19) 
 Fig. 1 Designul studiului 
P
er via
s natur
ali
s 
 
(n =
  7)
 
Ope
ra
ţi
e 
ce
za
ria
nă
 
(n =
 1 )
 
P
er via
s natur
ali
s 
 
(n =
 8 )
 
Ope
ra
ţi
e 
ce
za
ria
nă
 
(n =
 11 )
 
Pe
r via
s natur
ali
s 
 
(n =
 30 )
 
Op
er
aţie 
ce
za
rian
ă 
elec
tiv
ă 
(n =
 44 )
 
Op
er
aţie 
ce
za
rian
ă 
plan
ată
 
(n =
 16 )
 
Op
er
aţie 
ce
za
rian
ă 
ur
gen
tă
 
(n =
  85)
 
Operaţie cezariană 
(n = 145) 

98 
 
 Analiza  datelor  a  fost  realizată  utilizând  programul    EXCEL  cu  ajutorul  funcţiilor  şi 
modulelor acestui program.  
 
Rezultate şi discuţii 
Incidenţa  prezentaţiei  pelvine  raportată  la  numărul  total  de  naşteri  a  constituit  3,85%  (202 
cazuri  din  5247  de  naşteri).  Se  poate  remarca  faptul  că  procentul  corelează  cu  datele  din 
literatura  de  specialitate  (3-4  %  cazuri)  [15].  Conform  datelor  lui  Grigorean  A.G.  şi  co. 
prezentaţia  fesieră  se  întîlneşte  mai  frecvent  (63,2-68%),  mai  rar  fiind  întîlnite  prezentaţia 
pelvină mixtă (20,6-23,4%) şi prezentaţia podalică (11,4-13,4%) [19]. În cadrul  studiului nostru 
din toate prezentaţiile pelvine prezentaţia fesieră  a fost remarcată în 30,2 % cazuri, podalică în 
20,8%, prezentaţie pelvină mixtă – 49 %.  
Conduita naşterii în prezentaţia pelvină poate fi menajată în dependenţă de mai mulţi factori. 
Printre acestea pot fi enumeraţi: 
•    Tipul prezentaţiei pelvine; 
•  Masa probabilă a fătului şi starea lui funcţională; 
•  Dimensiunule bazinului; 
•  Eficacitatea activităţii contractile a uterului; 
•  Termenul sarcinii; 
•  Vîrsta gravidei; 
•  Anamneza obstetricală; 
•  Paritatea; 
•  Maturitatea colului uterin; 
•  Gradul de deflexie a capuşorului fătului; 
•  Ruperea prenatală de membrane. 
Incidenţa  prezentaţiei  pelvine  scade  o  dată  cu  progresarea  vîrstei  gestaţionale.  Conform 
datelor literaturii, la termenul de sarcină 29-32 săptămîni, prezentaţia pelvină se întîlneşte în 10-
11 % cazuri iar la termenul 37-40 săptămîni. – 3-4% cazuri [15,19]. 
Conform părerii aceluiaşi grup de autori (Grigorean A.G.) prezentaţia pelvină se întîlneşte de 
2 ori mai frecvent la multipare în comparaţie cu nulipare [19], pe cînd conform datelor lui Paladi 
Gh.şi  co.  prezentaţia  pelvină  se  întîlneşte  mai  frecvent  la  nulipare  [15].  Rezultatele  studiului 
nostru coincid cu datele lui Paladi Gh. şi co., constituind 65,8 %. Pînă în prezent nu există date 
care ar confirma că naşterea în prezentaţie pelvină per vias naturalis la primipare este asociată cu 
morbiditate şi mortalitate perinatală crescută, şi dacă rezultatele perinatale depind de paritate [2]. 
Deşi  unii  autori  corelează  nuliparitatea  cu  risc  înalt  al  consecinţelor  nefaste,  o  mare  parte  a 
datelor  literaturii  contemporane  sugerează  păreri  contradictorii,  care  asociază  multiparitatea  cu 
mortalitate perinatală înaltă. Minogue M. a demonstrat că mortalitatea perinatală în prezentaţia 
pelvină  legată  de  hemoragie  intracraniană  posttraumatică  se  întîlneşte  atît  la  nulipare  cît  şi  la 
multipare [13]. Astfel, paritatea nu reprezintă un criteriu de evaluare a managementului naşterii 
în prezentaţie pelvină [2,13]. 
După  părerea  mai  multor  autori  morbiditatea  perinatală  crescută  se  asociază  cu  prezentaţia 
podalică  [14,17].  Posibilitatea  apariţiei  complicaţiilor,  precum  ar  fi  prolapsul  cordului  şi 
compresia căpuşorului, este crescută atunci cînd cel puţin un femur este în extensie. Naşterea la 
parturientele cu prezentaţie podalică se consideră a fi prin operaţie cezariană [2,17]. Gimovsky 
and co. au  efectuat  un studiu randomizat,  conform  căruia nu a  fost evidenţiată o corelaţie între 
prezentaţia  pelvină  mixtă  şi  rezultatele  perinatale  joase  [8].  În  cadrul  studiului  nostru  metoda  
electivă de finisare sarcinii în prezentaţie podalică a fost prin operaţie cezariană. Astfel, din 42 
de sarcini în prezentaţie podalică 76,5% au fost finisate prin operaţie cezariană, şi doar în 23,5% 
- per vias naturalis.           
Naşterea  în  prezentaţie  pelvină  a  fătului  macrosom  este  asociată  cu  riscul  crescut  apariţiei 
dificultăţii în degajarea capuşorului neconfigurat. Dacă masa probabilă a fătului este mai mare de 

99 
 
3500g.  (după  datele  diferitor  autori),  operaţia  cezariană  este  indicată  chiar  în  cazul  dacă 
parturienta  a  avut  în  antecedente  naşteri  a  feţilor  macrosomi  în  prezentaţie  craniană.  Luînd  în 
consideraţie  faptul  că  feţii  succesivi adesea au  masa la naştere mai mare decît cei  precedenţi, 
operaţie cezariană în  aceste circumstanţe este de  elecţie [2, 3]. Studiul  retrospectiv efectuat de 
către Fortnei şi co., în cadrul căruia au fost analizate 11000 de naşteri în prezentaţie pelvină din 
86 spitale din diferite părţi ale lumii, a demonstrat că morbiditatea perinatală a fost semnificativ 
crescută în naşteri cu masa feţilor > 3500 g., indiferent de modul prezentaţiei pelvine [6]. Diferiţi 
cercetători au propus diferite limite ale masei probabile a fătului, la care este indicată operaţia 
cezariană.  Figurează  cifrele  ca  3500g.,  3600g.,  3800g.,  4000g.,  şi  chiar  4500  g.  [1,2,5,6].  În 
tentativă de a determina  limita de siguranţă, a fost stabilit ca începînd cu 3600 g. se va indica 
efectuarea  operaţiei  cezariene,  chiar  dacă  dimensiunile  pelvisului  sunt  adecvate  [2].  Conform 
protocolului clinic standardizat instituţional a centrului perinatal de nivelul III IMSP ICŞDOSM 
şi C, cînd masa probabilă a fătului se estimează a fi  > 3500g., se indică finisarea sarcinii prin 
operaţie cezariană [5]. În cadrul studiului retrospectiv efectuat în clinică, cu masa mai mare de 
3500  g  s-au  născut  51  nou-născuţi  (25,2%),  la  88%  dintre  care  sarcina  s-a  finisat  prin  operaţie 
cezariană şi doar în 12% cazuri – per vias naturalis. O problemă aparte reprezintă subaprecierea 
masei probabile a fătului, des întîlnită în cazul feţilor macrosomi. Măsurările ultrasonografice ale 
diametrului biparietal cu scopul aprecierii masei probabile a fătului mai frecvent sunt eronate în 
cazul  prezentaţiei  pelvine  în  comparaţie  cu  cea  craniană,  acest  fapt  fiind  legat  de  mobilitatea 
capuşorului  la  fundul  uterului  [2].  Conform  studiului,  pe  parcursul  anului  2011  în  clinică  s-au 
născut 15 feţi cu masa > 4000g., toate naşterile fiind finisate prin operaţie cezariană. 
Delmis  J.  a  studiat  managementul  naşterii  premature  şi  a  evidenţiat  tendinţa  de  a  efectua 
operaţia  cezariană  în  cazul  naşterii  premature  în  prezentaţie  pelvină.  Însă,  există    păreri 
contradictorii dacă anume naşterea per vias naturalis măreşte rata complicaţiilor în cazul feţilor 
prematuri  cu  masa  mică.  Cu  toate  că  un  studiu  retrospectiv  sugerează  morbiditatea  neonatală 
mărită, nu există studii randomizate care ar elucida beneficiile operaţiei cezariene contra naşterii 
per  vias  naturalis  în  cazul  feţilor  prematuri  în  prezentaţie  pelvină.  Ultimii  au  risc  crescut  de  a 
avea  traumă  la  naştere  în  comparaţie  cu  prematurii  în  prezentaţie  craniană  [2].Totuşi,  detresă 
respiratorie  la  făt,  scor  Apgar  jos,  hemoragie  intracraniană,  trauma  la  naştere  şi  afecţiunile 
neurologice succesive sînt frecvent întîlnite la feţii prematuri în prezentaţie pelvină, indeferent de 
modul  de  naştere  [2,  4].  În  cazul  feţilor  prematuri,  diferenţa  între  circumferinţa  craniană  şi 
toracelui este şi mai pronunţată în comparaţie cu feţii la termen. Astfel, în timpul naşterii toracele 
şi  extremităţile  inferioare  trec  prin  colul  uterin,  însă  ultimul  nu  este  adecvat  dilatat  pentru 
trecerea capuşorului fetal fără traumatism sever. Weiner, spre exemplu, permite naşterea pe cale 
vaginală dacă vîrsta gestaţională este mai mare de 32 s., şi termenul de 26 s. – limita de jos, la 
care operaţie cezariană încă poate fi un beneficiu [17]. Conform protocolului clinic standardizat 
instituţional al centrului perinatal de nivelul III IMSP ICŞDOSM şi C  se recomandă efectuarea 
operaţiei  cezariene  la  masa  fătului  <  2000g  [5].  Deşi,  în  clinica  IMSP  ICŞDOSM  şi  C  pe 
parcursul anului 2011 din 8 sarcini în prezetaţie pelvină cu vîrsta gestaţională < 32 săptămîni, 7 
naşteri s-au finisat per vias naturalis. 
La analiza stării funcţionale a nou-născutului in prezentaţie pelvină per vias naturalis, asfixia 
nou-născutului a fost înregistrată în 3 cazuri ( 6,8 %), iar traumatismul obstetrical a fost observat 
în 4 cazuri, ceea ce constituie aproximativ 9% din numărul naşterilor in prezentaţie pelvină. Nota 
Apgar medie obţinută în primul şi respectiv al 5-lea minut de viaţă la nou-născuţi  în prezentaţie 
pelvină a fost 7-8 puncte. În cazurile naşterilor per vias naturalis in prezentaţie pelvină nu a fost 
înregistrat nici un caz de mortalitate perinatală. 
Naşterea  în  prezentaţie  pelvină  poate  avea  adesea  un  debut  patologic,  manifestîndu-se  prin 
ruperea  prematură  a  pungii  amniotice,  anomaliile  forţelor  de  contracţie,  prolabarea  de  cordon 
ombilical  sau  procedenţa  părţilor  mici  ale  corpului,  ceea  ce  impune  finisarea  sarcinii  prin 
operaţie cezariană urgentă [9,16,19]. Pe parcursul anului 2011 din totalul naşterilor în prezentaţie  

100 
 
pelvină în  4 cazuri  naşterea s-a complicat  cu procedenţa/prolabarea cordonului ombelical,  în 2 
cazuri  s-a  constatat  procedenţa  părţilor  mici  ale  corpului  –  înr-un  caz  manifestîndu-se  prin 
procedenţa  de  mînuţă  şi  în  altul  –  procedenţa  de  picioruş.  În  105  cazuri  (52%)  sarcina  s-a 
complicat  cu  ruperea  prenatală  a  pungii  amniotice,  asociindu-se  adesea  cu  căile  de  naştere 
biologic nepregătite şi finisîndu-se prin operaţie cezariană. 
Ineficacitatea  metodelor  de  corecţie  antenatală  a  prezentaţiei  pelvine  (versiunea  cefalică 
externă, gimnastica curativă), nivelul înalt mortalităţii şi morbidităţii perinatale în timpul naşterii 
per vias naturalis determină creşterea ratei operaţiei cezariene conform datelor literaturii pînă la 
70-80% [12,18,19]. Pentru clinica IMSP ICŞDOSM şi C acest procent a constituit 78% (158 din 
202) , care corespunde datelor din literatură de specialitate. Incidenţa operaţiei cezariene planice 
în  prezentaţie  pelvină  variază  de  la  15  pînă  la  45  %[19].  În  IMSP  ICŞDOSM  şi  C  această 
incidenţă a constituit 31,6%. Indicaţia pentru operaţie cezariană electivă mai frecvent reprezintă 
asocierea  mai multor factori, precum ar fi: uter cicatriceal postcezarian (20 cazuri), miom uterin 
(7 cazuri), uter bicorn (27 cazuri), căile de naştere biologic imature  (119 cazuri), masa probabilă 
a fătului > 3500g.(51 cazuri). 
Conform datelor bibliotecii Cochrane, ediţia 3, 2004 despre compendiul care a inclus datele a 
3 studii (2396 cazuri), rezultă faptul că operaţia cezariană planică în comparaţie cu naşterea per 
vias  naturalis  în  prezentaţie  pelvină  monofetală  la  termen  comportă  în  sine  micşorarea 
mortalităţii  şi  morbiditâţii  perinatale  cu  creşterea  neînsemată  a  morbidităţii  materne  de  scurtă 
durată[10]. Date asemănătoare au fost obţinute în baza studiilor randomizate în 121 centre din 26 
ţări  (1997-2000)  conform  cărora  operaţia  cezariană  planică  micşorează  riscul  mortalităţii  şi 
morbidităţii perinatale [11]. 
În  prezent  atenţia  medicilor  obstetricieni-ginecologi  este  îndreptată  asupra  corecţiei 
prezentaţiei pelvine prin versiunea cefalică externă [19]. Necătînd la faptul că nu există dovezi 
certe despre impactul negativ al acestei metode, majoritatea obstetricienilor din diferite ţări ale 
lumii preferă finisarea sarcinii prin operaţie cezariană [7,10,11] . În cadrul  IMSP ICŞDOSMşiC 
nu se practică versiunea cefalică externă în cadrul prezentaţiei pelvine monofetale.